ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2430/2012

Deliberând asupra recursului penal de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 169 din 08 decembrie 2011, Tribunalul Buzău a dispus, în baza art. 174 C. pen., condamnarea inculpatului P.M., zis P., studii 10 clase, divorțat, 3 copii (din care 2 minori), fără ocupație, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru infracțiunea de omor.

În baza art. 71 - 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 5 ani de la data executării pedepsei principale.

În baza art. 67 C. pen., a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a degradării militare.

A menținut măsura arestării preventive și a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerea și arestul începând cu 8 ianuarie 2011 la zi.

A respins cererea de despăgubiri civile formulată împotriva părților responsabile civilmente A.I. și A.A. A admis, în parte, cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă M.M. împotriva inculpatului și l-a obligat la plat sumei de 16.312,4 RON despăgubiri civile către partea civilă M.M.

A respins cererile de despăgubiri morale formulate de părțile civile M.M., J.D.A. și J.A.M.

A obligat inculpatul la plata sumelor de 4843,66 RON cheltuieli de judecată către părțile civile și de 5000 RON cheltuieli judiciare către stat din care 400 RON onorariu avocat la urmărirea penală și 200 RON onorariu avocat la judecată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău nr. 43/P/2011 din 20 iunie 2011, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului P.M., zis P.,  studii 10 clase, divorțat, 3 copii (din care 2 minori), fără ocupație, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale, aflat în stare de arest preventiv în Penitenciarul Focșani, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., constând în aceea că, în noaptea de 7 ianuarie 2011, în timp ce se afla cu victima J.D. în locuința soților A., din comuna Pietroasele, județul Buzău, pe fondul consumului de alcool, i-a aplicat acestuia mai multe lovituri cu pumnii și picioarele în zona feței și a toracelui, în urma cărora a intervenit decesul.

Analizând materialul probator administrat în cauză, respectiv procesul-verbal de sesizare din 8 ianuarie 2011, procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele fotografice efectuate în cauză, declarațiile de parte vătămată, concluziile raportului medico-legal de necropsie din 8 ianuarie 2011 întocmit de SJML Buzău, declarațiile martorilor L.C., Z.E., A.A., P.O.C., A.I., N.V., C.F., B.T., C.L. și înscrisurile atașate la dosar, tribunalul a reținut că, la data de 2 februarie 1990, victima J.D. s-a căsătorit cu M.M., din conviețuirea acestora rezultând doi copii, A.M. și D.A. Ulterior, relațiile de familie s-au degradat și la 16 iunie 2003 numita M.M. a promovat acțiune de divorț la Judecătoria Buzău, iar prin Sentința civilă nr. 3884 din 25 august 2003 s-a admis acțiunea acesteia, iar cei doi copii au fost încredințați spre creștere și educare mamei.

A mai reținut că din declarația părții vătămate M.M. rezultă că cei doi soți nu au partajat bunurile comune, iar în anul 2006 aceasta a plecat la muncă în Belgia, ocazie cu care i-a chemat și pe cei doi copii. În această perioadă, victima a continuat să locuiască în domiciliul părinților adoptivi, la data de 4 aprilie 2007 notarul eliberându-i certificatele de moștenitor, din care rezultă că este unicul moștenitor al autorilor săi.

La data de 4 septembrie 2009 victima a vândut soților A., cu clauză de uzufruct viager, imobilul casă de locuit din comuna Pietroasele, sat Pietroasele, județul Buzău, împreună cu suprafața de 964 m

2

, înscrisul fiind autentificat de BNP M.T.

În ultimii ani, inculpatul se ducea și ajuta la magazinul soților A., activitate pentru care primea alimente, iar în luna octombrie, chiar a fost ajutat de aceștia să beneficieze de îngrijiri medicale, întrucât se simțea rău. După externare, întrucât inculpatul nu avea unde să locuiască, soții A. au întrebat victima dacă este de acord să locuiască împreună cu inculpatul, victima fiind de acord.

