ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1100/2017

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș la data de 24 august 2016 sub număr de dosar x/2016, petentul A., în contradictoriu cu Primăria Tg. Mureș - Serviciul de Stare Civilă, a solicitat instanței recunoașterea în România a efectelor juridice a sentinței nr. 6. P.III.22.2869/2015/10 din data de 19.11.2015 dată de Judecătoria sectorului II și III Budapesta cu consecința efectuării cuvenitelor mențiuni în actele de stare civilă.

Prin sentința civilă nr. 1152/2016 din 17 noiembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Mureș, a fost admisă excepția de necompetență teritorială a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, reținându-se, în esență, incidența prevederilor art. 1098 alin. (2) C. proc. civ. (actualul art. 1099 alin. (2) C. proc. civ.), motivat de faptul că, deși instanța a solicitat lămuriri petentului cu privire la persoana sau instituția care ar fi refuzat o astfel de recunoaștere și care să aibă domiciliul sau sediul în circumscripția Tribunalului Mureș, nu au fost aduse nici un fel de astfel de lămuriri, iar din înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu a reieșit că ar exista un astfel de refuz care să atragă competența teritorială a Tribunalului Mureș.

Învestit prin declinare, Tribunalul București a reținut, în esență, că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1099 alin. (2) C. proc. civ., care dau în competența teritorială a Tribunalului București cererile de exequatur în cazul imposibilității de determinare a tribunalului potrivit alin. (1) al acestui text de lege, excepția fiind de strictă interpretare și aplicare.

S-a constatat că Primăria Tg. Mureș - Serviciul de Stare Civilă este indicată ca pârâtă în cererea de exequatur, astfel că prin ipoteza cadrului procesual fixat de reclamant în baza principiului disponibilității părților, aceasta este cea care se opune recunoașterii hotărârii străine.

S-a mai arătat că Regulamentul (CE) nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor judecătorești în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, nu stabilește reguli de competență internă a instanțelor de pe teritoriul unui stat membru, astfel încât, odată atrasă competența internațională a instanțelor române de soluționare a cererii de exequatur în baza regulamentului, competența teritorială a acestora se stabilește după normele dreptului intern, respectiv dispozițiile art. 1099 din C. proc. civ. din 2010 republicat, care constituie dreptul comun în materie.

Așa fiind, prin sentința civilă nr. 2 din 5 ianuarie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș. Constatându-se ivit conflictul negativ de competență, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Tribunalului Mureș competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Se constată că prin acțiunea formulată reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Primăria Tg. Mureș - Serviciul de Stare Civilă, a solicitat instanței recunoașterea în România a efectelor juridice a sentinței nr. 6. P.III.22.2869/2015/10 din data de 19.11.2015 dată de Judecătoria sectorului II și III Budapesta cu consecința efectuării cuvenitelor mențiuni în actele de stare civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 1099 alin. (1) din C. proc. civ., în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată (24 august 2016), cererea de recunoaștere a unei hotărâri străine este de competența tribunalului în circumscripția căruia își are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine.

Conform art. 1099 alin. (2) din C. proc. civ. în cazul imposibilității de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competența aparține Tribunalului București.

Este de necontestat că Primăria Tg. Mureș - Serviciul de Stare Civilă este indicată ca pârâtă în cererea de exequatur.

Prin urmare, prin prisma cadrului procesual stabilit de reclamant, cu respectarea principiului disponibilității părților în procesul civil, este evident că aceasta este instituția care refuză recunoașterea hotrârii străine.

Împrejurarea dacă această instituție refuză recunoașterea hotărârii străine, vizează calitatea procesuală pasivă a pârâtei indicate de către reclamant și nu poate determina incidența prevederilor art. 1099 alin. (2) C. proc. civ., cum în mod greșit a apreciat Tribuanul Mureș, întrucât excepția necompetenței este prioritară oricărei excepții procesuale de fond, deci și excepției lipsei calității procesuale.

În consecință, în raport cu dispozițiile art. 1099 alin. (1) din C. proc. civ. incidente în speță, competența de soluționare a cererii de exequatur aparține Tribunalului Mureș, în a cărui rază teritorială se află sediul pârâtei (indicate de reclamant) care a refuzat recunoașterea hotărârii străine.

Așa fiind, pentru rațiunile înfățișate, Înalta Curte, văzând și prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2017.