ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 256/2018

COMPLET FILTRU

Ședința publică din data de 1 februarie 2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea inițial înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, la data de 26 septembrie 2014, sub nr. x/2014, și, ulterior, declinată la Tribunalul București, secția a VI-a civilă, la data de 25 iunie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. S.A. București, solicitând instanței ca, urmare administrării probelor, prin hotărâre judecătorească, să hotărască următoarele: să constate caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art. 1.1 lit. b), art. 4.1, art. 4.2, art. 4.3, art. 4.7, art. 5.1, art. 5.2 teza 2, art. 5.8, art. 6.1 alin. (1) și (2), art. 6.2, art. 14.4 teza 2 din contractul de credit nr. x/22.08.2008, acestea fiind nule absolut, și, pe cale de consecință, să se dispună eliminarea acestora din contract; obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a comisionului de procesare în cuantum de 4.963,10 CHF perceput de pârâtă, la care să se adauge dobânda legală de la data plății acestui comision și până la data restituirii efective; obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a comisionului de administrare lunar perceput de aceasta, la care să se adauge dobânda legală de la data plății și până la restituirea efectivă; obligarea pârâtei la eliminarea comisionului de administrare din contract; obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii aplicate creditului conform dobânzii inițiale de 4,6% pe an pentru perioada august 2008- octombrie 2010 și, pe cale de consecință, să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei rezultate din diferența dintre dobânda percepută și dobânda recalculată, la care să se adauge dobânda legală de la data plății și până la data restituirii efective; să dispună obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii aplicate creditului după formula Marja băncii fixă + Libor CHF 3 luni pentru perioada noiembrie 2010 la zi, urmând ca pârâta să actualizeze pe viitor, la fiecare 3 luni, dobânda conform indicelui Libor CHF 3 luni, și, să dispună obligarea pârâtei la convertirea în RON a creditului acordat la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului și, implicit, recalcularea tuturor sumelor plătite de la data acordării creditului; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 21 octombrie 2014, reclamantul a modificat capetele 5 și 6 din cerere, solicitând obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii aplicate creditului după formula "marja băncii fixă 1,85%+Libor CHF 3 luni", pentru perioada septembrie 2009 la zi, urmând ca pârâta să actualizeze pe viitor, la fiecare 3 luni dobânda prin raportare la indicele Libor CHF 3 luni, conform art. 9

3

lit. g) din O.G. nr. 21/1992, art. 14 din Legea 190/1999, art. 1

1

lit. g) din Norma B.N.R. nr. 8/1999.

La data de 1 aprilie 2015 a fost înregistrată întâmpinarea formulată de pârâtă, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, și, în prealabil, invocând excepția inadmisibilității capătului 7 de cerere și a lipsei interesului legitim al capătului 7 de cerere.

La data de 10 iunie 2015, reclamantul a formulat o cerere de modificare a cererii, pentru petitele 1, 2, 3, 4, fiind făcute precizări cu privire la motivarea în fapt și drept. Reclamantul a modificat petitul 6 în sensul că solicită obligarea pârâtei la convertirea în RON a creditului acordat la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului, urmând ca plata acestuia să se facă în continuare în RON. A modificat și petitul 5 în sensul că solicită obligarea pârâtei la recalcularea dobânzii aplicate creditului după formula marja băncii fixă 1,85%+Libor CHF 3 luni pentru perioada septembrie 2009- până la zi.

