ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3410/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3410/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Constată că prin
decizia nr. 1956 din 21 iunie 2004 a Curții de Apel Ploiești au fost respinse,
ca nefondate, apelurile declarate de O.C. și Prefectura Județului Dâmbovița
împotriva sentinței civile nr. 283 din 19 aprilie 2004 a Tribunalului
Dâmbovița.
S-a reținut în
considerentele deciziei, ca fiind corectă soluția de primă instanță, de
admitere, în parte, a contestației împotriva dispoziției emise de Prefectură și
de constatare a faptului că petenta este îndreptățită la despăgubiri bănești
pentru imobilul preluat abuziv de către stat (situat în strada T.V.), în
condițiile Legii nr. 10/2001.
Împotriva acestei
decizii a declarat recurs apelanta-contestatoare, care a formulat critici
asupra soluției pentru că nu au fost stabilite despăgubiri și pentru un alt
imobil, situat în strada P.C.
Învestită cu
soluționarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin încheierea din 29 martie 2006,
suspendarea judecății în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca
urmare a neprezentării părților legal citate.
Cauza a rămas în nelucrare
până la 21 ianuarie 2010, când instanța a dispus, din oficiu, repunerea pe rol în
vederea discutării perimării.
Înalta Curte urmează să
constate intervenită sancțiunea perimării, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 248
alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel,
recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de
drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții
timp de un an, în materie civilă.
Rezultă că, pentru a interveni
perimarea în materie civilă, pricina, indiferent de faza procesuală în care se află,
trebuie să fi rămas în nelucrare timp de un an și această lăsare a pricinii în nelucrare
să se datoreze culpei părții.
Altfel spus, perimarea
operează cu condiția ca timp de un an să nu se fi săvârșit în cauză nici un act
de procedură în vederea judecării ei, situație datorată lipsei de diligență a părții,
care nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă.
Aceasta este și situația
în speță, unde după suspendarea judecării cauzei pe temeiul art. 242 alin. (1)
pct. 2 C. proc. civ., măsură dispusă la termenul din 29 martie 2006, părțile au
lăsat să treacă un interval de timp mai mare de un an fără să fi săvârșit vreun
act de procedură în vederea reluării judecății cererii.
În condițiile în care,
până la împlinirea termenului de perimare, calculat conform art. 101 alin. (3) C.
proc. civ., niciuna din părți nu a înregistrat cerere de repunere a cauzei pe rol
în vederea continuării judecății, se va reține întrunirea în cauză a condițiilor
prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ., astfel încât Înalta Curte urmează
să constate perimată cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul
declarat de contestatoarea O.C. împotriva deciziei nr. 1956 din 21 iunie 2004 a
Curții de Apel Ploiești, secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie
2010.