ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1645/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 17 februarie 2014, sub nr. x/3/2014, reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtele B. - Sucursala București și C. SRL, a solicitat tribunalului ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună constatarea nulității absolute a biletelor la ordin emise în baza Contractului de leasing din 31 august 2010, în valoare totală de 4.295.983,2 EUR; constatarea nulității absolute a avalului A. menționat pe biletele la ordin; desființarea efectelor garanțiilor create prin avalul biletelor la ordin; constatarea inexistenței obligației cambiale în sarcina A.; obligarea pârâtelor la restituirea către reclamantă a originalelor biletelor la ordin; obligarea pârâtelor la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 948 pct. 1 și 2, art. 953, art. 966, art. 969 C. civ. de la 1865, art. 19 și urm. din Legea nr. 58/1934, dispozițiile Normei-cadru nr. 7/1994 al B.N.R.

Pârâtele B. și C. SRL au depus la data de 16 aprilie 2014 întâmpinare prin care au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, cu privire la toate capetele de cerere invocate, ca fiind nelegală și netemeinică; obligarea reclamantei la suportarea cheltuielilor de judecată pricinuite de prezenta cauză. Pe cale de excepție, au fost invocate excepția inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 2 alin. (1)-(2) din Legea nr. 192/2006 actualizată și excepția inadmisibilității cererii formulată pe calea dreptului comun și nu a Legii speciale nr. 58/1934.

La data de 6 mai 2014 reclamanta a depus răspuns la întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității de reprezentant în privința reprezentantului legal și convențional al pârâtelor.

Prin Sentința civilă nr. 5.012 din 16 octombrie 2014 Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins excepția lipsei calității de reprezentant în privința reprezentantului legal și convențional al pârâtelor, astfel cum a fost invocată și precizată de către reclamantă, ca neîntemeiată, a respins excepția inadmisibilității cererii pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 2 alin. (1)-(2) din Legea nr. 192/2006 actualizată, invocată de pârâte ca neîntemeiată.

A admis excepția inadmisibilității formulării cererii pe calea dreptului comun invocată de pârâte și a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta SC A. SA în contradictoriu cu pârâtele C. - Sucursala București (B. - Sucursala București) și C. SRL, ca fiind inadmisibilă.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că acțiunea promovată de reclamantă este o acțiune de drept comun care nu îi este permisă părții în raport de apărările formulate și față de care nu devin incidente prevederile art. 19 din Legea nr. 58/1934 privind cambia și biletul la ordin.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC A. SA.

Curtea de Apel București, secția VI-a civilă, prin Decizia nr. 1.980 A din 2 decembrie 2015 a respins apelul formulat de apelanta SC A. SA, împotriva Sentinței civile nr. 5.012 din data de 16 octombrie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, ca nefondat, reținând în esență legalitatea și temeinicia sentinței apelate din perspectiva criticilor formulate.

Apelanta-reclamantă a formulat cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei pronunțate în sensul înlăturării din dispozitivul acestei a mențiunii definitivă.

Prin Încheierea nr. 13 din 3 februarie 2016, Curtea de Apel a respins cererea de îndreptare a erorii materiale.

Împotriva acestei decizii și a Încheierii nr. 13A din 3 februarie 2016 a declarat recurs reclamanta SC A. SA.

Recurenta-reclamantă își subsumează criticile motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reproșând instanței de control judiciar, pe de-o parte, aplicarea și interpretarea greșită a normelor de drept material reglementate de Legea nr. 58/1934 privind cambia și biletul la ordin din perspectiva menținerii soluției de inadmisibilitate a acțiunii pronunțată de instanța de fond iar, pe de altă parte, aplicarea greșită a legii în ceea ce privește soluția pronunțată prin încheierea recurată.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cât privește decizia atacată, criticile de nelegalitate formulate de recurent vizează, în esență, faptul că instanța de apel, menținând soluția pronunțată de instanța de fond, făcând o interpretare eronată a dispozițiilor Legii nr. 58/1934 privind cambia și biletul la ordin, a exclus posibilitatea promovării acțiunii în constatarea nulității absolute a biletelor la ordin pe calea unei acțiuni de drept comun întemeiate pe absența condițiilor generale de validitate a actelor juridice civile.

În fundamentarea acestei critici recurenta aduce următoarele argumente:

Instanța de apel a reținut că existența dispozițiilor legii speciale privind reglementarea contestației la executare înlătură posibilitatea promovării acțiunii de drept comun, deși condițiile de validitate ale actelor juridice civile se aplică și titlurilor de credit în mod corespunzător, acestea completându-se cu prevederile Legii nr. 58/1934, după cum a fost reținut constant atât în doctrină, cât și în practica instanțelor judecătorești.

Instanța de apel, în mod incorect, s-a raportat la dispozițiile Legii nr. 58/1934 ca fiind derogatorii de la dreptul comun, respectiv de la reglementările ce prevăd condițiile esențiale pentru validitatea actelor juridice civile (consimțământ, obiect și cauză). A admite opinia instanței de apel ar însemna că în circuitul civil pot exista acte juridice lipsite de elemente fundamentale, iar dacă acestea sunt bilete la ordin, singura cale de desființare a lor este cea a contestației la executare prevăzută de Legea nr. 58/1934.

Contrar celor reținute de instanța de apel, opinia recurentei este în sensul că, prin calea de atac reglementată în cadrul legii speciale, pot fi invocate încălcări prevăzute de respectiva lege.

Acțiunea A. este o acțiune în constatarea nulității absolute a unor bilete la ordin, astfel încât nu i se pot aplica dispozițiile Legii nr. 58/1934 privind cambia și biletul la ordin, care prevăd calea de atac a contestației la executare, în primă instanță, care ar fi susceptibilă doar de calea de atac a apelului. Numai în situația în care A. ar fi invocat nulitatea biletelor la ordin prin mijlocul procedural al contestației la executare, hotărârea pronunțată în primă instanță ar fi fost susceptibilă doar de apel. Chiar prin absurd, în situația în care prima instanță, Tribunalul București, s-ar fi considerat învestită cu o cerere de contestație la executare întemeiată pe Legea cambiei, ar fi trebuit în mod necesar să dispună declinarea cauzei către instanța competentă din punct de vedere material să judece astfel de pricini, respectiv către judecătoria de la sediul debitorului, întrucât tribunalul nu ar fi avut competența materială să procedeze la reținerea pricinii spre judecată.

Acțiunea promovată nu este o contestație la executare, astfel încât singurele dispoziții procedurale aplicabile din acest punct de vedere sunt cele prevăzute de legiuitor în Noul C. proc. civ.. Acest act prevede posibilitatea atacării hotărârilor pronunțate în primă instanță în funcție de valoarea cererii introductive, printre altele.

Raportându-se la art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., indicând faptul că valoarea cererii de chemare în judecată este de 4.295,983,2 EUR, recurenta apreciază că nu este incident niciun text de lege care să limiteze posibilitatea părților de a ataca soluția instanței de apel, soluționarea în fond și în apel doar cu privire la excepția inadmisibilității neavând nicio relevanță în determinarea căii de atac, de vreme ce legiuitorul însuși nu a făcut această distincție și nu a exceptat hotărârile prin care instanța se pronunță pe o excepție, fără a intra în fondul cauzei, de la posibilitatea de a fi atacate și cu apel și cu recurs.

Încălcarea dispozițiilor legale substanțiale instituite de legiuitor pentru protecția intereselor subiectelor de drept poate fi invocată în mod firesc în plan procedural printr-o acțiune separată, prin care se urmărește nulitatea absolută a acestora.

Astfel se arată, decizia recurată este nelegală sub acest aspect, întrucât instanța de apel a analizat în mod eronat caracterul special al dispozițiilor Legii nr. 58/1934, care într-adevăr reglementează aspecte particulare privind titlurile de credit în sine, însă nu exclud condițiile esențiale pentru validitatea actului juridic civil obișnuit.

Instanța de apel nu s-a raportat la faptul că, pentru a fi valide, titlurile de credit trebuie să îndeplinească concomitent atât condițiile generale reglementate pentru actul juridic civil, cât și pe acelea instituite prin legea specială referitoare la cambie și la biletul la ordin. Per a contrario, se poate ajunge la concluzia potrivit căreia un bilet la ordin este valid dacă îndeplinește exclusiv condițiile Legii nr. 58/1934, deși îi lipsesc elementele esențiale ale unui act juridic civil.

