ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2928/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29.01.2018 pe rolul Curții de Apel Cluj, reclamanta Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu intimații Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Marilor Contribuabili și Ministerul Comunicațiilor și Pentru Societatea Informațională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale, a formulat cerere de restituire a cauțiunii consemnată prin X/11.10.2016 de către reclamantă în dosarul nr. x aflat pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, având ca obiect suspendare act administrativ.

Curtea de Apel Cluj, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 77 din 22.03.2018 a admis cererea de restituire formulată de Societatea A. S.R.L. și a dispus restituirea cauțiunii consemnate prin X/11.10.2016 de către reclamanta Societatea A. S.R.L. în dosarul nr. x.

Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Direcția Generală a Marilor Contribuabili a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că prin sentința civilă nr. 110/16.03.2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în dosarul x/2016, instanța a respins cererea de suspendare formulată de către reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs atât reclamanta, cât și pârâta a formulat recurs incident.

Recurenta precizează că judecata recursurilor declarate în dosarul nr. x se află în procedura de filtru pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Recurenta consideră că atâta timp cât litigiul în care a fost consemnată cauțiunea nu fost soluționat definitiv, nu poate fi dispusă restituirea cauțiunii.

Intimata Societatea A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a constatat că, în cauză, motivul de recurs invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este întemeiat, și că instanța de fond a făcut, prin sentința pronunțată, prin raportare la circumstanțele de fapt ale litigiului, o greșită interpretare și aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea înregistrată la data de 29.01.2018 pe rolul Curții de Apel Cluj, Societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu intimații Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Marilor Contribuabili și Ministerul Comunicațiilor și Pentru Societatea Informațională - Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale, a formulat cerere de restituire a cauțiunii consemnată prin X/11.10.2016 în dosarul nr. x aflat pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud, având ca obiect suspendare act administrativ.

În vederea suspendării executării silite a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare încheiat în data de 05.05.2016, reclamanta a consemnat suma de 9.849,76 RON constituind cauțiune calculată potrivit art. 233 alin. (2) Codul de procedură fiscală, raportat la art. 719 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod greșit a reținut că în cauză sunt îndeplinite dispozițiile art. 1064 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.

Potrivit art. 1064 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cauțiunea depusă se va restitui, la cerere, după soluționarea prin hotărâre definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea, respectiv după încetarea efectelor măsurii pentru care aceasta s-a depus.

(2) Cauțiunea se restituie celui care a depus-o în măsura în care asupra acesteia cel îndreptățit nu a formulat cerere pentru plata despăgubirii cuvenite până la împlinirea unui termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii sau, după caz, de la data încetării efectelor măsurii, prevăzute la alin. (1). Cu toate acestea, cauțiunea se restituie de îndată dacă partea interesată declară în mod expres că nu urmărește obligarea celui care a depus-o la despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin încuviințarea măsurii pentru care aceasta s-a depus./…/".

Condiția privind soluționarea definitivă a procesului în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea nu este îndeplinită.

Legea procesuală civilă are în vedere nu fondul cererii de suspendare a executării actului ce constituie premisa plății cauțiunii, ci dosarul unde se dezbate fondul dreptului în legătură cu decizia supusă suspendării.

Așadar, este întemeiată critica recurentei-reclamante în sensul că procesul în legătură cu care s-a stabilit cauțiunea este reprezentat de dosarul nr. x, care se află în procedură de filtru pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal.

Cauțiunea a fost instituită ca o condiție a suspendării executării actului administrativ fiscal, pentru acoperirea eventualelor daune suferite prin efectul suspendării acestuia, iar, pe de altă parte, prin acest mecanism, s-a urmărit să se prevină și să se limiteze eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de către părți.

În cazul actelor administrativ - fiscale cauțiunea se plătește în vederea soluționării cererii de suspendare, având în vedere caracterul executoriu, din oficiu, al actului administrativ.

Cauțiunea prevăzută de art. 215 Codul de procedură fiscală are drept scop constituirea la îndemâna autorității emitente a actelor de impunere fiscală a unei garanții pentru acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite, însă aceasta nu reprezintă o garanție instituită pe numele creditoarei - recurente, în general, cu privire la orice obligații fiscale ale petentei, ci doar cu privire la prejudiciul suferit urmare a măsurii dispuse de către instanță.

De altfel, această abordare a fost reglementată mai clar prin dispozițiile noului C. proc. civ. (republicat), care în art. 1064 alin. (4) prevăd expres că, dacă cererea pentru care s-a depus cauțiunea a fost respinsă, aceasta se restituie, din oficiu, de către instanța de judecată.

Înalta Curte consideră că cererea privind restituirea cauțiunii este prematur formulată având în vedere faptul că recursurile nu sunt soluționate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, iar susținerile și criticile recurentei sunt întemeiate.

În consecință, pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa încheierea atacată și va respinge cererea de restituire cauțiune formulată de reclamantă, ca prematură.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva încheierii nr. 77 din 22 martie 2018 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea atacată și, rejudecând, respinge cererea de restituire cauțiune formulată de reclamanta Soc. A. S.R.L., ca prematură.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2018.