Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.11.2017
inadmisibil

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1628/2017

HOTĂRÂRE
08.11.2017
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1628/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra cererii de față, Din actele și lucrările dosarului, reține că: Prin decizia nr. 735 din 13 aprilie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013 a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenta reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 771 din 17 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. În motivarea soluției s-a reținut că decizia atacată are caracter definitiv de la pronunțare astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ. sub aspectul valorii litigiului.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare S.C. A. S.R.L. întemeiată pe art. 503 alin. (1) C. proc. civ. arătând că este incidentă în cauză decizia nr. 369/30.05.2017 pronunțată de Curtea Constituțională a României prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 și s-a constatat că sintagma "precum și alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" este neconstituțională. Intimata UAT ORAȘUL PĂTÂRLAGELE a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare față de dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. soluția atacată fiind pronunțată în procedura de filtrare a recursurilor.

Înalta Curte, analizând cu prioritate excepția inadmisibilității contestație în anulare invocată prin întâmpinare, o va admite pentru considerentele ce succed. Conform art. 503 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata. Potrivit prevederilor 493 alin. (5) C. proc. civ. decizia dată în procedura de filtrare a recursurilor se pronunță fără citarea părților și este fără cale de atac. Înalta Curte, reține că temeiul juridic invocat de contestatoare, respectiv art. 503 alin. (1) C. proc. civ. se referă la acele situații în care, deși există obligația legală a citării părților, acest lucru nu s-a îndeplinit iar partea nu a fost prezentă la termenul la care trebuia citată.

Așadar, calea de atac extraordinară a contestației în anulare oferă posibilitatea părților de a se plânge împotriva nerespectării obligației de citare or, în cauză, decizia atacată s-a pronunțat, conform legii, fără citarea părților, potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ. astfel încât contestatorul nu poate invoca o încălcare a legii. Având în vedere prevederile exprese ale art. 493 alin. (5) C. proc. civ. rezultă că necitarea părților este dispusă prin lege, prin urmare partea se poate folosi de prevederea legală care reglementează contestația în anulare doar în cazul în care citarea este obligatorie, ceea ce nu este cazul în speță.

Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 invocată de contestatoare în sprijinul susținerii admisibilității căii de atac a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 partea I, din data de 20 iulie 2017. Față de data pronunțării deciziei recurate, cauza de față nu intră sub incidența modificărilor generate de decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, în conformitate cu care, sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Pentru aceste motive, având în vedere că împotriva deciziei atacate legea nu permite exercitarea niciunei căi de atac, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) coroborat cu art. 503 alin. (1) C. proc. civ. va admite excepția inadmisibilității și va respinge contestația în anulare pentru acest motiv.

D E C I D E Admite excepția inadmisibilității invocată de intimata UAT ORAȘUL PĂTÂRLAGELE. Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 735 din 13 aprilie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013. Fără nicio cale de atac. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 noiembrie 2017.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2017-04-13
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 735/2017
re ca neîntemeiată; a obligat intimata să plătească apelantei cheltuieli de judecată în sumă de 5.000 RON la fond și de 8.417 RON în apel. Împotriva deciziei nr. 771 din 17 noiembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a
ÎCCJ 2024-05-22
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1122/2024
area recursului. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă sub nr. x/2017. Motivele de revizuire invocate sunt, în esență, următoarele: Autoarea căii de atac menționează că prin Decizia n
ÎCCJ 2018-02-02
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 349/2018
(2) C. proc. civ. La termenul de judecată din data de 7 decembrie 2017, după punerea în discuție a cererilor de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea celor două excepții, prin încheierea de ședință din 7 decembrie 2017 a Curții
ÎCCJ 2017-11-21
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1722/2017
Înalta Curte a reținut că valoarea pretențiilor contestate în acel litigiu nu depășește pragul de 1.000.000 RON, prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013. La data de 18 octombrie 2017, S.C. D. S.R.L. prin lichidator judiciar CI
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2913/2018
27 din C. proc. civ., cu referire la art. 147 alin. (4) din Constituția României, s-a stabilit că efectele deciziei Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 se produc cu privire la hotărârile judecătorești pronunțate după publicarea a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă