ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 203/2021

Ședința publică din data de 3 februarie 2021

Asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 la 7 septembrie 2016 pe rolul Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. le-a chemat în judecată pe pârâtele S.C. B. S.R.L., C. și D. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate inexistența la 22 decembrie 2015 și la 17 mai 2016 a dreptului de creanță în cuantum de 318.000 RON în patrimoniul S.C. B. S.R.L. și obligarea pârâtelor C. și D. S.A. la restituirea biletului la ordin RNCB3AT nr. x din 22 decembrie 2015.

Prin sentința civilă nr. 352 din 1 noiembrie 2018, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea, a constatat inexistența dreptului de creanță în sumă de 305.312 RON al S.C. B. S.R.L. față A. la 22 decembrie 2015, a constatat inexistența dreptului de creanță în sumă de 308.020 RON al S.C. B. S.R.L. față A. la 12 mai 2016 și a respins ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâtelor C. și D. S.A. la restituirea biletului la ordin RNCB3AT nr. x din 22 decembrie 2015.

Prin aceeași sentință, a fost stabilit un onorariu de expert definitiv în sumă de 1.600 RON și s-a dispus virarea către expert a sumei de 1.000 de RON, cu titlu de onorariu provizoriu; a fost obligată reclamanta la plata către expert a sumei de 600 de RON, reprezentând onorariu expert pentru suplimentul la raportul de expertiză; pârâta S.C. B. S.R.L. a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 6.885 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (3.285 RON taxă de timbru aferentă acțiunii în constatare, 1.600 de RON onorariu expert și 2.000 de RON onorariu avocat redus corespunzător capetelor de cerere admise), iar reclamanta a fost obligată la plata către pârâta D. S.A. a sumei de 7.000 de RON, reprezentând onorariu de avocat, astfel cum a fost redus.

Împotriva sentinței sus-menționate, A. și D. au declarat apeluri, care au fost respinse ca nefondate prin decizia civilă nr. 635 din 23 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă

Împotriva deciziei din apel, A. a declarat recurs, solicitând casarea acesteia.

În motivare, a susținut că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind invocate expres motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

A arătat recurenta că eronat a reținut instanța de apel că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, în mod corect s-a limitat tribunalul la analiza prevederilor contractuale relevante pentru stabilirea relei-credințe a băncii la dobândirea biletelor de ordin, că sunt neîntemeiate criticile vizând atitudinea abuzivă a S.C. B. S.R.L. la completarea biletului la ordin, că relevante pentru justa soluționare a cauzei sunt și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 58/1938 și că rămân a forma obiectul analizei în apel numai aspectele referitoare la buna-credință a băncii în temeiul art. 14 C. civ.

De asemenea, a susținut că instanța de prim control judiciar nu s-a pronunțat asupra motivului de apel referitor la limitarea cheltuielilor de judecată acordate D. S.A.

În ceea ce privește motivele de apel vizând restituirea biletului la ordin, a arătat că instanța de prim control judiciar a respins calea de atac ca urmare a aplicării greșite a normelor de drept material.

În acest sens, a evocat dispozițiile art. 1.270 C. civ. și a arătat că, potrivit art. 9.4. din contractul nr. x din 17 noiembrie 2014, încheiat cu S.C. B. S.R.L., aceasta din urmă trebuia sa îi restituie biletul la ordin nr. x la 26 ianuarie 2016, întrucât achitase integral debitul. Așa fiind, banca a dobândit cu rea-credință, prin gir, biletul la ordin, aspect care rezultă și din probatoriul administrat în cauză.

A susținut recurenta că la 7 ianuarie 2008 banca i-a acordat S.C. B. S.R.L. o linie de credit în sumă de 3.600.000 RON, care a fost garantată doar prin contractul de garanție reală mobiliară nr. 24608/1. Această linie de credit a fost prelungită însă prin 26 de acte adiționale și a crescut la 6.099.993,24 RON în 2011, iar la 21 decembrie 2015 S.C. B. S.R.L. a formulat o cerere de modificare a contractului de credit, cu scopul de a înlocui instrumentele de plată care fuseseră predate băncii, dar nu fuseseră introduse la plată cu altele, emise de aceleași societăți, cu aceleași sume, dar cu data scadenței la 12 mai 2016.

