Decizia nr. 4440/2019 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — cale de atac împotriva sentinței nr. 1557/2016 a Curții de Apel București

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 22 ianuarie 2016, reclamantul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice - ICSI Râmnicu Vâlcea, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală și A.N.A.F. - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu, a formulat plângere împotriva Procesului-verbal de control nr. x din 15 iunie 2015 emis de pârâta A.N.A.F. - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu, solicitând anularea acestuia precum și anularea Adresei nr. x din 23 iulie 2015 emisă de pârâta A.N.A.F. - D.R.A.F. 4 Târgu Jiu prin care a fost soluționată plângerea prealabilă împotriva procesului-verbal menționat.

Soluția instanței de fond La data de 21 aprilie 2016 Curtea de Apel București a rămas în pronunțare pe sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, urmând ca reclamantul să dezvolte conținutul întrebării în concluziile scrise, pe excepția de nelegalitate invocată sub cele două aspecte, pe admisibilitate și pe nulitatea Ordinului, dar și pe excepția inadmisibilității acțiunii invocată prin întâmpinare, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării de la acea dată. Prin Sentința nr. 1557 din 10 mai 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "Respinge cererea de repunere pe rol a cauzei, ca neîntemeiată. Respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare în condițiile art. 267 TFUE. Respinge ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate privind pct. 1 cap I din Anexa 1b la Ordinul P. ANAF nr. 3721/2013 și pct. 1 cap I din Anexa 1b la Ordinul P.ANAF nr. 3838/2015, excepție ridicată de reclamantul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice - ICSI Râmnicu Vâlcea. Respinge ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate privind dispozițiile din Anexa 1b la Ordinul P. ANAF nr. 3721/2013, excepție ridicată de reclamantul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice - ICSI Râmnicu Vâlcea. Admite excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ fiscal formulată de reclamantul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice - ICSI Râmnicu Vâlcea, excepție invocată prin întâmpinare de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală. Respinge, ca inadmisibilă, acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamantul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice - ICSI Râmnicu Vâlcea în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională pentru Administrare Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu, Agenția Națională pentru Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală și Agenția Națională pentru Administrare Fiscală." Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 267 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, o statuare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, cu titlu preliminar, nefiind necesară pentru darea unei hotărâri în cauză, în legătură cu chestiunea pusă în discuție prin cererea de sesizare a curții de pronunțare asupra unor întrebări preliminare. A arătat Curtea, pentru lămurirea suplimentară a reclamantului, că dreptul invocat de acesta privind accesul la o cale efectivă în fața unei instanțe judecătorești - art. 47 Cartă - este, în opinia Curții, pe deplin asigurat pentru situația juridică a reclamantului. Inadmisibilitatea primită de Curte în cauza de față, pentru argumentele ce vor urma, nu răpește acestuia accesul la o cale efectivă tocmai pentru că acesta are deschisă calea dreptului comun oferită de prevederile legislației interne aplicabile situației juridice a acestuia. Relativ la excepția de nelegalitate invocată în cauză de reclamant, pe temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, Curtea a reținut în prealabil că excepția de nelegalitate a fost ridicată relativ la pct. 1 cap I din Anexa 1b la Ordinul P.ANAF nr. 3721/2013 și pct. 1 cap I din Anexa 1b la Ordinul P. ANAF nr. 3838/2015, precum și relativ la dispozițiile din Anexa 1b la Ordinul P.ANAF nr. 3721/2013. Prin urmare, excepția de nelegalitate, astfel cum a fost conturată și întemeiată de reclamant, privește în esență prevederile a două Ordine emise de Președintele ANAF, respectiv Ordinul P.ANAF nr. 3721/2013 și Ordinul P.ANAF nr. 3838/2015 și a arătat reclamantului că excepția de nelegalitate invocată a fost găsită ca inadmisibilă căci privește un act administrativ cu caracter normativ, iar nu individual. Curtea a apreciat ca fiind întemeiată excepția inadmisibilității invocată de pârâtă pentru considerentul că respectivul proces-verbal de control constituie o formalitate procedurală prealabilă, care nu poate fi contestată în contencios administrativ și fiscal în mod direct, de sine stătător, ci numai odată cu actul administrativ fiscal, respectiv actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale. Cu alte cuvinte, Curtea a apreciat că excepția este fondată și are la bază interpretarea per a contrario a prevederilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute de art. 1 alin. 6, și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății. Ceea ce rezultă din interpretarea per a contrario a acestui text de lege este concluzia potrivit căreia operațiunile administrative ce au stat la baza emiterii unui act administrativ nu pot face obiectul controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ decât o dată cu actul administrativ însuși atacat pentru nelegalitate. Procesul-verbal de control nr. x din 15 iunie 2015 nu constituie un astfel de act administrativ, care să se poată înscrie în ipoteza normei de lucru a disp. art. 41 din O.G. nr. 92/2003, întrucât nu este un veritabil titlu executoriu în baza căruia să se procedeze la executarea silită a Institutului, ci este un act care încorporează anumite constatări ale organului fiscal antifraudă (respectiv o estimare a obligațiilor fiscale în sarcina Institutului, astfel că procesul-verbal are natura juridică a unui act premergător actului administrativ fiscal), ca urmare a controlului efectuat, și care va sta la baza emiterii raportului de inspecție fiscală, acesta din urmă la baza emiterii deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare, stabilite de controlul antifraudă fiscală efectuată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței, dar și împotriva încheierii de amânare a pronunțării din data de 21 aprilie 2016, a declarat recurs reclamantul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice CSI Râmnicu - Vâlcea, criticându-le pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea acestora și trimiterea cauzei spre rejudecare. În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat, în esență, următoarele: - prima instanță a încălcat dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6, parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituția României, precum și art. 13 și 14 C. proc. civ., ca urmare a respingerii cererii de acordare a unui nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de întâmpinarea pârâtei și a pregăti apărarea în raport de excepțiile și apărările invocate de partea adversă. Este incident sub acest aspect motivul de recurs prevăzut de disp. art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ. -raportat la principiile afirmate de instanța de control european, ale cărei decizii au aplicabilitate directă, imediată și prioritară în dreptul intern, prima instanță avea îndatorirea de a acorda posibilitatea de a studia întâmpinarea și de a elabora o replică detaliată la apărările pârâtei ANAF și de a ne susține oral și nemijlocit în timpul dezbaterilor toate apărările în combaterea excepției inadmisibilității acțiunii. Intervalul scurt de cca. 15 minute ce ne-a fost acordat pentru lecturarea întâmpinării nu satisface exigențele impuse pentru respectarea garanției de a dispune de timpul necesar pregătirii unei apărări calificate, având în vedere complexitatea problemelor de drept invocate de pârâta ANAF, care implica cercetarea minuțioasă a legislației specifice aplicabile cauzei și a jurisprudenței cristalizate în această materie, interpretarea corectă a normelor juridice incidente și elaborarea unei argumentări pertinente, pentru reprezentarea juridică adecvată a drepturilor subscrisului, în calitate de titular al acțiunii. Aceasta era cu atât mai mult necesară cu cât formularea întâmpinării peste termenul legal și luarea în considerare ea acestei întâmpinări tardive de către instanța și a excepției invocate prin aceasta era de natură să surprindă reclamantul, care avea reprezentarea faptului că, prin neformularea și necomunicarea unei întâmpinări de către intimatele pârâte, acestea ar fi achiesat la acțiune. - refuzul primei instanțe de a acorda un nou termen de judecată nu s-a fundamentat pe o justificare obiectivă și rezonabilă, devreme ce cauza se afla într-un stadiu incipient, respectiv la primul termen de judecată, garanția respectării principiului contradictorialității, ca parte componentă a egalității de arme, prevalând celei privind soluționarea cauzei cu celeritate. - nu rezultă din niciun paragraf al încheierii că s-ar fi pus în dezbatere și s-ar fi acordat cuvântul părților (reclamantului) asupra următoarelor excepții pe care instanța a soluționat, în final, cererile recurentului reclamant: excepția de inadmisibilitate a însăși excepției de nelegalitate prin raportare la condiția prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anume calificarea actului atacat ca fiind normativ și nu individual; excepția de inadmisibilitate a acțiunii prin raportare la art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 sub aspectul calificării procesului-verbal de control ca fiind un act administrativ (așa cum l-a calificat reclamantul) sau un act prealabil unui act administrativ fiscal, "o formalitate procedurală prealabilă care nu poate fi contestată în contencios administrativ și fiscal în mod direct, de sine-stătător, ci numai odată cu actul administrativ fiscal" sau din categoria "operațiunilor administrative ce au stat la baza emiterii unui act administrativ" și care "nu pot face obiectul controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ" - cum îl califică instanța de fond în considerente. În acest mod reclamantul recurent a fost grav prejudiciat, pentru că nu și-a putut formula apărări pe acest aspecte. - prima instanță a încălcat prev. art. 400 C. proc. civ., cu raportat la art. 22 C. proc. civ., a căror incidență impunea repunerea cauzei pe rol. După cum am arătat și prin expunerea faptică a prezentului recurs, prin cererea depusă la dosar ulterior termenului de dezbateri din data de 21 aprilie 2016, după rămânerea litigiului în pronunțare, i-am solicitat instanței, repunerea cauzei pe rol, în vederea discutării în condiții de contradictorialitate a cererii de sesizare a CJUE, enunțate înainte de închiderea dezbaterilor - ca mijloc de apărare la excepția de inadmisibilitate a acțiunii formulate prin întâmpinare și comunicate subscrisului în ședința de dezbateri. - hotărârea atacată este nelegală, pentru motivul de casare prevăzut de disp. art. 488 pct. 8 C. proc. civ., sub aspectul unei greșite interpretări a art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește determinarea caracterului normativ sau individual al actului administrativ (Ordinul P.ANAF nr. 3721/2013 și nr. 3838/2015) atacate cu excepția de nelegalitate. Procedând astfel, prima instanță a încălcat și dreptul la examinarea cauzei reglementat de art. 6, par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât a refuzat să examineze înseși motivele care au fundamentat invocarea excepției de nelegalitate, care nu au fost sub nicio formă analizate în cuprinsul hotărârii judecătorești. Se critică pentru acest motiv soluția instanței de fond, sub aspectul respingerii ca inadmisibile a excepțiilor de nelegalitate formulate cu privire la: pct. 1 cap. I din Anexa 1b la OPANAF nr. 3721/2013 și pct. 1, cap. I din Anexa 1b la OPANAF nr. 3838/2015; dispozițiile din Anexa 1 b din OPANAF nr. 3721/2013. Raționamentul primei instanțe, potrivit căruia ordinele contestate - OPANAF nr. 3721/2013 și OPANAF nr. 3838/2015 nu ar avea trăsăturile unui act administrativ cu caracter individual este greșit, având în vedere argumentele expuse. - în mod nelegal instanța de fond a apreciat că excepția de inadmisibilitate a acțiunii ar rezulta din aceea că procesul-verbal în litigiu nu ar fi act administrativ fiscal. Caracterul de act administrativ fiscal al procesului-verbal rezultă și din faptul că sunt întrunite toate condițiile legale prevăzute de art. 17 C. proc. civ. fiscală pentru calificarea subiectelor raportului juridic fiscal născut prin emiterea acestuia, precum și din înseși definiția noțiunii consacrată de art. 41 C. proc. civ. fiscală. Este mai mult decât evident că procesul-verbal de control este un act emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale. - în mod eronat și total nelegal instanța de fond a calificat actul contestat ca fiind din categoria "operațiunilor administrative, ca forme procedurale anterioare emiterii actului administrativ" și nu un act administrativ supus controlului judecătoresc. Pe de-o parte, trebuie reținută recunoașterea de către pârâtă a caracterului administrativ al actului emis de DRAF. Prin urmare, chiar pârâta admite că actul nu poate fi unul "bilateral", ci că este unul unilateral, administrativ emis în regim de putere publică. - nelegal s-a apreciat că procesul-verbal ar fi act preparator sau operațiune administrativă premergătoare emiterii actului administrativ fiscal care s-ar emite într-o etapă ulterioară. Procesul-verbal produce deja efecte, ar fi putut fi calificat în acest mod dacă ar fi fost emis ca "proiect" (de exemplu - astfel cum se procedează în procedura de control din cadrul achizițiilor publice), care să fie comunicat recurentului-reclamant, să se fi putut exprima punctul de vedere și abia apoi să se întocmească forma finală. În speță, nu suntem într-o astfel de ipoteză. - hotărârea este nelegală, sub aspectul respingerii ca inadmisibilă a plângerii, cu motivarea că subscrisul ar fi utilizat un mijloc procedural care nu i-ar fi deschis de lege. Se reține din această perspectivă că Procesul-verbal de control nr. x din 15 iunie 2015 "nu se înscrie în ipoteza normei de lucru a disp. art. 41 din O.G. nr. 92/2003, întrucât nu este un veritabil titlu executoriu, în baza căruia să se procedeze la executarea silită a Institutului, ci este un act care încorporează anumite constatări ale organului antifraudă (...)". - nelegalitatea hotărârii rezultă și din lipsa de previzibilitate în dreptul intern a normei care definește actul administrativ care ar putea face obiectul controlului în contencios - art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 și disp. art. 41 din O.G. nr. 92/2013, care definește actul administrativ fiscal și art. 205 din O.G. nr. 92/2013. - soluționarea greșită a excepției inadmisibilității acțiunii și refuzul primei instanțe de soluționare a cererii pe fond ne încalcă dreptul de acces la justiție reglementat de art. 6, parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 21, alin. (3) din Constituția României și art. 47 din Carta DFUE, în însăși substanța sa.

Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea, ca legală și temeinică a Sentinței civile nr. 1557 din 10 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată. Se arată că Procesul-verbal de control nr. x din 15 iunie 2015 încheiat de DRAF 4 Târgu Jiu din cadrul ANAF nu are trăsăturile caracteristice ale actului administrativ fiscal, chiar dacă el emană de la o autoritate administrativă, scopul emiterii lui nefiind producerea de efecte juridice de sine-stătătoare, specifice dreptului administrativ, ci doar stabilirea unor fapte și împrejurări din activitatea reclamantului Institut, în vederea valorificării lor de organele fiscale competente, prin valorificare a procesului-verbal de control înțelegându-se stabilirea întinderii certe a obligațiilor fiscale prin emiterea unei Decizii de impunere încheiată de organul fiscal competent ca urmare a acțiunii de inspecție fiscală.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Recurenta -reclamantă a investit instanța de contencios administrativ și fiscal, pe calea prevăzută de art. 218 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu o acțiune îndreptată împotriva Procesului-verbal de control nr. x din 15 iunie 2015 emis de pârâta A.N.A.F. - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu, solicitând anularea acestuia precum și anularea Adresei nr. x din 23 iulie 2015 emisă de pârâta A.N.A.F. - D.R.A.F. 4 Târgu Jiu prin care a fost soluționată plângerea prealabilă. Prima instanță, pentru considerentele prezentate pe scurt la punctul 2 din prezenta decizie, a respins cererea de repunere pe rol a cauzei, ca neîntemeiată; a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare; a respins ca inadmisibile excepțiile de nelegalitate; a admis excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ fiscal și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea în contencios administrativ fiscal formulată de reclamantul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice - ICSI Râmnicu Vâlcea în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională pentru Administrare Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu, Agenția Națională pentru Administrare Fiscală - Direcția Generală Antifraudă Fiscală și Agenția Națională pentru Administrare Fiscală. Împotriva acestei sentințe și a încheierii de amânare a pronunțării a formulat recurs reclamantul Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice CSI Râmnicu - Vâlcea, criticându-le pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea acestora și trimiterea cauzei spre rejudecare. Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1 - 4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs. În doctrină s-a arătat, cu titlu de exemplu, că hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă: nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralității, al publicității ședințelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părții pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) și art. 338 C. proc. civ.. încălcarea dreptului de apărare dacă instanța a admis apelul și s-a pronunțat și asupra fondului, fără ca părțile să fi pus concluzii și asupra fondului; încălcarea principiului contradictorialității și al nemijlocirii prin pronunțarea soluției în baza unor dovezi care nu au fost administrate în cursul procesului și nu au fost puse în dezbaterea părților; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 C. proc. civ. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii; aplicarea greșită a unor texte de lege. Prima critică a recurentului se referă la faptul că prima instanță i-a încălcat dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6, parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art. 21 alin. (3) și art. 24 din Constituția României, precum și art. 13 și 14 C. proc. civ., ca urmare a respingerii cererii de acordare a unui nou termen de judecată pentru a lua cunoștință de întâmpinarea pârâtei și a pregăti apărarea în raport de excepțiile și apărările invocate de partea adversă. Instanța de fond avea îndatorirea de a acorda posibilitatea de a studia întâmpinarea și de a elabora o replică detaliată la apărările pârâtei ANAF, de a susține oral și nemijlocit în timpul dezbaterilor toate apărările în combaterea excepției inadmisibilității acțiunii. Intervalul scurt de cca. 15 minute ce a fost acordat pentru lecturarea întâmpinării nu satisface exigențele impuse pentru respectarea garanției de a dispune de timpul necesar pregătirii unei apărări calificate. Potrivit dispozițiilor art. 13 din C. proc. civ.: "(1) Dreptul la apărare este garantat. (2) Părțile au dreptul, în tot cursul procesului, de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condițiile legii. (3) Părților li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfășurare a procesului. Ele pot să ia cunoștință de cuprinsul dosarului, să propună probe, să își facă apărări, să își prezinte susținerile în scris și oral și să exercite căile legale de atac, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege. (4) Instanța