ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6061/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal la data de 5 octombrie 2016, reclamantele ARHIEPISCOPIA ROMANO-CATOLICĂ ALBA IULIA și A. în contradictoriu cu pârâtul GUVERNUL ROMÂNIEI - COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE A UNOR BUNURI IMOBILE CARE AU APARȚINUT CULTELOR RELIGIOASE DIN ROMÂNIA, au solicitat instanței anularea în tot a Deciziei nr. 5941 din data de 17 august 2016 emisă pârât, comunicată în data de 26 septembrie 2016 și admiterea cererii de retrocedare înregistrată cu nr. x din 30 ianuarie 2003 la COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE a unor bunuri imobiliare care au aparținut cultelor religioase din România, în sensul retrocedării în natură a imobilului revendicat, iar în cazul în care retrocedarea în natură nu este posibilă, acordarea de măsuri compensatorii.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 88/2017 pronunțată în data de 27 februarie 2017, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor ARHIEPISCOPIA ROMANO-CATOLICĂ ALBA IULIA, și A., respingând cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele ARHIEPISCOPIA ROMANO-CATOLICĂ ALBA IULIA și A., în contradictoriu cu pârâta COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE A UNOR BUNURI IMOBILE CARE AU APARȚINUT CULTELOR RELIGIOASE DIN ROMÂNIA, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinței nr. 88/2017 din data de 27 februarie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal recurentele-reclamante Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia și A. au formulat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În susținerea recursului recurentele au menționat, în esență, următoarele:

Motivarea sentinței instanței de fond este superficială și lipsită de temei legal, în cuprinsul motivării acesteia fiind făcute mai multe afirmații fără ca ele să fie fundamentate din punct de vedere juridic sau istoric.

Instanța de fond reține excepția lipsei calității procesuale active a ARHIEPISCOPIEI ROMANO-CATOLIC ALBA IULIA arătând că cererea nu a fost formulată în nume propriu, ci în numele Consiliului Arhidiecezei Romano-Catolic de Alba-Iulia, însă în această abordare instanța de fond ignoră cu desăvârșire dispozițiile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 - care stabileau fără echivoc că cererile de retrocedare se depun prin centrul de cult - iar prin centru de cult se înțelege instituția, cu sediul în România, care coordonează toate unitățile locale ale unui cult religios.

Prin urmare apare cu evidență, că ARHIEPISCOPIA ROMANO-CATOLIC DE ALBA-IULIA este centru de cult pentru toate unitățile din sânul ei și astfel are calitatea de a depune cererea de retrocedare și de a sta de judecată într-o asemenea cauză.

Instanța de fond ignoră și Sentința nr. 1515 din 1 august 2011 a Judecătoriei Miercurea-Ciuc care se impune cu puterea lucrului judecat; și, în consecință, a admite excepția lipsei calității procesuale active a ARHIEPISCOPIEI ROMANO-CATOLIC, care a acționat pentru Consiliul Arhidiecezei identic cu Statusul Romano-Catolic, este vădit nelegal. Statusul romano-catolic - instituție existentă din vechime a purtat de-a lungul a celor 400 de ani de existență diferite denumiri. El a existat, și a fost recunoscut chiar și de regimul comunist care a aprobat Statutul său de funcționare.

Astfel cum rezultă din doctrină (B., Bunurile temporale ale bisericii) și din canonul nr. 123 Codex Iuris Canonici, înființarea A., continuator al Statusului Romano-Catolic, s-a efectuat din rațiuni de prudență pentru a nu se lovi de fragilul echilibru dintre legea civilă și legea canonică, însă acest lucru nu-i răpește calitatea de persoană juridică ecleziastică, fondată de ARHIEPISCOPIA ROMANO-CATOLIC DE ALBA IULIA, având calitate procesuală activă.

Constatarea instanței de fond în sensul că "dispozițiile legale nu permit posibilitatea restituirii imobilelor către persoanele juridice de drept privat înființate ulterior formulării cererii de retrocedare nu poate fi primită,,; este nelegală, întrucât în abordarea cererii de retrocedare a bunurilor trebuie sa ne raportăm din punct de vedere juridic la situația existentă în momentul naționalizării, când imobilul a fost în proprietatea unei persoane juridice cu caracter ecleziastic, creat de Biserica Romano-Catolică, de la care a fost preluat în mod abuziv, fiind relevante și prevederile canonului nr. 120 Codex Iuris Canonici.

