ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1028/2020

Asupra recursului,

Din actele dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 30 mai 2016 pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.R.L. și C. S.A., solicitând să se constate inexistența dreptului de creanță și a raportului cambial dintre părți, să se dispună anularea Biletului la ordin seria x nr. x din data de 22 decembrie 2015 și să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 71 din 12 februarie 2018 pronunțată în dosarul x/2016, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și Fiscal a admis excepția inadmisibilității, invocată din oficiu.

A respins, ca inadmisibil, capătul de cerere având ca obiect,inexistență drept de creanță și raport cambial".

A admis capătul de cerere având ca obiect "anulare bilet la ordin", formulat de reclamanta A. S.R.L.

A declarat nulitatea absolută a Biletului la ordin seria x nr. x/22.12.2015 emis de reclamanta A. S.R.L. și girat de pârâta B. S.R.L. către pârâta C. S.A, pentru suma de 634.000 RON.

A obligat pârâtele, în solidar, la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată constând în suma de 15445 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru în sumă de 9945 RON, onorariu avocat în sumă de 4800 RON și onorariu expert, în sumă de 700 RON.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S.C. C. S.A.

Prin decizia nr. 726/2018 din 17 septembrie 2018 pronunțată în dosar, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a admis apelul promovat de apelanta-pârâtă C. S.A. împotriva sentinței civile nr. 71 din 12 februarie 2018, pronunțată de Tribunalul Bacău și a schimbat, în parte, sentința menționată, în sensul că, a respins capătul de cerere privind anularea biletului la ordin seria x nr. x din 22 decembrie 2015, ca nefondat.

A menținut dispoziția cu privire la respingerea, ca inadmisibilă, a capătului de cerere privind inexistența dreptului de creanță și a raportului cambial.

A obligat intimații să plătească apelantului suma de 13224 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, la data de 15 noiembrie 2018, recurenta reclamantă A. S.R.L., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 23 noiembrie 2018.

Prin memoriul de recurs, recurenta-reclamantă a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, cu consecința respingerii apelului și menținerii sentinței pronunțate de Tribunalul Bacău, ca legală și temeinică.

A solicitat obligarea intimatelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cauzei la fond, apel și recurs.

Făcând trimitere la textul art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut, în esență, că hotărârea instanței de apel este nemotivată, deoarece recurenta a formulat în apel apărări care nu au fost reținute în hotărâre și nu au fost analizate și combătute critic de Curtea de Apel Bacău.

În acest sens, a arătat că instanța de apel nu a analizat: (in)aplicabilitatea și (ne)respectarea prevederilor art. 12.2 din actul adițional nr. x din data de 23 decembrie 2015 la contractul de credit nr. x din data de 7 ianuarie 2008, nu a făcut referire la răspunsul intimatei-pârâte D. S.A. la întrebarea nr. 5 din interogatoriu, conform căruia girarea biletului la ordin a fost comunicată recurentei prin adresa nr. x din data de 30 aprilie 2015 (în condițiile în care biletul la ordin și actul adițional au fost emise/încheiate la 22 decembrie 2015, respectiv 23 decembrie 2015), nu a făcut referire la aspectul menționat de recurentă referitor la împrejurarea că biletul la ordin depus la dosar nu este cel emis de recurentă, ci de o altă societate, nu a avut în vedere faptul că documentele pe care intimata-pârâtă D. S.A. le-a prezentat în justificarea obligației de plată cuprinse în biletul la ordin, respectiv contractul nr. x din data de 15 aprilie 2014 și actul adițional nr. x din data de 21 decembrie 2015, au fost denunțate ca fiind false, iar banca nu a depus la dosarul cauzei originalul acestora, susținând recurenta-reclamantă că astfel de originale nu există.

Recurenta-reclamantă a arătat și că, potrivit contractului nr. x/2014, prezentat de intimată, acest act are ca obiect "vânzarea-cumpărarea produsului/produselor din Anexa I", însă, în realitate, contractul menționat nu include nicio anexă.

A făcut referire la dispozițiile art. 1.3 din contractul nr. x din data de 7 ianuarie 2008, care stabilesc că, la prezentarea drept garanție a unui bilet la ordin, trebuia încheiată o anexă la contract, care trebuia înscrisă de către intimata D. S.A. în Arhiva Electronică de Garanții Reale Materiale, pe cheltuiala debitoarei B. S.R.L., formalitate care nu a fost îndeplinită, deoarece o astfel de înscriere nu există.

