ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.09.2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1356/2017

HOTĂRÂRE
29.09.2017
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1356/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 842 din 26 mai 2016 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, s-a admis contestația formulată de S.C. Intrarom S.A. în contradictoriu cu S.C. A. S.R.L. Rm. Vâlcea și s-a constatat nelegalitatea măsurilor dispuse prin procesul-verbal din 19 februarie 2016, cu obligarea administratorul judiciar să întocmească acest act conform Legii nr. 85/2006.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut că la 10 martie 2016, S.C. Intrarom S.A. București a chemat în judecată pe administratorul judiciar al S.C. A. S.R.L. și S.C. B. S.R.L., solicitând să se constate nelegalitatea măsurii prin care acesta a procedat la modificarea ordinii de zi pentru adunarea creditorilor din 19.02.2016, precum și a măsurii prin care a amânat această adunare; să se constate votul creditorilor împotriva planului de reorganizare și să se dispună intrarea în faliment a firmei S.C. A. S.R.L., iar în subsidiar, să fie obligat administratorul judiciar la întocmirea procesului-verbal al ședinței adunării creditorilor conform situației reale din 19 februarie 2016, sub motiv că în mod nelegal administratorul judiciar a modificat convocatorul inițial, schimbând ordinea de zi a adunării creditorilor din 19.02.2016, în sensul votării planului de reorganizare cu amendamentele depuse la dosar la 08.02.2016, modificare publicată în Buletinul procedurilor de insolvență la 12.02.2016, fără a fi asigurat termenul minim de 20 de zile între data publicării amendamentelor și data ședinței adunării creditorilor; că administratorul judiciar a amânat în mod nelegal adunarea creditorilor din 19 februarie 2016, față de dispozițiile art. 99 alin. (2)

1

coroborat cu art. 75 din Legea nr. 85/2006, a încălcat atribuțiile specifice calității de președinte și secretar de ședință, refuzând să constate îndeplinirea condițiilor de cvorum și să ia act de voturile exprimate de creditori, precum și dispozițiile art. 100 alin. (1) din lege, ce stabilesc obligația administratorului de a-i informa pe creditorii prezenți despre voturile valabile primite în scris.

Judecătorul-sindic, analizând contestația, a reținut că debitoarea S.C. A. S.R.L. Rm. Vâlcea și-a exprimat intenția de a-și reorganiza activitatea pe baza unui plan, iar administratorul judiciar a convocat pentru data de 19 februarie 2016 adunarea creditorilor cu ordinea de zi "votarea planului de reorganizarea activității, astfel cum a fost modificat prin amendamentele depuse în data de 08.02.2016" că din procesul-verbal al adunării creditorilor din 19 februarie 2016 rezultă că adunarea generală a fost amânată la o dată ulterioară soluționării contestațiilor la tabelul definitiv de creanțe A. (amânare solicitată de administratorul special al debitoarei, numita C.); că votul exprimat de creditori prin corespondență împotriva acestui plan nu este consemnat în procesul-verbal, administratorul încălcând dispozițiile art. 15 și art. 99 alin. (2) indice 1 din Legea nr. 85/2006.

Judecătorul-sindic a mai reținut că existența contestațiilor la tabelul definitiv al creanțelor A., nu este un motiv de amânare sine die a termenului pentru votarea planului (în condițiile în care creditorii votează conform art. 15 din Legea nr. 85/2006) și constatând nelegalitatea măsurilor dispuse prin procesul-verbal al adunării creditorilor S.C. A. S.R.L. din data de 19.02.2016, a dispus ca administratorul judiciar să întocmească procesul-verbal al adunării creditorilor conform dispozițiilor Legii nr. 85/2006.

Prin decizia nr. 720/A-COM din 12 decembrie 2016, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de lichidator CITR Filiala București SPRL - administrator judiciar al debitoarei S.C. A. S.R.L., intimați fiind S.C. Intrarom S.A. București, S.C. B. S.R.L. București prin mandatar S.C. D. S.R.L. - Președinte Comitet Creditori S.C. A. S.R.L..