În consecință, la analiza justeței retrocedării, trebuie înlăturat efortul de a căuta o identitate exactă între instituții, care există de sute de ani, cu organizări fluctuante impuse de realitățile istorice, trebuind cercetată finalitatea legii de retrocedare, care a dat în competența centrului de cult dreptul de a depune cererea de retrocedare, precum și caracterul vădit abuziv al preluării care în momentul de față nu necesită altă argumentare, în același sens fiind și art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000,

Raportat la efectul pozitiv al lucrului judecat, s-a depus la dosar Decizia civilă nr. 1236/R/2006 a Curții de Apel Cluj, prin care a reținut că Statusul Romano-Catolic este un organism al Bisericii Romano-Catolice, o formă de exercitare a autonomiei bisericești, care a avut în administrare bunurile proprietatea fondului de studii, și că a fost dizolvat prin efectul legii, singura îndreptățită să reprezinte interesele persoanei juridice desființate, potrivit dreptului canonic, este Arhiepiscopia Romano Catolică de Alba Iulia, ca centru de cult, căreia i s-a dat posibilitatea de a solicita retrocedarea imobilului în litigiu.

De altfel, în jurisprudența CEDO s-a decis că, în măsura în care un stat a adoptat măsuri de reparare ale unor abuzuri săvârșite de regimul comunist - ele trebuiesc aplicate cu previzibilitate, claritate și într-un termen rezonabil.

1.4. Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de recurentele - reclamante a formulat întâmpinare intimata-pârâtă COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE, solicitând respingerea recursului, ca nefondat și menținerea, ca temeinică și legală, a sentinței recurate, pentru următoarele considerente:

I. Recurentele își întemeiază formal cererea de recurs pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., însă dezvoltarea motivelor de recurs nu se încadrează în ipotezele legale.

În acest context, recurentele-reclamante doresc să determine, pe baza unor argumente/critici de ordin general, rejudecarea cauzei sub toate aspectele (în sensul prevederilor art. *3041 în vechiul C. proc. civ.).

Se încearcă astfel, în mod nepermis, transformarea recursului dintr-o cale extraordinară de atac într-una devolutivă. Această situație nu este posibilă, recursul vizând exclusiv un control de legalitate al sentinței pronunțate, modul în care instanța de fond apreciază materialul probator administrat în cauză nu poate fi considerat o lipsă de motivare, respectiv o încălcare a normelor de drept material aplicabile în speță.

II. Pe fond, recursul este neîntemeiat pentru următoarele argumente:

Cererea de retrocedare nu a fost formulată în nume propriu, ci în numele Consiliului Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia, astfel că reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia nu justifică calitate procesual activă, A. fiind înființată ulterior formulării cererii de retrocedare nr. x din 30 ianuarie 2003; această reclamantă nu a formulat, nici în nume propriu, nici în numele altei persoane cererea de retrocedare soluționată prin Decizia nr. 5941 din 17 august 2016, contestată în speță.

Fondul de Studii era o instituție publică ce a fost dată doar în administrarea organelor bisericești, iar Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia nu este succesoarea în drepturi a Fondului, ci doar a administrat la un moment dat bunurile acestuia; astfel că, Fondul de Studii nu este proprietatea bisericii, ci a fost o creație de stat, cu caracter public, de interes general, reglementată ca fundație prin Legea nr. 21/1924 și a fost dizolvat de drept prin adoptarea Decretului nr. 176/1948.

Nici Consiliul Arhidiecezei, nici Arhiepiscopia și nici A. nu au fost proprietarii bunurilor solicitate prin cererea de retrocedare, ci "Fondul de Studii administrat de Ordinariul Catolic de rit latin de Alba Iulia", astfel cum rezultă din cartea funciară nr. x a localității Baciu, județul Cluj.

Pe de altă parte, A. (denumită în continuare Fundația) reprezintă o persoană juridică română de drept privat, înființată în temeiul O.G. nr. 26/2000 și nu are caracter de cult religios în accepțiunea O.U.G. nr. 94/2000 și nu este persoană îndreptățită la restituire, indiferent de fondatorii acesteia, de obiectul său de activitate sau de persoana juridică pe care o succede.

Fundația, chiar în calitate de succesoare în drepturi a Consiliului Arhidiecezei, nu poate dobândi un drept de proprietate care nu s-a aflat în patrimoniul antecesorului său, deoarece "nemo dat quod non habet", în acest sens fiind și prevederile Concordatului dintre Regatul României, pe de o parte, și Sfântul Scaun, de cealaltă parte, ratificat ulterior prin Legea din 12 iunie 1929 (act denunțat prin Decretul nr. 151 din 17 iulie 1948) și ale Acordului privitor la interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927 între Sf. Scaun și Guvernul Român.

