ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.01.2020

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 190/2020

HOTĂRÂRE
28.01.2020
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 190/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul judecătoriei Bălcești la data de 7 iunie 2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat obligarea acesteia să-i restituie suma de 2.000 de euro pe care i-a împrumutat-o, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 458/10.10.2019, Judecătoria Bălcești a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Jiu.

În motivarea soluției de declinare, instanța a reținut că în raport de obiectul cauzei, sunt incidente dispozițiile art. 107 C. proc. civ., în sensul că cererea se va introduce numai la instanța în a cărei circumscripție domiciliază pârâtul.

S-a mai reținut că, în cauză, fiind în prezența unei necompetențe teritoriale de ordine publică, potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., aceasta trebuie invocată de părți sau de instanță din oficiu la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate.

În consecință, s-a reținut că, întrucât domiciliul pârâtei este în Rovinari, județul Gorj, localitate care se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Târgu Jiu, această instanță este competență să soluționeze cauza.

Judecătoria Târgu Jiu, prin Sentința nr. 7322 din 18.11.2019, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat, la rândul său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bălcești. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a-l soluționa.

În motivarea soluției, instanța a reținut că în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, necompetența teritorială este de ordine privată, cauza nefiind de competența exclusivă a vreunei alte instanțe prin raportare la prevederile legale existente în C. proc. civ. în materie de competența teritorială.

S-a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 107 C. proc. civ., respectiv normele care reglementează competența teritorială de drept comun, aceasta fiind de ordine privată.

În ceea ce privește invocarea excepției de necompetență, s-a reținut că, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt citate și pot pune concluzii.

De asemenea, s-a reținut că fiind vorba despre o normă de competență teritorială relativă, nesocotirea acesteia poate fi invocată doar de către pârât, iar în caz contrar, instanța sesizată rămâne competentă să soluționeze cauza și nu poate invoca din oficiu excepția necompetenței teritoriale.

Cum pârâta nu a invocat necompetența teritorială de ordine privată, Judecătoria Bălcești devenise competentă să soluționeze pricina, neavând posibilitatea de a statua din oficiu asupra competenței teritoriale, dispozițiile art. 107 C. proc. civ. neconstituind norme de ordine publică.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 129 alin. (2) C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică: 1) în cazul încălcării competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2) în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad sau de competența unei alte secții sau altui complet specializat; 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura". Alin. (3) al aceluiași articol prevede că: " În toate celelalte cazuri, necompetența este de ordine privată".

Din analiza normelor legale menționate rezultă că este absolută competența generală, materială și teritorială exclusivă, iar competența teritorială în pricinile privitoare la bunuri, cu excepția celor prevăzute de art. 117-121 C. proc. civ., este relativă.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.: "necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că: "necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Din interpretarea textului de lege sus-menționat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile stipulate de art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei rămâne dobândită instanței pe rolul căreia se află înregistrată și aceasta rămâne competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența teritorială a altei instanțe. O astfel de interpretare se impune și în considerarea faptului că, în actuala reglementare, legiuitorul a urmărit o reformare a sistemului excepțiilor de necompetență în scopul declarat de asigurare a celerității soluționării cauzelor.

În cauză, prin cererea înregistrată pe rolul judecătoriei Bălcești la data de 7 iunie 2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat obligarea acesteia să-i restituie suma de 2.000 de euro pe care i-a împrumutat-o.

Această acțiune are natura unei cereri personale cu caracter patrimonial, iar competența teritorială de soluționare se stabilește potrivit dispozițiilor de drept comun ale art. 107 C. proc. civ., conform cărora cererea se face la instanța domiciliului pârâtului.

Întrucât aceste norme sunt de competență relativă, nesocotirea lor poate fi invocată pe calea excepției de necompetență numai de către pârât și numai până la prima zi de înfățișare, în caz contrar instanța sesizată rămânând competentă să judece litigiul, ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepție relativă, excepție pe care instanța nu are dreptul să o invoce din oficiu.

Din actele dosarului rezultă că pârâta nu a înțeles să invoce prin întâmpinare excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Bălcești.

Totodată, la primul termen de judecată din 10 septembrie 2019, pârâta nu s-a prezentat iar instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale.

În consecință, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, constatând că în prezenta cauză operează o competență de ordine privată, iar aceasta putea fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfățișare, potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bălcești căreia i se va trimite dosarul spre soluționare.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bălcești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 28 ianuarie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-10-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2096/2020
Ședința publică din data de 15 octombrie 2020 I. Circumstanțele cauzei: 1. Obiectul cauzei: Prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. x/2020, formulată de contestatoarea A. (Luxembourg) S.A., aceasta
ÎCCJ 2020-03-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 802/2020
Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele: I. Cererea: Prin cererea înregistrată la 29 martie 2019 pe rolul Judecătoriei Petroșani, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C. și D., a solicitat ca prin hotărârea ce
ÎCCJ 2020-07-02
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1247/2020
Ședința publică din data de 2 iulie 2020 Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Jiu la 21 iunie 2017 sub nr. x/2017, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. a
ÎCCJ 2020-10-07
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1888/2020
Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. x/2019 pe rolul Judecătoriei Craiova, secția Civilă la 3 decembrie 2019, reclamanta A. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.R.L., so
ÎCCJ 2020-04-09
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 839/2020
Asupra conflictului de competență de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 12.04.2019, pe rolul Judecătoriei Craiova, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând obligarea acestuia la plata daunel
Sursă