ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1481/2019

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 13 noiembrie 2012, sub nr. x/2012, reclamanta Societatea ISAF - Întreprinderea de Semnalizări și Automatizări S.A. a chemat în judecată pe pârâții Compania Națională Căi Ferate "CFR" S.A. și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța să se constate existența și prioritatea dreptului său de proprietate asupra terenului situat în București, Calea x, identificat cu nr. cadastral vechi x, înscris în cartea funciară nr. x/carte funciară veche nr. 5030 a Municipiului București sectorul 6, în raport cu dreptul de proprietate al CFR asupra aceluiași teren, identificat în titlul de proprietate al CFR ca având numărul cadastral vechi x, înscris în cartea funciară veche nr. x a localității București, cu adresa poștală Piața Gara de Nord nr. 1 - 3; să se dispună radierea înscrierii în cartea funciară veche x a localității București, a dreptului de proprietate al CFR asupra imobilului cu numărul cadastral x situat în București, Piața Gara de Nord nr. 1 - 3, sectorul 1 conform Încheierii nr. x din 2 iulie 2008 a OCPI sector 1, precum și a oricăror alte înscrieri subsecvente operate ca efect al acestor înscrieri, având în vedere că aceste înscrieri s-au efectuat cu încălcarea dispozițiilor legale; să se dispună, de asemenea, radierea din cartea funciară veche nr. x a Municipiului București sectorul 6, aparținând terenului situat în București, Calea x, nr. cadastral x (precum și nr. cadastral x neînscris în cartea funciară), a notării privind suprapunerea respectivului teren cu terenul situat în București, Piața Gara de Nord nr. 1 - 3, cu nr. cadastral x, având în vedere ca notarea s-a făcut ca urmare a înscrierii nevalabile sus-menționate; cu cheltuieli de judecată.

Cererea a fost întemeiată în drept pe art. 111 C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 15/1990, art. 1 și 5 din H.G. nr. 834/1991 și Legea nr. 7/1996.

Pârâta Compania Națională de Căi Ferate "C.F.R." S.A. a formulat cerere reconvențională, prin care a solicitat desființarea titlului de proprietate al ISAF, respectiv a certificatului de proprietate x/09 noiembrie 1994 eliberat de Ministerul Transporturilor, pentru suprafața de teren de 11.567 mp situată în Calea x, București, precizată ulterior ca o cerere de obligare a reclamantei să lase pârâtei în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în litigiu.

Cererea reconvențională a fost întemeiată în drept pe art. 480 C. civ.

Reclamanta pârâtă ISAF a formulat cerere de chemare în garanție a Statului Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, a Societății de Investiții Financiare Muntenia S.A. și a Ministerului Transporturilor, față de cererea reconvențională având ca obiect revendicare, solicitând ca, în cazul admiterii acesteia, să se dispună obligarea chemaților în garanție în solidar la plata de despăgubiri reprezentând valoarea de piață a terenului litigios.

Prin Sentința civilă nr. 542 din 14 aprilie 2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă:

- a admis acțiunea formulată de reclamanta Societatea ISAF Întreprinderea de Semnalizări și Automatizări S.A., în contradictoriu cu pârâții Compania Națională Căi Ferate "CFR" S.A. și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii;

- a constatat existența și prioritatea dreptului de proprietate al reclamantei-pârâte asupra terenului situat în sector 6 București, identificat cu nr. cad. vechi x înscris în CF nr. x a Municipiului București sector 6, față de dreptul de proprietate al pârâtei-reclamante asupra aceluiași teren, identificat în titlul de proprietate al acesteia ca având nr. cad. vechi x, înscris în CF veche nr. x a localității București sector 1, cu adresa poștală Piața Gara de Nord nr. 1 - 3, sector 1;

- a radiat înscrierea din CF veche nr. x a localității București sector 1 a dreptului de proprietate al pârâtei-reclamante asupra imobilului cu nr. cad. x, situat în București, conform Încheierii nr. x din 2 iulie 2008 a OCPI sector 1, precum și înscrierile subsecvente operate ca efect al acestor înscrieri, a radiat din CF veche nr. x a Municipiului București sector 6, notarea privind suprapunerea terenului situat în București, nr. cad. x (precum și nr. cad. x neînscris în CF) cu terenul situat în București, nr. cad. x;

