CASE OF TASE v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 5 - Right to liberty and security
CASE OF TASE v. ROMANIA (CtEDO, 2008)
Reclamantul s-a născut în 1957 și trăiește în Ploiești. Poliția Ploiești a început o anchetă cu privire la acuzațiile că reclamantul a furat produse petroliere de la angajatorul său, o companie petrolieră. La 6 iunie 2002, reclamantul a fost prins de poliție. La 7 iunie 2002, procurorul atașat Curtea județului Prahova a eliberat un mandat de arestare împotriva reclamantului timp de treizeci de zile, până la 6 iulie 2002. Ordinul procurorului a dat următoarele motive pentru a solicita arestarea reclamantului: „acceptul este pedepsit de mai mult de doi ani de detenție, iar libertatea continuată a reclamantului reprezintă o amenințare pentru ordin public.” 7. La 4 iulie 2002, reclamantul a fost adus la Curtea Județeană pentru a fi verificată legalitatea comisionului său pentru proces și a detenției anterioare. Avocatul reclamantului a solicitat ca ordinul de detenție să fie anulat și reclamantul a eliberat, argumentând, în special, că mandatul de arestare este ilegal și că măsura de plasare a reclamantului în detenție preliminară a fost luată în mod automat și prea ușor, deoarece nu există dovezi că a comis infracțiunile în cauză. La 4 iulie 2002, Curtea județului Prahova, având în vedere că motivele care justifică măsurile inițiale au rămas nemodificate, a ordonat detenția reclamantului în custodie pentru încă treizeci de zile, și anume până la 5 august 2002. De fiecare dată când detenția anterioară a reclamantului a fost prelungită din motive similare cu cele din 4 iulie 2002, până când hotărârea privind meritul a fost pronunțată. Nu au fost furnizate motive suplimentare de către Curtea Județeană. 10. La 9 octombrie 2002, Curtea județului Prahova a condamnat reclamantul pentru furt agravat și a impus o sentință suspendată de un an. 11. Reclamantul a fost eliberat din custodie la 10 octombrie 2002. 12. Curtea Supremă de Justiție a respins un recurs depus de reclamant și a susținut hotărârea Curții Județene din 7 iulie 2003. 13. Între timp, la 8 august 2002, reclamantul a fost respins de la locul de muncă în aplicarea Codului Muncii, deoarece deținerea sa a depășit șase zile. El a găsit un nou loc de muncă la 12 decembrie 2004. 14. Procedura de depunere a plângerilor împotriva măsurilor preventive, inclusiv detenția preventivă, este descrisă în art. 1401 din Codul de Procedură Penală (a se vedea Anghelescu c. România (dec.), nr. 46430/99, 2 decembrie 2003). 15. În conformitate cu art. 141 din Codul de Procedință Penală, numai decizia prin care instanța ia, anulează, înlocuiește sau încheie o măsură preventivă poate fi apelată împotriva unei hotărâri independente cu privire la fondul cazului, și acest lucru trebuie să se facă în termen de trei zile de la data hotărârii interlocutorii. 16. Persoanele care au fost deținute ilegal pot folosi două acțiuni pentru daune descrise în Codul de Procedură Penală și respectiv în Codul Civil. 17. Articolul relevant din Codul de Procedință Penală prevede: „Cine a fost condamnat prin o decizie finală are dreptul la compensare de la stat pentru orice pierdere sau daune suferite în cazul în care, după reexaminare, este reținut într-o hotărâre împotriva cărora nu a comis niciun recurs nu a comis infracțiunile în cauză sau nu a fost comis nicio infracțiune. Oricine împotriva căruia a fost luată o măsură preventivă și în favoarea căreia a fost acordată o decizie de întrerupere a procedurilor sau a achitarea pentru motivele enumerate în alineatul anterior, are, de asemenea, dreptul la compensare pentru prejudiciile suportate...” 18. Într-o hotărâre din 10 martie 1998, publicată la 18 mai 1998 în Jurnalul Oficial, Curtea Constituțională, la care a fost depusă o obiecție, susținând că primul paragraf al articolului 504 din Codul de Procedură Penală nu a fost constituțional, a statuat după cum urmează: „În temeiul art. 48 din Constituție, statul este responsabil pentru daunele cauzate de avorturile de justiție comise în cadrul procedurii penale. Prin urmare, principiul răspunderii statului față de victimele unui avort al justiției într-un proces penal trebuie aplicat tuturor victimelor unui astfel de avort. ... Curtea constată că legislatura nu a pus în conformitate dispozițiile art. 504 din Codul de Procedură Penală cu cele prevăzute la art. 48 § 3 din Constituție. ... Prin urmare, ținând cont de faptul că art. 504 din Codul de Procedură Penală prevede doar două cazuri în care se poate implica responsabilitatea statului pentru avorturile de justiție comise în procedurile penale, rezultă că această restricție este neconstituțională, deoarece art. 48 § 3 din Constituție nu permite o astfel de limitare.” art. 504 a fost modificat prin Legea nr. În noua versiune a acesteia se reflectă decizia Curții Constituționale de mai sus. 19. Articolele relevante ale Codului Civil prevăd: „Cine, prin propria sa vină, cauzează leziuni asupra altuia, va fi responsabil pentru a face reparații pentru aceasta.”” „Cine cauzează leziuni ca urmare a propriului act, neîndeplinirea sau neglijența acestuia va fi responsabilă pentru această leziune.”