ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1718/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială comuna A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice - Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună:

- în temeiul art. 18 alin. (4) lit. b) din Legea 554/2004, obligarea pârâtei la încheierea unui act adițional de prelungire a perioadei de valabilitate a contractului de finanțare nerambursabilă nr. x/N/01.08.2011 respectiv a duratei de realizare a "proiectului cu denumirea Amenajare spații verzi în localitatea B., comuna A., județul Cluj"

- în temeiul art. 18 alin. (4) lit. c) din Legea 554/2004, obligarea pârâtei la achitarea sumei de 246.883,28 RON reprezentând contravaloarea cererii de rambursare nr. x înaintată în data de 10.04.2012 către Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice - Administrația Fondului pentru Mediu în conformitate cu clauzele contractului de finanțare nerambursabilă nr. x/N/01.08.2011;

- în temeiul art. 18 alin. (5) din Legea 554/2004, obligarea pârâtei la plata dobânzii penalizatoare de la data exigibilității creanței și până la data efectivă a plății;

- în temeiul art. 453 alin. (1) din noul C. proc. civ., obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate cu prezentul litigiu, constând în taxă de timbru și onorariu avocațial.

Prin Sentința civilă nr. 3111 din 23 noiembrie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile invocate de autoritatea pârâtă.

Totodată, Curtea de Apel București a respins cererea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice - Administrația Fondului pentru Mediu, ca neîntemeiată.

Împotriva Sentinței civile nr. 3111 din 23 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna A., invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă critică sentința primei instanțe, în principal solicitând să se constate aplicabilitatea în speță a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., având în vedere motivarea superficială a sentinței atacate.

Superficialitatea motivării sentinței rezultă din faptul că instanța de fond s-a limitat la preluarea și interpretarea clauzelor contractului de finanțare, plecând de la premisa că suma reprezentând diferența neachitată din contravaloarea cererii de rambursare nr. x din data de 10.04.2012 reprezintă o cheltuială neeligibilă, însă a omis a menționa motivul pentru care această sumă este neeligibilă.

Totodată, se poate constata cu ușurință faptul că în motivarea sentinței nu există nicio trimitere cu privire la susținerile formulate de recurenta reclamantă cu ocazia dezbaterii fondului, aspecte esențiale pentru soluționare corectă a pricinii.

În opinia recurentei, sentința pronunțată de instanța de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, aceasta rezumându-se să motiveze hotărârea plecând de la premisa că suma de 47.195,22 nu este eligibilă. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar sa reia pur și simplu concluziile părților litigante.

Totodată, susține recurenta că sentința recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A arătat recurenta că din economia dispozițiilor legale ale art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.,rezultă faptul că procedura recursului permite remedierea oricărei nelegalități pe tărâmul dreptului substanțial, fiind circumscrise acestui motiv de casare ipotezele în care: instanța aplică un act normativ care nu este incident în speță sau nu aplică un act normativ care este incident în speță, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a înțeles să critice sentința atacată sub aspectul modului în care a fost soluționat capătul 2 și 3 din acțiune, susținând în esență că părțile nu au convenit prin contractul de finanțare cuantumul daunelor moratorii, astfel încât cuantumul acestora se calculează potrivit dispozițiilor O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar - fiscale în domeniul bancar.

Referitor la termenul de la care încep să curgă dobânzile penalizatoare, a arătat faptul că contravaloarea cererii de rambursare nr. x în sumă de 246.883,28 RON a devenit o creanță exigibilă începând cu data de 08.11.2012, termenul fiind stabilit prin art. 4 pct. 4.3 din contractul de finanțare -15 zile de la data întocmirii notei de control nr. x/23.10.2012 prin care s-a constatat că toate lucrările au fost executate în conformitate cu situațiile de plată întocmite și anexate cererii de tragere nr. 2.

În ceea ce privește capătul de cerere nr. x, motivul de nelegalitate a Sentinței civile nr. 3111 din data de 23.11.2015, constă în faptul că instanța, în mod eronat, a lipsit de aplicabilitate dispozițiile art. 453 din noul C. proc. civ., ca o consecință a erorilor menționate anterior.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 25.04.2016, intimata-pârâtă Administrația Fondului pentru Mediu a solicitat respingerea recursului ca nefundat, susținând în esență că pârâta și-a onorat obligațiile prevăzute în contractul de finanțare nerambursabilă nr. x/N/19.07.2010.