În ziua de 7 ianuarie 2011, în jurul orelor 8:00, martorul A.I., fiind onomastica sa, a dus celor doi, 500 ml de țuică și 2 l de vin. Inculpatul a declarat că a băut cu victima cei 500 ml țuică, după care s-au dus la M.I., zis P., pentru a face o coadă de topor. Cei doi s-au întors în jurul orei 11:30, când au aprins focul și au încălzit mâncarea.

În jurul prânzului, martora Z.E., care locuiește vizavi de imobilul cumpărat de soții A., l-a chemat pe inculpat să-i dea de pomană, iar soțul martorei i-a dat un pahar de vin. Până să plece de la familia Z., inculpatul stabilise ca a doua zi să vină să taie lemne.

Ulterior, inculpatul s-a dus la J.D.. în jurul orelor 14:30 - 15:00, martorul A.I. s-a dus din nou la cei doi și le-a dat o bucată de șuncă, cârnați, o sticlă de vin și una de apă, ambele de câte 2 litri. Martorul a stat cu cei doi circa 5 minute, interval în care a băut 100 ml de vin, după care a plecat cu inculpatul la magazinul lui, unde de serviciu era A.A.

Inculpatul a stat la magazin până în jurul orei 18:00, când s-a dus acasă și a constatat că victima se uita la televizor.

Inculpatul a declarat că împreună cu victima au consumat toată cantitatea de alcool și că în jurul orelor 22:00 - 23:00 a început să se certe cu J.D. A precizat că victima l-a provocat, fără să-și aducă aminte ce expresie i-a proferat, după care i-a aplicat câteva lovituri lui J.D. în zona feței și a toracelui. Deși victima i-a solicitat inculpatului să o lase în pace, inculpatul a continuat să o lovească, iar în jurul orei 3:00, victima s-a dus la WC, după care a revenit și s-a așezat în pat.

A doua zi, în jurul orei 7:45, inculpatul s-a trezit și a constatat că victima stătea pe marginea patului cu capul între mâini. Inculpatul a susținut că l-a întrebat pe J.D. ce face, iar acesta nu i-ar fi răspuns, motiv pentru care inculpatul s-a dus la acesta, l-a întins pe jos și a început să-l fricționeze cu apa. Văzând că nu reacționează, inculpatul s-a dus la magazinul lui A.I., unde se aflau vânzătoarea P.O.C. și un client, L.C.

Inculpatul i-a cerut vânzătoarei o țuică, martora P. l-a întrebat de ce vrea să bea țuică, după care acesta a început să plângă, timp în care le-a spus că l-a bătut pe "F." (J.D.) și că este mort în casă și a plecat de la magazin cu martorul L.C., căruia i-a arătat că victima era decedată, după care inculpatul s-a dus la familia A.

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut că în noaptea de 7 ianuarie 2011 i-a aplicat multiple lovituri victimei, însă a declarat că nu a avut intenția s-o omoare.

Instanța de fond a reținut că agresiunea comisă de inculpat se coroborează și cu raportul medico-legal de necropsie nr. A3/8/2011 al SJML Buzău, care a stabilit că moartea victimei J.D. a fost violentă, că s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecința hemoragiei meningo-ventriculare, în cadrul unui politraumatism: traumatism cranio-cerebral acut închis; traumatism cervico-facial cu fractură cartilaj nazal și coarne posterioare hioid; traumatism toracic cu fracturi de stern și coaste bilateral, rupturi pleurale și hemotorace consecutiv și traumatism toracic cu fracturi de stern și coaste bilateral, rupturi pleurale și hemotorace consecutiv și traumatism abdomino-pelvin cu contuzie pancreatică, fractură cominutivă sacro-iliacă bilaterală și hematom retro-peritoneal.

În baza probatoriului administrat s-a reținut că, fapta inculpatului P.M., care în noaptea de 7 ianuarie 2011 i-a aplicat victimei J.D. mai multe lovituri în zona feței și a toracelui, în urma cărora a intervenit decesul, constituie infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen.

La individualizarea pedepsei a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv gradul de pericol social deosebit al infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, persoana inculpatului care nu a mai fost condamnat, a avut o poziție sinceră, contextul în care a fost săvârșită fapta, așa cum a rezultat din probatoriile administrate.