Prin sentința nr. 1761 din 20 decembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2013, s-au admis capetele 1 și 2 din contestația formulată de S.C. Intrarom S.A. București, în contradictoriu cu A. S.R.L. și B. S.R.L. București și în consecință, s-a constatat nelegalitatea măsurii administratorului judiciar CITR Filiala București SPRL, prin care a procedat la convocarea Adunării generale a creditorilor din 22 iunie 2016, a fost obligat administratorul judiciar la întocmirea procesului-verbal din 19 februarie 2016 conform legii și situației reale de atunci și s-a respins capătul 3 al cererii.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reținut că la 30 iunie 2016, Intrarom S.A. București, în contradictoriu cu debitoarea A. S.R.L. Rm. Vâlcea, administratorul judiciar al acesteia și B. S.R.L. București (președintele Comitetului creditorilor S.C. A.), a solicitat desființarea procesului-verbal al adunării creditorilor A. S.R.L. din 22 iunie 2016, ora 15, constatarea nelegalității măsurii administratorului judiciar prin care a procedat la ținerea ședinței adunării creditorilor A. S.R.L. pentru data de 22 iunie 2016 și intrarea în faliment a debitoarei, sub motiv că adunarea creditorilor din 22 iunie 2016 este nelegală, pentru că avea ca obiect revotarea planului de reorganizare a debitoarei A. S.R.L., deși judecătorul-sindic se pronunțase pentru desființarea procesului-verbal al adunării creditorilor A. S.R.L. din 19 februarie 2016 (ce a avut același obiect), un plan neputând fi votat de 2 ori și s-a încălcat termenul prevăzut de art. 99 (2

1

) din Legea nr. 85/2006.

Analizând cererea, judecătorul-sindic a constatat că A. S.R.L. Râmnicu Vâlcea este în procedura insolvenței prevăzută de Legea nr. 85/2006 din anul 2013; că la 19 februarie 2016, administratorul judiciar al societății a convocat adunarea creditorilor pentru a fi votat un plan de reorganizare propus de debitoare, plan completat prin amendamentele depuse în data de 08.02.2016; că procesele-verbale din 19 februarie 2016 și măsurile dispuse în acea ședință au fost însă anulate în mod irevocabil de Tribunalul Vâlcea (în dosarele nr. x/2013 și a24) pe motivul încălcării Legii nr. 85/2006 (art. 15 și 100 din lege); că în contextul existenței hotărârilor judecătorești nr. 842/2016 și nr. 843/2016, pronunțate de Tribunalul Vâlcea, a existenței pe rolul Curții de Apel Pitești a apelurilor declarate de părți contra hotărârilor, administratorul judiciar a convocat adunarea generală a creditorilor la 22 iunie 2016; că apelul nu suspendă executarea acestora, dar în noua ședință din 22 iunie 2016, administratorul judiciar trebuia să consemneze realitățile ședinței din 19 februarie 2016 (astfel cum s-a dispus prin hotărârile nr. 842/2016 și 843/2016, ale Tribunalului Vâlcea, irevocabile), iar nu o altă situație de fapt; că cererea privind trecerea la faliment a debitoarei va fi respinsă, pentru că o cerere identică se află în dosarul de insolvență nr. 6343/90/2013 al Tribunalului Vâlcea și va fi soluționată în acel dosar.

Prin decizia nr. 495/A-COM din 26 iunie 2017, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile privind lipsa calității procesuale active și autorității de lucru judecat.

S-a admis apelul formulat de debitoarea A. S.R.L. prin administrator special C. împotriva sentinței civile nr. 1761 din 20 decembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, și a fost schimbată sentința în parte, în sensul că s-au respins capetele de cerere 1 și 2 din contestație și s-a menținut în rest sentința primei instanțe.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active, s-a reținut că este neîntemeiată având în vedere că la prima instanță debitoarea a fost parte în proces și că nu a fost pusă în discuție lipsa calității procesuale a acesteia, potrivit textului art. 21 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, astfel că nu poate fi invocată direct în apel lipsa calității procesuale active a debitoarei, indiferent că aceasta este reprezentată prin administratorul special sau nu.

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, s-a constatat a fi nefondată, cu motivarea că obiectul sentințelor nr. 842-843/26.05.2016 ale Tribunalului Vâlcea, invocate de intimată, rămase definitive prin respingerea apelului, a fost nelegalitatea procesului-verbal din 19.02.2016 încheiat de administratorul judiciar și obligarea administratorului judiciar să întocmească procesul-verbal al adunării creditorilor conform situației de la acel moment. Prin cele două sentințe judecătorul-sindic a decis anularea procesului-verbal al adunării creditorilor din 19.02.2016 și a obligat administratorul judiciar "să întocmească procesul-verbal conform Legii nr. 85/2006."

