ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1401/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1401/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă - Faliment, la data de 23.09.2015, sub nr. x/2014/a1, creditorul majoritar Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a chemat în judecată pe pârâta A., în calitate de fost administrator al societății S.C. B. S.R.L., solicitând stabilirea răspunderii personale a acesteia în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Prin sentința civilă nr. 161/2016 din 2 februarie 2016 Tribunalul Iași a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, în contradictoriu cu pârâta A..
A stabilit în baza art. 138 lit. a) din Legea nr. 85/2006, răspunderea personală a pârâtei A., pentru pasivul rămas neacoperit al debitorului S.C. B. S.R.L., în sensul că a obligat pârâta să acopere suma de 46.918 RON, așa cum rezultă din tabelul definitiv al creanțelor asupra debitorului.
A respins acțiunea reclamantei pentru faptele de la art. 138 lit. c) și d) din Legea nr. 85/2006.
În temeiul dispozițiilor art. 142 din Legea privind procedura insolvenței, s-a dispus că executarea silită a prezentei sentințe se va efectua în condițiile art. 142 alin. (2) la cererea creditorilor, de către executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv de creanțe pus la dispoziția lor de către administratorul judiciar, conform C. proc. civ.
Împotriva sentinței civile nr. 161/2016 din 2 februarie 2016 pronunțată de Tribunalul Iași, A. (fost administrator al S.C. B. S.R.L.) a declarat apel, iar prin decizia nr. 929/2016 din 9 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă s-a admis excepția nulității apelului pentru lipsa semnăturii și s-a anulat apelul promovat de către apelanta A..
Împotriva acestei hotărâri, pârâta A. a declarat recurs, dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriul înregistrat la 20.02.2017 la Curtea de Apel Iași.
Recurenta nu a indicat motivele de casare incidente în speță și nu a adus critici soluției pronunțate în apel de anulare a apelului pentru lipsa semnăturii.
Intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului.
Recurenta A. a depus răspuns la întâmpinare, reiterând aceleași susțineri din cererea atașată declarației de recurs.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport apreciindu-se că sunt incidente dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. și că recursul nu este admisibil.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 24 mai 2017 s-a dispus comunicarea raportului către părți potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Părțile nu au depus puncte de vedere asupra raportului.
Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 246-248 și ale art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reține că în sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor și într-o anumită ordine.
Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.
Reglementarea condițiilor și a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituție și nu încalcă drepturile reglementate ale justițiabililor, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea în limitele competenței atribuite prin lege fiind de ordine publică.
Este de necontestat că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.
Litigiul dedus judecății are ca obiect angajarea răspunderii personale a pârâtei A., în calitate de fost administrator al S.C. B. S.R.L., în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, a cărui soluționare intră în competența judecătorului sindic, (împotriva societății deschizându-se procedura simplificată a insolvenței prin hotărârea nr. 95/20.01.2015 a Tribunalului Iași).
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, curtea de apel va fi instanța de apel pentru hotărârile pronunțate de judecătorul-sindic iar, potrivit tezei a doua a aceluiași articol hotărârile curții de apel sunt definitive. Alin. 2 din același text de lege reglementează faptul că citarea părților în apel și comunicarea deciziilor pronunțate se fac potrivit dispozițiilor C. proc. civ.
Modificarea căii de atac ce poate fi formulată împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorul sindic a fost dispusă prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.
Astfel, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, așa cum a fost modificat prin punctul 3 din Lege nr. 76/2012, statuează că:
"Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii și pot fi atacate, separat, numai cu apel".
Conform dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive… orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs", iar conform alin. (2) al aceluiași articol "hotărârile prevăzute de alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunțării".
Dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. arată că:
"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."
Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.
Așa fiind, în condițiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplinește condițiile de admisibilitate în principiu, la care se referă art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta A. - fost administrator al S.C. "B." S.R.L. Pașcani împotriva deciziei nr. 929/2016 din 9 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta A. - fost administrator al S.C. "B." S.R.L. Pașcani împotriva deciziei nr. 929/2016 din 9 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2017.