Potrivit recurentei, instanțele de fond nu au avut în vedere că, la momentul cererii de modificare a creditului, banca a menționat că linia de credit prezenta un risc neacoperit de 485.284 euro.

Or, contrar opiniei instanțelor de fond, buna-credință nu poate subzista atunci când se încalcă o normă de drept.

În acest context, a arătat că activitatea bancară este reglementată în mod strict, inclusiv prin norme vizând prudența, tocmai având în vedere influența pe care o are asupra economiilor naționale.

A subliniat recurenta că, raportat la dispozițiile art. 252 C. proc. civ., normele de drept intern se prezumă absolut a fi cunoscute de toți cetățenii României, părțile nefiind obligate să facă proba acestora, astfel că în mod greșit s-a susținut că a formulat în apel motive noi cu privire la restituirea biletului la ordin.

Prin urmare, la data încheierii actului adițional nr. x din 23 decembrie 2015, D. S.A. avea obligația sa respecte dispozițiile O.U.G. nr. 99/2006 și reglementările B.N.R.

În continuare, a evocat dispozițiile art. 21 și 24 din O.U.G. nr. 99/2006 și Regulamentele B.N.R. nr. 17/2012 și nr. 15/2013 și a solicitat să se constate că reaua-credință a băncii la 22 decembrie 2015 (data completată de S.C. B. S.R.L. ca fiind data emiterii titlului de valoare), când a primit drept garanție biletul a ordin în discuție și a semnat anexa nr. 186 la contractul de gaj, este dovedită de faptul că la 2 decembrie 2015 a semnat actul adițional nr. x, prin care a prelungit linia de credit în valoare de 3.921.480 RON până la 19 mai 2016, deși cunoștea existența riscului neacoperit de 485.284 euro și împrejurarea că această sumă fusese deja retrasă de S.C. B. S.R.L. și că, în consecință, ar fi trebuit sa notifice emitenții biletului la ordin cu privire la constituirea gajului și data la care va fi introdus la plată.

Raportat la cele reținute de curtea de apel, în sensul că S.C. B. S.R.L. nu a efectuat nicio tragere în baza biletului la ordin, a susținut că banca a declarat scadența anticipată a creditului și a introdus la plată biletul la ordin; or, în măsura în care suma de 318.000 RON nu era trasă, nu exista niciun motiv pentru introducerea la plată a biletului la ordin.

A mai susținut recurenta că, în condițiile în care se cunoștea faptul că împrumutatul prezintă un risc neacoperit de 485.284 euro, banca a săvârșit o gravă greșeală primind în garanție un bilet la ordin pe care nu l-a verificat.

O altă critică formulată de recurentă vizează faptul că în mod greșit a apreciat curtea de apel că este limitată la verificarea bunei-credințe a băncii prin raportate la art. 14 C. civ.

Aceasta întrucât acțiunea în restituirea biletului la ordin este una civilă, în care se pun în discuție atât valabilitatea titlului, cât și raportul fundamental care a prilejuit emiterea biletului la ordin, chiar dacă nu s-a formulat o opoziție cambială, în condițiile în care acesta nu a fost pus în executare, ci doar introdus la plată. În egală măsură, titlul cambial este un bun mobil asupra căruia posesorul are un drept de proprietate obținut după regulile generale ale dobândiri proprietății mobiliare, astfel că circulația titlului cambial are loc după regulile circulației unui bun mobil, pentru care posesia valorează proprietate. În acest sens, a arătat, sunt și prevederile pct. 110 din Normele cadru nr. 6/1994 ale B.N.R. potrivit cărora "girul transmite proprietatea titlului" și, în consecință, cel care este posesor trebuie sa fie proprietar pentru a putea transmite titlul, astfel că revendicarea unui titlu cambial este identică cu revendicarea oricărui bun mobil.

