ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 77/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea formulată și înregistrată la 6 mai 2019 pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 327 din 7 martie 2019 emis de Ministrul Economiei prin care s-a dispus, începând cu data acestui ordin, încetarea exercitării cu caracter temporar a funcției contractuale de conducere de Director General al Biroului Român de Metrologie Legală a reclamantului până la soluționarea definitivă a cererii de anulare a acestui act administrativ.

Prin Sentința civilă nr. 239 din 5 iunie 2019, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI, privind suspendarea executării Ordinului 327 din 7 martie 2019.

Împotriva Sentinței civile nr. 239 din 5 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare.

În susținerea motivelor de casare invocate, recurentul-reclamant a arătat, în esență, că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, fără corespondent în probele cauzei vizând neîndeplinirea cumulativă în speță a condițiilor impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării Ordinului nr. 327 din 7 martie 2019 emis de ministrul Economiei, astfel cum se solicită de recurent prin cererea introductivă. Privind condiția cazului bine justificat în cauză, consideră că acest motiv de nelegalitate în emiterea Ordinului atacat este clar conturat prin probele administrate în dosar, nefiind susținută prin situația factuală și de drept în speță motivarea greșită dată de prima instanță în sensul că respectivul motiv "nu este suficient de puternic probat" pentru a se dispune suspendarea Ordinului nr. 327 din 7 martie 2019 emis de ministrul Economiei. Astfel, recurentul-reclamant arată că Ordinul nr. 327 din 7 martie 2019 nu este motivat în fapt și necorespunzător motivat în drept, situație care-i conferă cu evidență o aparență de nelegalitate ce justifică existența condiției cazului bine justificat în speță. Ordinul contestat nu este motivat nici în drept - întrucât temeiul juridic invocat, art. 30 din Legea nr. 153/2017 referă la ocuparea prin concurs a postului de către o altă persoană. Ori, în speță, nu a avut loc vreun concurs pentru ocuparea funcției de Director General al Biroului Român de Metrologie Legală și, implicit necesitatea ca o persoană declarată reușită la un astfel de concurs să fie numită în respectiva funcție, împrejurări care să justifice astfel temeiul legal de drept al încetării activității petentului recurent în funcția invocată.

Recurentul-reclamant apreciază că hotărârea recurată este nelegală și netemeinică deoarece în dosar în mod greșit prima instanță a apreciat că nici condiția pagubei iminente prev. de art. 17 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu este îndeplinită în speță. Cele două condiții cuprinse în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se determină reciproc, neputându-se vorbi de un caz bine justificat fără a exista pericolul producerii pagubei. În speță, reclamantul a făcut dovada existenței cazului bine justificat ca fiind acela al existenței unor indicii temeinice cu privire la nelegalitatea actului administrativ contestat, fiind arătate în dosar prin probe împrejurări legate de starea de fapt ți de drept care și a abuzului și încălcării legislației în domeniu comise de ministrul Economiei în emiterea respectivului act administrativ, cu indicarea în dosar a efectelor posibile și previzibile negative, cuantificate și în pierderi bănești pe care Biroul Român de Metrologie Legală, implicit Statul Român, le-ar suferi urmarea încetării activității petentului recurent în funcția de Director General al B.R.M.L.

Mai susține recurentul-reclamant faptul că în dosarul prezent instanța de judecată a făcut o apreciere sumară greșită a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de reclamant, neluând în considerare indiciile suficient dovedite de răsturnare a prezumției de legalitate și de verosimilitate a iminenței producerii unei pagube vizând Ordinul contestat, ceea ce implica o soluție de admitere a suspendării respectivului act administrativ. De asemenea, arată că nemotivarea hotărârii este echivalentă cu nerespectarea prevederilor art. 6 paragr. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului și cu necercetarea fondului cauzei, făcând imposibil controlul judiciar.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 august 2019, intimatul-pârât Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțată de către instanța de fond, reiterând, în esență, apărările formulate pe parcursul judecării litigiului în primă instanță.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat de recurentul-reclamant este nefondat.

