ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 539/2020

HOTĂRÂRE

26.02.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 539/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Pe calea contestației la titlu înregistrată la data de 12 august 2019 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția I civilă sub nr. x/2019, petentele A. și B. au solicitat suspendarea executării silite pornite împotriva lor, până la soluționarea definitivă a cauzei de față, și lămurirea dispozitivului Deciziei civile nr. 1428 din 4 mai 2018 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2011, arătând că nu este susceptibil de executare silită, fiind neclar și echivoc în ceea ce privește stabilirea titularului dreptului de proprietate pentru cele două suprafețe de teren S2 de 1 mp și S3 de 33 mp.

În motivare, petentele au arătat că terenurile respective nu se află în posesia lor, astfel încât nu pot fi obligate la predarea acestora. Prin Decizia nr. 1428 din 4 mai 2018, instanța de apel a admis în parte acțiunea reclamanților și a omologat raportul de expertiză tehnică în varianta 2A, variantă în care cei trei experți au arătat clar că suprafețele de teren S2 de 1 mp și S3 de 33 mp, sunt situate dincolo de gardul împrejmuitor al gospodăriei petenților-pârâți. Rezultă că aceste terenuri sunt deja în posesia reclamanților, sens în care nu se justifică admiterea acțiunii și obligarea petentelor - pârâte să predea în deplină proprietate și posesie aceste terenuri în favoarea reclamanților.

La termenul de judecată din 8 octombrie 2019, Curtea de apel Pitești a luat act de renunțarea la judecata cererii de suspendare a executării silite formulate de cele două contestatoare.

Prin Decizia nr. 4639 din 26 noiembrie 2019, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă a admis în parte contestația la titlu și a lămurit Decizia nr. 1428 din 4 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/2011, în sensul că grănițuirea proprietății se va face după punctele de reper: 200-4-201-202-203-50-51-226-205-212-208-207-10-11-12-13, din schița de plan varianta 2, dosar apel; a respins cererea privind cheltuielile de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că prezenta contestație la titlu este fondată, din perspectiva stabilirii eronate a liniei de hotar, situație care s-a născut ca urmare a trasării greșite a liniei despărțitoare între proprietățile învecinate ale părților, eroare strecurată în lucrarea de expertiză topografică, mai exact în schița aferentă expertizei din apel.

Potrivit schiței anexă a lucrării de specialitate rezultă că linia de hotar, care este marcată cu linie roșie traversează punctele: 200-4-201-202-203-204-226-205-212-206-207-10-11-12-13, în condițiile în care în mod corect și logic grănițuirea trebuia să parcurgă punctele: 200-4-201-202-203-50-51-226-205-212-208-207-10-11-12-13. Dacă s-ar admite contrariul, s-ar ajunge la concluzia nefirească ca suprafețele marcate cu roșu ocupate de pârâte să figureze în continuare în proprietatea acestora, deși acestea nu au triumfat în acțiunea în revendicare.

Prin urmare, deși în mod corect s-au identificat suprafețele ocupate de pârâte (de 1mp, respectiv 33 mp), totuși linia despărțitoare nu a fost trasată în schița expertizei într-o modalitate logică care să corespundă acestei realități, impunându-se lămurirea Deciziei nr. 1428 din 4 mai 2018 în sensul că grănițuirea proprietăților se va face după punctele de reper: 200-4-201-202-203-50-51-226-205-212-208-207-10-11-12-13, din schița de plan varianta 2, dosar apel.

