ÎCCJ, Decizia nr. 238/2019

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți, la 21 martie 2018, revizuentul A. a solicitat, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 1, 3, 5 și 8 C. proc. civ., revizuirea Deciziei nr. 29 din 26 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, prin Decizia nr. 4283 din 11 octombrie 2018, a respins cererea de revizuire declarată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 29 din 26 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în Dosarul nr. x/2014 întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a disjuns cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 3 și 5 C. proc. civ. și a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 3 și 5 C. proc. civ. în favoarea Curții de Apel București.

În motivare, cu privire la respingerea cererii de revizuire întemeiate pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se constată că hotărârile pretins potrivnice, deși au fost pronunțate în dosare diferite, nu au avut aceleași părți, obiect și cauză, și ca atare, contrarietatea hotărârilor poate fi analizată numai dacă sunt îndeplinite condițiile anterior menționate.

Împotriva acestei decizii, revizuentul a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor anterioare, rejudecarea cauzei și întoarcerea executării silite dispuse în urma unor soluții nelegale, invocând drept temei juridic dispozițiile art. 488 alin. (1) - (8) din C. proc. civ.

În susținerea motivelor de recurs, s-a arătat că instanțele anterioare au refuzat să soluționeze numeroasele sesizări formulate legate de furtul de înscrisuri din dosarele de cercetare penală care au condus la dosarele civile de executare silită cum este cel de față, de refuzul de a se sesiza inclusiv din oficiu la numeroasele mențiuni formulate și de existența de acte false, de necesitatea declarării acestor înscrisuri ca fiind false și a anulării acestora, aspecte nerelatate în încheierile pronunțate, situații pe care acesta le califică ca fiind inadmisibile.

Prin Încheierea din 9 septembrie 2019 s-a admis în principiu recursul formulat de recurentul A. și s-a fixat termen de judecată la 4 noiembrie, cu citarea părților.

Analizând hotărârea atacată în raport cu actele dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum și cu reglementările legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

Referitor la excepțiile invocate de recurent, anume: excepția perimării acțiunii de executare silită, excepția tardivității executării silite, excepția autorității de lucru judecat a Deciziei civile nr. 2361 din 27 octombrie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă, excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și a Curții de Apel București și excepția nulității tuturor hotărârilor luate în baza unor numeroase documente false se reține că acestea țin de soluționarea litigiilor în care s-au pronunțat hotărârile pretins contradictorii și nu pot fi analizate în această fază procesuală a recursului declarat împotriva unei hotărâri pronunțate în condițiile art. 513 alin. (3) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Pentru aceleași motive în mod legal nu au fost analizate prin hotărârea atacată.

În ceea ce excepția necompetenței Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, care de fapt vizează existența unui caz de incompatibilitate, se constată că recurentul nu arată concret motivele pentru care pronunțarea unei soluții într-o altă cauză, chiar având aceleași părți, ar constitui un motiv de incompatibilitate care să poată fi încadrat în prevederile art. 41 sau 42 din C. proc. civ.

Potrivit prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., forma în vigoare la data începerii procesului în care s-a pronunțat hotărârea supusă revizuirii, "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă (...) există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Dispozițiile legale citate, invocate de recurent drept temei al cererii formulate în fața instanței de revizuire, reglementează posibilitatea revizuirii dacă există hotărâri potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Rațiunea reglementării acestui caz de revizuire o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității lucrului judecat, ale cărei efecte sunt prevăzute de art. 431 din C. proc. civ.

În speță, însă, se constată că decizia a cărei anulare se cere prin cererea de revizuire nu încalcă autoritatea lucrului judecat, în raport cu hotărârile judecătorești invocate de recurentul-revizuent ca fiind potrivnice celei ce face obiectul revizuirii.

Privite comparativ, contrar susținerilor recurentului, cele două litigii au părți, obiect și cauză (situația de fapt calificată juridic) diferite.

Nefiind îndeplinită condiția identității de părți, obiect și cauză între litigiile în care au fost pronunțate hotărârile în discuție, anume Dosarul nr. x/2003 (părți: reclamanți B. și C., obiect: obligația de a face, temei de drept: prevederile C. civ.) și Dosarul nr. x/2014 (părți: A. și Administrația Finanțelor Publice Sector 2 București, obiect: contestație la executare, temei de drept: prevederile Codul fiscal), în mod corect a reținut instanța de revizuire că cele două decizii nu pot fi considerate potrivnice și nu este încălcată autoritatea de lucru judecat a celei din urmă, în sensul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Toate aceste argumente, pentru care cererea de revizuire a fost respinsă, se regăsesc, expuse amplu, în considerentele deciziei atacate, instanța de revizuire analizând temeinic condițiile de admisibilitate a cererii și prezentând pe larg, în mod clar și detaliat motivele pentru care acestea nu sunt îndeplinite în cauză. De aceea, instanța de recurs constată că nu pot fi primite criticile recurentului nici sub aspectul interpretării eronate a argumentelor expuse în susținerea cererii de revizuire.

În considerarea celor expuse, care relevă legalitatea hotărârii atacate, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., se va respinge, ca nefondat, recursul dedus judecății în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 4283 din 11 octombrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 noiembrie 2019.

Procesat de GGC - LM