ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5371/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5371/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 7.04.2017, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane-Regiunea Sud Muntenia, solicitând anularea Procesului Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare cu nr. x din 22 februarie 2017, emis de către pârât, suspendarea executării Procesului Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare cu nr. x din 22 februarie 2017, emis de către pârât, până la soluționarea definitivă a prezentei cauze, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2014.
1.2. Hotărârea primei instanțe
Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2889 din 30 iunie 2017 a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Regiunea Sud Muntenia, a anulat în parte procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/22.02.2017 în privința sumei de 20.629,72 RON reprezentând salariul B. 1 Atelier Croitorie Rural Olt S.R.L., D., pe luna decembrie 2015 și salariul B. 3 Atelier Croitorie Rural Dolj Creator S.R.L., F., pe luna decembrie 2015, a respins cererea privind suspendarea executării procesului-verbal menționat, ca neîntemeiată.
1.3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Regiunea Sud Muntenia invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și rejudecând cauza să fie respinsă acțiunea reclamantei.
În motivarea opțiunii sale procesuale reclamantul - recurent a susținut următoarele:
Instanța de fond a anulat în mod eronat procesul-verbal nr. x/22.02.2017, interpretarea fiind în mod vădit în favoarea beneficiarului, întrucât orice majorare salarială trebuie făcută cu respectarea principiului proporționalității activitate prestată - salariu, ceea ce în situația de față nu s-a respectat.
În cazul celor doua G., C. și E. S.R.L., managerilor D. și F., le-au fost majorate nejustificat salariile prin acte adiționale în ultima luna de implementare 19.11.2015 - 31.12.2015, de la 1.700,00 RON la 13.400,00 RON, fără modificarea orelor, suplimentarea sarcinilor, etc.
Ulterior, la data de 01.01.2016, au fost întocmite alte acte adiționale la 01.01.2016 prin care se revine la salariul inițial de 1.700,00 RON, fără o justificare anume.
Atât in cadrul C. suma de 10.314,86 RON reprezenta mărire nejustificată a salariului B., în ultima luna de implementare a proiectului cât și în cadrul E. suma de 10.314,86 RON reprezenta mărirea nejustificată a salariului B., în ultima luna de implementare a proiectului, raportat la încalcarea prevederilor art. 126 alin. (2) din Regulamentul nr. 966/25.10.2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului nr. 1605/2002 al Consiliului, potrivit căruia:
"Costurile eligibile sunt costurile suportate efectiv de beneficiarul unui grant și care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii:
[...]
(f) sunt rezonabile, justificate și respectă principiile bunei sestiuni financiare, în special în ceea ce privește economia și eficiența", precum și a art. 3 alin. (1) din Ordinul comun nr. 1117/2010 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin POSDRU, cu modificările și completările ulterioare,potrivit căruia:
"Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ prevederile art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, cu modificările și completările ulterioare, precum și următoarele condiții cu caracter specific:
[...]
c) sunt rezonabile, justificate și respectă principiile bunei gestiuni financiare, în special în ceea ce privește economia și eficiența";
Raportat la aceste aspecte, se apreciază că Procesul Verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/22.02.2017 este temeinic și legal, solicitându-se menținerea lui.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
2.1. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.
Reclamanta societatea A. S.R.L. este beneficiara unei finanțări nerambursabile din partea Autorității de Management pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, în baza Contractului de finanțare x, cu modificările si completările ulterioare, pentru implementarea proiectului cu titlul "Integrarea Profesională a Femeilor și Dezvoltarea Economiei Sociale", implementat in perioada 05.01.2015 - 31.12.2015, cu o valoare total eligibila de 8.837.967,98 RON.
Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/22.02.2017, contestat în prezenta cauză, s-a stabilit recuperarea sumei de 80.337,59 RON plătită de pârâtă reclamantei.
