ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.03.2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 353/2017

HOTĂRÂRE
01.03.2017
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 353/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Deliberând, în temeiul dispozițiilor art. 483 alin. (2) și art. 457 C. proc. civ., din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin cererea introductivă reclamanta A. a solicitat, în temeiul art. 973, 1173 C. civ., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate simulația prin interpunere de persoane și nulitatea absolută a biletului la ordin emis pentru suma de 50000 euro de către S.C. Cariere S.R.L. deoarece nu a fost semnat și încheiat de reclamantă.

Prin sentința civilă nr. 6113 din data de 15.12.2014 pronunțată de Judecătoria Arad a fost admisă excepția necompetenței, invocată din oficiu, a fost declinată competența soluționării cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. împotriva pârâților B. și C. în favoarea Tribunalului Arad și a fost dispusă trimiterea dosarului spre competentă soluționare la această instanță.

Prin sentința civilă nr. 215 din 26 februarie 2015 pronunțată în dosarul nr. x/2014, Tribunalul Arad a respins acțiunea formulată de reclamanta A. împotriva pârâților B. și C., pentru constatare simulație și nulitate absolută a biletului la ordin emis pentru suma de 50.000 euro și a obligat reclamanta să plătească pârâtului B. suma de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A..

Prin decizia civilă nr. 1094 din 03 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta-apelantă A. în contradictoriu cu intimații-pârâți C. și B., împotriva sentinței civile nr. 215 din 26 februarie 2015 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2014 având ca obiect acțiune în constatarea simulației/nulității absolute. A fost admis apelul incident declarat de pârâtul apelant B. în contradictoriu cu reclamanta A. împotriva aceleași sentințe. A fost schimbată în parte sentința atacată în sensul că a fost admisă în integralitate capătul accesoriu de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată și obligată reclamanta A. să plătească pârâtului B. suma de 2.000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată integrale, aferente judecății în primă instanță.

Împotriva deciziei civile nr. 1094 din 03 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a formulat recurs reclamanta A., cerere înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recurenta invocă motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Analizând recursul, Înalta Curte reține că acesta are ca obiect decizia civilă nr. 1094 din 03 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, decizie definitivă.

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile în primă instanță sunt supuse numai apelului.

Conform prevederilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., modificată prin O.U.G..62/2015, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a acestei legi și până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

În speță, raportat și la prevederile art. 98 noul C. proc. civ., capătul principal al cererii de chemare în judecată este în cuantum 50.000 euro (echivalent RON 225.000 RON), sub pragul prevăzut de dispozițiile evocate.

Prin urmare, decizia recurată nu este susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte, va respinge recursul ca inadmisibil.

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1094 din 3 decembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 martie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-06-16
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1028/2020
în sumă de 700 RON. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.C. C. S.A. Prin decizia nr. 726/2018 din 17 septembrie 2018 pronunțată în dosar, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis apelul promovat de apelanta-pârâtă C. S.A
ÎCCJ 2017-11-09
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1645/2017
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 17 februarie 2014, sub nr. x/3/2014, reclamanta SC
ÎCCJ 2018-02-21
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 452/2018
Ședința publică din data de 21 februarie 2018 Asupra cererii de recurs de față Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați sub nr. x/2014, reclaman
ÎCCJ 2018-02-15
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 384/2018
. x/2016 în sensul că, a respins acțiunea reclamantei și a obligat reclamanta A. la plata sumei de 148,70 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru. Împotriva deciziei civile nr. 311 din 20 septembrie 2017 pronunțată de Tribuna
ÎCCJ 2017-03-01
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 355/2017
Deliberând, în temeiul dispozițiilor art. 483 alin. (2) și art. 457 C. proc. civ., din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată p
Sursă