ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1580/2017

HOTĂRÂRE

26.10.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1580/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 28 decembrie 2016 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE. și FF. i-au chemat în judecată pe pârâții Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, Tribunalul Ialomița și Curtea de Apel București, solicitând instanței, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să li se recunoască discriminarea și să fie obligați pârâții să le plătească drepturile reprezentând creșterile salariale prevăzute de O.G. nr. 10/2007 de 5%, 2% și 11% începând cu data intrării în vigoare a ordonanței menționate, să fie actualizate sumele datorate cu titlu de sporuri cu indicele de inflație începând cu data scadenței și până la data plății efective, să le fie efectuate mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, precum și să fie obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze către pârâți fondurile necesare achitării drepturilor bănești menționate.

În motivare, autorii au arătat că se încadrează în categoria personal auxiliar de specialitate (grefieri) în cadrul Judecătoriei Slobozia, județul Ialomița, (unitate bugetară finanțată de la bugetul de stat), iar raporturile lor juridice de muncă sunt guvernate de Codul muncii, conform dispozițiilor art. 1 și art. 295 alin. (2) din acest Cod.

În drept, au invocat dispozițiile O.G. nr. 10/2007, art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. (1) lit. a), art. 40 alin. (2) lit. c) și f), art. 154 alin. (3), art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003, art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974, art. 14 din Convenția Europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările), art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999).

Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat în principal, excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Vâlcea, excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, având în vedere că această instituție nu mai există, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român. Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâtul Ministerul Justiției, la 2 februarie 2017, a depus în întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, raportat la împrejurarea că deține calitatea de angajator al reclamanților, excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 575 din 2 mai 2017, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița.

Pentru a hotărî astfel, instanța inițial sesizată, a avut în vedere împrejurarea că reclamanții au domiciliile și locurile de muncă în județul Ialomița și dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii și art. 210 Legea nr. 62/2011, raportat la care a apreciat că instanța competentă teritorial să soluționeze cauza este Tribunalul Ialomița.

În fundamentarea acestei concluzii, a notat că potrivit normelor legale anterior evocate, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau locul de muncă.

La aceeași concluzie a ajuns instanța învestită inițial și prin raportare la prevederile art. 127 C. proc. civ., în interpretarea dată textului legal prin decizia nr. 7 din 16 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016, având ca obiect recurs în interesul legii, respectiv aceea că sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" se referă la situația în care judecătorul, procurorul, asistentul judiciar și grefierul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în prima instanță.

Or, cum din actele dosarului a rezultat că reclamanții nu funcționează în calitate de grefieri la Tribunalul Ialomița, a apreciat că norma legală nu este aplicabilă în speță și a conchis că în speță, competența teritorială de soluționare în primă instanță, revine acestui tribunal.

Urmare a declinării, la 16 iunie 2017, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița, secția Civilă sub același număr de dosar.

La termenul din 20 septembrie 2017, din dosarul inițial a fost disjunsă cererea privindu-i pe reclamanții D., J., BB., CC. și DD., formându-se dosarul nr. x/2017.

În argumentarea acestei măsuri s-a reținut împrejurarea că la momentul pronunțării aceste părți funcționau în cadrul Tribunalului Ialomița în calitate de grefieri.

În acest din urmă dosar, instanța de declinare a invocat din oficiu excepția propriei necompetențe teritoriale, pe care a admis-o prin sentința civilă nr. 1235/F din 20 septembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția Civilă. Totodată, această instanță a declină competența de soluționare a cererii formulate de reclamanții D., J., BB., CC. și DD. în favoarea Tribunalului Vâlcea. A constată ivit conflict negativ de competență între cele două instanțe; a suspendat judecata cauzei și a înaintată dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a hotărî în acest sens, Tribunalul Ialomița, constatând că reclamanții au calitatea de grefieri și își desfășoară activitatea în cadrul acestei instanțe, a reținut incidența în speță a dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., în interpretarea dată sintagmei "instanța la care își desfășoară activitatea" prin decizia nr. 7 din 16 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, în dosarul nr. x/2016, respectiv în sensul că textul legal vizează exclusiv cererile formulate de judecătorul, procurorul, asistentul judiciar și grefierul care își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în prima instanță.

Pentru aceste considerente, Tribunalul Ialomița a reținut că nu este competent din punct de vedere teritorial să soluționeze cererea reclamanților grefieri în cadrul instanței și, în baza art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, inițial învestit.

La 6 octombrie 2017, conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Ialomița, secția Civilă și Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, pentru considerentele ce succed:

Delimitarea atribuțiilor instanțelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenței, materială și teritorială.

În principiu, normele de competență teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepția situațiilor în care au fost instituite norme de competență teritorială exclusivă, de ordine publică.

Competența teritorială în cauză se determină având în vedere calitatea specială a părților, toți reclamanții D., J., BB., CC. și DD., având calitatea de grefieri în cadrul Tribunalului Ialomița.

Potrivit art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., dacă un judecător, procuror, asistent judiciar, ori grefier are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, acesta va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu cea în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Prin decizia nr. 7 din 16 mai 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii a reținut, ca și condiție-premisă de aplicare a normei evocate, desfășurarea efectivă a activității de către categoriile anterior enumerate în cadrul instanței competente să soluționeze cauza în primă instanță. Condiția nu este îndeplinită și deci, textul legal nu devine incident în cererile adresate de persoanele indicate unei alte instanțe decât cea competentă, de același grad, chiar situată fiind în raza aceleiași curți de apel.

A mai reținut Înalta Curte, că prevederile art. 127 din C. proc. civ. au în vedere sesizarea primei instanțe, nu și exercitarea căilor de atac, iar interpretarea extensivă a acestor dispoziții contravine redactării restrictive a textului de lege, care circumstanțiază atât persoanele care intră sub incidența normei (calitatea de reclamant a judecătorului, procurorului, asistentului judiciar, grefierului), cât și instanța vizată (care nu poate fi decât prima instanță).

În concluzie, s-a apreciat că dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. sunt de strictă și limitată aplicare.

Conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ. dezlegarea dată problemelor de drept judecate în reciursurile în interesul legii este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziilor în Monitorul Oficial al României, Partea I.

În speță, prin disjungerea cererilor formulate de reclamanții D., J., BB., CC. și DD. și formarea pe rolul Tribunalului Ialomița a dosarului nr. x/2017, ca urmare a constatării că aceștia își desfășoară efectiv activitatea în calitate de grefieri în cadrul instanței menționate, se atrage incidența art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., care instituie pentru soluționarea acestei cereri competența teritorială a unei instanțe judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu cea în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Or, o astfel de instanță este Tribunalul Vâlcea, aflat în circumscripția Curții de Apel Pitești, situată în vecinătatea Curții de Apel București, în a cărei rază teritorială se află Tribunalul Ialomița, la care reclamanții funcționează ca grefieri.

Totodată, se reține că în cauză reclamanții au introdus acțiunea la Tribunalul Vâlcea, cu respectarea art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ., iar nu la Tribunalul Ialomița, unde funcționează ca grefieri și își desfășoară activitatea.

Pentru aceste argumente, instanța supremă impune concluzia că, în speță, competența teritorială aparține Tribunalului Vâlcea.

Față de considerentele reținute, văzând și dispozițiile dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte, urmează să stabilească competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea.