ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1085/2020

Ședința publică din data de 23 iunie 2020

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă - faliment, la 16 mai 2017, sub nr. x/2015/a2, creditorul majoritar Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași, prin Agenția Județeană a Finanțelor Publice Iași a chemat în judecată pârâtul A., în calitate de fost administrator statutar al societății S.C. B. S.R.L., solicitând stabilirea răspunderii personale a acestuia, în baza dispozițiilor art. 169 din Legea nr. 85/2014, pentru suma de 3.235.537,31 de RON, pasiv rămas neacoperit.

Prin sentința civilă nr. 46/2018 din 25 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă - faliment s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, prin AGENȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IAȘI, în contradictoriu cu pârâtul A..

A fost stabilită, în baza art. 169 lit. a) și d) din Legea nr. 85/2014, răspunderea personală a pârâtului A., pentru pasivul rămas neacoperit al debitorului S.C. B. S.R.L., în sensul că a fost obligat pârâtul să acopere suma de 3.235.537,31 RON, așa cum rezultă din tabelul definitiv al creanțelor asupra debitorului.

S-a respins acțiunea reclamantei pentru faptele prevăzute de art. 169 lit. c) din Legea nr. 85/2014.

Împotriva sentinței civile nr. 46/2018 din 25 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă - faliment, a declarat apel pârâtul A., înregistrat pe rolul Curții de Apel Iași, secția Civilă.

Prin încheierea pronunțată la data de 10 mai 2018 în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Iași, secția Civilă a dispus, în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecății apelului, față de faptul că niciuna dintre părți nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Prin încheierea pronunțată la data de 6 decembrie 2018, în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Iași, secția Civilă a invocat, din oficiu, excepția perimării apelului, a admis cererea de repunere pe rol formulată de apelant și a fixat termen de judecată la data de 17 ianuarie 2019, cu citarea părților, apelantul cu mențiunea de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente cererii de repunere pe rol și de a răspunde excepției invocate din oficiu, părțile urmând a fi citate și prin Buletinul Procedurilor de Insolvență.

Prin decizia civilă nr. 17/2019 din 17 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, s-a constatat perimat apelul declarat de pârâtul A. împotriva sentinței nr. 46/2018 din 25 ianuarie 2018, pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă - faliment.

În pronunțarea acestei decizii instanța de apel a reținut că în speță sunt incidente dispozițiile art. 416 C. proc. civ., operează perimarea, în condițiile în care cererea de apel a rămas în nelucrare mai mult de un 6 luni, din 10 mai 2018, din vina apelantului, care nu a solicitat repunerea cauzei pe rol și față de faptul că nu a intervenit niciun temei de întrerupere ori suspendare a cursului perimării.

Împotriva deciziei civile nr. 17/2019 din 17 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, a declarat recurs pârâtul A., care a solicitat casarea deciziei atacate.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat că a promovat apel împotriva sentinței nr. 46 din 25 ianuarie 2018 a Tribunalului Iași și că a solicitat comunicarea actelor procedurale la sediul cabinetului de avocat.

Precizează că măsura suspendării dispusă de instanță în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prin încheierea de ședință din 10 mai 2018, a fost luată cu încălcarea drepturilor sale procesuale, întrucât nu a fost citat la domiciliul procesual indicat, iar încheierea nu i-a fost comunicată la noua adresă.

Precizează faptul că, prin concluziile scrise depuse la dosar prin adresa nr. x/19.12.2018, a fost solicitată respingerea excepției perimării, arătându-se că termenul de perimare nu poate fi socotit împlinit, în condițiile necomunicării încheierii de ședință privind suspendarea cauzei la domiciliul procesual ales.

Recurentul conchide în sensul că hotărârea de perimare a instanței de apel este nelegală, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Totodată, recurentul-pârât a solicitat instanței de recurs să aibă în vedere și împrejurarea că nu poate avea acces la BPI, iar o raportare a soluției la această ipoteză presupune îngrădirea drepturilor sale procesuale, intrând totodată în contradicție cu aspectul comunicării actelor de procedură la domiciliul personal, adresa la care nu locuiește în fapt.

La dosar nu s-a depus întâmpinare.

Prin încheierea din 1 octombrie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, iar, prin încheierea din 28 ianuarie 2020, a admis în principiu recursul.

Prin încheierea din 17 martie 2020 Înalta Curte a constatat că judecata este suspendată de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 16 martie 2020.

Potrivit rezoluției existente la dosar, s-a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 23 iunie 2020, când a fost pronunțată prezenta hotărâre.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurentul a susținut că în mod greșit instanța de apel a constatat perimarea.