Sub aspectul laturii civile, prima instanță a reținut că s-au formulat cereri de despăgubiri civile și despăgubiri morale de către părțile civile M.M., în calitate de fostă soție a victimei, și J.D.A. și J.A.M., în calitate de copii ai victimei.

Având în vedere că inculpatul a fost de acord cu pretențiile civile formulate de părțile civile și actele depuse la dosar, în susținerea intereselor părților civile, în baza art. 998 - 999 C. civ. cu referire la art. 14 C. pen., a admis acțiunile civile și a dispus obligarea inculpatului la suma totală de 16.312,4 RON despăgubiri civile către partea civilă M.M.

Cu privire la cererile de despăgubiri morale solicitate de J.A., M.M. și J.A.M., de câte 50.000 euro, prima instanță le-a respins ca neîntemeiate, reținând că daunele morale reprezintă prejudicii acordate pentru repararea unor suferințe ale părților vătămate și au semnificația unei compensații, ele fiind tratate distinct de despăgubirile pentru daunele materiale.

Pentru acordarea acestor daune trebuie să fie îndeplinite condițiile generale prevăzute de art. 998 - 999 C. civ., respectiv existența unui prejudiciu (în speță moral), a unei fapte, precum și a legăturii de cauzalitate dintre prejudiciu și faptă.

Așa cum rezultă din actele aflate la dosar, părțile vătămate, în calitate de fostă soție și de copii ai victimei, s-au separat de drept și de fapt de victimă de circa 8 ani, condiții în care victima se întreținea singură și din bunăvoința altor persoane din comună.

Așa fiind, a apreciat prima instanță că moartea victimei nu a constituit un prejudiciu moral pentru părțile civile și, în consecință, nu se impune acordarea unor despăgubiri cu acest titlu, deoarece s-ar denatura astfel scopul despăgubirilor morale, care privește în special procurarea unor satisfacții de ordin moral părților civile, situație care nu poate fi reținută în speță.

La termenul de judecată din 15 septembrie 2011, prima instanță, la solicitarea părților civile, față de probatoriile administrate până în acel moment, a încuviințat introducerea în cauză ca părți responsabile civilmente a numiților A.I. și A.A., verificând existența răspunderii civile prevăzută de art. 1000 alin. (3) C. civ.

Conform acestui text de lege comitenții sunt responsabili pentru prejudiciul cauzat de prepușii lor în funcțiile ce li s-au încredințat.

Părțile civile au susținut că inculpatul, în fapt, era angajat de A.I. și A.A. și a fost acceptat să locuiască în imobilul proprietatea acestora împreună cu victima, cu scopul de a supraveghea victima. În aceste condiții A.I. și A.A. trebuie să răspundă în solidar pentru prejudiciile cauzate de inculpat.

Din probatoriile administrate în cauză sub acest aspect, instanța de fond a reținut că părțile responsabile civilmente l-au lăsat pe inculpat să locuiască împreună cu victima din rațiuni umanitare, fără să existe între aceștia un raport de prepușenie în sensul prevederilor art. 1000 alin. (3) C. civ.

Toți martorii audiați în cauză au susținut că inculpatul nu avea unde să locuiască în condiții bune, iar părțile responsabile civilmente s-au îngrijit de acesta, inclusiv internându-l pe cheltuiala lor în spital, având în vedere situația materială precară a inculpatului.

S-a mai reținut că, pentru a se angaja răspunderea comitentului în temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ., se cer a fi întrunite două condiții speciale, respectiv existența raportului de prepușenie și prepușii să fi săvârșit fapta în funcțiile care li s-au încredințat, însă din probele administrate în cauză nu există niciun element care să demonstreze raportul de prepușenie între inculpat și părțile responsabile civilmente.

De asemenea, fapta inculpatului de a ucide victima pe fondul unei stări tensionate și a consumului de alcool excesiv nu poate să aibă nicio legătură cu raporturile existente între inculpat și părțile responsabile civilmente.

Împotriva acestei sentinței au declarat apel inculpatul P.M. și părțile civile M.M., J.A.M. și J.D.A.