- a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională;

- a respins, ca rămase fără obiect, cererile de chemare în garanție;

- a obligat-o pe pârâta-reclamantă la plata către reclamantă a sumei de 184.341 RON cu titlu de cheltuieli de judecată și a obligat-o pe pârâta-reclamantă la plata către stat a sumei de 26.051 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru, cu privire la care reclamanta-pârâtă a beneficiat de scutire.

Prin Decizia civilă nr. 1305A din 30 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții-pârâți Compania Națională Căi Ferate CFR S.A. și Ministerul Transporturilor împotriva Sentinței civile nr. 542 din 14 aprilie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2012; a fost obligată apelanta CN CFR să plătească intimatei suma de 18.884,30 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva Deciziei civile nr. 1305A din 30 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat recurs pârâta Compania Națională Căi Ferate CFR S.A. la data de 13 mai 2019.

În dezvoltarea recursului, pârâta a arătat că hotărârile atacate au fost pronunțate cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, iar instanțele au schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecății, aspecte care se circumscriu motivelor de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În mod greșit, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au admis acțiunea reclamantei ISAF - Întreprinderea de Semnalizări și Automatizări S.A. și au respins cererea reconvențională a CFR S.A., cu interpretarea greșită a art. 20 din Legea nr. 15/1990 și a dispozițiilor art. 1 din H.G. nr. 834/1991, având în vedere că terenul în discuție aparține Căilor Ferate Române, fiind de utilitate publică, iar potrivit prevederilor art. 3 din H.G. nr. 834/1991, terenul în discuție nu putea fi înstrăinat.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a arătat că, în mod eronat, cele două instanțe au procedat la compararea celor două titluri de proprietate, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al certificatelor care atestă dreptul de proprietate emis de Ministerul Transporturilor atât în favoarea CFR S.A., cât și în favoarea intimatei-reclamante ISAF.

Conchizând, a învederat că titlul recurentei-pârâte este mai bine caracterizat decât cel al intimatei-reclamante, întrucât dreptul său de proprietate a fost înscris în cartea funciară încă din anul 1948, în timp ce dreptul reclamantei nu este înscris în cartea funciară.

Examinând cu prioritate cererea de repunere în termenul de declarare a recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

În sensul dispoziției legale menționate, împrejurarea mai presus de voința părții care justifică repunerea în termen trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forței majore, care nu putea fi prevăzută și nici depășită de parte.

Motivul invocat de apărătorul recurentei în justificarea împiedicării de a declara recurs în termenul prevăzut de lege nu îndeplinește cerințele art. 103 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, reprezentantul recurentei-pârâte a susținut că recurenta nu primește corespondența direct, ci printr-o altă societate care administrează clădirea, iar încheierea de îndreptare eroare materială nu i-a fost comunicată.

Contrar susținerilor recurentei, atât decizia recurată, cât și încheierea de de îndreptare eroare materială au fost comunicate la sediul social al recurentei, indicat și prin cererea de recurs, din București, Bd. x, conform dovezilor de comunicare aflate la dosarul de apel, care poartă ștampila registraturii.

În ceea ce privește susținerile recurentei în sensul că a fost în imposibilitate să exercite recursul în termenul de 15 zile întrucât în decizie s-a menționat greșit termenul de 30 de zile, iar încheierea de îndreptare a erorii materiale cu privire la durata termenului nu i-a fost comunicată, Înalta Curte reține că nu pot fi primite față de dispozițiile art. 129 din Constituție.

Potrivit principiului legalității căii de atac reglementat de art. 129 din Constituție, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar mențiunile inexacte din cuprinsul hotărârii nu au niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac, în condițiile legii.

În speță, în dispozitivul Deciziei civile nr. 1305 A din 30 octombrie 2018, instanța a menționat în mod greșit că hotărârea poate fi atacată cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare.

