ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2406/2018

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2406/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cererii de revizuire constată următoarele:

Prin Decizia nr. 3661 din 6 decembrie 2017, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a admis apelul declarat de intimata S.C. A. S.A. reprezentată prin administrator judiciar D. SPRL și administrator special B. împotriva sentinței civile nr. 779 din 9 iunie 2017 pronunțată de Tribunalul Vâlcea în Dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu contestatorul C. A schimbat, în parte, sentința, în sensul că a respins contestația. A menținut, în rest, sentința.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire C.

A arătat ca prin Decizia civilă nr. 107 din 15 ianuarie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești în Dosarul nr. x/2016, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de S.C. A. S.A.

Astfel, revizuentul a semnalat contrarietatea celor două decizii, care au același obiect și cauză, întemeindu-și demersul judiciar pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 1122 din 16 aprilie 2018, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a declinat, m favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, competența materială de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în raport de dispozițiile art. 510 alin. (2) din cod și având în vedere că deciziile pretins potrivnice au fost pronunțate de către curtea de apel.

Înalta Curte, în prealabil analizei motivelor de revizuire, constată că această cerere nu poate fi primită, în considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de revizuent ca temei al demersului judiciar, revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Dintre aceste cerințe, pentru speța dedusă judecații, prezintă interes cea privind autoritatea de lucru judecat. Rațiunea unei atare reglementări presupune ca cea de-a doua instanță, învestită cu soluționarea aceluiași litigiu, sa ignore faptul că acesta și-a găsit deja dezlegare jurisdicțională și să statueze în sens contrar primei judecăți.

Se observă că revizuentul pretinde că aceasta este și situația regăsită în cauza dedusă judecății, deoarece afirmă că după pronunțarea Deciziei civile nr. 3661 din 6 decembrie 2017 a Curții de Apel Pitești a fost soluționată în sens contrar, de aceeași instanță, o cerere având același obiect și cauză, hotărârea încălcând autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Cu toate acestea, în mod contradictoriu și împotriva dispozițiilor art. 513 alin. (4) C. proc. civ., revizuentul a solicitat anularea primei hotărâri, respectiv a deciziei civile nr. 3661 din 6 decembrie 2017, adică a celei ce creează în ipoteza cauzei, autoritatea de lucru judecat pretins a fi fost încălcată prin hotărârea ulterioară dată de aceeași curte de apel în dosarul menționat în cerere.

Or, scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este cel al respectării principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate prin nesocotirea acestuia, motiv pentru care dispozițiile art. 513 alin. (4) din cod, ce reglementează procedura de judecată a cererii de revizuire pentru cazul contrarietății de hotărâri, permite exclusiv soluția de anulare a celei din urmă hotărâri care, prin ipoteză, încalcă autoritatea de lucru judecat a celei dintâi.

Înalta Curte reține că, în nicio situație, un caz dovedit de contrarietate de hotărâri nu permite soluția anulării celei dintâi hotărâri, adică a celei ce generează efectul autorității de lucru judecat la care trebuie sa se raporteze hotărârile ulterioare, astfel cum eronat s-a pretins prin cererea de revizuire de față. O astfel de solicitare, respectiv de soluție, este contrară rațiunii pentru care a fost reglementat cazul de revizuire prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., aceia al protejării principiului autorității de lucru judecat, resortul său neputând să constea în interesul particular al părții de a-și alege, dintre hotărârile pretins contrare, pe aceea căreia să i se supună, ca fiindu-i favorabilă.

Pe de altă parte, instituirea normei cuprinse la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. răspunde imperativului respectării autorității de lucru judecat, dar și celui al asigurării securității raporturilor juridice, ceea ce presupune că o asemenea cale extraordinară de atac nu poate fi utilizată pentru faptul că există puncte de vedere și o practică judiciară diferită asupra aceleași chestiuni, aspect afirmat în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în Cauza Stanca Popescu contra României din 7 iulie 2009.

Pentru toate aceste considerente, urmează a se respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de C. împotriva Deciziei nr. 3661 din 6 decembrie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei la Completul de 5 judecători.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13.06.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2407/2018
Asupra cererii de revizuire constată următoarele: Prin Decizia nr. 3660 din 6 decembrie 2017, Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a admis apelul declarat de intimata S.C. D. S.A. reprezentată prin administrator judiciar A. și administr
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2435/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 23.02.2018 pe rolul Curții de Apel Pitești, secția I civilă, revizuentul A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 3563 din 29.11.2017, pronunțată de Curtea de Ap
ÎCCJ 2018-10-24
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3739/2018
onare, completului nr. 10. Prin rezoluția din data de 6 septembrie 2018, a fost fixat termen de judecată în vederea soluționării cererii de revizuire la data de 24 octombrie 2018. Analizând cererea de revizuire, prin prisma prevederilor art
ÎCCJ 2013-01-28
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 136/2016
(1) C. proc. civ. „cererea de revizuire se îndreaptă la instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere". În cauză, revizuentul A. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 1759 din data de 28 octombrie 2015 a Curții de Apel Pitești
ÎCCJ 2018-10-10
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4195/2018
atoare a cheltuielilor de judecată parțiale, în cuantum de 200 RON. Împotriva acestei sentințe, S.C. B. S.A. Rm. Vâlcea a declarant apel. Prin decizia civilă nr. 3666 din 6 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civil
Sursă