ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1630/2022

Ședința publică din data de 4 iulie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău în data de 30.05.2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele B. S.R.L. și C. S.A., solicitând instanței să constate inexistența dreptului de creanță și a raportului cambial dintre părți, să dispună anularea biletului la ordin seria x nr. x/22.12.2015 și să oblige pârâtele la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest litigiu.

Prin sentința civilă nr. 71 din 12 februarie 2018 instanța a admis excepția inadmisibilității invocată din oficiu și a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere având ca obiect "inexistență drept de creanță și raport cambial"; a admis capătul de cerere având ca obiect "anulare bilet la ordin" și a declarat nulitatea absolută a biletului la ordin seria x nr. x/22.12.2015 emis de reclamanta A. S.R.L. și girat de pârâta B. S.R.L. către pârâta C. S.A., pentru suma de 634.000 RON. Totodată a obligat pârâtele, în solidar, la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestie soluții a declarat apel pârâta C. S.A., iar prin decizia nr. 726/2018 din 17 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a fost admis apelul și a fost schimbată, în parte, sentința apelată, în sensul că, a fost respins capătul de cerere privind anularea biletului la ordin seria x nr. x din 22 decembrie 2015, ca nefondat; a fost menținută dispoziția cu privire la respingerea, ca inadmisibilă, a capătului de cerere privind inexistența dreptului de creanță și a raportului cambial, și a fost obligată reclamanta să plătească apelantei suma de 13224 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1028 din 16 iunie 2020 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 726/2018 din 17 septembrie 2018, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

În rejudecare, după casare, prin decizia nr. 234/2021 din 2 aprilie 2021, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă D. S.A. (fostă C.) împotriva sentinței civile nr. 71 din 12.02.2018 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția a II a civilă și de contencios administrativ și Fiscal în dosarul nr. x/2016, ca nefondat, obligând apelanta să plătească intimatei A. S.R.L. cheltuieli de judecată în cuantum de 7452,5 RON.

Împotriva deciziei nr. 234/2021 din 2 aprilie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a formulat recurs pârâta D. S.A., indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

În argumentarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel nu a analizat, nu a motivat și nu s-a pronunțat asupra apărărilor esențiale invocate în etapa apelului.

Astfel, atât în cadrul termenului de dezbateri pe fond cât și prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, s-a arătat că demersul judiciar al intimatei reclamante A. de a cere anularea biletului la ordin reprezintă o manifestare a propriei sale culpe grave, această societate fiind de rea-credință, acționând cu intenția de a frauda sau cel puțin cu o gravă neglijență.

Totodată, la secțiunea 6 din concluziile scrise, s-a invocat, cu trimiteri la textele de lege aplicabile, aspectul irelevanței evenimentelor ulterioare dobândirii prin gir a biletului la ordin, argumentându-se faptul că atitudinea subiectivă a giratarului se apreciază numai la data dobândirii biletului la ordin, și nu ulterior.

Niciuna dintre aceste apărări nu au fost analizate de instanța de apel și, de vreme ce instanța nu prezintă silogismul juridic complet care să explice și să justifice dispozitivul și nu permite realizarea controlului judiciar, este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 6 din C. proc. civ., impunându-se casarea și trimiterea cauzei către instanța de apel, spre rejudecare, pentru a fi analizate argumentele ignorate de instanța de apel.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a susținut că, interpretând și aplicând greșit art. 1246, art. 1250 și art. 1251 din C. civ., instanța de apel a apreciat că ar fi întemeiată cererea reclamantei A. S.R.L. de anulare a biletului la ordin, fără să ia în considerare că reclamanta nu a invocat și nu a dovedit nici o cauză de nulitate a biletului la ordin.

Astfel, întrucât nulitatea reprezintă acea sancțiune a actului juridic care intervine ori de câte ori acesta s-a încheiat/emis cu încălcarea condițiilor prevăzute de lege pentru încheierea sa valabilă, decizia instanței de apel este pronunțată cu încălcarea art. 1246, art. 1250 și art. 1251 din C. civ.

Raționamentul instanței de apel, întocmai ca cel al primei instanțe, este unul vădit greșit, întrucât cauzele de nulitate sunt contemporane momentului încheierii actului respectiv, pe când ceea ce intimata-reclamantă a invocat și instanța de apel a reținut privesc aspecte ulterioare momentului încheierii actului. În consecință, sub aspectul anularii biletului la ordin, condiția valabilității cauzei se apreciază la momentul emiterii biletului la ordin, nu ulterior emiterii acestuia.

În realitate, susține recurenta, anularea biletului la ordin putea fi dispusă numai dacă erau îndeplinite condițiile prevăzute la Cap. XII, art. 89 și urm. din Legea nr. 58/1934 asupra cambiei și biletului la ordin, texte de lege care oricum nu sunt incidente în cauză față de neîndeplinirea condițiilor pe care le presupun.

