ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 387/2020

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1494 din 26 septembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 141 din 23 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

În motivarea acestei hotărâri, Înalta Curte a reținut, în sinteză, că prin decizia ce face obiectul cererii de revizuire a fost respinsă ca nefondată contestația în anulare formulată împotriva soluției pronunțată în recurs și, fiind atacată cu revizuire o hotărâre de respingere ca nefondată a unei contestații în anulare, rezultă că hotărârea dată în recurs nu îndeplinește cerința de admisibilitate a evocării fondului, impusă de dispozițiile art. 322 C. proc. civ. din 1865.

Mai mult decât atât, s-a reținut că decizia civilă nr. 141 din 23 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu revizuire, întrucât nu poate fi exercitată calea de atac de retractare a revizuirii în legătură cu calea de atac de retractare a contestației în anulare, care se întemeiază pe neregularități de ordin procedural.

Dintr-un alt punct de vedere, a mai reținut instanța, calea de atac a revizurii își are legitimarea în săvârșirea unor greșeli care se raportează de regulă la elementele de fapt ale judecății, în raport cu starea de fapt reținută în hotărâre.

De altfel, s-a mai reținut, deciziile Înaltei Curți de Cadație și Justiție nr. 9/2016 și 18/2018 pronunțate de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept au fost soluționate cu aplicarea art. 519 cu referire la art. 84 din Noul C. proc. civ., în timp ce procedura aplicabilă prezentului litigiu este prevăzută de C. proc. civ. de la 1865.

Or, recunoașterea unei căi extraordinare de atac în alte situații și pentru alte motive decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului exercitării cu bună-credință a drepturilor procesuale, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept, a mai reținu instanța.

Împotriva deciziei nr. 1494 din 26 septembrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, revizuenta S.C. A. S.R.L. (fostă S.C. A. S.R.L.) a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, revizuenta a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate admisibilitatea prezentei cereri de revizuire, să se încuviințeze prezenta cerere de revizuire, să se anuleze în tot hotărârea a cărei revizuire s-a cerut pe această cale, respectiv decizia 1494/2019, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul x/2018 în data de 26.09.2019, ulterioară deciziilor nr. 9/2016 și nr. 18/2018, pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în completele întrunite pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, întrucât conține dispoziții potrivnice acestor decizii.

In ceea ce privește instanța competentă pentru depunerea prezentei cereri, revizuenta a arătat că ambele complete care au pronunțat aceste decizii au fost constituite din câte cinci judecători de la secția I Civilă, secția a II-a civilă, secția de contencios administrativ și fiscal, alături de Președinții celor trei secții și de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar, pe cale de consecință, în prezenta cauză devin aplicabile prevederile 520 aliniat 8 și 9 C. proc. civ. Nou.

Astfel, s-a apreciat că, atâta vreme cât pentru dezlegarea unor chestiuni de drept se constituie complete de judecată în virtutea prevederilor art. 520 și o cerere prin care se solicită revizuirea unei hotărâri date de către Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un complet obișnuit al unei secții, pronunțată ulterior publicării acestor decizii în Monitorul Oficial, trebuie să fie soluționată în aceeași manieră, respectiv prin constituirea unui astfel de complet.

Cum constituirea acestor complete se face de către Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar în cazul de față componența completului a fost asigurată de către magistrați din trei secții diferite ale ICCJ, aliniatul 1 al art. 520, teza inițială devine pe deplin aplicabil în prezenta cauză, s-a mai susținut.

In ceea ce privește normele de drept aplicabile prezentei cereri, revizuenta a considerat că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile Noului C. proc. civ., ținând cont de interpretarea dată de către Curtea Constituțională a prevederilor art. 27 C. proc. civ., prin Decizia 874/18.12.2018, respectiv aliniatele 71-74 din motivarea acestei Decizii.

