ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1237/2019

HOTĂRÂRE

13.06.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1237/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

Prin Contractul de credit nr. 34 din 8 decembrie 2011 încheiat între A. SA și Societatea M. SA, B. SA a acordat societății M. SA un credit în sumă de 300.000 euro.

Pentru creditul acordat de A. societății M. S.A. a fost emisă scrisoarea de garanție nr. E209 din data de 8 decembrie 2011 care să acopere în proporție de maxim 80% și în limita sumei acordate, împrumutul de care a beneficiat societatea.

Potrivit scrisorii de garanție și a convenției de garantare, în baza Hotărârii CIFGA nr. 124 din 20 septembrie 2011 și a Hotărârii CIFGA nr. 163 din 21 noiembrie 2011, B. - în numele și contul statului, s-a angajat în mod irevocabil și necondiționat să plătească orice sumă care nu depășește 240.000 euro datorată și neachitată de societatea M. finanțatorului A., la prima cerere scrisă a finanțatorului, în care se menționează că societatea nu și-a îndeplinit obligațiile de plată prevăzute în contractul de credit.

În vederea garantării scrisorii de garanție, au fost constituite mai multe garanții printre care și Contractul de fidejusiune nr. 162 din data de 8 decembrie 2011 încheiat între contestatorul C. și soția acestuia - în calitate de fideiusori, pe de o parte, și A. - în calitate de creditor și B. S.A. în calitate de co-creditor, pe de altă parte.

Ca urmare a deschiderii procedurii insolvenței împotriva societății M., la data de 7 iunie 2013, B. SA a depus cerere de admitere a creanței în sumă totală de 167.666,67 euro, echivalentul a 730.272,18 RON, creanța fiind afectată de o condiție - cea a executării scrisorii de garanție.

La data de 19 decembrie 2013, pe fondul nerespectării de către societatea M. a prevederilor contractului de credit, A. a solicitat B. SA executarea scrisorii de garanție, respectiv plata sumei de 160.000 euro, creanța băncii fiind astfel verificată de administratorul judiciar al societății și după efectuarea plății, fiind înscris în tabelul definitiv al creditorilor Societății, cu suma totală de 730.272,18 RON.

La data de 27 iunie 2018, prin Sentința civilă nr. 334/2018 pronunțată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, s-a dispus intrarea în faliment a societății M., moment în care B. SA prin executorul fiscal a procedat la executarea silită a contestatorului în vederea recuperării creanței băncii.

După plata garanției către A., a fost investit corpul executorilor fiscali din cadrul B. în vederea recuperării sumelor datorate, constituindu-se astfel Dosarul execuțional nr. 3/2014.

Întrucât la momentul constituirii dosarului de executare era deschisă procedura împotriva societății M., existând totodată intenții reale de reorganizare, B. SA a preferat să-și recupereze sumele în cadrul procedurii și să nu procedeze la executarea terților garanți.

Prin urmare, fiind aprobat și planul de reorganizare, încasând-se astfel sume de bani de la debitorul principal - societatea M., nu au fost efectuate acte de executare împotriva contestatorului în Dosarul de executare nr. 3/2014.

Ulterior, ca urmare a pronunțării hotărârii de intrare în faliment a societății M., B. SA prin executorul fiscal a inițiat executarea silită împotriva contestatorului și a soției acestuia în baza titlurilor executorii reprezentate de convenția de garantare și contractul de fideiusiune, în vederea recuperării creanței rămase, în sumă de 448.987,28 RON.

Prin Adresa de înființare a popririi nr. 234 din 25 iulie 2018, intimata B. SA a dispus înființarea popririi asupra tuturor sumelor de bani prezente și viitoare datorate de terții popriți - D. SRL, E. SRL și F. SA Bistrița, Sucursala G., conform titlurilor executorii: Contractul de fideiusiune nr. x din 8 decembrie 2011 și Convenția de garantare nr. 772A din 8 decembrie 2011, creanța urmărită silit fiind în cuantum de 448.987,28 RON - creanță principală și accesorii.

Prin contestația la executare înregistrată la data de 20 august 2018 pe rolul Judecătoriei Bistrița contestatorul C., în contradictoriu cu B. S.A., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea ca nelegale și netemeinice a adresei de înființare a popririi nr. 234 din 25 iulie 2018, precum și a oricăror alte acte ori demersuri de executare silită efectuate de intimat în Dosarul de executare silită nr. x/2014.

A solicitat, de asemenea, anularea executării silite înseși, ca nelegală, întoarcerea executării silite întreprinsă în cadrul Dosarului de executare nr. 3/2014 și suspendarea executării silite până la soluționarea definitivă a contestației la executare.