Referitor la solicitarea părților privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în cadrul contestației la titlu, instanța de judecată a reținut că procedura contestației la titlu este una specială, în care nu se pune problema culpei procesuale a vreuneia dintre părți, drept pentru care trebuie să suporte cheltuielile de judecată pretinse, în mod reciproc.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 9 C. proc. civ., petentele A. și B., învederând următoarele:

- Hotărârea atacată este nelegală în baza art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (art. 304 pct. 5 și 9 din vechiul C. proc. civ.) deoarece instanța de judecată a încălcat dispozițiile art. 22 din noul C. proc. civ., întrucât nu a pus în discuția părților calificarea juridică în urma căreia s-au stabilit dispozițiile legale incidente în cauză (cele ale vechiul C. proc. civ.), fiind încălcate astfel principiul contradictorialității și al dreptului la apărare. În acest sens, recurentele arată că executarea silită a fost pornită împotriva lor de către intimații C. în anul 2019, sub imperiul legii noi de procedură, nefiind aplicabile executării silite și nici contestațiilor ce s-ar formula împotriva acesteia, dispozițiile vechiul cod, după cum greșit a statuat Curtea de Apel Pitești. Calificarea nouă dată contestației la titlu pe care recurentele au formulat-o nu a fost pusă în discuția părților și cum această neregularitate nu ar putea fi înlăturată direct în recurs (pentru că ar fi prejudiciate părțile prin pierderea unui grad de jurisdicție), soluția legală este aceea a casării hotărârii, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, cu precizarea legii de procedură aplicabile în speță.

În argumentarea criticii de nelegalitate, recurentele au mai invocat și prevederile art. 24 din Noul C. proc. civ., ca și pe cele ale art. 3, 4 și 5 din Legea nr. 76/2012.

- Hotărârea atacată conține motive contradictorii, străine de natura cauzei întrucât deși a statuat că există puterea lucrului judecat în ceea ce privește stabilirea titularului dreptului de proprietate asupra celor două suprafețe de teren, S2 și S3, instanța care a pronunțat-o a procedat, în același timp, la modificarea deciziei titlu executoriu și a stabilit o altă linie de hotar, deși nu s-a solicitat acest lucru, creând o situație mai împovărătoare decât cea inițială pentru recurente. În acest sens, recurentele arată că au cerut lămurirea dispozitivului întrucât exista o contradicție între obligarea lor să cedeze reclamanților C. suprafețele S2 și S3, deși hotarul stabilit de instanță, marcat prin linia roșie de pe schiță, atestă că, în realitate, reclamanții erau obligați să cedeze petentelor cele două suprafețe de teren. De asemenea, linia de hotar marcată cu culoare roșie trece prin pct. 211, iar nu prin pct. 212, cum greșit reține instanța de apel în cuprinsul dispozitivului a cărui lămurire s-a solicitat. În loc să soluționeze cererea în limitele învestirii, instanța a modificat, în mod nelegal, decizia inițială și a stabilit o altă linie de hotar, soluție inadmisibilă în raport de dispozițiile aplicabile contestației la titlu.

Linia de hotar, marcată cu culoare roșie trece prin pct. 211 și nu prin pct. 212, așa cum greșit a reținut instanța de apel în dispozitivul a cărui lămurire s-a cerut.

Instanța de apel a motivat soluția pronunțată făcând trimitere la corectitudine și logică, deși logic era ca, din moment ce prin decizia inițială s-a stabilit hotarul dintre cele două proprietăți ca fiind cel marcat cu linie roșie pe schița de la fila x, să nu oblige pe pârâte să cedeze reclamanților suprafețele de teren S2 și S3, ci tocmai invers, să-i oblige pe aceștia să le cedeze lor suprafețele în litigiu, cu înlăturarea obligației de plată a cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina pârâtelor, aferente admiterii acțiunii pentru aceste suprafețe.

Modul superficial de judecată dovedit de instanță a produs consecința diminuării nelegale a proprietății recurentelor și pe cea a majorării nelegale a proprietății reclamanților C., aceștia având o suprafață mai mare decât cea din titlul de proprietate emis în temeiul legilor fondului funciar.

La data de 14 februarie 2020, a fost depusă la dosar întâmpinarea formulată de intimații C., care au solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat, susținând, în esență, că cererii formulate de recurente i se aplică dispozițiile C. proc. civ. de la 1864 în considerarea faptului că se solicită lămurirea dispozițiilor unei decizii ce a soluționat definitiv un litigiu pe vechiul C. proc. civ.. În plus, recurentele nu au făcut dovada unei vătămări prin modul în care a fost judecată acțiunea, aceasta în condițiile în care prevederile celor două coduri de procedură civilă sunt asemănătoare cât privește contestația la titlu.

