ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1009/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui sub nr. x/2016 și declinată în favoarea Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 169/CA/6.06.2016 a Tribunalului Vaslui, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele Autoritatea Rutieră Română - Agenția Vaslui și Autoritatea Rutieră Română - ARR București, solicitând să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de soluționare a cererii de eliberare a licenței de traseu interjudețean pe traseul Huși - Galați (Cod traseu 24819 cursa 1) și să dispună obligarea pârâtei să-i elibereze licența de traseu interjudețean.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin Sentința civilă nr. 171 din 6 octombrie 2016 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Rutieră Română și Autoritatea Rutieră Română - Agenția Vaslui.

2.1. Împotriva acestei sentințe, în condițiile art. 483 C. proc. civ., a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

2.2. În motivarea căii de atac, recurenta reclamantă susține că hotărârea primei instanțe este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Reiterând situația de fapt dedusă judecății, recurenta reclamantă consideră că refuzul pârâtelor de a da curs solicitării societății reclamante, în sensul eliberării licenței de traseu interjudețean, este unul nejustificat, din moment ce recurenta reclamantă a făcut dovada faptului că a dobândit această licență în mod legal, fiind aportată de asociatul B. S.R.L.

Cooptarea, în cadrul societății recurente, a fost avizată și aprobată de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, prin Rezoluția nr. 25639/15.12.2015, rezoluție ce are natura unei hotărâri judecătorești.

În atare context, recurenta reclamantă susține că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 62 lit. a) din OMTI nr. 980/2011 pentru eliberarea licenței de traseu, astfel că, prin validarea refuzului pârâtelor de a recunoaște dreptul pretins de reclamantă, prima instanță a încălcat normele de drept material aplicabile în cauză.

Față de aceste considerente, pe larg dezvoltate în cererea de recurs, reclamanta solicită casarea hotărârii primei instanțe, rejudecarea cauzei și admiterea acțiunii sale, așa cum a fost formulată.

Examinând recursul de față, Înalta Curte constată că este nefondat, hotărârea criticată reflectând corecta aplicare a dispozițiilor art. 62 lit. a) din OMTI nr. 980/2011.

Pentru a decide astfel, curtea constată că recurenta reclamantă a solicitat obligarea intimatei la eliberare a licenței de traseu interjudețean, pe traseul - Huși - Galați (cod traseu 24819, cursa 1), cererea fiind întemeiată pe modificările aduse capitatului societății și componenței societare.

Astfel, societatea S.C. B. S.R.L înregistrată la Oficiul Registrul Comerțului sub nr. x/1996, CUI x este deținătoarea licenței de traseu interjudețean seria x nr. x, pentru traseul Huși - Galați (cod traseu 24819, cursa 1).

La data de 11 decembrie 2015, prin Hotărârea Adunării Generale a Asociaților, societatea S.C. B. S.R.L. este cooptată, ca asociat în cadrul S.C. A. S.R.L., prin participare cu aport în natură autobuz autocar marca x + licența de traseul seria x nr. x, cât și aport în numerar.

Cooptarea în cadrul societății comerciale a fost avizată și aprobată de către Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Iași, prin Rezoluția nr. 25639/15.12.2015.

Cu adresa din 3 februarie 2016, intimata Autoritatea Rutieră Română a comunicat recurentei reclamante faptul că eliberarea licenței de traseu se face în conformitate cu dispozițiile art. 62 lit. a) din OMTI nr. 980/2011.

Împotriva refuzului intimatei de a elibera licența solicitată, recurenta reclamantă a promovat prezenta acțiune în contencios administrativ.

Prin Sentința civilă nr. 171 din 6 octombrie 2016, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei, reținând, în esență, faptul că o licență de traseu nu poate constitui aport în natură la o societate comercială, licența neconferind titularului său drepturi transmisibile altei persoane.

Constată curtea că soluția primei instanțe este legală, reflectând o corectă aplicare a dispozițiilor art. 62 lit. a) din OMTI nr. 980/2011.

Potrivit dispozițiilor art. 62 lit. a) din OMTI nr. 980/2011, eliberarea licenței de traseu și a graficului de circulație anexă la aceasta se face de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., în baza dreptului de efectuare obținut ca urmare a rezultatelor stabilite de instituția care operează conform prevederilor legale Sistemul informatic pentru atribuirea electronică a traseelor naționale, sentințelor emise de instanțele de judecată competente sau în alte cazuri prevăzute de legislație.