În motivarea apelului, inculpatul a arătat, în esență, că nu el este autorul faptei de omor pentru care a fost condamnat de către instanța de fond. De asemenea, presupusa victimă este în viață și lucrează la un post de televiziune.

În motivarea apelurilor declarate, părțile civile M.M., J.A.M. și J.D.A. au arătat că sentința penală atacată este nelegală, întrucât probatoriile administrate au confirmat raportul de prepușenie dintre inculpat și părțile responsabile civilmente A.I. și A.A., iar instanța de fond nu a angajat răspunderea acestora alături de inculpat în latură civilă.

Într-o perioadă premergătoare decesului, victima J.D. a avut un conflict cu părțile responsabile civilmente legat de faptul că, pentru a procura băuturi alcoolice, aceasta a vândut porțile de acces în imobil.

Pentru a preîntâmpina alte acte de dispoziție ale victimei, cei doi soți au permis inculpatului să se instaleze în aceeași cameră cu victima, scopul fiind acela ca victima să fie supravegheată tot timpul, fiind evident faptul că inculpatul îndeplinea un serviciu în favoarea părților responsabile civilmente, astfel că cererea părților civile este îndreptățită, în baza art. 1000 alin. (3) C. civ.

În cuprinsul declarației sale, inculpatul a arătat că era în serviciul celor două părți responsabile civilmente și asigura paza imobilului, în special a unei cantități de cherestea adusă de acestea în curtea imobilului, material lemnos ce urma a fi înglobat într-o construcție nouă, pe care s-au decis să o realizeze pe terenul neconstruit.

În mod constant o informa pe partea responsabilă civilmente A.I. despre activitatea desfășurată de victimă și incidentul în cadrul căruia a decedat victima a avut loc pe fondul îndeplinirii de către inculpat a acestui serviciu.

De asemenea, planșele foto din dosarul de urmărire penală atestă existența cantității de cherestea la care s-a referit inculpatul în declarațiile sale.

S-a mai arătat că sentința este nelegală și pentru că, în cererea de constituire de parte civilă, J.D.A. a solicitat instituirea unei rente periodice de la momentul suprimării vieții autorului și până la majorat, la data formulării cererii acesta fiind minor, iar instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la această cerere. La data 22 februarie 2012 acesta a împlinit vârsta de 18 ani și se află în continuarea studiilor.

Totodată, instanța de fond a respins în mod nelegal cererea de obligare la plata unor daune morale, întrucât, chiar pe fondul despărțirii părinților, fiii victimei au menținut relațiile firești chiar și în condițiile în care și-au stabilit domiciliul în străinătate în urmă cu 3 ani, acest lucru reieșind din declarația primarului.

Prin Decizia penală nr. 70 din 3 mai 2012 Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpatul P.M. și de părțile civile M.M., J.A.M. și J.D.A. împotriva Sentinței penale nr. 169 din 08 decembrie 2011 a Tribunalului Buzău.

În baza art. 383 alin. (1

1

) C. proc. pen., a menținut arestarea preventivă a inculpatului P.M. și, în baza art. 383 alin. (2) C. proc. pen., a dedus din pedeapsă perioada reținerii și arestării preventive de la 08 ianuarie 2011 la zi.

A obligat apelanții la câte 150 RON fiecare, cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpat, în sumă de 200 RON, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului Prahova.

Curtea a reținut că situația de fapt a fost stabilită în mod corect și complet de prima instanță pe baza probelor administrate în cauză, atât în latură penală cât și în latură civilă.

Susținerea inculpatului din fața instanței de apel, potrivit căreia nu este autorul faptei pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de prima instanță, este infirmată de probele administrate în cauză, respectiv procesul-verbal de sesizare din 08 ianuarie 2011, procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșele fotografice, declarațiile, raportul medico-legal de necropsie din 09 ianuarie 2011 întocmit de SJML Buzău, declarațiile martorilor L.C., Z.E., A.A., P.O.C., A.I., N.V., C.F., B.T., C.L., toate coroborate chiar cu declarațiile date de inculpat în timpul urmăririi penale și pe parcursul judecății la prima instanță, din care rezultă că acesta din urmă a lovit victima în mod repetat, după ce au consumat băuturi alcoolice împreună, iar a doua zi a constatat că decedase.