Potrivit art. 425 C. proc. civ.:

"(1) Hotărârea va cuprinde:

a) partea introductivă, în care se vor face mențiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) și (2). Când dezbaterile au fost consemnate într-o încheiere de ședință, partea introductivă a hotărârii va cuprinde numai denumirea instanței, numărul dosarului, data, numele, prenumele și calitatea membrilor completului de judecată, numele și prenumele grefierului, numele și prenumele procurorului, dacă a participat la judecată, precum și mențiunea că celelalte date sunt arătate în încheiere;

b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților;

c) dispozitivul, în care se vor arăta numele, prenumele, codul numeric personal și domiciliul sau reședința părților ori, după caz, denumirea, sediul, codul unic de înregistrare sau codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerțului ori de înscriere în registrul persoanelor juridice și contul bancar, soluția dată tuturor cererilor deduse judecății și cuantumul cheltuielilor de judecată acordate".

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligația instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico-juridic clar explicitat și întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanțe de a oferi o motivare, în condițiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunțare asupra acțiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv și considerente, ca elemente componente esențiale și obligatorii ale hotărârii judecătorești.

Înalta Curte mai arată și că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluționarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situația de fapt specifică procesului, iar în funcție de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanța de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a a ajuns la soluția din sentința recurată; Înalta Curte apreciază că sentința civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) și art. 425 C. proc. civ. Astfel, prima instanță a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere de instanță. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă în esență o eventuală greșită interpretare și aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar nemotivarea insuficientă nu poate fi reținută raportat la sentința atacată. Instanța are obligația de a răspunde argumentelor esențiale invocate de părți, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

Astfel, așa cum s-a statuat în parag. 20 al Deciziei pronunțate în Cauza Gheorghe Mocuța împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deși articolul 6 § 1 obligă instanțele să își motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligația de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanțele trebuie să răspundă la argumentele esențiale ale părților, dar măsura în care se aplică această obligație poate varia în funcție de natura hotărârii și, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanțelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanță a pronunțat o hotărâre motivată și nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalității în care instanța a aplicat legislația relevantă pentru faptele cauzei. Deși s-ar putea invoca ca argument împrejurarea că motivarea oferită de prima instanță pentru respingerea acțiunii ar fi succintă, Înalta Curte constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părți, fiind respectate cerințele unui proces echitabil.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi reținut.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este și el nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Reclamantul A. a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Ordinului nr. 327 din 7 martie 2019 emis de Ministrul Economiei prin care s-a dispus, începând cu data acestui ordin, încetarea exercitării cu caracter temporar a funcției contractuale de conducere de Director General al Biroului Român de Metrologie Legală a reclamantului până la soluționarea definitivă a cererii de anulare a acestui act administrativ.

Susținerile recurentului potrivit cărora instanța de fond a concluzionat în mod nejustificat că argumentele aduse în favoarea nelegalității actelor administrative contestate nu sunt de natură a crea o îndoială serioasă, sunt nefondate.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

La modul concret, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității actelor administrative presupune, atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu, impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanța de judecată nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate a actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței învestite cu soluționarea acțiunii în anulare.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenței dreptului.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

În considerentele sentinței recurate, procedând la analiza îndeplinirii condiției cazului bine justificat, prima instanță a reținut că motivele invocate de reclamant nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne cu ușurință prezumția de legalitate a actului administrativ fiscal, fiind necesară o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății.

Înalta Curte consideră că judecătorul fondului a aplicat corect dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, neputându-se pretinde instanței de contencios administrativ ca în limitele acestei proceduri sumare să tranșeze motivele de nelegalitate invocate de reclamant în afirmarea existenței condiției cazului bine justificat.

Instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt, respectiv că la data de 13 august 2018 a fost încheiat contractul individual de muncă nr. 5 între angajatorul persoana juridică Biroul Român de Metrologie Legală și dl A. în calitate de salariat, durata contractului fiind determinată, pe perioada cuprinsă între 17 august 2018 - 16 august 2021.