Câtă vreme s-a statuat că o decizie cu aplicabilitate erga omnes, pronunțată de către o instanță de judecată cu astfel de competență, se aplică imediat, fără a diferenția între cauze pendinte și cauze ulterioare pronunțării ei, și câtă vreme în prezenta cauză primele hotărâri judecătorești sunt Deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 9/2016 și nr. 18/2018 date pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cele decise de către Curtea Constituțională prin Decizia 874/2018 sunt aplicabile, mutatis mutandis, și cauzei de față, a mai arătat revizuenta.

Pentru a sublinia similitudinea situațiilor (în prezenta cauză, cele două Decizii I.C.CJ. sunt unele care se aplică erga omnes), revizuenta a redat paragraful 72 din Decizia CCR anterior emintită.

Revizuenta a arătat că prin Decizia 1494/2019, Înalta Curte a respins ca indamisibilă cererea de revizuire pe care a declarat-o, subliniind că nu cunoaște care a fost motivul pentru care a fost respinsă cererea sa, întrucât nu este încă redactată. Însă, în cazul în care completul care a pronunțat decizia a considerat că, deoarece s-a formulat o cerere de revizuire a unei contestații în anulare judecată sub imperiul vechiul C. proc. civ., Deciziile 9/2016 și 18/2018 nu sunt aplicabile, în prezenta cerere se aplică prevederile Noului C. proc. civ., și dacă nu va fi primită prima parte a motivării, mai exact cea care se referă la opinia revizuentei referitoare la competența de soluționare, devin aplicabile prevederile art. 513 aliniat 6 C. proc. civ.

Pe fondul cererii, referitor la condiția ca în cauză să existe două hotărâri potrivnice, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, revizuenta a arătat că sunt îndeplinite în totalitate condițiile de formă impuse de punctul 8 al art. 509 C. proc. civ. din următoarele considerente:

Hotărârile sunt definitive, atâte cele anterioare (Deciziile ICCJ date pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), cât și cea pronunțată de către secția a II-a Civilă a Înaltei Curți.

In ceea ce privește condiția ca cele două hotărâri să fie date în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeși calitate, revizuenta a opinat că și acestea sunt pe deplin îndeplinite, din următoarele considerente:

Hotărârea a cărei revizuire se cere a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor Deciziilor ICCJ 9/2016 și 18/2018; că aceste decizii sunt hotărâri judecătorești este clar: sunt pronunțate de către o instanță de judecată (ICCJ), de către un complet/complete legal constituite pentru a soluționa o chestiune de drept, și respectă astfel toate condițiile de fond și de formă pentru a fi considerate hotărâri judecătorești, în sensul dat de C. proc. civ. Vechi și C. proc. civ. Nou acestui termen.

În continuare, s-a arătat, potrivit dispozițiilor legale, odată pronunțate și publicate în Monitorul Oficial, deciziile Înaltei Curți date pentru dezlegarea unor chestiuni de drept devin obligatorii și se aplică imediat; prevederile art. 521 aliniat 3 C. proc. civ. Nou fiind clare în acest sens.

Mai mult, doctrina și jurisprudența au stabilit fără excepție că, de la data pronunțării - publicării în Monitorul Oficial, aceste decizii devin parte integrantă a sistemului de drept național.

Pe cale de consecință, atât timp cât deciziile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sunt opozabile erga omnes, raționamentul logic formal și logic juridic impune a constata că se aplică și părților din prezenta cauză, respectiv părților din dosarul soluționat de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

In ceea ce privește dispozițiile contradictorii ale hotărârilor, respectiv a dispozițiilor potrivnice din cuprinsul hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție, a cărei revizuire se solicită, revizuenta a învederat următoarele:

Decizia 9/2016 și Decizia 18/2018, pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru dezlegarea unor chestiuni de drept interzic în mod formal, expres și absolut ca mandatarii persoane juridice să desfășoare pentru clienții lor - mandanții - activități ce au caracter juridic, stabilind totodată că aceste activități nu pot fi prestate nici de către personalul acestor firme, cu pregătire juridică; aceste interdicții se aplică pentru toate activitățile care au caracter juridic, și cu precădere decizia din 2018 interzice în mod expres prestarea acestor activități în etapa executării silite.