Subsumat aceluiași motiv de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta mai susține și că, decizia recurată a fost pronunțată și cu încălcarea art. 2481 alin. (2), art. 2482 alin. (3), art. 2485 alin. (1) din C. civ., care se referă la condițiile prevăzute de lege pentru ca un gaj asupra titlului la ordin să poată fi, în primul rând, valabil constituit și apoi, opozabil terților.

Astfel, instanțele de fond au reținut că biletul la ordin servea nu ca titlu de plată, ci ca garanție a plății produselor, deci ca un gaj constituit în favoarea intimatei B.. Însă biletul la ordin emis de intimata reclamantă nu a respectat condițiile legale pentru a se reține că s-ar fi constituit în scop de garanție, de gaj, și nu ca un instrument de plată suplu, abstract. Mai mult, prin ipoteză, nu au fost respectate nici condițiile pentru opozabilitatea gajului și implicit, pentru conservarea gajului.

Având în vedere că intimata reclamantă nu a andosat în scop de garanție biletul la ordin, ci l-a emis pur și simplu în alb, instanța de apel nu putea reține că emiterea biletului la ordin din prezenta cauză s-ar fi făcut nu în regim de funcție de plată, ci de garantare, de gaj pentru "garantarea plății produselor" aferente unui un contract ce se dorea a fi încheial în anul următor.

Prin urmare, recurenta concluzionează că susținerile intimatei reclamante și neformularea răspunsului la interogatoriu de către pârâta B. pot face dovada doar în contra intimatei reclamante și pârâtei, părți ale pretinsei "convenții de garanție/gaj", nu și a recurentei, care este un terț față de înțelegerea ocultă dintre cele două părți.

Mai susține recurenta și că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarea art. 13 alin. (2) și art. 12, 18 și 19 din Legea nr. 58/1934, precum și a art. 1266, art. 1267 și art. 1268 alin. (3) din C. civ.

Astfel, se arată că există o diferență de regim juridic între circulația biletului la ordin prin cesiune de creanță și circulația prin gir. Cum totuși biletul la ordin din prezenta cauză a circulat prin gir, nu prin cesiunea de creanță, decizia instanței de apel este nelegală întrucât pune în mod efectiv semnul egalității între cesiunea biletului la ordin și girul, reținând în mod nelegal în sarcina recurentei, giratar al biletului la ordin, obligația de a verifica existența raportului fundamental, chestiune valabilă numai și numai în cazul transmiterii biletului la ordin prin cesiune de creanță, nu prin gir.

De asemenea, au fost nesocotite și dispozițiile art. 12, 18 și 19 din Legea nr. 58/1934 potrivit cărora persoanele împotriva cărora s-a pornit acțiune cambială nu pot opune posesorului excepțiile întemeiate pe raporturile lor personale cu trăgătorul sau cu posesorii anteriori, afară numai dacă posesorul dobândind cambia a lucrat cu știință în paguba debitorului. Emitentul biletului la ordin în alb poate invoca nerespectarea înțelegerii și completarea abuzivă a biletului în alb împotriva primului beneficiar care a completat titlul cambial, care nu îi poate opune apărarea prevăzuta de art. 12 alin. (1) din Legea nr. 58/1934 (buna - credință la dobândirea biletului la ordin în alb), iar împotriva posesorului ulterior, doar în măsura în care acesta este de rea -credință, ceea ce în cauză nu s-a dovedit, recurenta arătând că este de bună - credință, atitudine subiectivă ce se și prezumă prin prisma art. 14 din C. civ.

Totodată, soluția instanței de fond de a reține că recurenta avea "obligația de a lămuri, de a verifica, conform clauzelor contractuale realitatea și exactitatea creanței din biletul la ordin" este rezultatul unei interpretări și aplicări greșite a art. 1266 și art. 1267 din C. civ., în condițiile în care, clauzele art. 12.3 din actul adițional nr. x/23.12.2015 la contractul de credit nr. x/07.01.2008 trebuie interpretate în sensul că impun verificări cu privire la raportul fundamental dintre emitentul biletului la ordin și beneficiarul inițial, de la care se transmite biletul la ordin, numai în cazul în care biletul la ordin ar purta mențiunea "nu la ordin", deci ar fi transmis prin cesiune de creanță ordinară. Numai în acest caz își găsește scopul și rațiunea de a fi clauza art. 12.3 din actul adițional nr. x/23.12.2015 la contractul de credit nr. x/07.01.2008, avută în vedere de către instanța de apel cu încălcarea art. 1266, art. 1267 și art. 1268 alin. (3) din C. civ.

