ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1347/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 8926 din 31.08.2017, emisă de acesta.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 258 din 26 ianuarie 2018, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a anulat în parte Decizia nr. 8926/31.08.2017, în privința respingerii cererii de plată pentru suma de 781 RON și, în consecință, a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 781 RON reprezentând diferență despăgubire.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii sale, recurenta pârâtă arată că prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților sub nr. x/02.03.2016 B. a solicitat sa fie despăgubită din disponibilitățile F.G.A. cu suma de 6113 RON reprezentând c/valoarea reparației autovehiculul cu numărul de înmatriculare x.

Din analizarea înscrisurilor depuse în susținerea cererii s-a constatat faptul că la data de 29.05.2014 a avut loc un risc asigurat, autovehiculul intimatei, înmatriculat cu numărul x, asigurat la asigurătorul A. cu polița x, acroșând autovehiculul cu numărul de înmatriculare x.

Prin cererea de plată depusă la FGA intimata a solicitat c/valoarea reparațiilor în cuantum de 6113 RON. Pretențiile intimatei au fost în parte admise, suma de 781,24 RON fiind respinsă la plată prin Decizia contestată în prezenta cauză.

Prin Sentința civilă nr. 258/26.01.2018 Curtea de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea, hotărând anularea în parte a Deciziei FGA nr. 8926/31.08.2017 și obligarea recurentei la plata sumei de 781 RON.

În considerente, instanța de fond reține, în principal, faptul că suma respinsă la plată "intră în conținutul noțiunii de cost al reparației pagubelor produse autovehiculelor."

Pentru a ajunge la această concluzie, instanța de fond a reținut susținerile intimatei, potrivit cărora, în temeiul O.U.G. nr. 119/1999, regia a actualizat macheta devizelor- cadru pentru lucrările de reparație a vehiculelor din dotarea Regiei, avariate în urma unor evenimente de circulație din trafic sau din incinta structurilor funcționale ale Regiei, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 119/1999, stabilind și o cotă de cheltuieli generale, care se adaugă la cheltuielile materiale și care este menită să acopere cheltuielile indirecte ale operațiunii de reparații.

În ce privește cota de 29%, reprezentând 781,24 RON, suma respinsă la plată prin decizia contestată, instanța reține în mod greșit că aceasta ar fi fost "aplicată manoperei și a avut ca scop acoperirea integrală a contribuțiilor salariale datorate de angajator", intimata explicând în cadrul acțiunii ca reprezintă "cotă de regie a unității prestatoare a reparației/serviciului și reprezintă recuperarea cheltuielilor care nu participă în mod direct la realizarea prestației, dar sunt aferente funcționării și administrării unității" și a fost aplicată asupra cheltuielilor materiale și nu asupra manoperei.

Prin urmare, instanța de fond se află în vădita eroare cu privire la natura cheltuielii pe care a obligat pârâta să o plătească reclamantei, iar suportarea acestei cheltuieli, denumită în devizul de reparație "cheltuieli generale" nu intră în conținutul noțiunii de "despăgubire," astfel cum acesta este prevăzut de dispozițiile art. 51 alin. (1) și (3) din Norma ASF 23/2014, fapt pentru care obligarea recurentei la plata acestei sume este nelegală.

Astfel, din Norma ASF definește și delimitează conținutul noțiunii de despăgubire ce urmează sa fie suportată de un asigurător în urma producerii unui risc asigurat, astfel:

(1) " Despăgubirile pentru vehicule nu pot depăși cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului și nici limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA"

(3) Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparațiilor părților componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la prețurile practicate de unitățile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum și cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53."

Prin urmare cheltuielile generale calculate de fiecare unitate în parte, nu fac parte din elementele de despăgubire enumerate în cadrul alin. (3) al art. 51 din Norma ASF, iar acesta norma urmează a se aplica cu prioritate în cauza potrivit principului specialia generalibus derogant.

Față de aceste considerente, recurenta solicită casarea sentinței civile atacate, rejudecarea cauzei și respingerea acțiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând recursul de față, Înalta Curte constată că este fondat, fiind incident în cauză motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că reclamanta B. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea Deciziei nr. 8926 din 31 august 2017, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților și recunoașterea dreptului la despăgubiri și pentru suma de 781,24 RON, respinsă la plată prin decizia anterior menționată.

Soluționând acțiunea reclamantei, curtea de apel constată că este întemeiată, întrucât în mod greșit a respins pârâta FGA cererea de plată și pentru suma de 781,24 RON, ce reprezintă cota de 29% aplicată manoperei, având ca scop acoperirea integrală a contribuțiilor salariale datorate de angajator.

Constată instanța de control judiciar că însăși reclamanta intimată a precizat, în cuprinsul acțiunii sale, faptul că adaosul de 29% se aplică totalului cheltuielilor materialelor, fiind cota de regie a unității prestatoare a reparației/serviciului și reprezintă recuperarea cheltuielilor care nu participă în mod direct la realizarea prestației, dar sunt aferente funcționării și administrării unității.

Prin urmare, fără temei a stabilit prima instanță că adaosul de 29% se aplică asupra manoperei, astfel că anularea deciziei contestate pentru acest motiv este nelegală.

Astfel cum a arătat recurenta pârâtă, în cauză este relevantă circumstanțierea noțiunii de despăgubire astfel cum aceasta este precizată în cuprinsul Normei ASF nr. 23/2014 și, sub acest aspect, prevederile art. 51 alin. (1) din actul citat statuează că despăgubirile pentru vehicule nu pot depăși cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului și nici limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA.

Potrivit dispozițiilor art. 51 alin. (3) din același act normativ, cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparațiilor părților componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la prețurile practicate de unitățile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum și cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53.

În cazul în care pentru reparațiile vehiculului se solicită plata despăgubirii înainte de efectuarea reparațiilor, cuantumul pagubei se stabilește luând în calcul prețurile practicate de către unitățile de specialitate sau prevăzute în sistemele de specialitate pentru evaluarea daunelor auto, pentru manopera aferentă reparației/înlocuirii pieselor avariate, precum și pentru părți componente, piese înlocuitoare noi și materiale, prevede art. 53 alin. (4) din Norma ASF 23/2014.

Și, potrivit art. 53 alin. (6) din Norma ASF 23/2014, prin unități de specialitate se înțelege persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate comercializarea de vehicule, părți componente, piese înlocuitoare și de materiale pentru acestea, cu excepția celor în regim de consignație, și/sau executarea de lucrări de întreținere și de reparație la vehicule.

Prin urmare, adăugarea unei cote de regie asupra totalului cheltuielilor materiale nu este justificată, din perspectiva prevederilor art. 53 alin. (3) din Norma ASF nr. 23/2014, astfel că decizia FGA nr. 8926 din 31 august 2017 este legal emisă.

În consecință, constatând că sentința civilă criticată a fost pronunțată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 53 din Norma ASF nr. 23/2014, Înalta Curte va admite recursul de față, va casa hotărârea atacată și, rejudecând cauza, va respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva Sentinței nr. 258 din 26 ianuarie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și, în rejudecare, respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 martie 2020.

GGC - GV