Este adevărat că inculpatul a arătat că cineva i-a pus o substanță în băutură și că este posibil ca victima să fi fost lovită de alte persoane în timpul nopții, însă din aceleași probe rezultă că victima și inculpatul locuiau în aceeași cameră, iar alte persoane nu au venit la locuința acestora. Chiar inculpatul a fost cel care a anunțat-o pe A.A. a doua zi după incident că l-a lovit pe J.D. și a observat că acesta nu mai mișcă.

Aceste declarații se coroborează și cu concluziile raportului medico-legal de necropsie din 09 ianuarie 2011 întocmit de SJML Buzău, din care rezultă că moartea victimei J.D. a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecința hemoragiei meningo-ventriculare, în cadrul unui politraumatism, respectiv cranio-cerebral acut închis, cervico-facial cu fractură cartilaj nazal și coarne posterioare hioid, toracic cu fracturi de stern și coaste bilateral, rupturi pleurale și hemotorace consecutiv și abdomino-pelvin cu contuzie pancreatică, fractură cominutivă sacro-iliacă bilaterală și hematom retro-peritoneal.

Localizarea, numărul și consecințele acestor leziuni confirmă și intensitatea cu care ele au fost aplicate de către inculpat victimei.

Având în vedere aceste probe, Curtea a apreciat că afirmația inculpatului potrivit căreia victima este de fapt în viață și lucrează la un post de televiziune este total nefondată, acesta încercând să-și creeze imaginea unei persoane lipsite de discernământ, aspect contrazis de raportul de expertiză medico-legală psihiatrică din 03 iunie 2011 întocmit de INML Mina Minovici București, din care rezultă că inculpatul are discernământul păstrat, iar acesta este o persoană cu tendințe impulsive accentuate și instabilitate psiho-emoțională. De asemenea, acesta are tendința de a acumula și descărca în mod exhibiționist o tensiune agresivă, nefiind interesat de modul în care acțiunile sale îi afectează pe ceilalți, dar și predispoziție pentru comportament antisocial.

Prin urmare, a reținut că sunt neîntemeiate criticile formulate de inculpat cu privire la existența faptei și a vinovăției sale în comiterea infracțiunii de omor.

Și în ceea ce privește pedeapsa aplicată, Curtea a apreciat că instanța de fond a reținut în mod corect criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen.

În ceea ce privește criticile formulate de părțile civile, Curtea a reținut că cererile de obligare a inculpatului la plata de despăgubiri morale sunt neîntemeiate, având în vedere că aceste părți n-au mai avut niciun fel de legături cu victima de mai mulți ani, aceasta din urmă asigurându-și întreținerea singură ori prin bunăvoința unor persoane din comună.

Pierderea soțului, respectiv a tatălui unor persoane le produce acestora o traumă psihică greu de depășit, astfel încât o cerere formulată de aceste persoane pentru acordarea de daune morale este în principiu întemeiată, însă daunele morale se evaluează într-o manieră individuală, de la caz la caz și față de fiecare parte civilă, tot individuală fiind și încercarea sufletească a rudelor victimei unei fapte infracționale.

Instanța de prim control judiciar a apreciat că părțile civile nu fac parte din categoria acestor persoane, având în vedere că de mai mulți ani nu mai aveau niciun fel de relații cu victima și nu s-au interesat de soarta acesteia decât atunci când au aflat de deces. De asemenea, victima ajunsese într-o stare deosebit de precară, singurele persoane care se interesau de soarta acesteia fiind părțile responsabile civilmente și, sporadic, unele persoane din comunitate, pentru care victima presta ocazional diverse activități, astfel că, supraviețuirea acesteia se datora unor persoane străine de familie.

Totodată, victima nici nu contribuia în vreun fel la întreținerea copiilor săi, plecați din țară împreună cu mama acestora.

Cu privire la angajarea răspunderii soților A.I. și A.A., în calitate de părți responsabile civilmente, a reținut că răspunderea civilă a comitentului pentru fapta prepusului, în temeiul art. 1000 alin. (3) C. civ., este angajată dacă o agresiune s-a produs în legătură cu serviciul și cu ocazia îndeplinirii sarcinilor de serviciu.