Potrivit dispozițiilor art. 57 din OMTI nr. 980/2011, cursele/traseul din programul de transport interjudețean se atribuie prin Sistemul informatic pentru atribuirea electronică a traseelor naționale, în baza criteriilor de evaluare, solicitantului care întrunește cel mai mare punctaj.

Licența de traseu reprezintă documentul nominal al operatorului de transport, nefiind transmisibilă, prevede art. 65 alin. (2) din același ordin.

Așadar, licența de traseu nu reprezintă altceva decât actul administrativ de tip autorizație ce dă dreptul operatorului de transport desemnat în urma procedurii de atribuire să efectueze curse conform graficului de execuție.

Date fiind condițiile dobândirii dreptului de efectuare a transportului de persoane, este exclusă ipoteza avansată de către recurenta reclamantă, aceea potrivit căreia licența de traseu se poate dobândi și prin efectul unui aport în natură, fiind evident că, în condițiile în care reglementarea normativă citată anterior conferă licenței de traseu un caracter netransmisibil, nu se poate recunoaște dreptul de efectuare a transportului în privința unui operator ce nu a participat niciodată la procedura de atribuire a cursei sau traseului pentru care se solicită licența de traseu.

Rezoluția Oficiului Registrului Comerțului nu poate fi asimilată sentințelor la care face referire art. 62 lit. a) din OMTI nr. 980/2011, fiind evident că ordinul în discuție are în vedere numai acele hotărâri judecătorești, pronunțate în cadrul unor proceduri contencioase, în care se pune în discuție însăși dobândirea dreptului de efectuare a cursei/traseului, fiind de observat faptul că emitentul Ordinului nr. 980/2011 nu întâmplător a utilizat noțiunea de sentință pronunțată de instanța competentă, hotărâre judecătorească ce exclude încheierile pronunțate în materie necontencioasă, cum este și cea prin care se dispun înregistrările în registrul comerțului.

Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (3) din Legea nr. 359/2004, înregistrările în registrul comerțului se fac în baza unei încheieri a judecătorului delegat sau a unei hotărâri judecătorești irevocabile, în afară de cazul în care legea prevede altfel.

Prin urmare, nici rezoluția și nici încheierea judecătorului delegat nu acoperă ipoteza prevăzută de art. 62 lit. a) din OMTI nr. 980/2011, ce se referă explicit și exclusiv la sentințele pronunțate de instanțele competente, acestea (sentințele) fiind, potrivit dispozițiilor art. 255 din C. proc. civ. (1865), hotărârile prin care se rezolvă fondul cauzei în primă instanță. În mod similar, Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., explicitează sensul noțiunii de sentință, ca fiind hotărârea prin care cauza este soluționată de prima instanță sau prin care aceasta se dezînvestește fără a soluționa cauza.

Or, în lumina celor de mai sus, prevederile art. 62 lit. a) din OMTI nr. 980/2011 nu pot fi interpretate decât în sensul în care se referă strict la acele sentințe prin care autoritatea de resort a fost obligată să elibereze o anumită licență operatorului de transport îndreptățit.

Față de aceste considerente, în contextul în care Ordinul nr. 980/2011 permite eliberarea licențelor de traseu numai în baza unei proceduri de atribuire competitive și nicidecum în baza unei proceduri necontencioase de genul celei prevăzute de Legea nr. 359/2004 și consacră licenței de traseu caracter nominal și netransmisibil (firesc, din moment ce operatorul de transport participant la procedura de atribuire este obligat să facă dovada condițiilor de onorabilitate, competență profesională, capacitate financiară și bază tehnică materială necesară), curtea constată că refuzul intimatelor de a emite recurentei reclamante licența de traseu solicitată este unul legal, nefiind dovedit în cauză excesul de putere.

Ca atare, hotărârea instanței fondului, în sensul respingerii acțiunii reclamantei, este la adăpost de critică, astfel că recursul de față va fi respins ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de S.C. A. S.R.L. împotriva Sentinței nr. 171 din 6 octombrie 2016 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 februarie 2019.

GGC - NN