Nu s-a făcut dovada unor motive străine de cauză ori a unora contradictorii în cuprinsul hotărârii atacate, arătându-se că, în realitate, prin cererea lor, recurentele au pus în discuție fondul dreptului, urmărind schimbarea hotărârii a cărei executare se urmărește. Finalitatea recurentelor este una ilicită, aceasta urmărind să se sustragă de la executare silită, ele neindicând care ar fi normele de drept material ce au fost greșit aplicate de către instanță.

Cu referire la dispozitivul hotărârii ce constituie titlu executoriu, s-a arătat că lămurirea adusă nu face decât să asigure realizarea grănițuirii între proprietăți pe aliniamentul corect și care rezultă din schița de plan din raportul de expertiză tehnică - varianta 2A, fila x, prin indicarea punctelor corecte conform celorlalte dispoziții ale soluției instanței de apel.

La data de 24 februarie 2020 au fost depuse la dosar concluzii scrise de către intimații D. prin care s-a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat.

În recurs nu au fost administrate probe suplimentare.

Analizând criticile de recurs formulate, Înalta Curte apreciază asupra caracterului nefondat al acestora potrivit celor ce urmează:

Cea dintâi critică a recursului a invocat nelegalitatea hotărârii atacate pentru nesocotirea mai multor reguli de ordin procedural.

S-a susținut pe de o parte, faptul că greșit s-a judecat prezenta contestație la titlu sub regimul legal al dispozițiilor C. proc. civ. de la 1864, iar nu al celor prevăzute de noul C. proc. civ., iar pe de altă parte că, cu nesocotirea îndatoririlor ce-i reveneau în temeiul art. 22 alin. (4) din Cod (relative la punerea în discuția părților a calificării litigiului), curtea de apel a stabilit incidența în cauză a dispozițiilor vechiul cod, fiind încălcate astfel principiul contradictorialității și al dreptului la apărare.

Înalta Curte reține că la 12 august 2019, recurentele s-au adresat Curții de Apel Pitești cu o contestație la titlu, prin care au solicitat în primul rând suspendarea executării silite pornite împotriva lor în dosarul de executare silită nr. x/2019 al BEJ E., până la soluționarea definitivă a cauzei (cererea la judecarea căreia aceasta au renunțat la termenul din 8 octombrie 2019), iar în al doilea rând lămurirea dispozitivului Deciziei civile nr. 1428 din 4 mai 2018 pronunțată de aceeași instanță în Dosar nr. x/2011, ce constituie titlu executoriu în cauză.

Deși contestatoarele și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 719 cu referire la art. 712 și art. 714 din noul C. proc. civ., prin hotărârea pronunțată (Decizia civilă nr. 4639/2019), instanța de apel a reținut că aceasta este guvernată de regulile date de C. proc. civ. de la 1864, în considerarea normelor tranzitorii ale art. 25 din noul Cod și făcând aplicare dispozițiilor art. 22 alin. (4) ale acestuia cât privește dreptul instanței de a restabili "calificarea juridică a actelor și a faptelor deduse judecății".

În același sens cu recurentele, Înalta Curte reține că, în raport de norma tranzitorie a art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. (iar nu a art. 24 din Noul Cod, normă conflictuală menită să tranșeze potențiale conflicte de legi în timp care pot apărea între dispozițiile acestuia și viitoare legi de procedură) potrivit cu care "Dispozițiile C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare" și de împrejurarea că executarea silită împotriva acestora a fost începută în anul 2019 -așadar sub regimul de reglementare al noului cod - în cauză sunt incidente dispozițiile C. proc. civ. nou, intrat în vigoare la 15 februarie 2013, fiind fără relevanță din acest punct de vedere împrejurarea că titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească ce a soluționat definitiv un proces început și judecat sub regimul legal al C. proc. civ. de la 1864 sau faptul că scopul prezentei contestații la titlu este acela al lămuririi dispozițiilor sau modului de aducere la îndeplinire a dispozițiilor cuprinse într-o astfel de hotărâre judecătorească. Astfel cum rezultă din conținutul său, norma conflictuală nu se raportează la atare elemente în determinarea legii aplicabile în timp proceselor, ci exclusiv la data începerii procesului sau, în cazul de față, a executării silite, care în cauză este situată după intrarea în vigoare a noului Cod.