A mai reținut în acord cu prima instanță că, soții A.I. și A.A. au acceptat ca inculpatul să locuiască împreună cu victima din rațiuni umanitare, fără ca între aceștia să existe un raport de prepușenie, în sensul celui prevăzut de dispozițiile art. 1000 alin. (3) C. civ., martorii audiați în cauză arătând că inculpatul nu avea unde să locuiască în condiții bune, neavând căldură, iar părțile responsabile civilmente au avut grijă de acesta, chiar internându-l pe cheltuiala lor în spital.

De asemenea, chiar și în cazul existenței unui raport de prepușenie, pentru determinarea sferei de aplicare a noțiunii de funcție încredințată de către comitent prepusului se au în vedere criteriul conținutului și cel al scopului acestei funcții. Astfel, răspunderea comitentului poate fi angajată numai dacă fapta prejudiciabilă a fost săvârșită de prepus în exercitarea atribuțiilor care intră în conținutul funcțiilor încredințate și cu respectarea scopului lor ori dacă prepusul a exercitat atribuțiile care intră în conținutul funcțiilor încredințate, deturnându-le de la scopul lor în mod abuziv, prin urmărirea unor interese personale ale prepusului sau ale unui terț, sau dacă activitatea este exterioară funcțiilor încredințate, dar tinde către realizarea scopului acestora.

În situația în care fapta păgubitoare săvârșită de prepus este exterioară atât conținutului, cât și scopului funcțiilor încredințate, comitentul nu va răspunde pentru fapta prepusului, fapta inculpatului de a ucide victima pe fondul unei stări tensionate și a consumului de alcool excesiv neputând avea legătură cu raporturile existente între inculpat și părțile responsabile civilmente, presupunând că ar fi existat astfel de raporturi.

Prin urmare, instanța de prim control judiciar a apreciat că instanța de fond a stabilit în mod corect și complet situația de fapt pe baza probelor administrate în cauză, atât în latură penală cât și în latură civilă în ceea ce privește persoanele îndreptățite la despăgubiri, așa cum a fost prezentată mai sus.

Împotriva deciziei a declarat recurs, în termen legal, inculpatul P.M. care a criticat-o sub aspectul legalității și netemeiniciei, invocând în drept dispozițiile art. 385

9

pct. 18, 17 și 14 C. proc. pen.

În susținerea primului motiv de recurs invocat a arătat că din probele administrate nu rezultă intenția inculpatului în comiterea faptei și, pe cale de consecință, a solicitat achitarea sa, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Totodată, a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, întrucât a fost provocat de victimă, nu a folosit obiecte contondente, iar ulterior, a încercat să-i acorde primul ajutor, împrejurări din care rezultă că nu a urmărit să-i suprime viața.

În subsidiar, a solicitat reindividualizarea judiciară a pedepsei aplicate, reținerea circumstanțelor prev. art. 74 lit. a) C. pen. și, pe cale de consecință, reducerea pedepsei sub minimum special prevăzut de lege, având în vedere că nu are antecedente penale, are 3 copii minori în întreținere și a regretat fapta comisă.

Înalta Curte, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate - în cadrul cazurilor de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 12, 14 și 17 C. proc. pen. - cât și din oficiu - potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. - apreciază hotărârile atacate ca fiind legale și temeinice și recursul declarat de inculpat ca nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Referitor la critica recurentului inculpat privind greșita încadrare juridică dată faptei reținute în sarcina sa, Înalta Curte constată că în cauză s-a făcut o analiză judicioasă a probelor și o interpretare corespunzătoare a acestora de către cele două instanțe, reținându-se în mod corect situația de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptei, respectiv, infracțiunea de omor, prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.

Atât în jurisprudența fostului Tribunal Suprem cât și în practica instanței supreme s-a statuat că pentru a putea caracteriza activitatea infracțională a făptuitorului, ca fiind făcută cu intenția de a ucide, este necesar să fie întrunite mai multe condiții, și anume, folosirea unui obiect vulnerant apt să producă moartea, vizarea unor zone vitale, intensitatea loviturilor, numărul persoanelor care agresează victima.

