ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 410/2020

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la 9 iunie 2017 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamantele A. și B. au solicitat ca prin hotărârea care se va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj:

- să se stabilească că terenul în suprafață de 2154 mp, situat pe raza teritorială a municipiului Cluj-Napoca - atribuit în proprietate defunctului C. și partajat în Dosarul nr. x/2004 al Judecătoriei Cluj-Napoca prin tranzacția încheiată la data de 22.06.2015 între C., antecesorul reclamantei B. și reclamanta A. - este identic și se suprapune cu terenul reprezentat de coridorul de expropriere al șoselei - Varianta de Ocolire Cluj Nord Est, km 1+600 - KM 4+520 - fiind situat pe amplasamentul lucrărilor de utilitate publică demarate în realizarea acestui scop și expropriat pentru cauză de utilitate publică;

- să se stabilească că reclamanta B., în calitate de moștenitoare a defunctului C., moștenitor la rândul său după beneficiarul TP sus-menționat și A., moștenitoare după beneficiarul din același TP, sunt singurele persoane îndreptățite în înțelesul Legii nr. 255/2010, la încasarea despăgubirilor acordate pentru exproprierea imobilului teren din Titlul de Proprietate nr. x/23.04.2004; să fie obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în măsura în care se va opune admiterii prezentei acțiuni.

Prin Sentința civilă nr. 8358 din 28 noiembrie 2017, Judecătoria Cluj-Napoca a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, reținând aplicabilitatea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 33/1994.

Prin Sentința civilă nr. 89 din 21 februarie 2019 pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. și B., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - Regionala Regională Drumuri și Poduri Cluj și, în consecință:

S-a stabilit că suprafața de 1835 mp - parte din terenul în suprafață totală de 2154 mp înscris în titlul de proprietate nr. x/2004, situat în Cluj-Napoca, tarla x, parcela x, astfel cum a fost identificată prin raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat de exp. D. - este ocupată de coridorul de expropriere pentru Varianta de ocolire Cluj Nord Est, cu nr. cadastral x.

S-a stabilit că reclamantele A. și B. sunt singurele persoane îndreptățite la încasarea despăgubirilor pentru exproprierea terenului descris mai sus.

S-a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - Regionala Regională Drumuri și Poduri Cluj.

Pârâtul a fost obligat să achite reclamantelor suma de 6.340 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin Decizia civilă nr. 201/A din 9 octombrie 2019, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a admis, în parte, apelul declarat de Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj împotriva Sentinței civile nr. 89/21.02.2019 a Tribunalului Cluj, pe care a schimbat-o în parte în sensul că: terenul în suprafață de 1693 mp, parte din Titlul de proprietate nr. x/23.04.2004, Tarla 13; Parcela 853/3/4/2, emis de Comisia Județeană Cluj este identic și se suprapune cu terenul reprezentat de coridorul de expropriere al șoselei - Varianta de Ocolire Cluj Nord Est, km. 1+600 - KM 4+520 - fiind situat pe amplasamentul lucrărilor de utilitate publică demarate în realizarea acestui scop și expropriat pentru cauză de utilitate publică.

A stabilit că reclamantele A. și B. sunt singurele persoane îndreptățite la încasarea despăgubirilor pentru exproprierea terenului descris mai sus.

A menținut respingerea cererii reconvenționale formulată de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - Direcția Regională Drumuri și Poduri Cluj.

A obligat pârâtul să achite reclamantelor suma de 2.000 RON, reprezentând parte din cheltuielile de judecată în fața primei instanțe.

A obligat apelantul să achite intimatelor suma de 700 RON, reprezentând parte din cheltuielile de judecată în apel.

Împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel, reclamantele A. și B. au declarat recurs.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților la data de 6 ianuarie 2020.

Recurentele reclamante au depus punct de vedere la raport, prin care au solicitat admiterea recursului, arătând că obiectul cauzei îl constituie cererea de stabilire a amplasamentului terenului și că nu au solicitat stabilirea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 255/2010.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând excepția inadmisibilității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Litigiul inițiat de reclamante are a avut ca obiect stabilirea identității și suprapunerii dintre terenul în suprafață de 2154 mp, situat pe raza teritorială a municipiului Cluj-Napoca, atribuit în proprietate antecesorului reclamantelor, și terenul reprezentat de coridorul de expropriere al șoselei Varianta de Ocolire Cluj Nord Est, respectiv stabilirea faptului că reclamantele sunt singurele persoane îndreptățite în înțelesul Legii nr. 255/2010 la încasarea despăgubirilor pentru exproprierea imobilului.

Cu prioritate, având în vedere că prin dispozițiile C. proc. civ. din 2010 regimul juridic aplicabil litigiilor derivând din proceduri de expropriere s-a modificat în ceea ce privește căile de atac, trebuie subliniat că, raportat la data inițierii litigiului - 9 iunie 2017 - și având în vedere dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prezentei cauze îi sunt aplicabile prevederile noului C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

În considerarea dispozițiilor legale anterior menționate, rezultă că, raportat la natura litigiului - acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică și coroborând dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., care stipulează că sunt hotărâri definitive cele date în apel, fără drept de recurs, cu prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 2/2013, conform cărora nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în materie de expropriere, reiese că Decizia nr. 201/A din 9 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, este definitivă, nefiind supusă prin lege căii de atac a recursului.

În ceea ce privește menționarea de către instanța de apel în cuprinsul dispozitivului deciziei recurate a căii de atac a recursului, se reține că potrivit dispozițiilor art. 457 C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

Prin urmare mențiunea greșită din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac ce poate fi exercitată de către părți, nu poate crea acestora un drept nerecunoscut de lege.

Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

Față de cele ce preced, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul formulat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantele A. și B. împotriva Deciziei civile nr. 201/A din 9 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 februarie 2020.

GGC - GV