Prin sentința civilă nr. 6814, pronunțată la data de 04 decembrie 2015, în dosarul nr. x/2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei de interes și a inadmisibilității pentru capătul 7 de cerere; a admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A. București, astfel cum a fost precizată și modificată; a constatat caracterul abuziv al clauzelor cuprinse la art. 1.1 lit b, art. 4.1, art. 4.2, art. 4.3, art. 4.7, art. 5.1, art. 5.2 teza 2, art. 5.8, art. 6.1 alin. (1) si alin. (2), art. 6.2, art. 14.4 teza 2 din contractul de credit nr. x/22.08.2008, acestea fiind nule absolut și a dispus eliminarea lor din contract; a obligat pârâta să restituie reclamantului suma percepută cu titlu de comision de procesare în cuantum de 4.963,10 CHF, la care se adaugă dobânda legală de la data plații acesteia și până la data restituirii efective; a obligat pârâta să restituie reclamantului sumele reținute cu titlu de comision lunar de administrare, în cuantum de 32.945,45 CHF, la care se adaugă dobânda legala de la data plății și până la restituirea efectivă; a obligat pârâta la convertirea în RON a creditului acordat la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului și la recalcularea tuturor sumelor plătite de la data acordării creditului, și a respins ca neîntemeiate petitele 4, 5 și 6 din cerere; a obligat pârâta la 5.507 RON cheltuieli de judecată către reclamant.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen, pârâta B. S.A. București, la data de 11 martie 2016 (data poștei înscrisă pe plicul de expediere), motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeași dată.

Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 254, pronunțată la data de 09 februarie 2017, în dosarul nr. x/2015, a admis apelul formulat de apelanta- pârâtă B. S.A. București împotriva sentinței civile nr. 6814/04.12.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul- reclamant A., și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că: a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a clauzelor cuprinse la: - art. 4.3 din contractul de credit nr. x/22.08.2008 doar în partea privitoare la: criteriul de determinare a ratei anuale a dobânzilor aniversare aplicabile, menționate la art. 4.1 pct. 2, respectiv "cea în vigoare la momentul exercitării opțiunii", și, criteriul de determinare a dobânzii aniversare revizuibile pentru un an aplicabile în cazul prevăzut la art. 4.2, respectiv "cea în vigoare la momentul datei de aniversare a creditului, dobândă ce va fi afișată la sediile băncii", și, - art. 4.7 din contractul de credit nr. x/22.08.2008 doar în partea privitoare la criteriul de modificarea a ratei anuale a dobânzii aniversare revizuibile, respectiv "în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a băncii" a respins în rest, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată și modificată; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 166,88 RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în primă instanță; a menținut restul dispozițiilor din sentința apelată; a obligat apelanta- pârâtă la plata către intimatul- reclamant a sumei de 113,60 RON și 7,644 Euro la cursul B.N.R. din data plății reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel, și a respins ca neîntemeiată cererea apelantei- pârâte privind obligarea intimatului- reclamant la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Reclamantul A. a uzat în continuare de calea de atac a recursului împotriva acestei decizii.

Față de dispozițiile art. 490 alin. (2) teza I C. proc. civ., coroborat cu art. 491 din Legea nr. 134/2010- noul C. proc. civ., cu referire la art. 474 alin. (1) din același Cod, raportat la art. XVII alin. (3) și art. XV alin. (3) din Legea nr. 2/2013, pârâta B. S.A. București a depus la dosar recurs incident, în cadrul termenului procedural legal, odată cu întâmpinarea la recursul principal.

Învestită fiind cu judecata recursului declarat în cauză, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția de inadmisibilitate a recursului, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) și art. 483 alin. (2) teza I Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 98 alin. (1) și art. 99 alin. (2) din același Cod, prin raportare la art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, excepție în privința căreia, fiind luată în examinare cu prioritate față de dispozițiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., reține următoarele:

Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Din dispozițiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar, potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și orice alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Așadar, căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile stabilite ca atare prin art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Potrivit alin. (2) al aceluiași text, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -j), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Deopotrivă, Înalta Curte reține că, potrivit art. 634 alin. (1) Noul C. proc. civ. "sunt hotărâri definitive: 1. hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului; 2. hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, neatacate cu recurs; 3. hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel; 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs; 5. hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii; 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.".

