ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1280/2017

Asupra cererii de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 3822 din 2 decembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014 a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 143 din 31 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă.

Pentru a decide astfel, s-a constat că prin decizia civilă nr. 1281 din 15.12.2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara a fost dezlegată chestiunea legată de legalitatea căii de atac, respectiv apelul raportat la valoarea obiectului litigiului, iar prin decizia civilă nr. 143/31.03.2014, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia au fost respinse recursurile declarate de pârâții A. și B., C. prin care s-a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Timișoara de a judeca fondul cauzei.

Asupra admisibilității cererii de revizuire, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., instanța a constatat că este posibilă numai dacă partea nu a avut cunoștință de existența primei hotărâri, ori dacă în cel de-al doilea litigiu, invocându-se autoritatea de lucru judecat, instanța a omis să se pronunțe asupra acestei excepții, ceea ce nu era cazul în speța de față, întrucât deciziile invocate au fost pronunțate în același dosar, în cicluri procesuale diferite.

Astfel, în cazul în care hotărârile supuse revizuirii sunt pronunțate în același dosar, aflat în diferite faze procesuale, sau în cicluri procesuale succesive, rezultate în urma admiterii unor căi de atac ordinare prin care s-a dispus desființarea unor hotărâri și reluarea judecății, iar nu în dosare diferite, cererea de revizuire nu poate fi primită, problema existenței unor hotărâri potrivnice punându-se numai atunci când hotărârile au fost pronunțate în dosare diferite.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți la data de 18 ianuarie 2016, petenta D. a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în decizia nr. 3822 din 2 decembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

În motivarea cererii, întemeiate pe dispozițiile art. 442 și art. 148-151 din C. proc. civ., petenta susține că în cuprinsul deciziei pronunțate s-a strecurat o omisiune, în sensul că nu se specifică cheltuielile de judecată conform chitanței nr. 279/30.04.2014, depuse la dosar, în valoare de 1500 RON, aceasta fiind în imposibilitatea recuperării acestora.

Prin încheierea de ședință din 24 mai 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a suspendat judecata cererii, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar prin referatul din 30 mai 2017 cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, în vederea constatării perimării cererii de recurs.

Cauza a rămas suspendată mai mult de un an, astfel că, din oficiu, Înalta Curte a invocat excepția perimării judecării recursului, reținând următoarele:

Art. 248 alin. (1) C. proc. civ., declară perimată orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau revocare rămasă în nelucrare din vina părții timp de un an. Prin urmare, pentru a opera perimarea trebuie examinată îndeplinirea cumulativă a cerințelor art. 248 C. proc. civ. și în acest sens se constată că Înalta Curte a fost învestită cu o cerere care a declanșat calea extraordinară de atac a recursului, că după suspendarea judecății pricina a rămas în nelucrare timp de un an și că, înainte de împlinirea acestui termen nu s-a cerut de părțile în proces reluarea judecării recursului. Se mai constată că nu au fost invocate motive de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare.

În acest context, potrivit art. 252 alin. (1) C. proc. civ. "perimarea se constată din oficiu…"pe cale de excepție întrucât normele care reglementează această sancțiune procedurală sunt de ordine publică, partea neformulând nicio apărare cu privire la această excepție, deși a fost legal citată.

În consecință, față de cele ce preced urmează să se constate perimată cererea formulată de petenta D. privind completarea dispozitivului deciziei nr. 3822 din 2 decembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014, cu consecința prevăzută de art. 254 alin. (1) C. proc. civ., text ce declară ineficiente toate actele de procedură îndeplinite în fața instanței care a aplicat această sancțiune procedurală și în consecință, imposibilității analizării pe fond a cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimată cererea formulată de petenta D. privind completarea dispozitivului deciziei nr. 3822 din 2 decembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2017.