ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3410/2010

Constată că prin decizia nr. 1956 din 21 iunie 2004 a Curții de Apel Ploiești au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de O.C. și Prefectura Județului Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 283 din 19 aprilie 2004 a Tribunalului Dâmbovița. S-a reținut în considerentele deciziei, ca fiind corectă soluția de primă instanță, de admitere, în parte, a contestației împotriva dispoziției emise de Prefectură și de constatare a faptului că petenta este îndreptățită la despăgubiri bănești pentru imobilul preluat abuziv de către stat (situat în strada T.V.), în condițiile Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta-contestatoare, care a formulat critici asupra soluției pentru că nu au fost stabilite despăgubiri și pentru un alt imobil, situat în strada P.C.

Învestită cu soluționarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin încheierea din 29 martie 2006, suspendarea judecății în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a neprezentării părților legal citate. Cauza a rămas în nelucrare până la 21 ianuarie 2010, când instanța a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în vederea discutării perimării. Înalta Curte urmează să constate intervenită sancțiunea perimării, având în vedere următoarele considerente: Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, în materie civilă.

Rezultă că, pentru a interveni perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părții. Altfel spus, perimarea operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză nici un act de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligență a părții, care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă. Aceasta este și situația în speță, unde după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 29 martie 2006, părțile au lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun act de procedură în vederea reluării judecății cererii.

În condițiile în care, până la împlinirea termenului de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C. proc. civ., niciuna din părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol în vederea continuării judecății, se va reține întrunirea în cauză a condițiilor prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată perimat recursul declarat de contestatoarea O.C. împotriva deciziei nr. 1956 din 21 iunie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2010.