ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3713/2018
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3713/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Ședința publică din data de 26 septembrie 2018
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, prin declinare de la Judecătoria Sectorului 1 București, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A., au solicitat instanței să se constate caracterul abuziv al următoarelor clauze din contractul de credit nr. x din 11.10.2007: art. 1.2 referitor la dobândă; art. 5.1 alin. (1); art. 1.3 lit. a); art. 1.3 lit. b), art. 4.3, art. 4.4; obligarea pârâtei la respectarea dispozițiilor legale și recalcularea și perceperea dobânzii începând cu data contractării în funcție de valoarea și evoluția unui indice de referință prevăzut de lege și care poate fi verificat conform legii; restituirea tuturor sumelor ce exced unei dobânzi calculate și datorate în mod legal, ținând cont de marja băncii de la data semnării convenției de credit, care să rămână fixă pe toată durata derulării contractului de credit și percepute de pârâtă de la data încheierii contractului la zi, sume care să fie actualizate cu indicele de dobândă legală calculate de la data reținerii și până la momentul restituirii efective; restituirea tuturor sumelor percepute în baza clauzelor contractuale nule și abuzive sau lipsite de temei legal, cu titlu de comision de acordare în cuantum de 1982,52 CHF, împreună cu dobânda legală calculată de la data plății comisionului și până la momentul restituirii efective, ținând cont de valoarea CHF de la momentul restituirii efective; anularea clauzei de risc valutar cuprinse în art. 6.3 teza finală, conform căreia dacă moneda oricărui astfel de cont diferă de moneda în care sunt datorate obligațiile de plată, banca poate utiliza disponibilitățile respective pentru a cumpăra o sumă egală cu cea în moneda obligațiilor de plată aplicând cursul său de schimb și poate debita contul respectiv cu cotul aferent cumpărării și alte taxe, după caz; stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF-leu la valoarea de la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului, precum și denominarea în moneda națională a plăților, în virtutea principiului din regulamentul valutar, conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională.
Prin sentința civilă nr. 7182 din 10 noiembrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost admisă în parte cererea și s-a constatat caracterul abuziv al următoarelor clauze din contractul de credit nr. x din 11.10.2007 încheiat de părți: art. 1.2 referitor la dobânda, art. 5.1 alin. (1) referitor la revizuirea dobânzii, art. 1.3 lit. a) referitor la comisionul de acordare, art. 1.3 lit. b) referitor la comisionul pentru rambursarea anticipată, art. 4.3, art. 4.4.
A fost obligată pârâta să restituie reclamanților diferența dintre dobânda percepută în baza clauzelor abuzive și cea stabilită la data încheierii contractului, ținând cont de marja băncii de la data semnării contractului, la care se adaugă dobânda legală aferentă, calculată de la data reținerii până la momentul restituirii efective, precum și sumele încasate în baza clauzelor abuzive, la care se adaugă dobânda legală pentru fiecare sumă, calculată de la data plătii fiecărei sume și pană la momentul restituirii efective a acestora, ținând cont de valoarea CHF de la momentul restituirii efective.
Totodată, au fost respinse ca neîntemeiate petitele 2,6,7 și 8 din cerere.
Împotriva acestei sentinței, reclamanții A. și B. și pârâta C. S.A. au formulat cereri de apel.
Prin decizia civilă nr. 2088A/2017 din 17 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți și a fost admis apelul pârâtei C. S.A., împotriva sentinței civile nr. 7182 din 10 noiembrie 2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost respinsă și cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzei de la pct. 1.3 lit. a) din contractul de credit privind comisionul de acordare și cererea de restituire a sumei încasate de bancă în acest temei, precum și în parte cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzei de la art. 1.3 lit. b) din contractul de credit privind comisionul de rambursare anticipată, cu excepția sintagmei finale "acest comision poate fi modificat din timp în timp de către Bancă". S-a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
Au fost obligați apelanții-reclamanți la plata către apelanta-pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 4579 RON.
Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., împotriva deciziei civile nr. 2088A/2017 din 17 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, C. S.A. a declarat recurs.
Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 13 iunie 2018, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.