Dincolo de orice argumentație ce ține de structura internă a unui cult religios, consideră că nu se poate trece peste distincția esențială, din punct de vedere juridic, dintre titularul dreptului de proprietate asupra unui bun (în speță, Fondul de Studii) și posesorul dreptului de administrare asupra acelui bun (în speță, Ordinariul Catolic de rit latin de Alba Iulia), mai ales atunci când această realitate juridică este consfințită prin prevederile unui acord internațional și, în egală măsură, prin înscrierile din cartea funciară în care este menționat bunul imobil solicitat.

S-a susținut că în același sens este și jurisprudența atât din perioada interbelică, cât și cea ulterioară (Sentința Tribunalului Cluj în Dosarul nr. x/1932; Decizia nr. 809/A din 24 noiembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr. x/2006; Decizia nr. 1765/R din 3 iulie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Cluj în Dosarul nr. x/2006).

II. Procedura de soluționare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 24 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 8 noiembrie 2019.

III. Soluția instanței de recurs

Prin cererea de retrocedare nr. x din 30 ianuarie 2003, reclamanta de rd. 1, Arhiepiscopia Romano Catolică Alba Iulia, a solicitat pentru Consiliul Arhidiecezei Romano Catolice de Alba Iulia restituirea imobilului situat în localitatea Baciu nr. 42, jud. Cluj, înscris în CF nr. x Baciu, nr. top. x, 245/2/2.

Prin Decizia nr. 5941 din 17 august 2016, Cererea de retrocedare nr. x din 30 ianuarie 2003 formulată de Arhiepiscopia Romano-Catolică a fost respinsă, pârâta reținând că imobilul solicitat nu a constituit proprietatea Consiliului Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia; în CF nr. x a localității Baciu fiind înscris ca fiind proprietar al imobilului "C." iar solicitantul, Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia, nu a avut drept de proprietate asupra bunurilor Fondurilor, ci doar un drept de administrare asupra acestora .

Soluționând excepției lipsei calității procesuale active a celor două reclamante, s-a reținut că reclamanta de rd. 1, Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia, a formulat cererea de retrocedare pentru Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia; or acesta, la data formulării cererii de retrocedare, era o persoana juridică distinctă, astfel cum rezultă din Sentința civilă nr. 1515 din 1 august 2001 a Judecătoriei Miercurea-Ciuc .

Cererea de retrocedare nu a fost formulată în nume propriu, ci în numele Consiliului Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia, astfel că reclamanta de rd. 1 nu justifica calitatea procesual activă.

De asemenea, este întemeiată și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei de rd. 2, A.

Această reclamantă nu a formulat, nici în nume propriu, nici în numele altei persoane, cererea de retrocedare nr. x din 30 ianuarie 2003, soluționată prin Decizia nr. 5941 din 17 august 2016 emisă de pârâtă și contestată în speță.

A. a fost înființată ulterior formulării cererii de retrocedare nr. x din 30 ianuarie 2003, prin încheierea civilă nr. 5348 din 25 noiembrie 2005 a Judecătoriei Cluj-Napoca .

În actul constitutiv al acestei fundații adoptat de reclamanta de rd. 1, se menționează că reclamanta de rd. 2 este continuatoarea de drept a instituției care purta numele de Statusul Romano Catolic din Transilvania, conform Sentinței nr. 1515/2001 a Judecătoriei Miercurea-Ciuc .

Scopul fundației este menționat în cuprinsul actului constitutiv, astfel:

"Fundația se constituie pentru ocrotirea și promovarea bunurilor imobile, mobile, materiale și morale aparținătoare a Statusului Romano-Catolic din Transilvania".

Art. 1 și urm. din O.U.G. nr. 94/2000 prevăd restituirea bunurilor care au aparținut cultelor religioase foștilor proprietari, cultului sau subunităților sale deci, dispozițiile legale nu instituie posibilitatea restituirii imobilelor către persoane juridice de drept privat înființate ulterior formulării cererii de retrocedare, în baza O.G. nr. 26/2000.

Conform înscrierilor de carte funciară, proprietar al imobilelor cu nr. top. x, 245/2/2 din CF nr. x a localității Baciu, a fost C.

Totodată, reclamantele sunt lipsite de calitate procesuală activă având în vedere că înscrierea în cartea funciară, cu efect constitutiv de proprietate, nu dovedește dreptul de proprietate al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia al Consiliului Arhidiecezei sau al persoanei juridice de drept privat înființate după efectuarea cererii de retrocedare în baza O.U.G. nr. 94/2000 sub denumirea de Statusul Romano-Catolic din Transilvania.

