ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.02.2017

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 213/2017

HOTĂRÂRE
14.02.2017
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 213/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

În motivarea cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul a susținut că cele două hotărâri definitive, pronunțate de aceeași instanță asupra aceluiași litigiu, conțin dispoziții potrivnice.

Revizuentul a mai arătat că în primul litigiu - dosar nr. x/2016, soluționat prin decizia nr. 431/A din 5 august 2016, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis excepția lipsei calității procesuale active a apelantului A. și, în consecință apelul acestuia promovat împotriva sentinței nr. 48 din 8 iulie 2016 a Tribunalului Specializat Mureș ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală activă.

În cel de al doilea litigiu - dosar nr. x/2016, soluționat prin decizia nr. 567A/2016 din 5 octombrie 2016, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului A. în promovarea contestației în anulare formulată împotriva deciziei nr. 431/A din 5 august 2016 a Curții de Apel Târgu Mureș. Totodată, pe fondul contestației, soluția a fost de respingere.

Față de soluțiile pronunțate, revizuentul a solicitat instanței să dispună anularea deciziei nr. 567A/2016 întrucât excepția calității procesuale active a fost respinsă, dar și admisă, de către aceeași instanță, în același litigiu, prin decizii definitive deopotrivă, iar fondul cauzei a rămas nejudecat, fiind lipsit de dublul grad de jurisdicție necesar unui proces echitabil.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, alin. (2) al aceluiași articol statuând asupra situațiilor în care sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.

În conformitate cu art. 431 C. proc. civ. nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

Astfel, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă numai dacă sunt întrunite cumulativ mai multe condiții, una din acestea fiind aceea ca hotărârea potrivnică, a cărei anulare se solicită, să fi nesocotit puterea lucrului judecat dată de o altă hotărâre, ceea ce presupune o triplă identitate, respectiv hotărârile să aibă aceleași părți, obiect și cauză.

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având aceeași cauză, obiect și aceleași părți. Legiuitorul a avut în vedere hotărâri ale căror dispozitive sunt ireconciliabile, fapt ce ar face imposibilă executarea simultană a acestora.

În cauză, nu se poate reține contradictorialitatea de hotărâri întrucât nu sunt îndeplinite condițiile acestui text de lege - art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., având în vedere că cele două hotărâri indicate ca fiind contradictorii au fost pronunțate în același litigiu, în succesiunea firească a căilor de atac diferite exercitate, astfel că nu se poate reține existența autorității de lucru judecat.

Astfel, prin prima hotărâre indicată în susținerea revizuirii - decizia nr. 431/A din 5 august 2016 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, în dosarul nr. x/2016, s-a dispus admiterea excepției lipsei calității procesuale active a apelantului A. și, în consecință s-a respins apelul acestuia promovat împotriva sentinței nr. 48 din 8 iulie 2016 a Tribunalului Specializat Mureș, ca fiind declarat de o persoană fără calitate procesuală activă.

Această excepție a fost admisă, în raport cu prevederile art. 478 alin. (1) C. proc. civ., ca urmare a faptului că A. a participat la proces în fața primei instanțe în calitate de administrator statutar al B. S.R.L., iar apelul a fost declarat de acesta în nume personal.

Cea de a doua hotărâre indicată și a cărei retractare se solicită, respectiv decizia nr. 567A/2016 din 5 octombrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins excepția lipsei calității procesuale active a contestatorului A. în promovarea contestației în anulare formulată împotriva deciziei nr. 431/A din 5 august 2016 a Curții de Apel Târgu Mureș. Totodată, pe fondul contestației, soluția a fost de respingere.

Cu privire la soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale active a contestatorului A., instanța a dat eficiență prevederilor art. 448 C. proc. civ., reținând că acesta are dreptul de a promova calea extraordinară a contestației în anulare împotriva hotărârii din apel față de calitatea sa de apelant, nefiind relevant că apelul a fost respins pentru lipsa calității procesuale active.

Problema evaluării calității procesuale active a lui A. a implicat analize diferite, respectiv în dosarul nr. x/2016 calitatea procesuală are ca justificare constatarea calității de parte în litigiul anterior - apelul -, pe când în dosarul nr. x/2016 evaluarea a presupus verificarea menținerii cadrului procesual în apel raportat la judecarea cauzei în fond la prima instanță.

În consecință, între cele două aspecte nu poate să existe suprapunerea necesară creării contradicției care afectează autoritatea de lucru judecat.

Așa fiind, Înalta Curte, urmează să respingă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 567/A din 5 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016.

În baza dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., revizuentul A. va fi obligat către intimatul Popa Andrei să achite suma de 357 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 567/A din 5 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016.

Obligă revizuentul A. să-i achite intimatului POPA ANDREI suma de 357 RON cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2017.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-01-29
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 6/2018
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea ce formează obiectul recursului Prin Decizia nr. 213 din 14 februarie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a resp
ÎCCJ 2018-03-08
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 750/2018
Ședința publică din data de 8 martie 2018 Asupra cererii de revizuire de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de revizuire transmisă prin poștă la 20.11.2017 (plic dosar nr. x/2017 al Curț
ÎCCJ 2017-11-07
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1596/2017
Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, secția civilă, A. și B. au solicitat retractarea Deciziei nr. 209/A din 8 aprilie 2014 a Curții de Apel Târgu M
ÎCCJ 2015-04-28
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1143/2015
Decizia nr. 1143/2015 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin Decizia nr. 3637 din 19 noiembrie 2014 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a consta
ÎCCJ 2016-02-04
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 270/2016
Decizia nr. 270/2016 Deliberând, asupra cererii de revizuire de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 18 iulie 2015, data poștei, revizuen
Sursă