La aceeași dată, 13 august 2018, Biroul Român de Metrologie Legală a emis ordinul nr. 310 prin care începând cu data de 17 august 2018, dl. A. se încadrează pe funcția de consilier în cadrul Biroului Român de Metrologie Legală - Serviciul Corp Control Propriu.

La data de 24 august 2018 reclamantul a formulat cererea înregistrată sub nr. x din 24 august 2018 în care a menționat că, îndeplinind condițiile legale de pensionare din funcția de director general al BRML, solicită să i se permită să finalizeze proiectele începute, prin numirea, cu caracter temporar, până la numirea altei persoane, ca Director General al Biroului Român de Metrologie Legală.

În acest context a fost emis Ordinul nr. 1.094 din 24 august 2018 conform căruia dl. A., personal contractual de execuție, exercită cu caracter temporar funcția contractuală de conducere vacantă de director general la Biroul Român de Metrologie Legală, începând cu data de 24 august 2018.

Ulterior a fost emis Ordinul nr. 327 din 7 martie 2019 conform căruia, începând cu data de 7 martie 2019 domnului A. îi încetează exercitarea cu caracter temporar a funcției contractuale de conducere de director general la Biroul Român de Metrologie Legală.

Susținerile recurentului-reclamant potrivit cărora ordinul nu este motivat, sunt nefondate.

Înalta Curte reține că Biroul Român de Metrologie Legală este, potrivit art. 1 din H.G. nr. 193/2002, un organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Economiei și Comerțului, care este responsabil cu asigurarea reglementărilor metrologice, mijloacelor tehnice și acțiunilor necesare obținerii credibilității rezultatelor măsurătorilor, precum și cu exercitarea, în numele statului, a controlului metrologic legal, la nivel național.

Conform art. 4 alin. 1 din același act normativ, Biroul Român de Metrologie Legală este condus de un director general, numit prin ordin al ministrului industriei și resurselor.

În temeiul acestor dispoziții legale și avându-se în vedere Ordinul nr. 1094 din 24 august 2018, Ministrul Economiei a emis Ordinul nr. 327 din 7 martie 2019 conform căruia, începând cu data de 7 martie 2019 domnului A. îi încetează exercitarea cu caracter temporar a funcției contractuale de conducere de director general la Biroul Român de Metrologie Legală.

Analizând condițiile necesare suspendării executării actului administrativ, în ceea ce privește cazul bine justificat, cercetând motivele invocate de reclamant, s-a constatat în mod întemeiat de către instanța de fond că acestea nu sunt de natură să contureze o aparență de nelegalitate suficient de concludentă.

Astfel, în ceea ce privește verificarea îndeplinirii condiției cazului bine justificat, respectiv a aparenței de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare se solicită, se reține de către instanța de fond că acesta se referă la o situație juridică provizorie, care nu este de natură să îi confere titularului un drept caracterizat printr-o stabilitate semnificativă, astfel încât să impună o motivare riguroasă, prin raportare și la actul simetric, de numire în funcție sau să excludă o încetare a sa anterior momentului prevăzut de art. 30 din Legea nr. 153/2017.

În consecință, în mod judicios a constatat prima instanță inexistența elementelor care să contureze îndeplinirea condiției cazului bine justificat pentru suspendarea executării actului administrativ contestat.

Instanța de recurs reține că cele două condiții legale, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi despre un caz bine justificat dacă nu se învederează, în același timp, iminența producerii unei pagube semnificative și reciproc, prefigurarea unei pagube iminente reprezintă un element esențial pentru a motiva existența cazului bine justificat de admitere a suspendării executării actului administrativ.

În cauză, condiția pagubei iminente și, implicit, motivele de recurs invocate sub acest aspect, nu se mai impun a fi analizate, având în vedere neîndeplinirea condiției cazului bine justificat, ce conduce la neîntrunirea cumulativă a prevederilor legale impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în materia suspendării executării actului administrativ.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 239/2019 din 5 iunie 2019 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 ianuarie 2020.

Procesat de GGC - LM