Prin Sentința civilă nr. 2840 din 8 noiembrie 2018 Judecătoria Bistrița a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut că din cuprinsul Somației nr. x emisă de către executor fiscal H. din cadrul B. în Dosarul de executare nr. 3/2014, executarea silită împotriva contestatorului-debitor a fost demarată la data de 12 martie 2014.

În conformitate cu prevederile art. 713 alin. (1) C. proc. civ. "contestația se introduce la instanța de executare", iar art. 650 C. proc. civ. - în forma în vigoare la data demarării executării silită de către executorul fiscal - prevede: alin. (1) "Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel" alin. (2) "instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Prin aplicarea prevederilor art. 650 alin. (1) din C. proc. civ. instanța a ajuns la concluzia că Judecătoria Sectorului 1 București are calitatea de instanță de executare, întrucât în circumscripția sa se află biroul executorului fiscal din cadrul B.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 București a pronunțat Sentința civilă nr. 551 din 8 februarie 2019 prin care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistrița, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În considerentele hotărârii pronunțate, instanța a reținut că stabilirea competenței instanței de executare se face prin raportare la domiciliul sau sediul debitorului la data primei sesizări a instanței de executare, competența instanței de executare fiind fixată la acest moment pentru întreaga durată a executării silite, iar eventuale modificări ulterioare ale domiciliului sau sediului sunt lipsite de relevanță.

A reținut, de asemenea, că în stabilirea competenței nu interesează data inițierii procedurii de executare silită de către executor, în acest caz nefiind incidentă o situație clasică de înregistrare a unei cereri de executare la un birou de executor judecătoresc, ci data învestirii instanței de judecată cu o atare solicitare (13 august 2018), iar verificarea competenței de judecată se va face în raport de cadrul normativ în vigoare la data sesizării sale, care nu își poate avea temei într-o normă declarată neconstituțională.

Astfel, instanța a concluzionat că în speță se impune să se facă aplicarea normelor de competență teritorială de drept comun, respectiv art. 107 alin. (1) C. proc. civ. care prevede că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, iar în procedura de executare silită această calitate aparține debitorului.

Pentru aceste motive, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bistrița, instanță în circumscripția căreia se află domiciliul debitorului.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 714 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare.

Cu privire la conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Sectorului 1 București și Judecătoria Bistrița, în legătură cu soluționarea contestației la executare privind pe contestatorul C., în contradictoriu cu intimata B. SA, Înalta Curte urmează a analiza cauza, în prealabil, din perspectiva aplicabilității în timp a legii procesuale.

Astfel, art. 24 din noul C. proc. civ. prevede că "dispozițiile legii noi de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Potrivit art. 622 alin. (2) din noul C. proc. civ., "în cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel".

Având în vedere principiul neretroactivității legii civile, pentru rezolvarea conflictului de legi în cazul schimbării reglementărilor în materia executării silite, legiuitorul a avut în vedere data la care creditorul a sesizat organul de executare.

Așadar, în vederea determinării legii aplicabile executării silite, se impune a fi luată în considerare data sesizării organului de executare.

În speță, din cuprinsul somației nr. x emisă de către executor fiscal H. din cadrul B. în Dosarul de executare nr. 3/2014, reiese faptul că executarea silită împotriva contestatorului-debitor a fost demarată la 12 martie 2014.

La data începerii executării silite de către executorului fiscal erau aplicabile prevederile art. 650 alin. (1) C. proc. civ. - în următoarea formă: alin. (1) "Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel" alin. (2) "instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe".

Ulterior, aceste prevederi au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 348/2014 pronunțată de Curtea Constituțională, Decizie care nu se aplică în speță, având în vedere că a fost publicată în M. Of. nr. 529/16.07.2014, iar executarea silită a început la 12 martie 2014.

Făcând aplicarea dispozițiilor art. 650 alin. (1) C. proc. civ. - în forma anterior redată, reiese că Judecătoria Sectorului 1 București are calitatea de instanță de executare, întrucât în circumscripția sa se află biroul executorului fiscal din cadrul B.

Este lipsită de relevanță în stabilirea instanței de executare împrejurarea că, în concret, contestația la executare promovată a fost înregistrată la 20 august 2018, în cauză interesând data la care s-a inițiat urmărirea, iar nu momentul la care s-a promovat contestația la executare, ce nu reprezintă decât un incident în cadrul executării silite deja inițiate. Executarea silită pornită împotriva debitorului este supusă în întregime legii sub care a început prin sesizarea organului de executare.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a stabili competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei în circumscripția căreia se află biroul executorului fiscal, respectiv în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.