Sub acest aspect, criticile recurentelor sunt îndreptățite însă, dată fiind similitudinea reglementării instituției juridice a contestației la titlu în regimul legal al Codului de procedură de la 1864 și al noului C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că obiecția de nelegalitate supusă analizei are un conținut pur formal, și, din acest motiv este lipsită de aptitudinea de a conduce la soluția pretinsă de recurente, aceea de casare a hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare în cadrul legal corect dat de dispozițiile noului C. proc. civ.

Având sediul de reglementare în cuprinsul art. 712 alin. (2), art. 714 alin. (3), art. 715 alin. (3) și art. 718 alin. (2) C. proc. civ., contestația la titlu în configurația dată prin noua lege procesuală civilă este identică aceleia reglementate și sub C. proc. civ. de la 1864 stabilindu-se că, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută la art. 443, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu (art. 399 alin. (1) teza a II-a) care se va introduce la instanța ce a pronunțat hotărârea ce se execută (art. 400 alin. (2) C. proc. civ.), nelimitat în timp, sub rezerva respectării termenului de prescripție a dreptului de a obține executarea silită (art. 401 alin. (1)1), contestație care se va soluționa printr-o hotărâre supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea ce se execută.

Fiind supusă unor condiții procedurale identice de promovare și judecată, de bună seamă că o soluție de casare a hotărârii atacate doar pentru a obține o repetare a actului de judecată în exact aceleași condiții nu poate servi niciunui scop util raporturilor dintre părți ci, dimpotrivă, nu este decât o cale de prelungire a stării litigioase existente între acestea.

Identitatea de reglementare a contestației la titlu sub ambele legi procesuale civile aflate în discuție justifică concluzia asupra inexistenței oricărei vătămări a recurentelor decurgând din stabilirea greșită a dreptului procesual incident cauzei, ca fiind cel regăsit în C. proc. civ. de la 1864, și din calificarea dată de instanță litigiului sub acest aspect, fără punerea sa prealabilă în discuția părților.

Susținerea recurentelor, realizată prin apărătorul lor la termenul de dezbatere a recursului - în sensul că pentru constatarea nulității actului de procedură contestat (hotărârea instanței de apel) nici nu ar fi necesară dovada unei vătămări raportat la caracterul imperativ al normei (se înțelege, al aceleia ce stabilește legea procesuală sub care se judecă procesul), care face ca aceasta să fie prezumată -, nu poate fi primită întrucât Înalta Curte reține că, în acord cu dispozițiile art. 175 C. proc. civ., doar în cazul nulităților expres prevăzute de lege vătămarea este prezumată.

Or, norma conflictuală în raport de care se determină legea procesuală civilă incidentă cauzei, respectiv art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 nu instituie expres sancțiunea nulității în cazul încălcării sale pentru a se reține că nulitatea intervine în condițiile art. 175 alin. (2), așadar independent de dovada unei vătămări.

Prin cea de-a doua critică a recursului, ce a vizat soluția dată contestației la titlu, recurentele au pretins că aceasta este nelegală deoarece pe această cale procedurală a fost modificată soluția din decizia ce constituie titlu executoriu. Potrivit recurentelor, instanța de apel a stabilit o altă linie de hotar, creându-le o situație mai împovărătoare decât cea inițială.

Nici această critică nu poate fi primită, observându-se că soluția adoptată prin hotărârea dată în rezolvarea contestației la titlu nu a adus decât lămuriri în ceea ce privește demarcația liniei de grănițuire între proprietatea pârâtelor și cea a reclamanților C., prin fixarea punctelor de reper așa încât să facă posibilă grănițuirea în acord cu dispozițiile ce preced acesteia, regăsite în decizia titlu executoriu nr. x/4.05.2018 a Curții de Apel Pitești.