În final, a susținut că instanța de prim control judiciar nu s-a pronunțat asupra motivului de apel vizând reducerea cheltuielilor de judecată acordate D. S.A. și a prezentat pe larg argumentele pentru care apreciază că se impune reducerea onorariului de avocat în cuantum de 7.000 RON.

La 16 ianuarie 2020, intimata D. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

Prin încheierea din 25 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, constituită în completul de filtru, a admis în principiu recursul și a acordat termen în ședință publică, în vederea soluționării acestuia.

Analizând decizia atacată prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Recurenta a indicat în mod expres motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii și când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În mod prioritar, Înalta Curte subliniază că limitele controlului exercitat în recurs sunt determinate numai de criticile de nelegalitate prezentate de recurentă, deoarece calea de atac dedusă judecății are caracter extraordinar și este lipsită de valențe devolutive; ca atare, în măsura în care, pentru a examina o pretinsă greșită aplicare a legii, recurenta solicită reevaluarea materialului probator și a situației de fapt stabilite în baza acestuia, asemenea critici nu vor fi luate în analiză de instanța supremă.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut că în mod greșit a validat instanța de apel raționamentul tribunalului, reținând că pentru justa soluționare a cauzei sunt relevante dispozițiile art. 12 din Legea nr. 58/1934 și că rămân a forma obiectul analizei în apel numai aspectele referitoare la buna-credință a băncii în temeiul art. 14 C. civ.

În analiza acestei critici, instanța supremă reține că biletul la ordin în alb este acela căruia îi lipsesc una sau mai multe din condițiile lui esențiale, dar care cuprinde în mod obligatoriu semnătura emitentului dată în formă cambială.

Prin art. 12 din Legea nr. 58/1934 s-a stabilit o preferință între drepturile care trebuie protejate în cazul emiterii unui titlu cambial în alb, acordându-se prioritate beneficiarului ori dobânditorilor ulteriori ai titlului în alb.

Astfel, potrivit art. 12 din Legea nr. 58/1934, "dacă o cambie, necompletată la emitere, a fost completată fără a se ține seama de înțelegerile intervenite, neobservarea acestor înțelegeri nu va putea fi opusă posesorului, afară numai dacă acesta a dobândit cambia cu rea credință, sau dacă a săvârșit o greșeală gravă în dobândirea ei.

Posesorul decade din dreptul de a completa cambia în alb după trei ani de la data emisiunii cambiei.

Asemenea decădere nu este opozabilă posesorului de bună credință, căruia titlul i-a fost transmis completat."

La art. 19 din Legea nr. 58/1934, legiuitorul a prevăzut că "persoanele împotriva cărora s-a pornit acțiune cambială nu pot opune posesorului excepțiunile întemeiate pe raporturile lor personale, cu trăgătorul sau cu posesorii anteriori, afară numai dacă posesorul dobândind cambia a lucrat cu știință în paguba debitorului", iar la art. 63 a stipulat că "în procesele cambiale pornite, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de opoziție la somația de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepțiunile de nulitatea titlului, potrivit dispozițiunilor art. 2, precum și cele care nu sunt oprite de art. 19 (...).

Autoarea căii de atac, evocând dispozițiile art. 1.270 C. civ., a arătat că, potrivit art. 9.4. din contractul nr. x din 17 noiembrie 2014, încheiat cu S.C. B. S.R.L., aceasta din urmă trebuia sa îi restituie biletul la ordin nr. x la 26 ianuarie 2016, întrucât achitase integral debitul.

Instanța supremă reține însă că, potrivit art. 19 din Legea nr. 58/1934, aceasta nu poate opune băncii excepțiile întemeiate pe raporturile sale cu S.C. B. S.R.L.