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac- care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

În cauză, se constată că, obiect al recursului de față îl constituie decizia civilă nr. 254 din 09 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2015, prin care instanța de apel a admis apelul formulat de apelanta- pârâtă B. S.A. București împotriva sentinței civile nr. 6814/04.12.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatul- reclamant A., și a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că: a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a clauzelor cuprinse la: - art. 4.3 din contractul de credit nr. x/22.08.2008 doar în partea privitoare la: criteriul de determinare a ratei anuale a dobânzilor aniversare aplicabile, menționate la art. 4.1 pct. 2, respectiv "cea în vigoare la momentul exercitării opțiunii", și, criteriul de determinare a dobânzii aniversare revizuibile pentru un an aplicabile în cazul prevăzut la art. 4.2, respectiv "cea în vigoare la momentul datei de aniversare a creditului, dobândă ce va fi afișată la sediile băncii", și, - art. 4.7 din contractul de credit nr. x/22.08.2008 doar în partea privitoare la criteriul de modificarea a ratei anuale a dobânzii aniversare revizuibile, respectiv "în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a băncii" a respins în rest, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată și modificată; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 166,88 RON reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în primă instanță; a menținut restul dispozițiilor din sentința apelată; a obligat apelanta- pârâtă la plata către intimatul- reclamant a sumei de 113,60 RON și 7,644 Euro la cursul B.N.R. din data plății reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel, și a respins ca neîntemeiată cererea apelantei- pârâte privind obligarea intimatului- reclamant la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel.

Potrivit dispozițiilor art. 98 alin. (1) C. proc. civ., "competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere", iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, pentru stabilirea valorii nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale precum dobânzile, penalitățile, fructele etc.

Potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (2) din același act normativ, "în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior menționate, rezultă că în cazul cererii de chemare în judecată care cuprinde mai multe capete de cerere principale, întemeiate pe aceeași cauză, competența după valoare va fi determinată în funcție de acea pretenție care are valoarea cea mai ridicată.

Prin raportare la aceste prevederi legale, se constată că prin cererea de chemare în judecată formulată în prezenta cauză s-a solicitat constatarea caracterului abuziv al unor clauze stipulate în Contractul de credit nr. x din 22.08.2008.

Fiind formulate capete de cerere distincte în legătură cu clauze contractuale a căror validitate este contestată, se constată că acestea au natura unor capete de cerere principale, în sensul art. 30 alin. (3) teza a II-a prima ipoteză C. proc. civ., având în vedere că, pe de o parte, au fost formulate prin cererea introductivă de instanță și, pe de altă parte, soluția dată fiecărui capăt de cerere nu depinde de soluția dată celorlalte capete de cerere.

Astfel, va fi examinată valoarea fiecărui capăt de cerere principal, prin raportare la estimările făcute în cuprinsul cererii de chemare în judecată și la sumele ce rezultă din înscrisurile depuse în primă instanță.

Prin raportare la aceste valori, se constată că valoarea cea mai ridicată este cea din capătul de cerere principal prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la convertirea în RON a creditului acordat la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului, și, implicit, recalcularea tuturor sumelor plătite de la data acordării creditului, aceasta fiind în cuantum de 392.055,18 RON (echivalentul creditului de 266.179,09 CHF, în sumă de 970.622,05 RON, conform cursului BNR de la data formulării cererii de chemare în judecată- 3,6465 RON/CHF, minus suma de 578.566,87 RON, conform cursului BNR de la data acordării creditului- 2,1736 RON/CHF).

Potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Prin decizia nr. 369 din 30 mai 2017 pronunțată de Curtea Constituțională, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20. VII.2017, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

În considerentele acestei decizii (paragraful 32) s-a reținut că, efectul constatării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condițiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

În condițiile în care caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale vizează atât dispozitivul, cât și considerentele pe care acesta se sprijină (Decizia Curții Constituționale nr. 1/1995), rezultă că sintagma privitoare la pragul valoric de 1.000.000 RON inclusiv nu se va mai aplica hotărârilor pronunțate în apel ulterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, a Curții Constituționale.

Per a contrario, hotărârilor pronunțate în apel anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017, a Curții Constituționale, li se aplică pragul valoric de 1.000.000 RON, reglementat de prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. Or, această din urmă ipoteză este aplicabilă în prezenta cauză, în condițiile în care decizia ce face obiectul prezentului recurs a fost pronunțată la 09 februarie 2017, iar decizia nr. 369 din 30 mai 2017, a Curții Constituționale, a fost publicată în Monitorul Oficial la 20 iulie 2017, deci, chiar mult anterior declarării ca fiind neconstituționale a prevederilor legale sus- arătate.

