ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1503/2019

Analizând recursul în condițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Decizia nr. 201 din 29 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, s-a respins apelul formulat de apelantul-reclamant A. împotriva Sentinței civile nr. 115 din 5 iunie 2018 a Tribunalului Arad, ca neîntemeiat, în cauza având ca obiect reparare prejudicii erori judiciare.

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a declarat recurs, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 7 februarie 2019.

În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la data de 6 mai 2019 și comunicat părților la data de 14 mai 2019.

Analizând excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs, sunt hotărâri definitive.

De asemenea, art. 483 alin. (2) C. proc. civ. dispune că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare (...).

Referitor la aceste litigii, nu sunt supuse recursului deciziile pronunțate de instanțele de apel, acestea fiind hotărâri definitive.

Coroborând dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, precum și cele ale art. 483 alin. (2) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 2/2013, conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, rezultă că Decizia nr. 201 din 29 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, este definitivă.

În speță, prin demersul judiciar inițiat la data de 20 februarie 2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de DGRFP Timișoara - AJFP Arad, solicitând să fie despăgubit cu suma de 800.000 de euro, întrucât a fost încarcerat pe nedrept în anii 1983 - 1984.

Cum cauza de față are ca obiect o acțiune în despăgubiri pentru repararea pretinsului prejudiciu cauzat prin erori judiciare, potrivit prevederilor anterior menționate, hotărârea atacată nu este supusă căii de atac a recursului, indiferent de valoarea pretențiilor formulate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, noua reglementare instituind doar două grade de jurisdicție, respectiv fond și apel.

În ceea ce privește menționarea de către instanța de apel în cuprinsul dispozitivului deciziei recurate a căii de atac a recursului, se reține că potrivit dispozițiilor art. 457 C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

Prin urmare mențiunea greșită din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac ce poate fi exercitată de către părți, nu poate crea acestora un drept nerecunoscut de lege.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Pentru considerentele expuse, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac, Înalta Curte urmează a respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 201 din 29 noiembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 septembrie 2019.

GGC - CL