Revizuenta a arătat că prin decizia civilă 141/23.11.2018, pronunțată de către Tribunalul Constanța, în mod irevocabil, s-a statuat în pagina 4, aliniatul 7, că: "De asemenea se observă că printr-o motivare ce respectă exigențele art. 261, cu trimiteri exprese la textele legale incidente, instanța de recurs a răspuns tuturor criticilor, excepțiilor și apărărilor deduse judecății de recurenta contestatoare A. S.R.L. și a administrat toate probatoriile admisibile în această cale de atac, cu sublinierea că Deciziile nr. 9/2016 si 18/2018 pronunțate de înalta Curte de Casație si Justiție în aplicarea art. 519 N C. proc. civ. cu referire la art. 84 N C. proc. civ. nu pot fi valorificate în prezenta cauză ce se judecă după normele prevăzute de C. proc. civ. 1865".

Astfel, revizuenta a susținut că Tribunalul Constanța, în motivarea deciziei pronunțate în recurs, o sancționează tocmai pentru că nu a îndeplinit exact acest gen de activități, reținând că, prin neîndeplinirea unor activități în esența lor ilegale (prin interpretarea exhaustivă a acestor decizii ale Înaltei Curți), revizuenta se face vinovată de neîndeplinirea obligațiilor de diligență asumate prin contractul de mandat.

Revizuenta a arătat că, deși nu se află încă în posesia deciziei a cărei revizuire se solicită, nefiind redactată în acest moment, poate presupune suficient de rezonabil că și în judecarea acesteia s-a întâmplat același lucru, respectiv că s-a considerat că dispozițiile deciziilor Înaltei Curți, date pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se aplică sau nu în funcție de legea care guvernează cauza, și nu imediat și obligatoriu, indiferent că este vorba de o cauză pendinte sau una de novo.

Câtă vreme decizia pronunțată în cererea de revizuire nu i-a fost comunicată, revizuenta a solicitat să i se dea posibilitatea de a completa motivarea prezentei revizuiri în funcție de cele pe care le va observa în hotărâre, după ce aceasta îi va fi adusă la cunoștință, precum și de faptul dacă mai menține sau nu prezenta cerere.

In drept, prezenta cerere a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 punctul 8 C. proc. civ.

În ședința publică din 5 decembrie 2019, revizuenta a depus completare la cererea de revizuire, prin care s-a arătat că:

În ceea ce privește momentul formulării completării motivării cererii de revizuire, revizuenta a arătat că a formulat prezenta cerere sub imperiul prevederilor art. 508 punctul 4 C. proc. civ. Nou și că a primit Decizia 1494/2019 a Înaltei Curți în data de 28.11.2019, la cerere, drept pentru care a solicitat a se constata că prezenta completare a cererii de revizuire este una formulată în termen.

Revizuenta a arătat că își menține și după comunicarea deciziei a cărei revizuire se solicită motivele de fapt și de drept invocate în cererea de revizuire, alături de toate susținerile referitoare la legea aplicabilă speței și la competența de soluționare a ei.

A arătat că urmează a se referi doar la motivele pentru care Înalta Curte, prin Decizia 1494/2019 a apreciat că precedenta cerere de revizuire este inadmisibilă și a respins-o ca atare, cu precizarea că se va insista doar asupra celor care duc, în opinia sa, la admiterea prezentei cereri.

Revizuenta a arătat că precedenta cerere de revizuire a fost formulată nu împotriva unei decizii de recurs, ci împotriva unei hotărâri pronunțate în soluționarea unei contestații în anulare, definitivă, drept pentru care a considerat că prevederile invocate, respectiv cele care impun ca prin decizia de recurs să se evoce fondul litigiului, nu sunt aplicabile.