Referindu-ne numai la aspectele contestate în prezentul dosar, prin acest act administrativ s-a constatat existența unei suspiciuni de neregulă/suspiciune de fraudă, constând în faptul managerilor C. S.R.L. si E. S.R.L. le-au fost întocmite acte adiționale în ultima luna de implementare prin care li se mărește nejustificat salariul de bază prin act adițional pntru perioada 19.11.2015 - 31.12.2015, de la 1.700,00 RON la 13.400,00 RON (fără modificarea orelor, suplimentarea sarcinilor etc), acestora fiindu-le ulterior întocmite alte acte adiționale (de la 01.01.2016) prin care s-a revenit la salariul inițial.
Instanța de fond a admis acțiunea reclamantei apreciind că mărirea salariilor celor doi manageri ai C. si E. a fost nu numai justificată de creșterea volumului și a complexității muncii în luna decembrie, dar și rezonabilă și legală.
Hotărârea instanței de fond este dată cu interpretarea și aplicarea eronată a normelor de drept material aplicabile și dispozițiilor contractuale convenite între părți.
Conform prevederilor art. 126 alin. (2) din Regulamentul nr. 966/25.10.2012 al Parlamentului European și al Consiliului privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului nr. 1605/2002 al Consiliului, "Costurile eligibile sunt costurile suportate efectiv de beneficiarul unui grant și care îndeplinesc cumulativ următoarele criterii:
[...]
(f) sunt rezonabile, justificate și respectă principiile bunei gestiuni financiare, în special în ceea ce privește economia și eficiența",
Pe de altă parte, potrivit art. 3 alin. (1) din Ordinul comun nr. 1117/2010 pentru stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin POSDRU, cu modificările și completările ulterioare,potrivit căruia:
"Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ prevederile art. 2 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, cu modificările și completările ulterioare, precum și următoarele condiții cu caracter specific:
[...]
c) sunt rezonabile, justificate și respectă principiile bunei gestiuni financiare, în special în ceea ce privește economia și eficiența".
În raport de cele două acte normative citate, una din condițiile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale este ca acestea să fie rezonabile, justificate și să respecte principiile unei buni gestiuni financiare, condiție care se pretinde a fi îndeplinită cumulativ alături de celelalte cerințe de eligibilitate.
Majorarea salariilor celor doi manageri de la 1.700,00 RON la 13.400,00 RON, de aproximativ 8 ori, pe timp de o lună, în condițiile în care prin actele adiționale nu s-a produs nici o modificare în ceea ce privește modificarea orelor sau a suplimentării sarcinilor, deci în aceleași condiții cu cele contractate inițial, califică cheltuielile suplimentare angajate prin cele două acte adiționale, contrar aprecierilor instanței de fond, ca nerezonabile și nejustificate.
Împrejurarea că managerii celor două G. au pregătit si au participat în luna decembrie 2015 la Târgul Economiei Sociale și au efectuat toate plățile aferente proiectului, fapt care a presupus un volum mai mare de muncă, ce a presupus eforturi suplimentare pe care aceștia le-au alocat găsirii unor soluții de aprovizionare într-un timp scurt, localizat în vacanța de sărbători, nu justifică majorarea salariilor acestora de 8 ori, majorare care apare ca nerezonabilă în contextul în care nu există dovezi că volumul de muncă ar fi proporțional în creștere pe luna decembrie 2015.
Prin urmare, actele administrative contestate sunt legale, astfel că hotărârea instanței de fond care le invalidează este dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile și a clauzelor contractuale asumate de părțile împrocesuate.
2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.
Pentru toate considerentele expuse de fapt și de drept expuse, soluția adoptată de judecătorul fondului este nelegală, astfel că, pentru îndreptarea acestui neajuns, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul exercitat de pârât, va casa hotărârea atacată și rejudecând cauza va fi respinsă acțiunea reclamantei ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Regiunea Sud Muntenia împotriva sentinței nr. 2889 din 30 iunie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința recurată și, rejudecând cauza, respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 noiembrie 2019.