Consideră recurenta că aplicarea corectă a normei speciale ar fi trebuit să conducă la concluzia conform căreia toate cambiile și biletele la ordin sunt acte juridice obișnuite, în sensul că sunt supuse prevederilor dreptului comun privind condițiile esențiale de validitate prevăzute de C. civ. și că nu toate actele juridice obișnuite pot fi cambii sau bilete la ordin, ci doar acelea care, în plus față de prevederile dreptului comun, îndeplinesc și condițiile formale și substanțiale prevăzute de Legea nr. 58/1934.

În ceea ce privește avalizarea, care în sine reprezintă un act juridic separat, se arată că aceasta este supusă de asemenea dispozițiilor generale privind validitatea actelor juridice civile, cât și normelor speciale reglementate de Legea nr. 58/1934, astfel că, reglementarea unor aspecte specifice privind forma, protestul ori regresul în materie cambială nu exclude condițiile generale aplicabile oricărui act juridic aflat în circuitul civil, în speță fiind relevante cauza și consimțământul.

În continuare, recurenta face trimitere la doctrina și jurisprudența pe care la consideră relevante în ilustrarea faptului că, pe de o parte, în analiza motivelor de nulitate absolută, instanța nu este limitată la verificarea dispozițiilor legii speciale, ci urmează să observe și îndeplinirea condițiilor de fond pentru încheierea actelor juridice civile și că, pe de cealaltă parte, practica judiciară a fost constantă în a aprecia fie direct, fie indirect, admisibilitatea motivelor referitoare la încălcarea condițiilor de validitate a actelor juridice civile - titluri de valoare - formulate pe calea unei acțiuni de drept comun.

Referindu-se la Încheierea pronunțată de instanța de apel, nr. 13A din 3 februarie 2016, recurenta-reclamantă precizează faptul că, deși din motivarea instanței de apel ce poate deduce faptul că mențiunile inexacte din cuprinsul dispozitivului nu pot conduce la eludarea căii de atac, care îi este recunoscută părții în temeiul legii, conform art. 457 C. proc. civ.

Intimatele-pârâte C. - Sucursala București și C. SRL București au formulat întâmpinare prin care au solicitat, pe cale de excepție, anularea recursului, ca nemotivat iar pe fond, respingerea recursului, ca nefondat.

Înalta Curte, prin Încheierea de la 22 iunie 2017, a respins cererea petentei SC A. SA București, de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, în temeiul art. 519 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta:

Recurenta-reclamantă formulează o singură critică, subsumată motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta vizând nelegalitatea deciziei recurate în privința excluderii posibilității de promovare a acțiunii în constatarea nulității absolute a biletelor la ordin și fiind susținută prin reiterarea argumentelor folosite în fundamentarea apelului promovat de aceeași parte împotriva hotărârii instanței de fond.

Instanța de apel, față de limitele învestirii, s-a raportat în mod corect la dispozițiile Legii nr. 58/1934, ca fiind derogatorii de la dreptul comun, respectiv la reglementările ce prevăd condițiile esențiale pentru validitatea actelor juridice civile, în considerarea particularităților de regim juridic aplicabil contenciosului cambial.

Specificitatea titlurilor comerciale de valoare din funcțiile pe care le îndeplinesc derivă în principal din identitatea existentă între titlu și dreptul pe care îl încorporează, din funcțiile pe care le îndeplinesc, justifică unicitatea dreptului cambial, atât din perspectiva dispozițiilor referitoare la formularea și valorificarea titlurilor de valoare, cât și a celor referitoare la realizarea creanței cambiale, la procedura execuțională și constituie rațiunea care a stat la baza creării dreptului cambial, ca sistem distinct, autonom reglementat de Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin.

Prin art. 16 al Titlului IV denumit Modificarea și completarea unor legi speciale din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., publicată în M. Of. nr. 365 din 30 mai 2012, art. 62 a fost modificat în sensul că unica posibilitate, de atacare a obligației cambiale o reprezintă contestația la executare, eliminându-se calea procesuală a opoziției la executare.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, prin Decizia nr. 4 din 19 ianuarie 2009, publicată în M. Of. nr. 381 din 4 iunie 2009, a statuat asupra caracterului exclusivist, derogatoriu și special al dreptului cambial față de dreptul comun, față de faptul că prioritatea incidenței dreptului cambial este strict condiționată de îndeplinirea unor formalități specifice pentru valorificarea titlurilor de credit și că executarea cambială constituie un sistem executor propriu dreptului cambial.