Recurentul-pârât își îndreaptă criticile în sensul nelegalității procedurii de citare la domiciliul procesual ales indicat și al necomunicării acestei măsuri dispuse de instanța de apel nu împotriva hotărârii recurate, prin care s-a constatat incidența perimării, ci a încheierii de suspendare a judecății din 10.05.2018, acestea neputând fi primite.

Încheierea de suspendare a judecății apelului pentru lipsa părților, pronunțată în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., la data de 10.05.2018, de la care a și început să curgă termenul de perimare a cauzei, putea fi contestată în limitele procedurale ale art. 414 alin. (2) din C. proc. civ., or recurentul-pârât nu și-a valorificat pe durata suspendării cursului judecății dreptul de a ataca cu recurs, pentru motive de nelegalitate această măsură, de oprire a cursului judecății cu consecința decăderii având în vedere dispozițiile art. 177 alin. (2) din C. proc. civ. privind îndreptarea neregularităților actului de procedură și ale art. 185 din C. proc. civ.

De altfel, la termenul la care s-a dezbătut incidența perimării, avocatul pârâtului a formulat concluzii consemnate în practicaua deciziei atacate, fiind incidente dispozițiile art. 229 alin. (1) din C. proc. civ. privind termenul în cunoștință și asigurate cerințele procesului echitabil privind garanția dreptului la apărare

Potrivit art. 416 alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas in nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni, iar potrivit art. 420 C. proc. civ., perimarea se constata din oficiu sau la cererea părții interesate.

Sancțiunea procedurală a perimării reprezintă un mijloc instituit de legiuitor în scopul asigurării unei bune înfăptuiri a justiției, tradusă prin soluționarea cu celeritate a proceselor civile.

Reglementată ca o excepție de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepția de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află și este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părților, dar și în interesul unei bune administrări a actului de justiție.

Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părții, ce nu a acționat în acest scop, deși avea posibilitatea să o facă, existând în acest sens o prezumție simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruință în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

Perimarea operează de drept prin simpla împlinire a termenului legal, fiind însă necesară constatarea sa printr-o hotărâre judecătorească, condiționat de rămânerea în nelucrare a cererii pe durata termenului prevăzut de lege ca urmare a culpei părții.

Aceste condiții au fost corect analizate de instanța de apel, efectuându-se o aplicare judicioasă a art. 420 alin. (1) C. proc. civ.

În speță, judecata pricinii a fost suspendată prin încheierea de ședință din data de 10 mai 2018, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., urmare a constatării faptului că niciuna din părți nu s-a prezentat și nici nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Suspendarea reprezintă, în această situație, un incident procedural ce are ca efect încetarea temporară a procedurii de judecată a apelului, ca urmare a apariției unor împrejurări voite de părți.

Măsura suspendării dispuse în baza art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. are aptitudinea de a declanșa curgerea termenului de perimare, sancțiune procedurală ce intervine în cazul în care pricina a rămas în nelucrare din vina părților, timp de șase luni. Sub acest aspect se reține lipsa de relevanță a actului de procedură efectuat la 1.03.2018, înainte de suspendarea judecății, prin care se pretinde că ar fi fost comunicată instanței de apel și schimbarea adresei pentru comunicarea actelor de procedură.

Potrivit prevederilor art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., când termenul se socotește pe luni, el se împlinește în ziua corespunzătoare din ultima lună, fiind incidente și dispozițiile art. 181 alin. (2) C. proc. civ.

În speță termenul de perimare de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. a început să curgă la data de 10 mai 2018 și s-a împlinit la data de 12 noiembrie 2018, potrivit prevederilor legale enunțate anterior.

Așadar, în condițiile în care suspendarea pe temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. a fost dispusă la termenul din 10 mai 2018, față de faptul că termenul de perimare era împlinit la data de 12 noiembrie 2019, rezultă că cererea de repunere pe rol formulată la 13.11.2018 era în afara termenului de perimare, cauza fiind rămasă în nelucrare mai mult de 6 luni, nefiind invocate nici alte cauze de suspendare ori întrerupere a cursului perimării.

Înalta reține că hotărârea instanței de apel a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței, a respectat, aplicat și interpretat corect normele legale incidente în cauză și analizând efectele suspendării judecății din perspectiva intervenirii perimării a statuat în mod corect că termenul de perimare a fost împlinit.

Astfel, Înalta Curte constată că suspendarea judecății a produs efecte, atâta timp cât părțile implicate în judecarea procesului au stat în pasivitate fără a face demersurile necesare repunerii pe rol a cauzei, în termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și va respinge recursul, ca nefondat, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul A. împotriva deciziei civile nr. 17/2019 din 17 ianuarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iunie 2020.