ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 840/2020

Ședința publică din data de 19 mai 2020

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 387 din 13 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1494 din 26 septembrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

În motivarea acestei hotărâri, Înalta Curte a reținut, în sinteză, că prin decizia ce a făcut obiectul cererii de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire împotriva deciziei civile nr. 141 din 23 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018; prin această din urmă hotărâre s-a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 22 din 20.02.2018 și a încheierii de ședință din 13.02.2018, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosar nr. x/2016.

Astfel, instanța supremă a constatat că cererea de revizuire este formulată împotriva unei decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unei anterioare cereri de revizuire, nefiind îndeplinite criteriile prevăzute de dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865, privind cazurile în care se poate cere revizuirea unei hotărâri.

Împotriva deciziei nr. 387 din 13 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, revizuenta S.C. A. a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. adoptat prin Legea 134/2010.

Astfel, revizuenta a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate admisibilitatea prezentei cereri de revizuire, să se încuviințeze prezenta cerere de revizuire, să se anuleze în tot hotărârea a cărei revizuire s-a cerut pe această cale, respectiv decizia 387, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul x/2019, în data de 13.02.2020, ulterioară deciziilor nr. 9/2016 și nr. 18/2018, pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în completele întrunite pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, întrucât conține dispoziții potrivnice acestor decizii.

În ceea ce privește instanța competentă pentru depunerea prezentei cereri, revizuenta a arătat că ambele complete care au pronunțat aceste decizii au fost constituite din câte cinci judecători de la secția I Civilă, secția a II-a civilă, secția de contencios administrativ și fiscal, alături de Președinții celor trei secții și de Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar, pe cale de consecință, în prezenta cauză devin aplicabile prevederile 520 alin. (8) și (9) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Astfel, a apreciat revizuenta că, atâta vreme cât pentru dezlegarea unor chestiuni de drept se constituie complete de judecată în virtutea prevederilor art. 520 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, și o cerere prin care se solicită revizuirea unei hotărâri date de către Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un complet obișnuit al unei secții, pronunțată ulterior publicării acestor decizii în Monitorul Oficial, trebuie să fie soluționată în aceeași manieră, respectiv prin constituirea unui astfel de complet.

Cum constituirea acestor complete se face de către Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar în cazul de față componența completului a fost asigurată de către magistrați din trei secții diferite ale ICCJ, revizuenta susține că alin. (1) al art. 520, teza inițială din C. proc. civ. devine pe deplin aplicabil în prezenta cauză.

În ceea ce privește normele de drept aplicabile prezentei cereri, revizuenta a considerat că în prezenta cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, ținând cont de interpretarea dată de către Curtea Constituțională prevederilor art. 27 C. proc. civ., prin decizia 874/18.12.2018, respectiv aliniatele 71-74 din motivarea acestei decizii.

Câtă vreme s-a statuat că o decizie cu aplicabilitate erga omnes, pronunțată de către o instanță de judecată cu astfel de competență, se aplică imediat, fără a diferenția între cauze pendinte și cauze ulterioare pronunțării ei, și câtă vreme în prezenta cauză primele hotărâri judecătorești sunt deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 9/2016 și nr. 18/2018 date pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cele decise de către Curtea Constituțională prin decizia 874/2018 sunt aplicabile, mutatis mutandis, și cauzei de față, a mai arătat revizuenta.

Pentru a sublinia similitudinea situațiilor (în prezenta cauză, cele două decizii I.C.CJ. sunt unele care se aplică erga omnes), revizuenta a redat paragraful 72 din decizia CCR anterior amintită.

Revizuenta a arătat că prin decizia 387/13.02.2020, Înalta Curte a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire pe care a declarat-o, subliniind că nu cunoaște care a fost motivul pentru care a fost respinsă cererea sa, întrucât nu este încă redactată. Însă, în cazul în care completul care a pronunțat decizia a considerat că, deoarece s-a formulat o cerere de revizuire a unei contestații în anulare judecată sub imperiul C. proc. civ. de la 1865, deciziile 9/2016 și 18/2018 nu sunt aplicabile, în prezenta cerere se aplică prevederile C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 și, dacă nu va fi primită prima parte a motivării, mai exact cea care se referă la opinia revizuentei referitoare la competența de soluționare, devin aplicabile prevederile art. 513 alin. (6) C. proc. civ.

Pe fondul cererii, referitor la condiția ca în cauză să existe două hotărâri potrivnice, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, revizuenta a arătat că sunt îndeplinite în totalitate condițiile de formă impuse de pct. 8 al art. 509 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 din următoarele considerente:

Hotărârile sunt definitive, atâte cele anterioare (deciziile I.C.C.J. date pentru dezlegarea unor chestiuni de drept), cât și cea pronunțată de către secția a II-a Civilă a Înaltei Curți.

În ceea ce privește condiția ca cele două hotărâri să fie date în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, revizuenta a opinat că și acestea sunt pe deplin îndeplinite, din următoarele considerente:

Hotărârea a cărei revizuire se cere a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor deciziilor I.C.C.J. 9/2016 și 18/2018; că aceste decizii sunt hotărâri judecătorești este clar: sunt pronunțate de către o instanță de judecată (I.C.C.J.), de către un complet/complete legal constituite pentru a soluționa o chestiune de drept, și respectă astfel toate condițiile de fond și de formă pentru a fi considerate hotărâri judecătorești, în sensul dat de C. proc. civ. de la 1865 și C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 acestui termen.

