ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 570/2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 11.07.2019, sub nr. de dosar x/2019, ca urmare a disjungerii din dosarul nr. x/2018 (înregistrat pe rolul aceleiași instanțe la data de 21.12.2018), reclamantul SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR DE FRONTIERĂ a solicitat, în numele și pentru membrii de sindicat A., B., C., D., E., F., obligarea pârâților INSPECTORATUL TERITORIAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ IAȘI, INSPECTORATUL TERITORIAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ GIURGIU, INSPECTORATUL TERITORIAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ SIGHETU MARMAȚIEI și INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ, la calcularea și acordarea indemnizației de frontieră, prin aplicare la salariul de bază pentru anii 2016-2018.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Hotărârea Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

Prin Sentința civilă nr. 1095/2019/CA s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.

În motivare a reținut Tribunalul Iași că SINDICATUL NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR DE FRONTIERĂ a formulat cererea de chemare în judecată în numele și pentru membrii de sindicat anterior menționați, funcționari publici cu statut special, persoane fizice cu domiciliul în circumscripția teritorială a Tribunalului Neamț, astfel cum rezultă din copiile cărților de identitate (aflate pe suportul magnetic tip CD atașat la dosar). Prin urmare, cauza se află sub incidența dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, coroborate cu art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212/25.07.2018, competența teritorială de soluționare aparținând instanței de contencios administrativ de la domiciliul persoanelor fizice în numele și pentru care a fost formulată acțiunea.

Tribunalul a mai observat că, prin domiciliu al reclamantului se înțelege adresa la care acesta locuiește în mod statornic, posibilitatea de alegere a domiciliului referindu-se doar la locul unde parte dorește a-i fi comunicate actele de procedură. În speță, funcționarii publici cu statut special au împuternicit Sindicatul să introducă acțiunea în numele și pentru ei, dar posibilitatea organizației sindicale de a alege între instanța de la sediul său și cea de la domiciliile membrilor de sindicat este exclusă de prevederile art. 10 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ

Pentru aceste considerente a fost admisă excepția necompetenței sale materiale și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Neamț.

Hotărârea Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal

După declinare, dosarul a fost înregistrat la data de 30 octombrie 2019 pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub numărul același nr. x/99/2019.

Prin Sentința nr. 1028C pronunțată de Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași. Totodată, instanța a constatat ivit un conflict negativ de competență, suspendat judecata cauzei și înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiției, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Tribunalul Neamț a reținut în esență că, la stabilirea competenței, se are în vedere locuința unde reclamantul locuiește în mod efectiv, respectiv cea la care și-a declarat, în mod legal, domiciliul sau reședința.

În cauză, astfel cum rezultă din copia cărții de identitate a reclamantului F., acesta are domiciliul în județul Iași, competența teritorială de soluționare a cauzei revenind Tribunalului Iași.

De asemenea, reclamantul B., la momentul formulării acțiunii avea reședința în Iași, str. x, parter ap. 2, județul Iași - conform datelor menționate pe verso cărții de identitate.

În ceea ce privește reclamanții A. și C., din relațiile existente în baza de date DEPABD București, rezultă că aceștia aveau stabilită reședința, la data formulării acțiunii, în județul Iași, reclamantul A. în Iași, iar reclamantul C. în județul Iași.

De altfel, a reținut tribunalul Neamț că reclamanții își desfășoară activitatea la punctul de trecere a frontierei, fiind evident că aceștia au locuința statornică la reședința declarată organelor competente.

Având în vedere că reclamanții F., B., A. și C. au domiciliu statornic în județul Iași, unde își desfășoară zilnic și activitatea, instanța apreciază că Tribunalul Iași este instanța competentă, din punct de vedere teritorial, în soluționarea cauzei.

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a litigiului în favoarea Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Argumentele de fapt și de drept relevante

Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte reține că obiectul prezentei cauze vizează raportul de serviciu al funcționarului public, competența materială și teritorială a unui astfel de litigiu fiind stabilită de prevederile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și de prevederile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data formulării acțiunii- 21.12.2018.

Astfel, conform art. 109 din Legea nr. 188/1999 "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe", iar conform art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 " Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său". Totodată, potrivit alin. (4) al aceluiași articol, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, " competența de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces".

Se constată că ambele instanțe au recunoscut incidența în cauză a dispozițiilor cuprinse la alin. (4) al articolului 10 din Legea nr. 554/2004, ce reglementează în mod expres situația în care acțiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public sau privat, în sensul că, în cauzele introduse de Sindicatul Național al Polițiștilor de Frontieră, în numele și pentru membrii de sindicat, competența de soluționare a cauzei aparține tribunalului de la domiciliul membrului de sindicat și nu a sindicatului care a formulat acțiunea în numele membrilor săi.