Arată că nu a criticat altceva, în afară de faptul că acea decizie din contestația în anulare vine în contradicție nu cu una, ci cu două decizii date de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, hotărâri care din momentul pronunțării devin obligatorii pentru toate instanțele de judecată din țară și fac parte din sistemul național de drept.

S-a susținut că o decizie a Înaltei Curți dată într-o astfel de cauză nu poate fi socotită practică judiciară, care se aplică în mod facultativ, ci o prevedere obligatorie a sistemului legislativ civil.

Atât timp cât dispozitivul deciziei din recurs, pronunțată de către Tribunalul Constanța, diferă de dispozitivul sentinței pronunțate în fond de către Judecătoria Constanța, revizuenta a considerat că instanța de recurs a evocat fondul, reapreciindu-l, singurul mod în care se poate pronunța o astfel de decizie; iar judecata fiind pe textele de lege aplicabile din vechiul C. proc. civ., respectiv 309 indice 1, în acest caz, practic, recursul nu avea rolul unui control de legalitate, ci un caracter devolutiv, precum apelul din Noul Cod.

După aceste considerații asupra deciziei Înaltei Curți, revizuenta a arătat că motivele fundamentale pentru care prezenta cerere de revizuire este întemeiată rezidă în aprecierea instanței care a pronunțat-o în sensul că deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nu se aplică de la data publicării lor în Monitorul Oficial, ci se aplică în mod diferențiat de la speță la speță, în funcție de legea aplicabilă la momentul producerii faptei juridice (în cel mai larg înțeles al termenului) dedusă judecății.

S-a arătat că acest lucru vine în contradicție în primul rând cu prevederea expresă din noul cod care arata că dezlegarea acestor chestiuni de drept este obligatorie pentru instanțe.

Legiuitorul nu a prevăzut vreo condiție implicită și/sau explicită pentru aplicarea acestui text de lege, ci, dimpotrivă, i-a prevăzut obligativitate expresă, alături de momentul de la care se aplică - de la publicarea în Monitorul Oficial.

Pe cale de consecință, revizuenta a susținut că aprecierea Înaltei Curți referitoare la inaplicabilitatea prevederilor celor două decizii pronunțate pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dezlegarea cererii de revizuire este una eronată.

În acest sens, revizuenta a arătat că trebuie a fi interpretate, mutatis mutandis, prevederile Deciziei Curții Constituționale 874/18.12.2018, iar dat fiind faptul că a dezvoltat această chestiune în cererea prezentă de revizuire, a arătat doar că își menține integral cele acolo susținute.

Cu privire la aprecierea făcută de către Înalta Curte în motivarea respingerii inadmisibilității cererii de revizuire, respectiv aceea că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri de dezlegare a unor chestiuni de drept este o cale de atac extraordinară, care nu este prevăzută de vechiul C. civ., revizuenta a considerat că această interpretare data de către completul care a soluționat cererea de revizuire este una eronată, din următoarele considerente:

Căile de atac, prin definiția lor, sunt hotărâri judecătorești punctuale, date pentru soluționarea unui caz, între părțile împrocesate, și prin dispozitivul lor ele păstrează sau modifică ceea ce a hotărât instanța inferioară în grad.

Deciziile Înaltei Curți, date pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dimpotrivă, se aplică obligatoriu, se aplică erga omnes, și mai ales ele nu schimbă vreo hotărâre judecătorească pronunțată în cauză.

Revizuenta a solicitat a se observa că această sesizare a Înaltei Curți dată pentru dezlegarea unor chestiuni de drept trebuie făcută pe parcursul judecății unei cauze în ultimă instanță, anterior pronunțării unei hotărâri definitive în acea speță, iar decizia Înaltei Curți pentru a dezlega o chestiune de drept se aplică în mod obligatoriu atât față de completul de judecată care a sesizat-o, cât și față de toate celelalte complete de judecată din structura puterii judecătorești, ca efect al legii.

