ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1015/2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data da 29.11.2017, reclamanta Universitatea A. a chemat în judecată pe pârâtul OIRPOCU - Ministerul Educației Naționale, solicitând în temeiul dispozițiilor art. 50 punctele 8, 9 din O.U.G. nr. 66/2011 coroborate cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării creanței bugetare în cuantum de 215.766,4922 RON, stabilită prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/09.10.2017, precum și suspendarea măsurii de calcul a penalităților de întârziere la plată și a dobânzilor, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii principale de anulare a actului administrativ.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 818 din 26 februarie 2018, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta Universitatea A. în contradictoriu cu pârâtul OIRPOCU - Ministerul Educației Naționale, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Universitatea A., invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Se precizează de recurentă că, motivele de nelegalitate vizează elementele străine de natura pricinii și modalitatea greșită de interpretare a situației dedusă judecății, elemente care au determinat instanța de fond să respingă cererea formulată, argumentând împrejurări contrare situației de fapt.

Mai mult, în opinia recurentei, instanța de fond, deși a reținut că reclamanta a dovedit un element obligatoriu care poate determina analizarea suspendării, respectiv paguba iminentă, a motivate sentința în sensul că o analiză a acestui element apare ca fiind inutil pentru considerentul că reclamanta nu ar fi justificat primul element obligatoriu și anume cazul bine justificat.

Se mai susține că motivarea instanței este vădit contradictorie având în vedere că nu ar trebui să fie preocupată de situația de fond a litigiului ce se derulează pe rolul instanței, în măsura în care textul de lege permite pe cale separate posibilitatea instanței de a suspenda cauza anterior soluționării fondului cauzei, în măsura în care are cele două elemente sunt întrunite: cazul bine justificat și paguba iminentă.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, aceasta nu poate avea un caracter întemeiat, cât timp au fost formulate critici de nelegalitate a sentinței recurate, iar aceste critici pot fi încadrate în motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenta Universitatea A., în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumentele de fapt și de drept relevante

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării creanței bugetare în cuantum de 215.766,4922 RON, stabilită prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/09.10.2017, precum și suspendarea măsurii de calcul a penalităților de întârziere la plată și a dobânzilor, până la soluționarea acțiunii privind anularea acestor acte administrative.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect că nu pot fi reținute, în argumentarea cazului bine justificat, susținerile reclamanților legate de aspecte ce vizează doar o altă interpretare a contextului factual și, în mod corespunzător, a normelor juridice incidente.

Judecătorul fondului în mod corect a apreciat că, pe de o parte, argumentele invocate de societate nu pot fi dezlegate pe calea unei cereri de suspendare, depășind ceea ce reprezintă o aparență a dreptului și ducând, în caz de soluționare, la prejudecarea fondului cauzei.

Pe de altă parte, corect s-a constatat că din analiza tuturor argumentelor societății nu se conturează o situație care ar putea crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Așadar, motivele de nelegalitate circumscrise de recurenta-reclamantă cazului bine justificat nu pot fi decelate printr-o verificare a aparenței dreptului, ci necesită o evaluare a aspectelor de fond, care ar depăși limitele procedurii sumare a suspendării de executare.

Instanța de control judiciar reține că aparența de nelegalitate poate viza și aspecte de drept material, însă este esențial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ, etc.

Or, în speță, recurenta-reclamantă a invocat ca împrejurări de fapt și de drept care să fie de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative a căror suspendare se cere, tocmai criticile de nelegalitate care urmează/ar urma să fie analizate de instanța învestită cu cererea de anulare a respectivelor acte.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a reținut faptul că s-au invocat aspecte ce țin de fondul cauzei care nu pot fi analizate într-o cerere de suspendare, în cadrul căreia nu se poate antama fondul dreptului dedus judecății.

Înalta Curte reține, totodată, că prin Sentința nr. 4917 din 27.11.2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta Universitatea A. având ca obiect anularea celor două acte.

În plus, acțiunea reclamantei, care viza anularea actelor administrative în litigiu, fiind respinsă de prima instanță, reprezintă implicit o confirmare a prezumției de legalitate de care se bucură actele administrative a căror suspendare se solicită.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, deși nu se mai impune a fi analizată, ambele condiții trebuind să fie îndeplinite cumulativ, se reține că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu, or, în speță, nu s-a făcut o astfel de dovadă în sensul prevederilor legale menționate.

Conchizând, Înalta Curte reține că în cauză nu au fost încălcate regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, iar hotărârea recurată satisface exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., judecătorul fondului analizând în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a condus la soluția pronunțată.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul formulat de Universitatea A. împotriva Sentinței nr. 818 din 26 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2019.

GGC - NN