O altă critică se referă la faptul că decizia recurată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a art. 12 alin. (1) și art. 19 din Legea nr. 58/1934, instanța de apel omițând faptul că atitudinea subiectivă a giratarului biletului la ordin se determină în raport de momentul dobândirii biletului la ordin, nu în raport de perioada ulterioară acestui moment.

Sub un ultim aspect, recurenta arată că decizia recurată a fost pronunțată cu încălcarca art. 15 din C. civ., instanța de apel ignorând faptul că, în cauză, reaua credință sau, cel puțin grava neglijență, aparține intimatei A., demersul judiciar al acesteia fiind o manifestare a invocării propriei sale culpe.

Intimata reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrarii recursului și excepția iandmisibilității acestuia, în raport de prevederile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., iar pe fond a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu din 2 martie 2022, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) din C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Prin încheierea din 4 mai 2022 instanța a respins excepția netimbrării recursului și, constatându-se că recursul este admisibil în principiu și că sunt incidente dispozițiile art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., s-a stabilit termen pentru soluționarea acestuia la data de 22 iunie 2022, cu citarea părților.

Analizând decizia atacată prin raportare la criticile formulate și la temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte subliniază că întrucât obiectul recursului este reprezentat de hotărârea atacată, iar scopul acestei căi de atac (exercitată în condițiile art. 488 din C. proc. civ.) este verificarea conformității soluției cu normele de drept incidente, nu pot face obiectul analizei criticile care vizează temeinicia hotărârii (cum sunt cele care privesc stabilirea situației de fapt ori aprecierea probelor), după cum nu pot fi examinate nici motivele care deși puteau fi invocate și pe calea apelului, au fost invocate pentru prima dată direct în recurs.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se invocă faptul că instanța de apel nu a analizat, nu a motivat și nu s-a pronunțat asupra unor apărări esențiale invocate de recurenta pârâtă în apel.

Sub un prim aspect, Înalta Curte arată că potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Contrar susținerilor recurentei, hotărârea atacată este pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, decizia recurată fiind clară și concisă, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănțuire logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția.

Pe de altă parte, în privința "apărării esențiale" în sensul că reclamanta este cea care este de rea-credință și cu intenția de a frauda, dedusă din modalitatea efectivă de emitere a biletului la ordin, în neconcordanță cu pretinsul scop al emiterii acestuia, instanța de recurs constată că în cuprinsul cererii de apel nu există o astfel de critică, de altfel chiar recurenta arătând că a invocat aceste apărări în apel, "atât în cadrul termenului de dezbateri pe fond" cât și "prin concluziile scrise."

În consecință, pe lângă faptul că lipsa unui răspuns separat pentru fiecare dintre argumentele părții nu este de natură să atragă de plano casarea hotărârii, în speță instanța de apel nici nu era obligată să analizeze aceste susțineri ale recurentei pârâte, prin raportare la momentul procesual la care au fost invocate.

Nici pretinsa nemotivare din perspectiva irelevanței adreselor comunicare recurentei de către intimata reclamantă ulterior momentului dobândirii biletului la ordin nu poate fi primită ca motiv de casare, Înalta Curte reamintind că obligația de motivare, care contribuie la garantarea respectării principiului bunei administrări a justiției, nu poate fi înțeleasă ca impunând formularea unui răspuns detaliat pentru fiecare argument al părților. În plus, instanța a apreciat ca fiind relevante și aceste adrese, în ansamblul probator, chiar dacă nu și-a întemeiat soluția exclusiv pe aceste constatări, iar faptul că instana nu este de acord cu argumentele unei părți sau că a evaluat într-o anumită modalitate probele din dosar și a reținut o anumită stare de fapt nu echivalează cu lipsa unei motivări.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta invocă o pretinsă greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1246, art. 1250 și art. 1251 din C. civ., precum și a dispozițiilor art. 2481 alin. (2), art. 2482 alin. (3), art. 2485 alin. (1) din C. civ.

Sub un prim aspect, instanța de recurs constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 488 alin. (2) din C. proc. civ., aceste critici nu pot fi primite în condițiile în care ele nu au fost invocate în apel.

Atunci când se exercită calea de atac împotriva unei hotărâri pronunțate în apel, obiectul și cauza recursului constă în hotărârea atacă și, respectiv, motivele de nelegalitate a hotărârii atacate pe această cale, care trebuie să îmbrace una din formele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.. De asemenea, recursul poate fi exercitat numai pentru motive ce au făcut analiza instanței anterioare și, care, implicit, au fost cuprinse în motivele de apel, în situația în care atât apelul, cât și recursul sunt exercitate de aceeași parte, iar soluția primei instanțe a fost menținută în apel.