Totodată, a susținut că, potrivit art. 4.1 din acest contract, intimata-pârâtă D. S.A. avea obligația să urmărească încasarea de la emitenții biletelor la ordin a creanțelor aduse în garanție, subliniind recurenta-reclamantă că banca nu a efectuat niciun demers în acest sens

Având în vedere că instanța de apel nu a examinat efectiv aceste apărări și nu le-a combătut critic, reținând doar motivele expuse de apelantă, recurenta a considerat că hotărârea este nemotivată, fapt pentru care se impune admiterea recursului.

În ceea ce privește dovedirea relei credințe a intimatei-pârâte D. S.A., recurenta-reclamantă a relatat că, practica statornicită între aceasta și intimata-pârâtă B. S.R.L. era ca, înainte de încheierea efectivă a contractului de vânzare-cumpărare, recurenta-reclamantă să emită, în favoarea B., un bilet la ordin în alb, ce urma a fi folosit ca instrument de plată pentru garantarea plății produselor, iar contractul se negocia ulterior.

Cu toate acesta, recurenta-reclamantă a considerat că probele din dosar demonstrează că în anul 2016, între recurentă și B. nu s-au mai desfășurat relațiile comerciale ale căror obligații ar fi trebuit garantate prin emiterea biletului la ordin, neexistând un obiect al garanției și, ca atare, nexistând nici rațiunea pentru care biletul la ordin a fost emis.

Arătând că B. și D. S.A. (fostă C. S.A.) au încheiat, la data de 23 decembrie 2015, actul adițional nr. x la contractul de credit nr. x din data de 7 ianuarie 2008, a reiterat împrejurarea că nu s-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina băncii, menționată în art. 1.3 din contract, anume aceea ca, la prezentarea drept garanție a unui bilet la ordin, de a se încheia o anexă la contract și de a se înscrie această anexă în Arhiva Electronică de Garanții Reale Materiale, pe cheltuiala debitoarei B. S.R.L.

A mai precizat că banca, intimata-pârâtă D. S.A., nu și-a îndeplinit obligația impusă de art. 4.1 din contract și nu a urmărit încasarea de la emitenții biletelor la ordin a creanțelor aduse în garanție.

Potrivit art. 12.3 din actul adițional, la fiecare tragere, împrumutatul va face dovada unei relații comerciale cu debitorii creanțelor ipotecate (contract comercial, factură, comandă sau aviz de expediție a mărfii).

A mai susținut recurenta-reclamantă că, potrivit aceluiași articol din actul adițional, fiecare retragere a sumei de bani oferite cu titlu de împrumut de către bancă era condiționată de dovedirea, în prealabil, a existenței unei relații comerciale cu debitorii creanțelor ipotecate (contract comercial sau factură, comandă sau aviz de expediție a mărfii), cu alte cuvinte, de dovedirea existenței unui raport juridic contractual privind obligații de plată al căror creditor era intimata-pârâtă B. S.R.L.

A considerat că D. S.A. (fosta C. S.A.) avea obligația de a cerceta, la data încheierii actului adițional, dacă B. S.R.L. deținea contract comercial, factură, comandă sau aviz de expediție a mărfii, întocmai cu dispozițiile contractuale.

În opinia recurentei, banca nu și-a îndeplinit această obligație, acceptând să primească de la B. un bilet la ordin ce garanta o obligație inexistentă la data respectivă și care nu s-a născut nici ulterior.

În acest mod, intimata-pârâtă D. S.A. a intrat în posesia unei garanții suplimentare, respectiv a unui instrument de plată pe cate îl poate pune oricând în executare silită, ceea ce înseamnă că recurenta-reclamantă ar putea fi executată silit pentru suma de 634.000 RON, fără să fi primit o prestație din partea B. S.R.L.

Nerespectarea clauzelor contractuale de către bancă, prin acceptarea girării de către B. S.R.L. a biletului la ordin, fără îndeplinirea condițiilor stipulate la art. 1.3 și 4.1 din contractul nr. x din data de 7 ianuarie 2008 și la art. 12.3 din actul adițional nr. x din data de 23 decembrie 2015, adică în lipsa unor documente care să dovedească relațiile comerciale dintre recurentă și intimata B., ce ar fi îndreptățit-o pe aceasta din urmă să primească de la recurentă suma de 634.000 RON, conturează, în opinia recurentei, reaua-credință a băncii.

Prin urmare, recurenta-reclamantă a apreciat ca fiind dovedite situațiile de excepție prevăzute de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 58/1934 (posesorul dobândind cambia a lucrat cu știință în paguba debitorului) și art. 76 alin. (1) din Normele nr. 6/1994 (excepția de completare abuzivă poate fi opusă posesorului ulterior, care a dobândit biletul la ordin completat, doar dacă acesta a fost de rea-credință sau a săvârșit o greșeală gravă în dobândirea lui).

