ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.10.2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1433/2017

HOTĂRÂRE
12.10.2017
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1433/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra cererii de revizuire de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Revizuirea. Decizia supusă revizuirii, temeiul legal invocat.

Argumentarea cererii de revizuire.

Revizuenta a susținut că decizia nr. 496 pronunțată la data de 26 iunie 2017 în dosarul nr. x/2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești are caracterul de hotărâre potrivnică față de decizia civilă nr. 719/A-COM din 12 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. x/2013.

Revizuenta susține admisibilitatea cererii sale, raportat la condițiile legale de admisibilitate ale acestei căi extraordinare de atac.

Revizuenta a arătat că deține calitatea de creditor al debitoarei S.C. B. S.R.L., iar la data de 19 februarie 2016 a avut loc ședința adunării creditorilor pentru votarea planului de reorganizare.

Împotriva măsurii adoptate la acea dată de amânare a ședinței, în ciuda întrunirii condițiilor de cvorum, a formulat contestație revizuenta, admisă, fiind dispusă anularea procesului-verbal din 19 februarie 2016.

Administratorul judiciar nu s-a conformat dispoziției instanței și a reconvocat adunarea generală, la data de 22 iunie 2016, împotriva hotărârii adoptate revizuenta a formulat contestație, admisă în parte prin sentința nr. 1784/2016 a Tribunalului Vâlcea.

În acest sens, a susținut că hotărârile definitive sunt potrivnice. Astfel, prin hotărârea nr. 719 din 12 decembrie 2016 Curtea de Apel Pitești a tranșat definitiv problema nelegalității măsurii administratorului juidiciar de amânare a ședinței adunării creditorilor din data de 19 februarie 2016.

Având în vedere că această problemă de drept a fost dezlegată, numai cu încălcarea autorității de lucru judecat a hotărârii respective s-a putut stabili în sarcina administratorului judiciar o altă obligație, anume aceea de a reconvoca adunarea creditorilor cu aceeași ordine de zi.

În raport de aceste considerente, revizuenta solicită admiterea cererii, anularea deciziei nr. 496 pronunțată la data de 26 iunie 2017 în dosarul nr. x/2013, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, având în vedere că aceasta este potrivnică deciziei pronunțate în dosar nr. x/2013, întrucât încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Prin întâmpinare formulată în combaterea cererii de revizuire, intimata S.C. B. S.R.L. a solicitat respingerea în principal ca inadmisibilă a cererii de revizuire, iar în subsidiar ca nefondată, în cauză nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Cererea de revizuire va fi respinsă ca nefondată pentru următoarele considerente:

Calea de atac extraordinară a revizuirii a fost întemeiată pe motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută…: dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Revizuirea întemeiată pe textul legal anterior citat este admisibilă doar dacă sunt întrunite, cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, hotărârile judecătorești în cauză să fie potrivnice și să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză.

Motivul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. se întemeiază pe autoritatea de lucru judecat și are în vedere situația în care, prin cea de-a doua hotărâre, pronunțată în una și aceeași pricină, între aceleași persoane și având aceeași calitate, se încalcă cele stabilite printr-o hotărâre anterioară, aspect ce semnifică faptul că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri reprezintă "constatarea cu întârziere a autorității lucrului judecat".

Prin această reglementare s-a urmărit crearea unei căi de rezolvare a situațiilor în care, judecându-se separat două sau mai multe cauze și neobservându-se existența autorității de lucru judecat, se ajunge la hotărâri potrivnice ale căror dispoziții nu se pot concilia.

Or, în speță, se constată că dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. nu sunt incidente, întrucât cerința identității de obiect nu este îndeplinită, împrejurare față de care în ipoteza neîndeplinirii cumulativă a celor trei condiții, motivul invocat nu poate conduce la incidența contrarietății între hotărârile indicate de revizuentă.

Astfel, primul litigiu - soluționat prin decizia civilă nr. 719/A-COM din 12 decembrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. x/2013, a avut drept obiect, contestația formulată de A. S.A. împotriva măsurii luate de administratorul judiciar de a amâna ședința adunării creditorilor convocată pentru data de 19 februarie 2016.

