ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2002/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Încheierea din 22 mai 2012 pronunțată în Dosarul nr. 563/36/2012, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a dispus, printre altele, în baza art. 300 2 C. proc. pen. cu referire la art. 160 b C. proc. pen. menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților C.A.A., C.R.E. și C.A.V. pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 22 mai 2012. Totodată a respins ca nefondate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea formulate de apelanții inculpați C.A.A., C.R.E. și C.A.V. Pentru a dispune această soluție, instanța de fond a reținut că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive precum și pericolul social concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă lăsarea inculpaților în libertate.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.A. solicitând judecarea sa în stare de libertate arătând că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. În subsidiar, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara. Criticile aduse nu sunt fondate. Analizând legalitatea și temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și din oficiu conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. sub toate celelalte aspecte, Înalta Curte reține că recursul declarat de inculpatul C.A. nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează. Înalta Curte reține că inculpatul C.A.

a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. S-a reținut în sarcina inculpaților C.A.A., C.R.E. și C.A.V. că s-au constituit într-un grup infracțional organizat introducând în România la data de 29 ianuarie 2009 prin Punctul Vamal Port Constanța - Sud Agigea, cantitatea de 1.080 kg cocaină, disimulată în două containere ce conțineau cherestea lemn cedru importată din Brazilia și au dispus cu privire la transportul cocainei pe teritoriul României cu intenția de a fi livrată în Spania.

Prin Sentința penală nr. 407 din 8 decembrie 2010, Tribunalul Constanța, secția penală l-a condamnat pe inculpatul C.A. după cum urmează: - în baza art. 7 din Legea nr. 39/2003 pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat ori aderare sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani închisoare. - în baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 18 ani închisoare. - în baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 pentru săvârșirea infracțiunii de introducere sau scoatere din țară, precum și importul sau exportul, fără drept, de droguri de mare risc, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 22 ani și 4 luni închisoare.

În urma contopirii pedepselor cu închisoare stabilite, în final inculpatul urmează să execute pedeapsa cea mai grea de 22 ani și 4 luni închisoare. Nemulțumit de soluția pronunțată inculpatul C.A.V. alături de ceilalți coinculpați au declarat apel împotriva sentinței de condamnare, cauza aflându-se în prezent pe rolul Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie pentru soluționarea apelurilor declarate de toți inculpații. Procedând la verificarea legalității arestării preventive în mod corect Curtea de Apel Constanța a apreciat ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului C.A. reținând de asemenea că în cauză subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

La dosar există probe și indicii temeinice că inculpatul a comis faptele reținute în sarcina sa fiind în acest mod incidente dispozițiile art. 143 C. proc. pen. Și condițiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt întrunite în cauză cumulativ, atât în ceea ce privește pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile deduse judecății, mai mari de 4 ani închisoare, sub aspectul probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, dar și sub aspectul numărului mare de persoane implicate în activitatea infracțională și gravității faptelor comise.

La aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă inculpatul se constată că în mod corect instanța de apel a avut în vedere faptul că în ultima perioadă fenomenul consumului de droguri a luat o amploare deosebită mai ales în rândul tinerilor (fenomen cu efecte devastatoare pentru sănătatea și chiar viața consumatorilor), fenomen care nu s-ar fi putut dezvolta fără implicarea persoanelor care introduc în țară și oferă spre vânzare aceste droguri, și, în consecință, recrudescența acestui fenomen infracțional impune luarea unor măsuri din cele mai severe, în vederea protejării interesului general în detrimentul celui individual, iar prin lăsarea în libertate a inculpatului, acesta precum și alți potențiali infractori ar fi încurajați să-și continue activitatea infracțională.

Se are în vedere de asemenea și cantitatea deosebit de mare de droguri ce a fost introdusă în țară de cei trei inculpați precum și faptul că acest drog (cocaină) este foarte puternic având efecte deosebit de negative asupra sănătății consumatorilor. În ceea ce privește cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură neprivativă de libertate, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 139 alin. (1) C. proc. pen. față de considerentele expuse mai sus și de circumstanțele cauzei în acest stadiu procesual. Faptul că în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare chiar nedefinitivă, face necesară în continuare privarea de libertate a inculpatului pentru buna desfășurare a procesului penal și față de caracterul proporțional al măsurii cu gravitatea acuzației penale formulate împotriva inculpatului.

Față de considerentele arătate, apreciind că soluția adoptată este legală și temeinică, Înalta Curte urmează ca în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A. împotriva încheierii din 22 mai 2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 563/36/2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 iunie 2012. Procesat de GGC - LM