Având în vedere raportul întocmit în cauză, recurenta-pârâtă C. S.A. a depus note scrise.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 prevede: " (1) Dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016, termenul fiind prorogat până la 1 ianuarie 2019 prin O.U.G. nr. 95/2016.
(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2015 (prorogat la 31 decembrie 2018), nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.
Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ. competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, pentru stabilirea valorii nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale precum dobânzile, penalitățile, fructele etc.
Art. 101 C. proc. civ. prevede că:
"(1) În cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenței instanței se va ține seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părții din obiectul dedus judecății. (2) Aceeași valoare va fi avută în vedere și în cererile privind constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea sau rezilierea actului juridic, chiar dacă nu se solicită și repunerea părților în situația anterioară, precum și în cererile privind constatarea existenței sau inexistenței unui drept".
Conform art. 460 alin. (2) C. proc. civ.:
"dacă prin aceeași hotărâre au fost soluționate și cereri accesorii, hotărârea este supusă în întregul ei căii de atac prevăzute de lege pentru cererea principală".
În speță, se reține că, în temeiul contractului de credit nr. x din 11.10.2007 încheiat cu pârâta C. S.A., reclamanții A. și B. au contractat un împrumut în valoare de 99.126 CHF, iar prin cererea de chemare în judecată au solicitat constatarea caracterului abuziv a unor clauze din contractul de credit încheiat.
Raportând datele speței, la dispozițiile legale evocate se constată că este vorba de o acțiune în pretenții, având caracter patrimonial, iar recursul nu este admisibil, întrucât valoarea pretențiilor contestate în prezentul litigiu se află sub plafonul de 1.000.000 RON prevăzut de art. XVIII din Legea nr. 2/2013 pentru exercitarea căii de atac a recursului. În condițiile în care valoarea totală a contractului de credit nr. x din 11.10.2007, ale cărui clauze se solicită a se constata ca fiind abuzive, este de 99.126 CHF (respectiv 424.576,4832 RON - 1CHF = 4,2832 RON la momentul promovării acțiunii), anularea unor clauze punctuale nu poate depăși această sumă.
Prin decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 din 20 iulie 2017, a fost admisă excepția de neconstituționalitate ridicată de D. în Dosarul nr. x/2014 și de E. și F. în Dosarul nr. x/2013 ale Curții de Apel Brașov, secția civilă, constatându-se că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituțională.
În temeiul dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituție, potrivit căreia:
"de la data publicării, deciziile (n.n. Curții Constituționale) sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor", decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte "numai pentru viitor", nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare.
În speță sunt aplicabile dispozițiile art. 27 C. proc. civ. potrivit cărora:
"Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."
Prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 609/17.07.2018, s-a statuat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 369/30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea acesteia în Monitorul Oficial al României, în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 RON inclusiv, pornite ulterior publicării deciziei (20 iulie 2017). Decizia nr. 52/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție este obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) C. proc. civ.
Aplicând în cauză dispozițiile obligatorii ale Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție și efectele Deciziei Curții Constituționale se va proceda la verificarea admisibilității recursului sub aspectul celor statuate.
Decizia recurată este pronunțată după publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 369/2017 în Monitorul Oficial, dar litigiul de față, cu o valoare patrimonială a capetelor de cerere principale sub plafonul de 1.000.000 RON, este pornit anterior publicării Deciziei nr. 369/2017 în Monitorul Oficial al României.
Cum, în speță, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 16 iunie 2015, așadar, înainte de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, respectiv 20 iulie 2017, hotărârea recurată este supusă căilor de atac în condițiile prevăzute de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, chiar dacă ulterior, pe parcursul soluționării cauzei, norma care a determinat inadmisibilitatea căii de atac este înlăturată, efectele deciziei Curții Constituționale producându-se conform celor statuate prin Decizia nr. 52/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Prin urmare, hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțare, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.
Se impune precizarea faptului că art. 457 C. proc. civ. reglementează principiul legalității căii de atac potrivit căruia hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.
Se reține prioritatea analizării excepției inadmisibilității căii de atac, întrucât, pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.
Pentru rațiunile înfățișate, în condițiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu, la care se referă art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, în raport de prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2088A/2017 din 17 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2088A/2017 din 17 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2018.