Așadar, dreptul cambial are un caracter derogatoriu și special în raport de dreptul comun, împrejurare ce presupune aplicarea principiului specialia generalibus derogant, ceea ce impune în această materie unicitatea căii procesuale ce poate fi valorificată în vederea constatării unei creanțe cambiale, aceasta fiind contestația la executare reglementată de art. 62 din Legea nr. 58/1934, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 76/2012.

Aserțiunea recurentei-reclamante potrivit căreia suprimarea opoziției la executare prin modificările aduse legii speciale de Legea nr. 76/2012 ar deschide calea procesuală a constatării nulității absolute întemeiată pe dispozițiile dreptului comun a fost corect înlăturată de instanța de apel în condițiile în care modificările de terminologie nu au produs modificări de drept substanțial, domeniul de aplicare al contestației la executare reglementat de art. 62 din evocata lege incluzând atât excepțiile de fond cât și cele de formă relative la titlurile de credit, fiind astfel conservate garanțiile procesuale existente în reglementarea anterioară, pe calea contestației la executare putându-se analiza și valabilitatea titlului cambial, inclusiv obligațiile ce revin avalistului.

În consolidarea raționamentului expus prezintă relevanță dispozițiile art. 713 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească - ipoteză în care se situează prezenta cauză - se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt și de drept privitoare la dreptul cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui.

Această reglementare exclude expres posibilitatea invocării unor aspecte ce țin de valabilitatea titlului cambial pe calea dreptului comun în condițiile existenței unei căi de atac specifice contenciosului cambial.

Curtea Constituțională prin Decizia nr. 6/2015 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 62 alin. (1), (4) și (5) precum și celor ale art. 63 din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 76/2012, reține în hotărâre că, în cuprinsul art. 62 din Legea nr. 58/1934 modificată, legiuitorul a înlocuit sintagma inițială de opoziție la executare cu cea de contestație la executare, că având în vedere caracterul formalizat al dreptului cambial, prevederile art. 62 din lege reprezintă norma specială, acestea aplicându-se cu prioritate față de dreptul comun, astfel încât, în materia dreptului cambial opoziția/contestația la executare se va judeca după procedura prevăzută de legea specială.

Împrejurarea că în art. 63 din evocata lege se regăsește termenul, "opoziție" nu este de natură a anula intenția exprimată de legiuitor în articolul precedent de a institui contestația la executare ca fiind singura cale de atac, cu o fizionomie juridică aparte, aspect ce particularizează procedura specială a contestației la executare reglementată de art. 62 din Legea nr. 58/1934 față de cea reglementată de art. 713 alin. (2) C. proc. civ., neputându-se accepta astfel existența a două proceduri paralele, între care partea interesată ar avea dreptul să opteze.

Urmare a modificărilor operate de Legea nr. 76/2012, contopirea opoziției la executare cu contestația la executare are ca efect unificarea domeniului de aplicare și a condițiilor de exercitare a acestora, pe calea contestației la executare putând fi analizate excepțiile cambiale, atât cele care vizează forma titlului de credit, condițiile procedurale pentru punerea în executare a acestora, dar și excepțiile cambiale ce presupun analizarea fondului raporturilor fundamentale ce stau la baza titlurilor de credit și prin care se pune în discuție fondul raporturilor de drept cambial, astfel că dreptul persoanelor interesate de a contesta aspectele referitoare la valabilitatea biletelor la ordin - ipoteza în care se situează speța - subzistă, el putând fi valorificat pe calea contestației la executare.

În ceea ce privește încheierea recurată Înalta Curte constată că soluția pronunțată este legală în raport de dispozițiile art. 457 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acestuia nu are nici un efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta SC A. SA București împotriva Deciziei civile nr. 1.980 A/2015 din 2 decembrie 2015 și a Încheierii nr. 13 A/2016 din 3 februarie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi 9 noiembrie 2017.

Procesat de GGC - N