Totodată, se reține că dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. care instituie un prag valoric de 500.000 RON sunt prorogate de la aplicare, astfel cum rezultă din prevederile art. XVIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013 conform cărora, "dispozițiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2019".

Prin raportare la aceste considerații, cum, în speță, valoarea cea mai ridicată o are capătul de cerere principal prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la convertirea în RON a creditului acordat la cursul de schimb CHF/RON de la data acordării creditului, și, implicit, recalcularea tuturor sumelor plătite de la data acordării creditului, aceasta fiind în cuantum de 392.055,18 RON, valoare care este inferioară pragului valoric de 1.000.000 RON, prevăzut de dispozițiile art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, se poate concluziona în sensul că decizia civilă nr. 254 din 09 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Apărarea formulată de recurentul- reclamant prin punctul de vedere formulat, în scris, față de raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în combaterea excepției de inadmisibilitate invocate, nu va fi reținută, având în vedere că inclusiv determinarea competenței materiale nu se face prin adiționarea sumelor solicitate prin capetele principale de cerere, ci în modalitatea menționată, legiuitorul însuși arătând că, în cazul cererilor expres enumerate în art. 101 C. proc. civ., interesează valoarea obiectului actului juridic, după caz, proporțional cu partea din obiectul dedus judecății.

În atari condiții, în speță, decizia dată în apel nu întrunește condiția cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., întrucât, are caracter definitiv de la pronunțarea sa, și, în această ipoteză, exercitarea căii extraordinare de atac este inadmisibilă.

Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac și, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Înalta Curte constată că, în cauză, se aplică cu prioritate principiul legalității, conform căruia, regimul căilor de atac (fel, condiții, termen) este reglementat de lege și nu îi este îngăduit niciunui participant al procesului civil să deroge de la acest principiu. Legea este cea care recunoaște condițiile de exercitare a căilor de atac, acestea nu sunt stabilite de judecător, astfel că, mențiunile eronate din dispozitivul unei hotărâri privind regimul căii de atac nu sunt de natură a produce efecte juridice, în condițiile în care sunt contrare legii, astfel că nu deschid părților drepturi pe care legea nu le acordă.

Astfel, Înalta Curte apreciază că formularea recursului de față încalcă principiul legalității căii de atac, în raport de prevederile art. 457 Noul C. proc. civ., ceea ce este inadmisibil, exercițiul căilor de atac fiind pus la dispoziția părților, în limitele și condițiile legii.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curții Constituționale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul la acces liber la justiție, așa cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reținute de art. 16 din Constituția României.

Față de cele de mai sus, nefiind întrunite condițiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilitățile se situează în categoria excepțiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității invocată din oficiu, cu consecința respingerii prezentului recurs dedus judecății, ca inadmisibil.

În ceea ce privește recursul incident formulat de recurenta- pârâtă B. S.A. București, față de prevederile art. 491 alin. (1) Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 472 alin. (2) din același Cod, potrivit cu care, "Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect", se reține că recursul incident a rămas fără efect, urmând a fi respins ca atare.

Constatând că, în faza procesuală anterioară, a apelului, taxa judiciară de timbru datorată de recurenta- pârâtă B. S.A. București nu a fost plătită în cuantumul legal, fiind îndeplinite, astfel, condițiile art. 38 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, Înalta Curte va obliga recurenta- pârâtă la plata sumei de 9.316,19, cu titlu de taxă judiciară ce timbru datorată în apel, și, totodată, va dispune comunicarea hotărârii către Administrația Financiară de la sediul recurentei- pârâte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul principal declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 254 din 09 februarie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Respinge, ca rămas fără efect, recursul incident declarat de pârâta B. S.A. BUCUREȘTI împotriva aceleiași decizii.

Obligă recurenta - pârâtă B. S.A. BUCUREȘTI la plata sumei de 9.316,19, cu titlu de taxă judiciară ce timbru datorată în apel.

Dispune comunicarea hotărârii către Administrația Financiară de la sediul recurentei- pârâte.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 1 februarie 2018.