Ulterior, prin Încheierea din data de 29 martie 2019, pronunțată în același dosar, instanța a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale din dispozitivul Deciziei nr. 1305A din 30 octombrie 2018, menționând că a fost indicat greșit termenul în care poate fi declarată calea de atac împotriva hotărârii, respectiv de 30 de zile de la comunicare, în loc de 15 zile de la comunicare, cum este corect, potrivit art. 301 C. proc. civ.

În consecință, în cauză nu se poate reține îndeplinirea cerințelor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., astfel că cererea de repunere în termenul de declarare a recursului va fi respinsă, ca neîntemeiată.

Cu privire la excepția tardivității recursului, invocată de reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel, iar potrivit art. 103 alin. (1) C. proc. civ., neexercitarea căii de atac în termenul legal atrage decăderea părții din dreptul de a mai exercita respectiva cale de atac, afară de cazul când legea dispune altfel sau partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Înalta Curte reține că Decizia nr. 1305 A din 30 octombrie 2018 și încheierea de îndreptare eroare materială din 29 martie 2019, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2012, au fost comunicate recurentei la aceeași dată, respectiv la 11 aprilie 2019, la sediul social al societății, așa cum rezultă din dovezile de comunicare aflate la dosarul de apel, care îndeplinesc condițiile de validitate prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 100 alin. (3) C. proc. civ.

Raportat la data comunicării deciziei atacate și la modul de calcul pe zile libere, prescris de art. 101 alin. (1) și (5) C. proc. civ. pentru termenele statornicite pe zile, cum este și cel de recurs, urmează a se reține că termenul de declarare a recursului s-a împlinit la data de 27 aprilie 2019 (sâmbătă), prelungindu-se până în prima zi lucrătoare care urmează, respectiv la data de 2 mai 2019, potrivit art. 101 alin. (5) C. proc. civ.

Recurenta a declarat recurs la data de 13 mai 2019, cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ.

În consecință, Înalta Curte reține că recurenta nu poate invoca vreo vătămare ca urmare a mențiunii eronate din cuprinsul dispozitivului deciziei atacate, întrucât atât decizia atacată, cât și încheierea de îndreptare eroare materială i-au fost comunicate la aceeași dată, respectiv la 11 aprilie 2019, la sediul social indicat.

În consecință, întrucât recurenta a declarat recurs peste termenul legal și nu a făcut dovada unor motive obiective de repunere în termen, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. împotriva Deciziei civile nr. 1305 A din data de 30 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, ca tardiv declarat.

Cu privire la cererea formulată de reclamanta Societatea ISAF - Întreprinderi și Automatizări S.A. de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat în cuantum de 24.008,79 RON, potrivit facturii nr. x din 19 septembrie 2019, achitată la data de 24 septembrie 2019, conform extrasului de cont depus la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că se impune reducerea cheltuielilor de judecată la suma de 10.000 RON, întrucât suma solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată este excesivă în raport de activitatea prestată de avocat în calea de atac a recursului. Această apreciere nu reprezintă o cenzurare a onorariului de avocat stabilit între părțile contractului de asistență juridică, ci este consecința evaluării cheltuielilor de judecată care trebuie să țină cont de proporția rezonabilă între suma de bani achitată cu titlu de onorariu și munca prestată de avocat, criterii prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

În acest sens, Înalta Curte va admite, în parte, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de reclamanta Societatea ISAF - Întreprinderi și Automatizări S.A. și o va obliga pe pârâta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. la plata sumei de 10.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de repunere în termen formulată de pârâta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A..

Respinge recursul declarat de pârâta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. împotriva Deciziei civile nr. 1305 A din data de 30 octombrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, ca tardiv declarat.

Obligă pe pârâta Compania Națională de Căi Ferate "CFR" S.A. la plata către reclamanta Societatea ISAF - Întreprinderi și Automatizări S.A. a sumei de 10.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată reduse conform art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 25 septembrie 2019.

GGC - CL