Totodată, reține că, potrivit pct. 75 din Norma B.N.R. nr. 6/1994, "posesorului de bună-credință nu i se poate imputa nerespectarea înțelegerilor dintre trăgător și beneficiar exprimate prin cambia în alb la momentul emiterii acesteia, daca titlul a fost completat în mod abuziv de către beneficiar sau de către un alt posesor al titlului."

Așadar, în ipoteza în care titlul cambial în alb a fost transmis deja completat unui posesor ulterior de bună-credință, este protejat dobânditorul prin gir al titlului cambial completat abuziv de posesorul anterior.

În același sens, pct. 76 teza I din Norma B.N.R. nr. 6/1994 prevede că "nerespectarea înțelegerilor stabilite în momentul emiterii, cu ocazia completării titlului, va putea fi opusă posesorului care a dobândit cambia cu rea-credință sau a săvârșit o greșeală gravă în dobândirea ei."

Rezultă cu evidență că emitentul biletului la ordin în alb poate invoca nerespectarea înțelegerii și completarea abuzivă împotriva primului beneficiar care a completat titlul cambial, care nu îi poate opune apărarea prevăzută de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 58/1934 (buna-credință la dobândirea biletului la ordin în alb), iar împotriva posesorului ulterior, doar în măsura în care acesta este de rea-credință.

Raportat la considerentele expuse mai sus, instanța supremă reține că în mod judicios a apreciat curtea de apel că pentru justa soluționare a cauzei sunt relevante dispozițiile art. 12 din Legea nr. 58/1934 și că rămân a forma obiectul analizei în apel numai aspectele referitoare la buna-credință a băncii, care, potrivit art. 14 C. civ., se prezumă.

Criticile recurentei conform cărora titlul cambial este un bun mobil asupra căruia posesorul are un drept de proprietate obținut după regulile generale ale dobândiri proprietății mobiliare, astfel că revendicarea unui astfel de titlu urmează regulile edictate de C. civ. cu privire la revendicarea oricărui bun mobil, nu sunt apte să conducă spre o altă concluzie.

Aceasta, întrucât titlul cambial este reglementat expres de legiuitor, iar potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant normele speciale prevăzute în Legea nr. 58/1934 se aplică cu prioritate.

Recurenta a susținut, de asemenea, că în mod eronat a apreciat curtea de apel că banca este posesor de bună-credință al titlului cambial.

Înalta Curte constată însă că argumentele expuse în cadrul acestei critici urmăresc doar o reevaluare a situației de fapt stabilite de instanțele devolutive; astfel, recurenta invocă în susținerea pretinsei rele-credințe a băncii faptul că potrivit art. 9.4. din contractul nr. x din 17 noiembrie 2014, încheiat cu S.C. B. S.R.L., aceasta din urmă trebuia sa îi restituie biletul la ordin nr. x la 26 ianuarie 2016, întrucât achitase integral debitul și că la 7 ianuarie 2008 banca i-a acordat S.C. B. S.R.L. o linie de credit în sumă de 3.600.000 RON, care a fost garantată doar prin contractul de garanție reală mobiliară nr. 24608/1. Această linie de credit a fost prelungită însă prin 26 de acte adiționale și a crescut la 6.099.993,24 RON în 2011, iar la 21 decembrie 2015 S.C. B. S.R.L. a formulat o cerere de modificare a contractului de credit, cu scopul de a înlocui instrumentele de plată care fuseseră predate băncii, dar nu fuseseră introduse la plată cu altele, emise de aceleași societăți, cu aceleași sume, dar cu data scadenței la 12 mai 2016. Totodată, a arătat că banca a declarat scadența anticipată a creditului și a introdus la plată biletul la ordin; or, în măsura în care suma de 318.000 RON nu era trasă, nu exista niciun motiv pentru introducerea la plată a biletului la ordin.

Or, aceste susțineri trimit la elemente atașate situației de fapt, care scapă însă cenzurii instanței de recurs, a cărei examinare este limitată, de însuși conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie.