Problema care a generat conflictul negativ de competență privește înțelesul noțiunii de "domiciliu", în sens procedural și a diferenței juridice dintre această noțiune și aceea de "reședință", precum și a efectului pe care această distincție îl produce asupra competenței instanței de judecată.

Potrivit art. 87 din C. civ., prin domiciliu se înțelege locul unde persoana fizică declară că are locuința principală, iar reședința este locul unde persoana fizică are locuința secundară.

Deși dispozițiile art. 107 și următoarele din C. proc. civ. nu arată, în mod expres, ce se înțelege prin domiciliul părților, prezintă relevanță prevederile art. 155 pct. 6 din C. proc. civ., care stipulează că, prin locul citării se înțelege domiciliul persoanei fizice, iar în cazul în care aceasta nu locuiește la domiciliu, " citarea se va face la reședința cunoscută ori la locul ales ..".

Aplicând aceste dispoziții legale la speța de față, Înalta Curte reține că, deși noțiunile de "domiciliu" și "reședință" nu se suprapun din punct de vedere al evidenței populației, această distincție nu este relevantă în procedura civilă, unde utilizarea alternativă a celor două sintagme urmărește să asigure legalitatea procedurii de citare, respectiv înștiințarea corespunzătoare a părților aflate în litigiu, cu privire la existența și obiectul pricinii. Noțiunea de domiciliu, care interesează în sens procedural, se identifică cu noțiunea de domiciliu de fapt, în cazul de față și cu reședința, iar în raport de locuința statornică a părții se stabilește atât legalitatea procedurii de citare, cât și instanța competentă să soluționeze pricina.

O interpretare contrară ar conduce, în speță, la atribuirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea unei instanțe în circumscripția căreia reclamantul nu domiciliază în fapt, aspect de natură a invalida voința legiuitorului, care, prin modificarea prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a urmărit să asigure reclamantului accesul facil la instanța de judecată aflată în circumscripția teritorială în care locuiește.

Analizându-se actele și lucrările dosarului se constată că, deși reclamantul C. figurează cu domiciliul începând cu data de 16.07.2014, în Piatra Neamț, Județ Neamț, în baza de date DEPABD, accesată de Tribunalul Neamț la data de 11.12.2019, acesta figura cu reședința în comuna Bivolari, sat Bivolari, județ Iași. Aceeași este situația și în cazul reclamantului A., care figurează în cartea de identitate cu domiciliul în județ Neamț (str. x) și cu reședința la data de 11.12.2019, în Iași, str. x. precum și în cazul reclamantului B., care are domiciliul în sat Horia, județ Neamț și reședința în Municipiul Iași (str. x).

În ceea ce-l privește pe reclamantul F., acesta figurează în evidențele DEPABD doar cu domiciliul în județ Iași.

Raportat la toate aceste date, astfel cum și Tribunalul Neamț a reținut, în baza documentelor aflate la dosar (dosar Tribunal Neamț) toți cei 4 reclamanți au locuința statornică pe raza județului Iași, unde își desfășoară zilnic și activitatea la punctul de trecere a frontierei (astfel cum reiese din cererea de chemare în judecată, structurată de reclamanți prin raportare la locul unde își desfășoară activitatea), aceasta fiind locuința statornică, în raport de care se stabilește competența teritorială a instanței de contencios administrativ.

De altfel, jurisprudența a stabilit că prin "domiciliu" în sens procesual, urmează a se înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea unde trăiește, deoarece scopul dispozițiilor legale referitoare la domiciliu este acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului.

În condițiile în care reclamanții locuiesc efectiv în Municipiul Iași, ce se află în raza de competență teritorială a Tribunalului Iași, Înalta Curte, față de dispozițiile art. 10 alin. (3) și (4) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, constată că instanța competentă să soluționeze litigiul privind pe reclamanții A., B., C. și F. în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, este Tribunalul Iași.

Temeiul legal al regulatorului de competență

În consecință, având în vedere considerentele arătate, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe Sindicatul Național al Polițiștilor de Frontieră în numele și pentru membrii de sindicat reclamanții A., B., C., D., E., F. în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, și Inspectoratul General al Poliției de Frontieră în favoarea Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 4 februarie 2020.

GGC - OB