Astfel, probele administrate la fond demonstrează că între recurenta-reclamantă și intimata B. nu s-au mai desfășurat relațiile comerciale ale căror obligații urmau a fi garantate prin emiterea biletului la ordin.

În acest sens, recurenta-reclamantă a făcut trimitere la expertiza contabilă, care a relevat că, în decursul anilor 2015 și 2016 nu au fost derulate operațiuni economice între recurentă și intimata-pârâtă B., la 31 decembrie 2015 rezultând un sold debitor în valoare de 0 (zero) RON față de aceasta din urmă.

De asemenea, expertiza a constatat că soldul debitor al recurentei față de B., la momentul emiterii biletului la ordin (22 decembrie 2015), dar și la momentul scadenței (12 mai 2016), era în valoare de 0 (zero) RON.

Recurenta-reclamantă a criticat motivarea instanței de apel, potrivit căreia "apelanta a dobândit cu bună-credință biletul la ordin la doar 1 zi de la emiterea acestuia, deci nu se punea problema inexistenței unor raporturi juridice fundamentale între părți, în condițiile în care A. nu ar fi avut niciun interes să emită un astfel de instrument de plată dacă nu existau raporturi juridice între acestea.", precizând că motivul emiterii biletului la ordin a fost acela de a garanta a priori o eventuală obligație de plată, ce s-ar fi putut naște în viitor, nicidecum de a oferi societății B. S.R.L. posibilitatea de a garanta un împrumut bancar.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosar la data de 10 ianuarie 2019, intimata-pârâtă D. S.A. (FOSTĂ C. S.A.) a solicitat, în principal, respingerea recursului, ca inadmisibil și a invocat excepția nulității căii de atac, apreciind că motivele invocate nu se încadrează în cazurile de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor concluzionând că recursul este admisibil.

Prin încheierea din data de 5 aprilie 2019, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea pronunțată la data de 6 decembrie 2019, Înalta Curte a respins excepțiile inadmisibilității și nulității invocate de intimata-pârâtă D. S.A. (FOSTĂ C. S.A.), a admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă și a fixat termen pentru judecarea recursului căii de atac la data de 3 aprilie 2020, cu citarea părților.

La termenul fixat, judecata cauzei a fost suspendată de plin drept, în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.

Urmare repunerii pe rol a cauzei și reluării judecății, dispuse la prezentul termen de judecată, instanța de recurs a procedat la judecarea recursului.

Analizând recursul declarat de recurenta-reclamantă prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține următoarele:

În cadrul acțiunii introductive, întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 58/1934, se solicită anularea biletului la ordin seria x nr. x emis la data de 22 decembrie 2015 de către recurenta-reclamantă A. S.R.L. în favoarea intimatei-pârâte S.C. B. S.R.L., bilet ce a fost completat de intimată în ziua emiterii și girat către C. S.A. (în vederea încheierii de către cele două intimate a Actului adițional nr. x la contractul de credit nr. x din 7 ianuarie 2008).

În motivare, recurenta-reclamantă a invocat, în esență, faptul că intimata-pârâta C. S.A - actuala D. S.A. - a acceptat, cu rea-credință, girarea acestui bilet la ordin de către B., fără a solicita și verifica existența unor documente care să dovedească existența unui raport fundamental care să justifice completarea și folosirea biletului la ordin în această modalitate.

Întemeiat pe motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat nemotivarea deciziei recurate, arătând că instanța de apel a omis să analizeze o serie de apărări formulate în cadrul întâmpinării depuse în această fază procesuală.

Se reține că, prin calea de atac a apelului se tinde, în principiu, la obținerea unei noi judecăți asupra fondului cauzei, pe calea unui control judiciar realizat de instanța de apel.

Hotărârea pronunțată urmare acestui control judiciar trebuie să îndeplinească, sub acest aspect, exigențele menționate de dispozițiile art. 425 din C. proc. civ., instanța de apel având obligația de a arăta în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-a format convingerea, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În situația în care astfel de mențiuni lipsesc din considerente, părțile nu pot cunoaște, pe deplin, motivele avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța de recurs nu poate exercita, în mod adecvat, controlul judiciar, neputând aprecia asupra legalității hotărârii de apel.

Se reține că, în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar în apel, recurenta-reclamantă a formulat o serie de cereri și apărări, menite să aducă în atenția instanței aspecte considerate relevante pentru a se putea aprecia asupra incidenței în speță a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 58/1934 și art. 76 alin. (1) din Normele nr. 6/1994, texte invocate de intimata-pârâtă D. S.A. în cuprinsul motivelor de apel.