Aceste considerente rezidă din aplicarea principiului legalității căilor de atac și se explică prin aceea că, în raport de exigențele devoluțiunii din apel - și anume, ca judecata să fie limitată la ceea ce a fost apelat - în recurs pot fi formulate doar critici care vizează aspectele ce au fost invocate în apel. Numai în acest fel se respectă principiul dublului grad de jurisdicție deoarece, în ipoteza contrară, s-ar ajunge la situația ca anumite apărări, susțineri ale părților, să fie analizate pentru prima dată de instanța de recurs, în contextul în care art. 488 alin. (2) din C. proc. civ. se opune unei astfel de judecăți.

Pe de altă parte, reclamanta nu a invocat ca temei în drept al acțiunii sale niciunul dintre aceste texte de lege. Totodată, niciuna dintre instanțele de fond nu a constatat că acestea ar fi incidente în cauză și nici nu și-au întemeiat soluția pe vreunul dintre textele de lege a căror încălcare este criticată de recurentă.

Se mai critică, de asemenea, și încălcarea dispozițiilor art. 13 alin. (2), art. 12, art. 18 și art. 19 din Legea nr. 58/1934, precum și a dispozițiilor art. 1266, art. 1267 și art. 1268 alin. (3) din C. civ., referitoare la regulile generale de interpretare a contractului.

Din dezvoltarea acestor critici rezultă însă că recurenta este nemulțumită de fapt de analiza și interpretarea pe care a făcut-o instanța de apel cu privire la întregul material probator, precum și de situația de fapt reținută în cauză.

Astfel, contrar susținerilor recurentei, instanțele au analizat atitudinea sa subiectivă, din perspectiva "gravei greșeli" în sensul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 58/1934, la momentul dobândirii biletului la ordin, și nu la un moment ulterior.

În acest sens sunt considerentele instanței de apel, care a reținut în mod expres că "potrivit art. 14 C. civ., buna- credință se prezumă până la proba contrară, iar reaua-credință se determină după data dobândirii titlului cambial în alb astfel cum rezultă din prevederile art. 12 alin. (1) din Legea 58/1934."

De asemenea, s-a constatat că banca a acceptat biletul la ordin "fără existența unor dovezi minime privind raporturile contractuale dintre părți care să confirme creanța înscrisă în cuprinsul său", deși "obligația băncii de a verifica existența raporturilor obligaționale și de a evidenția corect creanțele decurgând din biletele la ordin rezultă din prevederile art. 4.1 la contractul nr. x/1 din 07.01.2008, art. 12.3 din actul adițional nr. x din 23.12.2015 la contractul de credit."

Tot sub aspectul situației de fapt, s-a mai reținut și că, "obligației împrumutatului de a face dovada raporturilor comerciale cu debitorii creanțelor ce rezidă din prevederile art. 12.3 din actul adițional îi corespunde obligația băncii de a verifica existența, respectiv realitatea acestor raporturi prin solicitatea și primirea documentelor ce atestă aceste împrejurări. Or, așa cum s-a arătat contractul de vânzare cumpărare din 2014 și actul adițional din 2015 nu concretizau raporturilor dintre cele două societăți la momentul emiterii biletului la ordin și nici ulterior la momentul scadenței."

Invocând pretinsa încălcare a unor dispoziții legale, recurenta urmărește să obțină o reinterpretare a probatoriilor în vedere reconsiderării situației de fapt, însă o atare critică nu se încadrează în motivul de casare privind încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material, dar nici în celelate motive de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

De altfel, toate criticile recurentei pornesc de la premisa că a fost de bună credință la momentul dobândirii biletului la ordin, însă în cauză, sub aspectul situației de fapt, s-a reținut contrariul.

Așa cum s-a arătat anterior, în cadrul căii extraordinare de atac a recursului nu se pot analiza critici de netemeinicie, care excedează motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și care urmăresc stabilirea unei alte situații de fapt, din care, ulterior, să poată fi trase alte consecințe juridice.

Față de toate aceste considerente, constatând că nu poate fi reținută niciuna din criticile formulate, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă D. S.A. (Fostă C.) împotriva deciziei nr. 234/2021 din 2 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă ca nefondat.

Totodată, în temeiul art. 453 din C. proc. civ., instanța va obliga recurenta-pârâtă D. S.A. (Fostă C.) la plata sumei de 5.950 RON cheltuieli de judecată către intimata reclamantă A. S.R.L., potrivit dovezilor atașate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă D. S.A. (Fostă C.) împotriva deciziei nr. 234/2021 din 2 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Obligă recurenta-pârâtă D. S.A. (Fostă C.) la plata sumei de 5.950 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs, către intimata-reclamantă A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iulie 2022.