ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 452/2018

Ședința publică din data de 21 februarie 2018

Asupra cererii de recurs de față

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Galați sub nr. x/2014, reclamanta A. Galați, în contradictoriu cu pârâții B. și C., a solicitat instanței obligarea pârâților la plata sumei de 4247,92 euro reprezentând debite și penalități pentru prejudiciile cauzate prin neexecutarea clauzelor contractuale și cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 193/15.01. 2016, Judecătoria Galați a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A. Galați, în contradictoriu cu pârâții B. și C., a obligat pârâții la plata sumei de 3135 euro în RON la cursul de la data plății efective, reprezentând contravaloarea grant Erasmus, conform contractului nr. x/R/26.06.2013 si la plata sumei de 761,45 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de timbru parțială.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâtul B..

Prin decizia civila nr. 1517/20.12.2016 Tribunalul Galați a respins apelul declarat de pârâtul B., împotriva sentinței civile nr. 193/15.01.2016 pronunțate de Judecătoria Galați, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. DIN GALAȚI, și intimata-pârâtă C., ca nefondat.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul B. susținând că instanța în mod greșit a interpretat contractul semnat cu reclamanta.

La termenul de judecată din data de 01.11.2017 Curtea, din oficiu, a ridicat excepția necompetenței materiale de soluționare a recursului.

Prin decizia civilă nr. 154/R din 1 noiembrie 2017 a fost declinată competența de soluționare a recursului civil declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 1517/20.12.2016 pronunțată de Tribunalul Galați, secția I civilă, în dosarul nr. x/2014, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La termenul din 21.02.2018, Înalta Curte a invocat excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 alin. (1) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal în apel într-un litigiu având ca obiect principal pretenții cu valoare mai mică de 200.000 RON.

Conform art. 97 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Cum decizia atacată cu recurs nu este pronunțată de o curte de apel ci de un tribunal rezultă că Înalta Curte nu este competentă material să soluționeze o astfel de cerere de recurs ci curtea de apel competentă teritorial.

Potrivit primei teze din art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2016 inclusiv nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile (...), precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv."

Totodată, se impune observația că decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 referitoare la excepția de neconstituționalitate a sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 partea I, din data de 20 iulie 2017.

Față de data pronunțării deciziei recurate, respectiv 20.12.2016 prezentul recurs nu intră sub incidența modificărilor generate de decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 deoarece aceasta devine obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial respectiv de la 20 iulie 2017, prin urmare în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești.

În conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ. hotărârea de declinare a competenței sau de stabilire a competenței pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este obligatorie pentru instanța de trimitere.

Raportat la aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (2) va admite excepția necompetenței materiale și va declina competența de soluționare a recursului declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 1517 din 20 decembrie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2014 de Tribunalul Galați, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 1517 din 20 decembrie 2016 pronunțată în dosarul nr. x/2014 de Tribunalul Galați, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Galați.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2018.