S-a mai reținut că obiectul prezentei cauze este convocarea adunării creditorilor pentru ședința din 22.06.2016 și obligarea administratorului judiciar de a întocmi procesul-verbal în conformitate cu dispozițiile legale și hotărârile judecătorești pronunțate de Tribunalul Vâlcea, consemnarea situației reale și anume întrunirea cvorumului pentru ședința adunării generale a creditorilor din data de 19.02.2016 și consemnarea voturilor exprimate prin corespondență de către creditori.

Pentru aceste argumente, s-a apreciat că nu există autoritate de lucru judecat căci prezentul litigiu are alt obiect, nelegala convocare a adunării creditorilor din 22.06.2016 și obligarea administratorului judiciar de a întocmi procesul-verbal al adunării creditorilor conform legii și hotărârilor judecătorești executorii.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că este fondată critica apelantei privind greșita anulare a măsurii administratorului judiciar de convocare a ședinței adunării creditorilor din 22.06.2016, cu motivarea că nu poate fi pusă în discuție convocarea adunării creditorilor fără a se pune în discuție anularea hotărârii generale a creditorilor.

S-a mai reținut că, în principiu, nelegalitatea convocării vizează aspectele de procedură: nerespectarea termenului prevăzut de lege pentru convocare, omisiunea convocării unor persoane, lipsa informării privind ținerea ședinței, lipsa ordinii de zi, etc. însă niciunul dintre aceste aspecte ale legalității convocării nu a fost invocat.

S-a constatat a fi fondată și critica privind admiterea greșită a capătului de cerere a contestației privind obligarea administratorului judiciar "la întocmirea procesului-verbal din 19 februarie 2016 conform legii și situației reale de atunci.", reținându-se că prin simpla anulare a convocării adunării creditorilor pentru ședința din 22.06.2016 nu poate fi luată măsura obligării administratorului judiciar să întocmească un proces-verbal în care să "consemneze realitățile ședinței din 19.02.2016 (astfel cum s-a dispus prin hotărârea nr. 842/2016 și 843/2016, ale Tribunalului Vâlcea, irevocabile), iar nu o altă situație de fapt.".

S-a mai reținut că în ședința din 22.06.2016, adunarea creditorilor a admis planul propus de debitoare privind reorganizarea judiciară și în lipsa anulării hotărârii adunării creditorilor acest act juridic nu poate fi ignorat de instanță și să oblige la întocmirea unui alt proces-verbal.

Totodată, s-a reținut că mențiunea din dispozitivul hotărârii judecătorului-sindic de a obliga administratorul judiciar la întocmirea procesului-verbal din 19 februarie 2016 conform legii și situației reale de atunci este nelegală, în condițiile în care instanța nu poate să dicteze conținutul procesului-verbal pentru că s-ar substitui adunării generale a creditorilor.

Prin cererea înregistrată la 28.07.2017 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, revizuenta S.C. Intrarom S.A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 495 din 26 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, susținând că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivat de faptul că decizia atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 720/A-COM din 12 decembrie 2016 pronunțată de aceeași instanță.

În argumentarea cazului de revizuire invocat, revizuenta a susținut că prin decizia nr. 720/A-COM din 12 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, s-a tranșat în mod definitiv problema nelegalității măsurii administratorului judiciar de amânare a ședinței adunării creditorilor și refuzul de a lua act de votul adunării creditorilor de respingere a planului de reorganizare.

Pe cale de consecință, a fost anulat și procesul-verbal al adunării creditorilor din data de 19.02.2016, s-a tranșat și problema obligației subsecvente a administratorului judiciar, acesta fiind obligat să întocmească procesul-verbal al adunării creditorilor din 19.02.2016 în acord cu legea, adică prin consemnarea situației juridice reale, respectiv a voturilor exprimate de creditori cu privire la planul de reorganizare.

A arătat revizuenta că având în vedere că această problemă a fost dezlegată în mod definitiv de instanța de judecată, este evident că numai cu încălcarea autorității de lucru judecat s-a putut considera, prin hotărârea atacată că în sarcina administratorului judiciar revenea o altă obligație, anume aceea de a reconvoca adunarea creditorilor cu aceeași ordine de zi.