În considerentele hotărârii se menționează că această contestație vizează măsura luată de administratorul judiciar de amânare a ședinței și nu hotărârea adunării creditorilor.

Prin decizia nr. 719/2016 Curtea de Apel Pitești a respins apelul declarat de debitoarea S.C. B. S.R.L. prin administrator judiciar declarat împotriva sentinței nr. 843/2016 pronunțată de Tribunalul Vâlcea.

În cel de al doilea litigiu - soluționat prin decizia civilă nr. 496 din 26 iunie 2017 a Curții de Apel Pitești, în dosarul nr. x/2013 obiectul a fost reprezentat de nelegalitatea convocării adunării creditorilor pentru ședința din 22 iunie 2016 și obligarea administratorului judiciar de a întocmi procesul-verbal în conformitate cu dispozițiile legale și cu hotărârile judecătorești pronunțate de Tribunalul Vâlcea, consemnarea situației reale și anume întrunirea cvorumului pentru ședința adunării generale a creditorilor din 19 februarie 2016 și consemnarea voturilor exprimate prin corespondență de către creditori.

În cadrul celui de al doilea litigiu, revizuenta A. S.A. a invocat excepția autorității de lucru judecat, respinsă de către instanță, reținându-se că nu există autoritate de lucru judecat având în vedere lipsa identității de obiect între cele două cauze.

Rezultă că, nu este îndeplinită în cauză condiția triplei identități, de vreme ce, în dosarele în care s-au pronunțat hotărârile pretins contrare s-au judecat contestații întemeiate pe diverse temeiuri legale, formulate în cadrul unor proceduri diferite, la momente procesuale total diferite.

De altfel, pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri pe motiv că s-a nesocotit puterea lucrului judecat a unei hotărâri definitive date într-un proces judecat anterior, este necesar ca instanța să nu fi cunoscut existența acelei hotărâri, sau, chiar dacă s-a invocat prima hotărâre, instanța să fi omis a se pronunța asupra obiecțiilor în legătură cu existența acelei hotărâri, în sensul de a nu fi soluționat excepția puterii de lucru judecat.

Așa fiind, Înalta Curte, constatând că hotărârea asupra căreia poartă cererea de revizuire de față nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 Noul C. proc. civ., întrucât nu există identitate de obiect și cauză între hotărârile judecătorești definitive arătate, va respinge ca nefondată cererea de revizuire.

Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenta A. S.A. împotriva deciziei nr. 496/A/-COM din 26 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 octombrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-09-29
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1356/2017
2016 nu poate fi luată măsura obligării administratorului judiciar să întocmească un proces-verbal în care să "consemneze realitățile ședinței din 19.02.2016 (astfel cum s-a dispus prin hotărârea nr. 842/2016 și 843/2016, ale Tribunalului V
ÎCCJ 2018-10-10
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4195/2018
atoare a cheltuielilor de judecată parțiale, în cuantum de 200 RON. Împotriva acestei sentințe, S.C. B. S.A. Rm. Vâlcea a declarant apel. Prin decizia civilă nr. 3666 din 6 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civil
ÎCCJ 2018-10-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3739/2018
onare, completului nr. 10. Prin rezoluția din data de 6 septembrie 2018, a fost fixat termen de judecată în vederea soluționării cererii de revizuire la data de 24 octombrie 2018. Analizând cererea de revizuire, prin prisma prevederilor art
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2406/2018
Asupra cererii de revizuire constată următoarele: Prin Decizia nr. 3661 din 6 decembrie 2017, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a admis apelul declarat de intimata S.C. A. S.A. reprezentată prin administrator judiciar D. SPRL și admi
ÎCCJ
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2435/2018
ul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocând contrarietatea acesteia cu decizia civilă nr. 107/2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul nr. x/2016. Prin decizia civilă nr. 3563 din 29 noiembrie 2017. Curtea de Apel Pite
Sursă