Or, în raport de aceste elemente, aspectele invocate de recurentul inculpat că nu a lovit victima cu corpuri contondente și nu a vizat zone vitale ale corpului precum și faptul că acesta se afla în viață la momentul încetării agresiunii, nu sunt determinante în înlăturarea intenției inculpatului la comiterea infracțiunii de omor.

Existența infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte este caracterizată, pe plan subiectiv, de aplicarea loviturilor cu intenție, rezultatul survenind din culpa făptuitorului.

Or, intenția de a ucide este relevată în cauză de loviturile repetate aplicate victimei cu pumnii și picioarele, aflată în stare de ebrietate avansată, aspect cunoscut de inculpatul P.M. întrucât au consumat împreună băuturi alcoolice, zonele corpului în care s-au aplicat aceste lovituri (la nivelul feței și toracelui), ce au provocat victimei leziuni interne multiple și care au determinat decesul acesteia.

Faptul că agresiunea inculpatului P.M., în modalitatea descrisă, a încetat înainte de surveni decesul victimei (potrivit apărărilor formulate de inculpat acesta a văzut victima în viață în jurul orelor 3 dimineața când a mers la grupul sanitar), nu relevă decât împrejurarea că inculpatul, deși nu au urmărit uciderea victimei, a avut previziunea probabilității rezultatului letal produs, chiar din declarația inculpatului rezultând împrejurarea că deși victima i-a cerut să înceteze agresiunea a continuat să o lovească cu pumnii și picioarele.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că față de mijloacele folosite în agresiunea victimei (pumnii și picioarele, apte fiecare să ucidă), intensitatea și caracterul repetat al loviturilor aplicate victimei, zonele corporale vizate (cap și torace), nu se poate aprecia că inculpatul nu au prevăzut posibilitatea producerii decesului acesteia, astfel că, în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de omor, faptă prev. de art. 174 alin. (1) C. pen.

Față de aceste considerente, Înalta Curte reține că nu se justifică schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de omor, prev. de art. 174 C. pen. în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 C. pen. și, pe cale de consecință, apreciază ca nefondată critica recurentului inculpat sub acest aspect.

Înalta Curte apreciază ca neîntemeiată și critica recurentului inculpat privind lipsa intenției în comiterea infracțiunii de omor, circumscrisă cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 12 C. proc. pen. și nu celui prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., invocat de către inculpat în susținerea recursului.

Instanțele de fond și apel au examinat cauza sub toate aspectele și în baza probatoriilor administrate au reținut că, în noaptea de 7/8 ianuarie 2011, pe fondul consumului de alcool, inculpatul P.M. a aplicat victimei J.D. mai multe lovituri cu pumnii și picioarele, în zona feței și a toracelui și, deși victima i-a cerut să înceteze agresiunea, inculpatul a continuat să o lovească. În jurul orelor 7:45 dimineața, inculpatul a văzut că victima stă pe marginea patului fără a se mișca și apreciind că aceasta nu se simte bine a încercat să o ajute, a întins-o pe jos, însă aceasta deja decedase. În acest context, inculpatul s-a dus la magazinul soților A., unde se afla martora P.O.C. și L.C., i-a cerut martorei P. niște țuică, după care le-a spus celor doi că l-a bătut pe J.D., zis "F." și că acesta este mort în casă.

Vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii este dovedită de declarațiile martorilor P.O.C. și L.C. cărora inculpatul a doua zi le-a spus că a lovit victima J.D. și că acesta este mort în casă, declarațiile martorilor A.I., A.A., N.V., C.F., B.T. care s-au deplasat cu inculpatul în încăperea unde acesta locuia și au constatat că victima J.D., decedase, declarațiile martorilor coroborându-se și cu declarațiile inculpatului P.M., atât din faza de urmărire penală cât și cea de judecată, acesta recunoscând că a lovit victima aflată în stare de ebrietate, cu pumnii și picioarele, în mod repetat, chiar și după ce acesta i-a cerut să înceteze agresiunea.

