ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 723/2019

Obiectul cauzei. Cererea de revizuire. La data de 2 noiembrie 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a înregistrat sub nr. x/2017, cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 813 din 9 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosar nr. x/2016, definitivă, privind pe revizuentul-reclamant A. în contradictoriu cu intimata-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. În motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a arătat că prin hotărârea judecătorească a cărei revizuire se solicită a fost încălcat principiul puterii de lucru judecat a Sentinței civile nr. 571 din 29 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, aceasta din urmă fiind irevocabilă prin Decizia civilă nr. 4656 din 7 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Hotărârea pronunțată în primă instanță de curtea de apel. Prin Decizia civilă nr. 124A din data de 9 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire. În pronunțarea acestei soluții s-a reținut, în sinteză, neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care reglementează revizuirea pentru contrarietate de hotărâri judecătorești, din punct de vedere al invocării excepției autorității de lucru judecat în cel de-al doilea proces. S-a apreciat că prin Decizia nr. 813 din 9 octombrie 2017, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a fost analizată puterea de lucru judecat a Sentinței civile nr. 571 din 29 iunie 2006 sub aspectul calității revizuentului de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, excepție care a fost respinsă de instanța de apel.

Cererea de recurs. Împotriva Deciziei civile nr. 124A din data de 9 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a formulat recurs revizuentul A., solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei la aceiași instanță, în considerarea motivelor de recurs înscrise în art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. În esență, în motivarea recursului, recurentul susține că sunt îndeplinite condițiile impuse de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. pentru admisibilitatea cererii de revizuire, întrucât: există în cauză două hotărâri potrivnice, respectiv: Sentința civilă nr. 571 din 29 iunie 2006 a Tribunalului Olt, secția civilă, și Decizia nr. 813A din 9 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pronunțate în legătură cu notificarea nr. x/2001, soluționată prin Dispoziția nr. 632 din 20 aprilie 2010, emisă de Primarul comunei Stoicănești, în temeiul Legii nr. 10/2001, prima validând dispoziția de acordare a măsurilor reparatorii, iar cea de-a doua confirmând invalidarea aceleiași dispoziții; ambele hotărâri evocă fondul și sunt definitive. Susține că, scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea cazului de revizuire invocat este menit să asigure respectarea principiului potrivit căruia o hotărâre judecătorească irevocabilă nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre pronunțată, ulterior, într-o cauză care are legătură cu cea anterioară. În ceea ce privește aspectul de necontestat al calității de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, recurentul afirmă că s-a bazat pe efectul pozitiv al hotărârilor din primul proces, nefiind posibilă soluționarea cererii sale inițiale fără ca instanțele să analizeze și să rețină calitatea procesuală activă de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în temeiul Legii nr. 10/2001. Prevalându-se de cazul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., apreciază că, instanța care a pronunțat decizia atacată, nu a stabilit corect situația de fapt și de drept dedusă judecății. Astfel, s-a considerat că, în faza procesuală a apelului, s-ar fi respins excepția autorității de lucru judecat, însă, în realitate, nu a fost analizată această excepție. Soluția este superficial motivată, limitându-se la a arăta: "instanțele de judecată nu s-au pronunțat asupra calității de persoană îndreptățită a reclamantului". Contrar celor reținute în considerentele deciziei recurate, prin Sentința civilă nr. 571 din 29 iunie 2006, cu privire la notificarea nr. x/2001, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, instanța s-a pronunțat motivat în considerarea verificării calității procesuale active de persoană îndreptățită a reclamantului la măsuri reparatorii pentru preluarea abuzivă a imobilului din litigiu și a dispozițiilor legale în vigoare. Sentința civilă menționată a fost supusă apelului și recursului, iar, în soluționarea cererii de lămurire a dispozitivului, prin Încheierea din 8 februarie 2010, s-a arătat expres că a fost validată, implicit, Dispoziția nr. 632 din 20 aprilie 2004, emisă de Primarul comunei Stoicănești, în temeiul Legii nr. 10/2001. Potrivit susținerilor recurentului, în dosarul de față au fost depuse toate înscrisurile relevante referitor la calitatea acestuia de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, preluarea abuzivă a imobilului de către stat, dar și documentele privind obiectul, susținerile și motivația soluției din primul proces, inclusiv soluționarea cererii de lămurire dispozitiv. Or, instanța de apel, în cadrul dosarului nr. x/2016, soluționat prin Decizia civilă nr. 813A din 9 octombrie 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, nu s-a pronunțat asupra acestor din urmă aspecte, care privesc dosarul nr. x/2006 în care a fost dată Sentința civilă nr. 571 din 29 iunie 2006. Pentru toate aceste argumente, recurentul consideră nelegală soluția dată cererii de revizuire, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre soluționare Curții de Apel București.