Înalta Curte reține că nu sunt întemeiate nici criticile recurentei în sensul că reaua-credința a băncii trebuia reținută din perspectiva dispozițiilor art. 21 și 24 din O.U.G. nr. 99/2006 și Regulamentelor B.N.R. nr. 17/2012 și nr. 15/2013, în condițiile în care, deși cunoștea faptul că împrumutatul prezintă un risc neacoperit de 485.284 euro, a săvârșit o gravă greșeală primind în garanție un bilet la ordin pe care nu l-a verificat.

Aceasta întrucât, dincolo de faptul că și aceste critici vizează, în realitate, modul de stabilire a situației de fapt, prin prisma probatoriului administrat, trebuie subliniat că, așa cum rezultă din dispozițiile Legii nr. 58/1934 și Normei B.N.R. nr. 6/1994, mai sus evocate, sancționarea posesorului ulterior al titlului cambial vizează ipoteza în care acesta a lucrat în contra emitentului biletului la ordin în alb.

Or, modul în care banca a apreciat asupra caracterului prudent al acordării creditului către S.C. B. S.R.L. vizează activitatea sa curentă și riscul pe care și l-a asumat, neputându-se susține cu temei că, procedând astfel, a lucrat cu rea-credință împotriva emitentului biletului la ordin.

Pentru aceleași motive, Înalta Curte apreciază că nu se poate reține nici încălcarea dispozițiilor pct. 76 teza I din Norma B.N.R. nr. 6/1994, care vizează săvârșirea unei greșeli grave în dobândirea titlului cambial, iar nu în acordarea sau prelungirea unei linii de credit.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra motivului de apel vizând limitarea cheltuielilor de judecată acordate de prima instanță D. S.A.

Înalta Curte notează că prima instanță a obligat-o pe pârâta S.C. B. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 6.885 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (3.285 RON taxă de timbru aferentă acțiunii în constatare, 1.600 de RON onorariu expert și 2.000 de RON onorariu avocat redus corespunzător capetelor de cerere admise), iar reclamanta a fost obligată la plata către pârâta D. S.A. a sumei de 7.000 de RON, reprezentând onorariu de avocat, astfel cum a fost redus.

În apel, A. a susținut că suma de 7.000 de RON la plata căreia a fost obligată cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat este exagerat de mare, raportat la gradul de complexitate a cauzei și la munca depusă de avocat, iar D. a reclamat faptul că suma sus-menționată este prea mică, prin raportare la aceleași criterii.

Analiza deciziei atacate relevă faptul că instanța de apel a analizat acest aspect, e adevărat, în apelul D. S.A., dar care viza tocmai operațiunea de reducere a onorariului avocațial reținând printr-un considerent comun, apt să răspundă criticilor ambelor apelante, că onorariul avocațial, așa cum a fost redus, este stabilit la un nivel rezonabil raportat la complexitatea cauzei și numărul de termene la care s-au derulat procedurile în fața primei instanțe.

Așa fiind, nici această critică nu este întemeiată.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivele de nelegalitate invocate nu fundamentează casarea deciziei atacate, care, astfel, se dovedește legală, motiv pentru care, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Va fi respinsă cererea formulată de intimata D. S.A. privind acordarea cheltuielilor de judecată, cerere formulată prin întâmpinare și asupra căreia avocatul nu poate, în lipsa unui mandat expres, să renunțe motivat de faptul că la dosar nu există dovada efectuării acestor cheltuieli.

Instanța supremă nu poate da curs solicitării apărătorului inimatei, consemnate în practicaua prezentei decizii, pe de o parte întrucât pronunțarea asupra unei cereri accesorii nu poate fi condiționată de existența sau inexistența probatoriului la dosarul cauzei și pe de altă parte pentru că, așa cum s-a reținut în precedent, instanța a fost deja învestită prin întâmpinare cu această cerere, asupra căreia are obligația, în consecință, a se pronunța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 635/2019 din 23 septembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimata D. S.A.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 februarie 2021.