Cu toate acestea, a arătat revizuenta că prin hotărârea atacată, Curtea de Apel Pitești a admis apelul administratorului special, schimbând în parte sentința în sensul respingerii capetelor de cerere 1 și 2 din contestație, capete ce au avut ca obiect: constatarea nelegalității măsurii administratorului judiciar prin care a procedat la reconvocarea adunării creditorilor și obligarea administratorului judiciar la întocmirea procesului-verbal în conformitate cu dispozițiile legale și hotărârile judecătorești executorii pronunțate de Tribunalul Vâlcea, consemnarea situației reale, respectiv întrunirea cvorumului pentru ședința Adunării Creditorilor din data de 19.02.2016 și consemnarea voturilor exprimate prin corespondență de către creditori și a votului exprimat de societatea Intrarom S.A. prin participarea la ședința Adunării Creditorilor convocată pentru data de 19.02.2016.

Astfel, apreciază revizuenta că hotărârea atacată impune o altă conduită administratorului judiciar decât cea la care fusese obligat printr-o hotărâre definitivă, fapt care încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor definitive anterioare, motiv pentru care se impune admiterea prezentei cereri de revizuire.

Înalta Curte, analizând cererea de revizuire din perspectiva temeiului de drept invocat reține următoarele:

Motivul de revizuire invocat de revizuentă - art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - prevede că "revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunțate în același litigiu, adică să fi existat triplă identitate de elemente: părți, obiect și cauză; hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate nu în același proces, ci în procese diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Rațiunea reglementării revizuirii prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți; în atare situație executarea hotărârilor fiind imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar depășirea acestei situații creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat.

În speță, se constată că hotărârile pretins potrivnice, deși au fost pronunțate în dosare diferite, nu au avut același obiect și aceeași cauză, și ca atare, contrarietatea hotărârilor poate fi analizată numai dacă sunt îndeplinite condițiile anterior menționate.

În egală măsură este de reținut că nu este îndeplinită nici condiția ca în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat.

Astfel, în dosarul nr. x/2013, instanța a analizat atât legalitatea, cât și condițiile în care s-a încheiat procesul-verbal al adunării creditorilor din 19.02.2016, respectiv dreptul administratorului judiciar de a hotărî amânarea ținerii ședinței adunării creditorilor, în vreme ce în dosarul nr. x/2013 instanța a analizat legalitatea și condițiile în care a fost încheiat procesul-verbal al adunării creditorilor din 22.06.2016.

Astfel cum s-a arătat anterior, nu este îndeplinită nici condiția ce vizează aspectul neinvocării în cel de-al doilea proces a excepției autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se analizat, având în vedere că în dosarul nr. x/2013, prin decizia nr. 495/A-COM din 26 iunie 2017, Curtea de Apel Pitești a examinat și respins excepția invocată de revizuenta din prezenta cauză, reținând că dosarul nr. x/2013 are un alt obiect, respectiv nelegala convocare a adunării creditorilor din 22.06.2016 și obligarea administratorului judiciar de a întocmi procesul-verbal al adunării creditorilor, conform legii și hotărârilor judecătorești executorii.

Așa fiind, constatând a nu fi întrunită condiția existenței triplei identități de părți, obiect și cauză, în raport cu dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. Intrarom S.A. împotriva deciziei nr. 495/A-COM din 26 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. INTRAROM S.A. împotriva deciziei nr. 495/A-COM din 26 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Cu recurs la Completul de 5 judecători.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-10-12
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1433/2017
Asupra cererii de revizuire de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Revizuirea. Decizia supusă revizuirii, temeiul legal invocat. A. S.A., prin cererea înregistrată la data de 28 iulie 2017, a formulat
ÎCCJ 2016-11-01
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1789/2016
Decizia nr. 1789/2016 Asupra cererii de revizuire, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la 7 octombrie 2015 în Dosarul nr. x/114/2009/a10, creditoarea A. Buzău a contestat procesul-verbal al adunării c
ÎCCJ 2015-10-13
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1143/2017
condițiile de formă, printre care și publicarea în B.P.I. a datei, orei și locul ținerii acesteia, precum și ordinea de zi, aspecte care în speță nu au fost îndeplinite. 2. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-
ÎCCJ 2014-12-08
0,92
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1052/2017
Decizia nr. 1052/2017 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1853/A, pronunțată la data de 14 noiembrie 2016, în
ÎCCJ 2018-03-12
0,92
ÎCCJ, Decizia nr. 44/2018
de 25 februarie 2015. Împotriva acestei sentințe, a formulat apel contestatorul A., în contradictoriu cu intimata SC B. SRL prin administrator judiciar C. SPRL, apel care a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 169/2016 din 13 septemb
Sursă