Procedura derulată în recurs. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului și, constatându-se că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., completul filtru a dispus, prin rezoluția din 18 octombrie 2018, comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ. Prin încheierea din data de 7 martie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că cererile de recurs îndeplinesc condițiile de admisibilitate și, reținând dispozițiile art. 493 alin. (5) și (6) și art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a dispus admiterea în principiu a recursului declarat, fixând termen de judecată la 4 aprilie 2019 cu citarea părților, în ședință publică.

Hotărârea instanței de recurs. Examinând hotărârea atacată, având în vedere raportul întocmit asupra admisibilității în principiu și limita impusă de criticile din cererea de recurs, Înalta Curte va constată că recursul revizuentului este nefondat, pentru considerentele care succed: În dezvoltarea motivelor de recurs s-a invocat, în esență, nelegalitatea deciziei atacate motivat, pe de o parte, de împrejurarea că hotărârea pronunțată este superficial motivată, iar, pe de altă parte, de împrejurarea că instanța de revizuire a considerat greșit că, în al doilea proces, în faza procesuală a apelului, instanța s-ar fi pronunțat asupra excepției autorității lucrului judecat. Susținerile formulate se referă la nemotivarea hotărârii judecătorești, critică care este susceptibilă de încadrare în cazul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., iar aspectele semnalate cu privire la greșita apreciere relativ la examinarea și pronunțarea asupra excepției autorității de lucru judecat se subsumează criticilor referitoare la îndeplinirea condițiilor impuse de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., susceptibile de încadrare în cazul de casare înscris în art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Stabilind aceste premise de examinare, Înalta Curte constată următoarele: 1. Potrivit art. 488 pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". Susținerea recurentului, deși conturează vag cazul de casare evocat, nu este întemeiată Într-adevăr, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil, potrivit articolului 6 din Convenția europeană, include în esență, obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile (hotărârea Ruiz Torija contra Spaniei din 9 decembrie 1994, hotărârea Higgins contra Franței din 19 februarie 1998 și hotărârea Hirvisari contra Finlandei din 27 septembrie 2001). În cauză, hotărârea instanței de revizuire este temeinic motivată, sub aspectul prezentării raționamentului judiciar ce a stat la baza analizării condițiilor de admisibilitate a cererii formulată de revizuent, fundamentată în drept pe motivul prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., referitor la contrarietatea de hotărâri. În cuprinsul acestei hotărârii sunt prezentate argumentele în baza cărora s-a statuat că, în speță, nu există îndeplinită cerința privind încălcarea autorității lucrului judecat. Astfel, instanța de revizuire a arătat faptul că nu se poate reține împrejurarea că, prin Decizia civilă nr. 813/A din 9 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a fost încălcată autoritatea de lucru judecat față de Sentinței civile nr. 571 din 29 iunie 2006 a Tribunalului Olt, secția civilă. Dimpotrivă, instanța a argumentat că, în al doilea proces, la pronunțarea soluției, instanța de control judiciar a apelului a avut în vedere statuările Sentinței civile nr. 571 din 29 iunie 2006 a Tribunalului Olt, secția civilă, x/A/2016, hotărâre evocată chiar de revizuent, în cadrul acelui dosar, în susținerea validității Dispoziției nr. 632 din 20 aprilie 2004 emisă de Primarul comunei Stoicănești. Faptul că instanța de revizuire a respins cererea pentru neîndeplinirea cerințelor impuse de legiuitor cazului de revizuire evocat nu însemnă că hotărârea este nemotivată, insuficient motivată sau cuprinde o motivare contradictorie, cum greșit sugerează recurentul, din moment ce instanța de revizuire a prezentat, pe larg, argumentele care au justificat soluția adoptată, în raport de susținerile și apărările formulate în cauză. În acest context, nu se poate imputa instanței, care a pronunțat decizia atacată, neîndeplinirea obligației de motivare a soluției pronunțate. 2. Prin criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a pretins soluționarea greșită a revizuirii pe aspectul inadmisibilității cererii, susținând că s-a apreciat eronat faptul că, în cuprinsul deciziei supusă revizuirii, a fost examinată excepția autorității lucrului judecat. Susținerile recurentului nu sunt întemeiate. Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive, în cazurile și condițiile expres stabilite de lege. Potrivit art. 509 pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere [...] dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri". Astfel, posibilitatea de a cere revizuirea, în temeiul art. 509 pct. 8 C. proc. civ., este supusă, între altele, condiției ca hotărârile potrivnice să conțină elemente caracteristice existenței lucrului judecat, iar rațiunea reglementării izvorăște din necesitatea de a se înlătura nelegalitatea comisă ca urmare a soluționării aceleiași cauze prin două hotărâri, în mod diferit, cu nesocotirea autorității lucrului judecat, precum și a dificultății create prin imposibilitatea executării simultane a hotărârilor pronunțate în aceeași pricină. Totodată, cum corect s-a reținut și prin hotărârea recurată, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată de împrejurarea ca, în cadrul celui de al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă aceasta a fost invocată, instanța să fi omis soluționarea excepției puterii lucrului judecat. Prin urmare, pe calea revizuirii reglementată de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., se poate solicita, în condițiile reglementate de textul respectiv, desființarea unei hotărâri judecătorești pentru faptul că este contrară unei alte hotărâri judecătorești, acest motiv de revizuire având suportul juridic în respectarea puterii lucrului judecat, în situația în care instanțele au dat soluții contrare, a căror executare este imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din situația anormală, creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea și anularea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității de lucru judecat. Așadar, se observă că pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire fondată pe acest motiv este necesar, între altele, ca hotărârile contradictorii să fie pronunțate în procese distincte, dar identice sub aspectul părților, obiectului și cauzei cererii de chemare în judecată, iar în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat a hotărârii date în primul proces, sau chiar dacă s-a invocat, instanța s-o fi lăsat nesoluționată. În speță, în mod corect, instanța de revizuire a reținut că cererea de revizuire formulată de A. nu întrunește cerințele de admisibilitate impuse de lege, deoarece, în cel de-al doilea proces, ce a format obiectul dosarului nr. x/2016 al Tribunalului București, excepția autorității de lucru judecat a Sentinței nr. 571 din 20 iunie 2006 a Tribunalului Olt a fost analizată atât cu ocazia soluționării pricinii în fond, cât și în apel, fiind formulat ca motiv de nelegalitate, supus dezbaterii, în privința căreia instanța s-a pronunțat. În acest context, contrar susținerii recurentului, în mod corect s-a apreciat asupra neîntrunirii exigențelor impuse de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., căci în considerentele Deciziei nr. 813 din 9 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, supusă revizuirii, se reține că: "în cadrul litigiului având ca obiect Legea nr. 10/2001 finalizat prin Decizia civilă nr. 4650 din 7 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care a devenit irevocabilă Sentința civilă nr. 571 din 29 iunie 2006 a Tribunalului Olt, instanțele de judecată nu s-au pronunțat asupra calității de persoană îndreptățită a reclamantului. Din această perspectivă nu poate fi reținută puterea de lucru judecat, apelanta pârâtă CNCI având competența de a analiza calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului în cadrul procedurii instituită prin dispozițiile art. 17, art. 21, art. 25 și art. 32 din Legea nr. 165/2013, motiv pentru care a emis Decizia de invalidare nr. 9380 din 16 iunie 2016 (...)". În consecință, prin Decizia nr. 813 din 9 octombrie 2017 a fost analizată și înlăturată de către instanța de apel excepția puterii de lucru judecat, fiind reținut faptul că prin Sentinței civile nr. 571 din 29 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul București nu s-a statuat pe aspectul calității revizuentului A. de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 fiind evident că, în cuprinsul celei de a doua hotărâri, împotriva căreia a fost îndreptată revizuirea, a fost valorificat efectul pozitiv al autorității de lucru judecat al primei hotărâri. Pe de altă parte, raportat la celelalte critici din recurs prin care sunt formulate susțineri privind încălcarea autorității lucrului judecat a Sentinței civile nr. 571 din 29 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul București, Înalta Curte reține că nici instanța competentă a se pronunța asupra revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nici instanța ce analizează recursul îndreptat împotriva deciziei de revizuire nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor pretins contradictorii și nu au posibilitatea legală să aprecieze care dintre hotărârile pretins potrivnice conține soluția corectă, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea autorității lucrului judecat a celei dintâi hotărâri, iar în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri. În consecință, potrivit considerentelor expuse, se constată că prin decizia recurată s-a reținut corect neîntrunirea cerințele procedurale reglementate expres de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., drept pentru care, în temeiul art. 497 C. proc. civ., recursul declarat de revizuentul A. împotriva Deciziei civile nr. 124A din 9 februarie 2018 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, va fi respins, ca nefondat.