Astfel, recurenta a făcut referire la prevederile art. 12.2 din Actul adițional nr. x din 23 decembrie 2015 la contractul de credit nr. x din data de 7 ianuarie 2008, precum și la cele ale art. 1.3. și 4.1. din contractul de garanție reală mobiliară nr. 24608 din data de 7 ianuarie 2008, precizând că aceste dispoziții contractuale nu au fost respectate. De asemenea, a denunțat ca fiind false contractul de vânzare-cumpărare nr. x din data de 15 aprilie 2014 și actul adițional nr. x din data de 21 decembrie 2015, arătând că la dosarul cauzei nu au fost depuse originalele acestor documente și a invocat inexistența anexei 1 la contractul de vânzare-cumpărare nr. x din data de 15 aprilie 2014, nefiind individualizate bunurile ce fac obiectul vânzării.

A mai făcut referire recurenta, prin întâmpinare, la răspunsul intimatei-pârâte D. S.A. la întrebarea nr. 5 din interogatoriu, în cadrul căruia intimata arată că girarea biletului la ordin a fost comunicată recurentei prin adresa nr. x din data de 30 aprilie 2015, deși biletul la ordin și actul adițional nr. x au fost emise/încheiate ulterior, la 22 decembrie 2015, respectiv 23 decembrie 2015 și, totodată, a învederat că biletul la ordin de la dosarul de fond nu este emis de recurentă.

Recurenta-reclamantă a mai susținut, prin întâmpinarea formulată în apel, faptul că nu datora vreo sumă de bani B. și că a notificat inexistența creanței B. intimatei-pârâte D. S.A. la data de 9 mai 2016, anterior introducerii spre decontare a biletului la ordin.

Toate elementele enumerate anterior nu au fost analizate de instanța de apel, deși modalitatea în care acestea au fost prezentate avea scopul de a contura reaua-credință a intimatei D. S.A în obținerea și/sau introducerea la plată a biletului la ordin și de a elucida situația raporturilor juridice ce au fundamentat emiterea biletului la ordin.

Fără a răspunde în vreun mod susținerilor recurentei-reclamante, instanța de apel a apreciat că:

"apelanta a dobândit cu bună-credință biletul la ordin la doar 1 zi de la emiterea acestuia, deci nu se punea problema inexistenței unor raporturi juridice fundamentale între părți, în condițiile în care A. nu ar fi avut niciun interes să emită un astfel de instrument de plată dacă nu existau raporturi juridice între acestea. Se concluzionează că intimata-reclamantă nu a reușit să facă dovada relei-credințe a băncii la momentul dobândirii biletului cambial.".

Se reține și că, în cadrul motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă critică modul de aplicare în speță a dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 58/1934 și art. 76 alin. (1) din Normele nr. 6/1994, considerând eronată maniera în care instanța de apel a conchis, pe de o parte, că intimata-pârâtă D. S.A ar fi acționat cu bună-credință și, pe de altă parte, că între părți existau raporturi juridice care să justifice emiterea și utilizarea biletului la ordin.

Or, pentru a se putea răspunde acestei critici formulate în recurs era necesară, mai întâi, lămurirea tuturor aspectelor de fapt ale speței de către instanța de apel, inclusiv prin verificarea tuturor cererilor și argumentelor formulate de recurenta-reclamantă prin întâmpinare, deoarece instanța de recurs nu are în atribuții analiza și eventuala cenzurare a deciziei din perspectiva temeiniciei acesteia, ci examenul efectuat de Înalta Curte este limitat la elementele de legalitate ale hotărârii atacate.

Se constată, așadar, că instanța de apel nu a reținut și nici nu a înlăturat susținerile formulate prin întâmpinare și nu a explicat, din această perspectivă, raționamentul juridic pe care l-a adoptat, ignorând practic argumentele recurentei-reclamante.

Din această perspectivă, hotărârea pronunțată nu prezintă silogismul juridic complet care să explice și să justifice dispozitivul și nu permite realizarea controlului judiciar, impunându-se, în condițiile dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. raportat la textul art. 497 din același act normativ, admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei instanței de apel, care în rejudecare, va examina atât cererile și apărările menționate de recurentă în întâmpinare, ce nu au primit răspuns în calea ordinară de atac, dar și celelalte critici prezentate în recurs, a căror analiză nu a mai fost utilă în prezenta fază a procesului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 726/2018 din 17 septembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Casează decizia recurată.

Trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 iunie 2020.