Relevante sub aspect probator sunt și concluziile raportului medico-legal de necropsie din 09 ianuarie 2011 emis de SJML Buzău, care a stabilit că "moartea victimei J.D. a fost violentă și s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute, consecința hemoragiei meningo-ventriculare, în cadrul unui politraumatism (...)

După aspect și localizare leziunile de violență s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure și comprimare cervico-toracică și au legătură directă, necondiționată cu decesul. (...).

Împrejurarea că inculpatul P.M. a încercat să acorde ajutor victimei a doua zi, nu conduce la concluzia că acesta nu a avut intenția de a ucide, prin modalitatea de comitere a faptei, obiectul vulnerant folosit și zonele corpului vizate impun aprecierea că acesta a avut reprezentarea rezultatului agresiunii sale, pe care l-a acceptat, acționând cu intenția indirectă de a ucide.

Față de aceste considerente, Înalta Curte apreciază ca fiind dovedită vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii de omor, astfel că, nu se impune achitarea sa în temeiul dispozițiilor art. 11 punctul 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

În ceea ce privește critica recurentului inculpat privind greșita individualizare a pedepsei aplicate de către cele două instanțe, în sensul, cuantumului prea mare al pedepsei, în raport de atitudinea victimei care ar fi inițiat conflictul, poziția sa procesuală și circumstanțele personale ale inculpatului, Înalta Curte, o apreciază ca fiind nefondată pentru considerentele ce vor fi expuse.

La individualizarea pedepsei, instanțele de fond și de apel au avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 C. pen., în funcție de care a fost aplicată o pedeapsă corect individualizată atât din punctul de vedere al cuantumului, cât și al modalității de executare - în regim de executare, fiind orientată spre minimum special prevăzut de lege, în cazul inculpatului nefiind aplicabile în mod justificat dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen.

În mod corect, în aplicarea pedepsei principale de 11 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 174 C. pen., cele două instanțe au avut în vedere, în primul rând, limitele de pedeapsă fixate în legea penală, gradul de pericol social concret a faptei (infracțiune contra vieții), împrejurările în care a fost comisă fapta (fără a exista un conflict prealabil, pe fondul consumului de alcool, prin lovituri repetate aplicate victimei cu pumnii și picioarele), urmarea produsă (suprimarea vieții victimei) și atingerea dusă relațiilor sociale privind dreptul la viață și siguranță publică.

Totodată, s-au avut în vedere circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpatului, și anume, faptul că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, are 3 copii minori în întreținere, a avut o atitudine procesuală parțial sinceră recunoscând comiterea faptei în modalitatea descrisă de acesta, împrejurări cărora deși nu li s-a dat valența juridică de circumstanțe atenuate, astfel cum sunt ele reglementate de dispozițiile art. 74 lit. a) C. pen., au fost valorificate de către cele două instanțe în procesul de individualizare a sancțiunii penale.

Deși, inculpatul P.M. a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicată de către instanța de fond și menținută de instanța de prim control judiciar, prin reținerea împrejurării că acela care a inițiat conflictul a fost victima, Înalta Curte constată că din probatoriul administrat nu rezultă o asemenea împrejurare care să justifice reținerea în favoarea sa a scuzei provocării cu efecte asupra reducerii cuantumului pedepsei.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază că aplicarea unei pedepse sub minimum special prevăzut de lege, astfel cum a solicitat recurentul inculpat, nu ar fi justificată și nu ar corespunde scopului preventiv educativ al pedepsei reglementat de dispozițiile art. 52 C. pen.

Constatând că nu este incident, pentru motivele anterior arătate, niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) punctele 12, 14 și 17 C. proc. pen. și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat în considerare din oficiu, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M., apreciind hotărârile pronunțate în cauză ca fiind legale și temeinice.

În temeiul dispozițiilor art. 385

17

alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de la 8 ianuarie 2011 la zi.

Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, Înalta Curte, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M. împotriva Deciziei penale nr. 70 din 3 mai 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata prevenției de la 8 ianuarie 2011 la 18 iulie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 iulie 2012.

Procesat de GGC - NN