poate dispune înfățișarea în persoană a părților, chiar atunci când acestea sunt reprezentate." Nu se poate spune că această normă este eliptică pentru că nu cuprinde sancțiunea nulității actelor de procedură săvârșite cu încălcarea dreptului la apărare, deoarece nu este obligatoriu ca textele care consacră principii fundamentale să prevadă și sancțiunea ce intervine pentru nerespectarea lor. Prevederea conform căreia dreptul la apărare este garantat constituie un principiu cu valoare constituțională. Conform art. 14 din C. proc. civ.: "(1) Instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, dacă legea nu prevede altfel. (2) Părțile trebuie să își facă cunoscute reciproc și în timp util, direct sau prin intermediul instanței, după caz, motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea. (3) Părțile au obligația de a expune situația de fapt la care se referă pretențiile și apărările lor în mod corect și complet, fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute. Părțile au obligația de a expune un punct de vedere propriu față de afirmațiile părții adverse cu privire la împrejurări de fapt relevante în cauză. (4) Părțile au dreptul de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanță din oficiu. (5) Instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate. (6) Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii." Din această prevedere legală rezultă că fiecare parte are dreptul de a cunoaște toate piesele dosarului și observațiile aduse de adversar la cunoștința judecătorului, de a participa la prezentarea, argumentarea și dovedirea pretențiilor sau apărărilor sale, precum și dreptul de a lua cunoștință, de a discuta și combate susținerile și probele celeilalte părți. Având un asemenea conținut, se poate spune că dreptul la o procedură contradictorie este un element fundamental al procesului echitabil. Potrivit dispozițiilor art. 201 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.: "(1) Judecătorul, de îndată ce constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, dispune, prin rezoluție, comunicarea acesteia către pârât, punându-i-se în vedere că are obligația de a depune întâmpinare, sub sancțiunea prevăzută de lege, care va fi indicată expres, în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condițiile art. 165. (2) Întâmpinarea se comunică de îndată reclamantului, care poate depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare. Pârâtul va lua cunoștință de răspunsul la întâmpinare de la dosarul cauzei." De asemenea, art. 208 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., prevede: "(1) Întâmpinarea este obligatorie, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel. (2) Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe și de a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel." Din actele dosarului rezultă că întâmpinarea formulată de către pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a fost depusă la oficiul poștal pe data de 18 aprilie 2016 și a ajuns la dosarul cauzei la data de 19 aprilie 2016, primul termen de judecată fiind la data de 21 aprilie 2016. Este evidentă imposibilitatea reclamantului de a lua cunoștință de conținutul acestui act de procedură înaintea primului termen de judecată. Mai mult, pe cale de întâmpinare, pârâtul a invocat și excepții față de cererea de chemare în judecată. Or, fiecărei părți trebuie să i se ofere posibilitatea, în mod real, iar nu formal, de a-și exprima punctul de vedere asupra chestiunilor de fapt și de drept invocate, în scopul aflării adevărului și pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. Faptul că reclamantului i-au fost acordate 15 minute pentru a lectura întâmpinarea, în timpul ședinței de judecată, nu este de natură a satisface această exigență procedurală. Existența unei practici judiciare conturate în sensul inadmisibilității acestui tip de acțiuni nu justifică o îngrădire a dreptului fiecărei părți la un proces echitabil, la o dezbatere contradictorie în ședință publică asupra argumentelor și/sau apărărilor formulate de partea adversă. Pentru argumentele arătate mai sus, criticile invocate sunt fondate, motiv pentru care nu vor mai fi analizare celelalte aspecte susținute de recurent. Așa fiind, casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialității și totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părților la dublul grad de jurisdicție. Instanța de rejudecare este datoare să pună în discuția părților excepțiile și susținerile formulate în cauză, statuând motivat și argumentat asupra acestora și să analizeze și celelalte motive de recurs ale recurentei, ce vizează fondul cauzei, ca apărări de fond.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia Pentru aceste considerente și în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice și Izotopice CSI Râmnicu Vâlcea împotriva încheierii din 21 aprilie 2016 și împotriva Sentinței nr. 1557 din 10 mai 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond. PENTRU ACESTE MOTIVE,