Revizuenta a mai susținut că atât timp cât prin decizia Înaltei Curți dată în dezlegarea unor chestiuni de drept nu se modifică o hotărâre judecătorească, ci se stabilește cum se aplică și interpretează unitar, la nivel național, un text de lege, în niciun caz aprecierea că este vorba despre o cale de atac extraordinară nu poate fi o apreciere temeinică.

In plus, a arătat revizuenta, de esența unei căi de atac, ordinare sau extraordinare, sunt următoarele prevederi: a identificării formale a hotărârii care poate fi atacată, a termenului până la care poate fi promovată, după pronunțarea hotărârii atacate, precum și a soluțiilor pe care le poate pronunța instanța de control judiciar.

A solicitat a se observa că din reglementarea legală a modului și scopului pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție poate pronunța hotărâri pentru dezlegarea unor chestiuni de drept lipsesc toate aceste elemente și, pe cale de consecință, atât timp cât decizia de speță 1494/2019 vine, prin motivarea ei, să încalce cele două decizii date de Înalta Curte de Casație și Justiție pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în opinia revizuentei prezenta cerere de revizuire este întemeiată.

În ședința publică din 13 februarie 2020, Înalta Curte a respins excepția lipsei de competență a prezentului complet și excepția legată de normele aplicabile în cauză, invocate de către revizuentă, pentru considerentele reținute în practica.

Revizuenta a depus, în ședința publică din 13 februarie 2020, o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea dezlegării unei chestiuni de drept, întemeiată pe dispozițiile art. 519-520 Noul C. proc. civ., pe care Înalta Curte a respins-o având în vedere cele reținute în practica.

Se impune subliniat că, deși revizuenta a indicat în cuprinsul cererii de revizuire dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. (8) din Noul C. proc. civ., față de prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, potrivit căruia dispozițiile Noului C. proc. civ. se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, în speță sunt incidente dispozițiile C. proc. civ. de la 1865.

Examinând admisibilitatea cererii de revizuire, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său peremptoriu și de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a o respinge, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Cererea dedusă judecății de față are ca obiect revizuirea deciziei nr. 1494 din 26 septembrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 141 din 23 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018; prin această din urmă hotărâre s-a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 22 din 20.02.2018 și a încheierii de ședință din data de 13.02.2018 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosar nr. x/2016.

În speță, se constată că prezenta cerere de revizuire este formulată împotriva unei decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unei anterioare cereri de revizuire.

În ceea ce privește obiectul cererii de revizuire, se reține că, potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri..."

Așadar, textul evocat prevede că revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, poate fi promovată împotriva unei hotărâri definitive în apel sau prin neapelare sau împotriva unei hotărâri a instanței de recurs, atunci când evocă fondul.

Or, astfel cum deja s-a arătat decizia atacată cu prezenta cerere de revizuire este pronunțată de Înalta Curte în soluționarea unei alte cereri de revizuire, soluționată pe calea excepției de inadmisibilitate.

Prin urmare, o hotărâre pronunțată în revizuire nu reprezintă nici o hotărâre definitivă în apel sau prin neapelare, după cum nu este nici o hotărâre a instanței de recurs, caz în care, aceasta ar trebui să evoce fondul.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. au valoarea unor norme imperative, de ordine publică, organizând exercițiul acestei căi extraordinare de atac, în condițiile și pentru motivele strict și limitativ stabilite de lege, drept pentru care cererea de revizuire promovată cu încălcarea acestor prevederi legale este inadmisibilă.

În raport de cele constatate, Înalta Curte apreciază că nu mai prezintă relevanță analiza celorlalte condiții de admisibilitate a cererii de revizuire ce face obiect al prezentei cauze.

Așa fiind, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. (fostă S.C. A. S.R.L.).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. (fostă S.C. A. S.R.L.) împotriva deciziei nr. 1494 din 26 septembrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2020.