ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1520/2019

HOTĂRÂRE

26.09.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1520/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 13 noiembrie 2017 pe rolul Judecătoriei Sibiu, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 2.127,47 RON, reprezentând contravaloare servicii de telecomunicații, penalități de întârziere conform contractului și despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului.

În motivare, reclamanta a arătat că pârâtul nu a achitat contravaloarea serviciilor de telefonie prestate de furnizor, situație în care se aplică și prevederile clauzelor contractuale privitoare la penalitățile de întârziere și despăgubiri percepute pentru situația în care a avut loc rezilierea contractului înainte de termen, din culpa clientului.

Prin Sentința civilă nr. 1903 din 2 aprilie 2019, Judecătoria Sibiu a admis excepția de necompetență teritorială invocată de către pârât, prin curator special și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Se mai reține că procedura de citare cu pârâtul la adresa din Sibiu, jud. Sibiu, menționată în cartea provizorie de identitate, nu s-a realizat, iar unica adresă cunoscută este cea indicată de reclamantă ca domiciliu procesual de citare la locul de muncă, respectiv C. S.R.L. din București, str. x, camerele 9,10.

Reținând și incidența dispozițiilor art. 155 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ., potrivit cărora persoanele fizice se vor cita la domiciliul lor, iar în cazul în care nu locuiesc la domiciliu, citarea se face la reședința cunoscută ori la locul ales de ele, în lipsa acestora citarea poate fi făcută la locul cunoscut unde își desfășoară permanent activitatea curentă, Judecătoria Sibiu a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 3 București a pronunțat Sentința civilă nr. 7602 din 9 iulie 2019, prin care a admis excepția de necompetență teritorială invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sibiu, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut că, în speță, necompetența teritorială este de ordine privată, iar pentru invocarea acesteia sunt incidente dispozițiile art. 130 C. proc. civ., conform cărora necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii. În litigiul pendinte, excepția necompetenței teritoriale a fost invocată de către pârât, prin curator special, la 29 ianuarie 2019, cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 130 C. proc. civ.

Se mai reține că locul indicat de reclamantă ca fiind locul de muncă al pârâtului nu poate fi avut în vedere în stabilirea competenței teritoriale de soluționare a cauzei întrucât art. 107 C. proc. civ. stabilește regula generală cu privire la competența teritorială, respectiv instanța de la domiciliul/sediul pârâtului și, de altfel, citația a fost restituită de la această adresă cu mențiunea destinatarul nu mai locuiește la această adresă.

Instanța constată că domiciliul pârâtului nu este cunoscut, fapt ce a determinat citarea prin publicitate și numirea unui curator special pentru acesta, însă singurul element de certitudine este că pârâtul figurează în evidența DEPABD cu adresa de domiciliu în jud. Sibiu, aspect în raport de care s-a apreciat că Judecătoria Sibiu este competentă să soluționeze cauza.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Din analiza actelor dosarului, Înalta Curte reține că la momentul sesizării instanței ultimul domiciliu cunoscut al pârâtului era cel menționat în cartea de identitate provizorie, din jud. Sibiu, adresă de domiciliu confirmată prin răspunsul Direcției pentru evidența persoanelor și administrarea bazelor de date, aflat la dosarul Judecătoriei Sibiu.

Art. 107 C. proc. civ. instituie regula generală de stabilire a competenței teritoriale, prevederile alin. (1) statuând în sensul introducerii cererii de chemare în judecată la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

În speță, instanțele în conflict au considerat că sunt aplicabile dispozițiile art. 107 C. proc. civ., conflictul negativ de competență fiind determinat de interpretarea diferită a noțiunii de domiciliu de către instanțele care și-au declinat reciproc competența de soluționarea a cauzei.

Înalta Curte constată că în prezenta cauză operează o competență de ordine privată, iar aceasta putea fi pusă în discuție doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Astfel, în situația în care pârâtul nu înțelege să invoce excepția necompetenței teritoriale de ordine privată in limine litis, instanța învestită prin cererea de chemare în judecată de reclamantă rămâne competentă să judece cauza.

Față de succesiunea cronologică a actelor de procedură îndeplinite în cauză, Înalta Curte constată că excepția necompetenței nu a fost invocată prin întâmpinare de către curatorul special desemnat în cauză al pârâtului (la 20 martie 2018), ci abia la termenul din 2 aprilie 2019, moment la care instanța nu se mai putea dezînvesti.

Prin sesizarea de către reclamantă a Judecătoriei Sibiu, această instanță, în raza căreia se situează ultimul domiciliu cunoscut al pârâtului, a devenit competentă a judeca litigiul cu care a fost învestită, moment de la care orice altă instanță, chiar competentă, a pierdut această prerogativă, raportat la dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Față de cele arătate mai sus, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.