ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 364/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 364/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 29 octombrie 2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori de familie, revizuentul A. a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 738/A din 13 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori de familie, pentru motivele prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 1, 7, 8 și 9 C. proc. civ.
Prin Decizia civilă nr. 1389/A din data de 12 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori de familie, a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire întemeiată pe art. 509 alin. (1) pct. 1, 7 și 9 C. proc. civ.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul secției I civile a instanței supreme la data de 15 ianuarie 2019 și repartizat completului C 4 noul C. proc. civ.
Prin rezoluția completului de judecată, cauza a primit termen de judecată la data de 21 februarie 2019, cu citarea părților, în vederea soluționării căii de atac.
Examinând cererea de revizuire, în raport de excepția de tardivitate, invocată de instanță din oficiu, a cărei analiză este prioritară, în considerarea prevederilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:
Conform dispozițiilor art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., termenul de revizuire este de o lună și se va socoti în cazul prevăzut la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de la data rămânerii definitive a ultimei hotărâri.
Termenul de o lună are caracterul unui termen legal, imperativ și absolut, a cărui încălcare atrage sancțiunea decăderii părții din dreptul de a mai exercita calea de atac.
În cauză, revizuentul invocă pretinsa contrarietate între Decizia civilă nr. 738/A din 13 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori de familie, și sentințele Tribunalului Teleorman nr. 786/15.12.2014, nr. 787/15.12.2014, nr. 303/24.06.2015 și nr. 13/05.03.2018.
Reiese că ultima hotărâre rămasă definitivă este Decizia nr. 738/A din 13 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori de familie.
Cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri formulată de revizuent a fost înregistrată la instanță la data de 29 octombrie 2018 (conform ștampilei Curții de Apel București).
Calcul termenelor procedurale se realizează în conformitate cu prevederile art. 181 alin. (1) C. proc. civ. - când termenul se socotește pe săptămâni, luni sau ani, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. De asemenea, alin. (2) al aceluiași text de lege dispune: când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungește până în prima zi lucrătoare care urmează.
Făcând aplicarea dispozițiilor legale anterior menționate la speța dedusă judecății, reiese că data la care a rămas definitivă ultima hotărâre este data pronunțării Deciziei nr. 738/A din 13 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori de familie, astfel încât termenul de o lună prevăzut de dispozițiile art. 511 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. s-ar fi împlinit la data de 13 august 2018.
În conformitate cu raționamentul anterior prezentat, formularea la data de 29 octombrie 2018 a prezentei cereri de revizuire a fost realizată cu încălcarea termenului legal stipulat în acest sens.
Având în vedere cele constatate, Înalta Curte urmează a respinge, ca tardivă, cererea de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca tardivă, cererea de revizuire a Deciziei nr. 738/A din 13 iulie 2018 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori de familie, formulată de revizuentul A..
Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2019.
Procesat de GGC - CL