Potrivit acestor dispoziții ale hotărârii supusă lămuririi, și asupra cărora instanța ce a soluționat contestația la titlu nu a intervenit, pârâtele A. și B. au fost obligate să lase reclamanților în deplină proprietate și posesie porțiunile de teren numerotate S1 de 18 mp, S2 de 1 mp și S3 de 33 mp, suprafețe identificate prin schița de la fila x a suplimentului la raportul de expertiză din apel și în privința cărora s-a stabilit cu putere de lucru judecat că aparțin reclamanților, dar că se află fără drept în posesia pârâtelor.

Dispozitivul Deciziei civile nr. 1428 din 4 mai 2018 a Curții de Apel Pitești dă expresie întocmai acestor dezlegări ale instanței ce a pronunțat hotărârea, iar prin lămuririle aduse exclusiv dispoziției de grănițuire a proprietăților riverane, sub aspectul stabilirii punctelor de reper care să corespundă și să se înscrie dezlegărilor din hotărâre ce preced măsura grănițuirii (respectiv celor ce corespund rezolvării date acțiunii în revendicare), nu se poate considera că pe calea contestației la titlu s-ar fi modificat soluția din hotărârea ce constituie titlu executoriu sau că s-ar fi stabilit o linie de hotar cu încălcarea autorității lucrului judecat a hotărârii supusă lămuririi.

Tot astfel, nu se poate reține că recurentelor li s-ar fi creat o situație mai împovărătoare decât cea inițială de vreme ce, precum s-a arătat, dispoziția de obligare a acestora la cedarea în favoarea reclamanților a proprietății și posesiei celor trei suprafețe de teren litigioase este cea a Deciziei nr. 1428/2018 iar acesteia nu i-au fost aduse niciun fel de lămuriri sau modificări prin hotărârea pronunțată în soluționarea contestației la titlu. Demarcarea punctelor de grănițuire care să se înscrie în aceste obligații impuse pârâtelor prin hotărârea de fond (Decizia nr. 1428/2018) nici nu adaugă și nici nu modifică hotărârea inițială, după cum neîntemeiat au criticat acestea, ci aduce lămuriri asupra modalității concrete de realizare a dispozițiilor instanței în acord cu celelalte obligații impuse pârâtelor.

Doar dacă soluționarea prezentei contestații la titlu s-ar fi realizat așa cum au indicat pârâtele prin memoriul de recurs, respectiv prin eventuala obligare a reclamanților să cedeze pârâtelor proprietatea și posesia S2 și S3, cu consecința înlăturării și obligației accesorii stabilite inițial în sarcina acestora, de plată a cheltuielilor de judecată, s-ar fi atins rezultatul inadmisibil într-o contestație la titlu, al modificării soluției din hotărârea ce constituie titlu executoriu. Despre același rezultat inadmisibil s-ar fi putut vorbi și în cazul în care soluționarea contestației la titlu s-ar fi finalizat cu constatarea faptului că pârâtele nu au posesia S2 și S3 (pe care fuseseră obligate să le cedeze în proprietatea și posesia reclamanților prin Decizia nr. 1428 din 4 mai 2018), după cum acestea au pretins și solicitat să se constate în procedura de clarificare a dispozițiilor hotărârii judecătorești titlu executoriu, motiv pentru care nu poate fi primită nici critica acestora de încălcare a principiului disponibilității sub motivul că instanța ar fi acordat ceea ce ele nu au cerut.

În considerarea tuturor acestor argumente, neputând fi primite criticile de nelegalitate susținute de pârâte, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

Totodată, va respinge și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs de intimații F. și G., reținând, pe de o parte că, dat fiind specificul procedurii de lămurire a dispozițiilor din titlul executoriu (care nu mai implică stabilirea vreunei culpe procesuale între părți) nici prima instanță nu a acordat astfel de cheltuieli, iar pe de altă parte, că acestea apar ca nefiind justificate în condițiile în care au fost efectuate de părți nevizate și neimplicate (prin proprietățile lor) de procedura contestației la titlu.