Intimata-pârâtă a mai susținut că din valoarea totală solicitată prin cererea de tragere nr. x/10.04.2012, respectiv 246.883,28 a fost decontată în mod corect suma de 199.688,06 RON reprezentând cheltuieli eligibile.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, reținând următoarele considerente:

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază ca fiind fondat, prin raportare la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) din Constituția României.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevede că: "(1) Hotărârea va cuprinde: (...) b) (...) motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Aceasta dispoziție are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligație în sarcina instanțelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

Confirmând și întărind acest caracter imperativ, precum și sancțiunea nulității, legiuitorul a înțeles să reglementeze un motiv de nelegalitate distinct al hotărârii judecătorești, prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., și anume: "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii."

Importanța motivării hotărârii judecătorești a fost subliniată și în jurisprudența europeană, fiind considerată un aspect al garanțiilor procesuale conferite de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunțată în cauza Albina c. România, s-a reținut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului: "30. Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, parag. 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, parag. 80, CEDH 2004-I, și Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, parag. 59].

În strânsă legătură cu obligația de motivare a hotărârii, Înalta Curte reține și obligația judecătorului de a se pronunța asupra a tot ceea ce s-a cerut, în limitele investirii, potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Raportând aceste considerații de ordin teoretic la hotărârea pronunțată în cauză, Înalta Curte constată că, din conținutul acesteia, nu rezultă că prima instanța s-ar fi pronunțat asupra tuturor aspectelor deduse judecății.

În raport de pretențiile expuse prin cererea de chemare în judecată și de apărările pârâtului, Înalta Curte constată că, deși instanța de fond a pronunțat o soluție asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinței recurate nu dovedesc o examinare efectivă a argumentelor și motivelor expuse de reclamantă, nefiind întrunite cerințele asigurării unui proces echitabil.

Ca prim aspect de nelegalitate, Înalta Curte reține că motivarea hotărârii de fond are un caracter atât de succint, încât nu permite exercitarea controlului judiciar, instanța de recurs fiind în imposibilitatea de a analiza temeinicia sau netemeinicia soluției pronunțate, obligând la o casare cu trimitere spre rejudecare, deși, strict formal, Curtea de Apel București s-a pronunțat asupra fondului cauzei.

Astfel, considerentele instanței de fond se rezumă, în general, la preluarea din clauzele contractului de finanțare, fără a cuprinde o analiză proprie a instanței. Astfel, deși se constată că suma reprezentând diferența neachitată din contravaloarea cererii de rambursare nr. x din data de 10.04.2012 reprezintă o cheltuială neeligibilă, totuși nu se arăta și motivele pentru care această sumă este neeligibilă.

Art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, face trimitere la nevoia expunerii în considerentele hotărârii a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, ceea ce conduce la concluzia că motivarea trebuie sa cuprindă argumentele proprii judecătorului, simpla reluare a argumentelor uneia dintre părți nefiind suficientă. O astfel de motivare nu face dovada analizării efective a argumentelor părților și nu respectă rigorile art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prevederile art. 21 alin. (3) din Constituția României garantează dreptul la un proces echitabil, garanție ce nu poate fi respectată de o hotărâre judecătorească care se limitează la a prelua în considerente argumentele părților, fără a fi trecute prin filtrul judecătorului.

Este evident că soluția judecătorului, în orice cauză, indiferent de obiectul său, va fi pronunțată în favoarea uneia din părțile cauzei, prin raportare la motivele de fapt și de drept expuse de aceasta, motive care au convins instanța de judecată de justețea pretențiilor părții, dar instanța de judecată nu se poate eschiva de la obligația de motivare a hotărârii, preluând argumentele părții căreia i-a dat câștig de cauză.

În raport de soluția de casare cu trimitere la rejudecare, Înalta Curte apreciază ca fiind inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate de recurenta-reclamantă, fondate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de instanța de fond în rejudecare.

Prin urmare, se apreciază că, în cauza de față, considerentele hotărârii de fond nu respectă exigențele unei motivări corespunzătoare, care să ofere certitudinea analizării efective și complete a cauzei și a argumentelor părților, astfel încât se impune casarea integrală a hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe.

În consecință, constatându-se incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., dispunându-se casarea Sentinței civile nr. 3111 din 23 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna A. împotriva Sentinței civile nr. 3111 din 23 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2019.

GGC - GV