Așa cum se observă din extrasul de carte funciară, imobilul la momentul preluării nu a constituit proprietatea Consiliului Arhidieceziei Romano-Catolice de Alba Iulia pentru care reclamanta a solicitat retrocedarea imobilului, doar a fost administrat, astfel că reclamantele nu au calitate procesuală activă.

Pentru aceste motive, Curtea, în baza art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor ARHIEPISCOPIA ROMANO-CATOLICĂ ALBA IULIA și A. și a respins cererea de chemare în judecată, ca fiind formulată de persoane fără calitate procesuală activă.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că acesta este neîntemeiat, întrucât în dezvoltarea motivelor de recurs nu au fost indicate argumente în susținerea acestuia, sentința atacată cuprinzând suficiente argumente în considerente care să permită exercitarea controlului judiciar, precum și exprimarea neechivocă a soluției primei instanțe.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde: "... motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Astfel, în raport de dispozițiile precitate, instanța are obligația să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situația de fapt pe care o reține în cauză și să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente.

Și, nu în ultimul rând, după cum rezultă din Avizul nr. x/2008 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, privind calitatea hotărârilor judecătorești, motivarea trebuie să răspundă pretențiilor părților, adică diferitelor capete de acuzare și mijloace de apărare, această garanție fiind esențială întrucât permite justițiabilului să se asigure că pretențiile sale au fost examinate, și deci, că judecătorul a ținut cont de ele. În ceea ce privește motivația, aceasta nu trebuie neapărat să fie lungă, trebuind să fie găsit un echilibru just între formularea scurtă și buna înțelegere a hotărârii.

Pe de altă parte, această obligație a instanțelor judecătorești de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. În acest sens, jurisprudența CEDO (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15 februarie 2007 și paragraful 61 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19 aprilie 1994) a statuat că întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanță, precum și de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare și de practicile diferite privind prezentarea și redactarea sentințelor și hotărârilor în diferite state.

Mai exact, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15 februarie 2007 și paragraful 60 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19 aprilie 1994), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt și de drept aflate la baza controversei, lucru care s-a întâmplat în prezenta cauză, judecătorul nefiind limitat la preluarea stării de fapt și a argumentelor cuprinse în actul de sesizare.

Referitor la celălalt motiv de recurs invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - Înalta Curte reține că raportat la modul de soluționare a cauzei, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților - excepție de fond, absolută și peremptorie - se impun următoarele precizări:

După cum rezultă din copia depusă la dosar, cererea de retrocedare a imobilului în cauză, a fost formulată de Consiliul Arhidiecezei (Arhiepiscopiei, n.n.) Romano-Catolice de Alba Iulia, astfel că, în raport de această stare de fapt, instanța de judecată era obligată, în considerarea dispozițiilor art. 22 alin. (2) C. proc. civ. - relative la rolul judecătorului în aflarea adevărului - să stabilească căruia dintre cei doi reclamanți îi aparține legitimitatea procesuală activă, în continuarea demersului procesual inițiat.

În acest sens se impunea și stabilirea reprezentantului legal al părții care deține calitatea procesuală activă (prin raportare, de asemenea, la cele două persoane juridice semnatare ale acțiunii introductive) având în vedere, pe de o parte, prevederile canonice în materie - canonul 495 §. 1 din Codul de drept canonic - și, pe de altă parte, susținerile acestora cu privire la efectele juridice ale hotărârilor judecătorești la care se face referire în cererea de chemare în judecată, respectiv Sentința nr. 1515 din 1 august 2011 a Judecătoriei Miercurea-Ciuc și Decizia nr. 1236 din 15 mai 2006 a Curții de Apel Cluj.

În aceste condiții, Înalta Curte consideră că hotărârea primei instanțe este nelegală, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale active; singura soluție legală posibilă fiind, în condițiile art. 497 coroborat cu art. 480 alin. (3) C. proc. civ., casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecare, primei instanțe, în vederea atât a stabilirii cadrului procesual, cât și pentru soluționarea fondului pricinii. Cu prilejul noii soluționări a cauzei, instanța de fond va avea în vedere și celelalte argumente expuse de părțile litigante în cuprinsul cererii de chemare în judecată, respectiv în întâmpinare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamante, potrivit art. 496 alin. (1) și (2), coroborate cu cele ale art. 497 alin. (1) și art. 480 alin. (3) C. proc. civ. și, respectiv, ale art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; va casa în tot hotărârea atacată, dispunând trimiterea cauzei spre o nouă judecată primei instanțe, în limitele stabilite mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentele-reclamante A. și Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia împotriva Sentinței civile nr. 88/2017 din 27 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2019.

GGC - LM