În continuare, s-a arătat, potrivit dispozițiilor legale, odată pronunțate și publicate în Monitorul Oficial, deciziile Înaltei Curți date pentru dezlegarea unor chestiuni de drept devin obligatorii și se aplică imediat; prevederile art. 521 alin. (3) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010 fiind clare în acest sens.

Mai mult, doctrina și jurisprudența au stabilit fără excepție că, de la data pronunțării - publicării în Monitorul Oficial, aceste decizii devin parte integrantă a sistemului de drept național.

Pe cale de consecință, atât timp cât deciziile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sunt opozabile erga omnes, raționamentul logic formal și logic juridic impune a constata că se aplică și părților din prezenta cauză, respectiv părților din dosarul soluționat de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

În ceea ce privește dispozițiile contradictorii ale hotărârilor, respectiv a dispozițiilor potrivnice din cuprinsul hotărârii Înaltei Curți de Casație și Justiție, a cărei revizuire se solicită, revizuenta a învederat următoarele:

Decizia 9/2016 și decizia 18/2018, pronunțate de către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru dezlegarea unor chestiuni de drept interzic în mod formal, expres și absolut ca mandatarii persoane juridice să desfășoare pentru clienții lor - mandanții - activități ce au caracter juridic, stabilind totodată că aceste activități nu pot fi prestate nici de către personalul acestor firme, cu pregătire juridică; aceste interdicții se aplică pentru toate activitățile care au caracter juridic, și cu precădere decizia din 2018 interzice în mod expres prestarea acestor activități în etapa executării silite.

Revizuenta a arătat că prin decizia civilă 141/23.11.2018, pronunțată de către Tribunalul Constanța, în mod irevocabil, s-a statuat în pagina 4, alin. (7), că: "De asemenea se observă că printr-o motivare ce respectă exigențele art. 261, cu trimiteri exprese la textele legale incidente, instanța de recurs a răspuns tuturor criticilor, excepțiilor și apărărilor deduse judecății de recurenta contestatoare A. S.R.L. și a administrat toate probatoriile admisibile în această cale de atac, cu sublinierea că deciziile nr. 9/2016 si 18/2018 pronunțate de Înalta Curte de Casație si Justiție în aplicarea art. 519 Noul C. proc. civ. cu referire la art. 84 Noul C. proc. civ. nu pot fi valorificate în prezenta cauză ce se judecă după normele prevăzute de C. proc. civ. de la 1865".

Astfel, revizuenta a susținut că Tribunalul Constanța, în motivarea deciziei pronunțate în recurs, o sancționează tocmai pentru că nu a îndeplinit exact acest gen de activități, reținând că, prin neîndeplinirea unor activități în esența lor ilegale (prin interpretarea exhaustivă a acestor decizii ale Înaltei Curți), revizuenta se face vinovată de neîndeplinirea obligațiilor de diligență asumate prin contractul de mandat.

Revizuenta a arătat că, deși nu se află încă în posesia deciziei a cărei revizuire se solicită, nefiind redactată în acest moment, poate presupune suficient de rezonabil că și în judecarea acesteia s-a întâmplat același lucru, respectiv că s-a considerat că dispozițiile deciziilor Înaltei Curți, date pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se aplică sau nu în funcție de legea care guvernează cauza, și nu imediat și obligatoriu, indiferent că este vorba de o cauză pendinte sau una de novo.

Câtă vreme decizia pronunțată în cererea de revizuire nu i-a fost comunicată, revizuenta a solicitat să i se dea posibilitatea de a completa motivarea prezentei revizuiri în funcție de cele pe care le va observa în hotărâre, după ce aceasta îi va fi adusă la cunoștință, precum și de faptul dacă mai menține sau nu prezenta cerere.

În drept, prezenta cerere a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

La 18 mai 2020, revizuenta a depus completare la cererea de revizuire și concluzii scrise, prin care s-a arătat că în opinia revizuentei, în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Examinând admisibilitatea cererii de revizuire, a cărei analiză este prioritară raportat la aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său peremptoriu și de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a o respinge, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente:

Cererea dedusă judecății de față are ca obiect revizuirea deciziei nr. 387 din 13 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1494 din 26 septembrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.

În speță, se constată că prezenta cerere de revizuire este formulată împotriva unei decizii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unei anterioare cereri de revizuire.

În ceea ce privește obiectul cererii de revizuire, se reține că, potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., "Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri..."

Așadar, textul evocat prevede că revizuirea, cale extraordinară de atac de retractare, poate fi promovată împotriva unei hotărâri definitive în apel sau prin neapelare sau împotriva unei hotărâri a instanței de recurs, atunci când evocă fondul.

Or, astfel cum deja s-a arătat, decizia atacată cu prezenta cerere de revizuire este pronunțată de Înalta Curte în soluționarea unei alte cereri de revizuire, soluționată pe calea excepției de inadmisibilitate.

Prin urmare, o hotărâre pronunțată în revizuire nu reprezintă nici o hotărâre definitivă în apel sau prin neapelare, după cum nu este nici o hotărâre a instanței de recurs, caz în care, aceasta ar trebui să evoce fondul.

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este știut că recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ. au valoarea unor norme imperative, de ordine publică, organizând exercițiul acestei căi extraordinare de atac, în condițiile și pentru motivele strict și limitativ stabilite de lege, drept pentru care cererea de revizuire promovată cu încălcarea acestor prevederi legale este inadmisibilă.

În raport de cele constatate, Înalta Curte apreciază că nu mai prezintă relevanță analiza celorlalte condiții de admisibilitate a cererii de revizuire ce face obiect al prezentei cauze.

Așa fiind, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei nr. 387 din 13 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2019.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 mai 2020.