ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2002/2012

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 22 mai 2012 pronunțată în

Dosarul nr. 563/36/2012, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru

cauze penale cu minori și de familie, a dispus, printre altele, în baza art.

300

2

C. proc. pen. cu referire la art. 160

b

C. proc. pen.

menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților C.A.A., C.R.E. și C.A.V.

pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 22 mai 2012.

Totodată a respins ca

nefondate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura

preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea formulate de apelanții

inculpați C.A.A., C.R.E. și C.A.V.

Pentru a dispune

această soluție, instanța de fond a reținut că subzistă temeiurile avute în

vedere la luarea măsurii arestării preventive precum și pericolul social

concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă lăsarea inculpaților în

libertate.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul C.A. solicitând

judecarea sa în stare de libertate arătând că nu mai subzistă temeiurile avute

în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

În subsidiar, a

solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a

obligării de a nu părăsi țara.

Criticile aduse nu

sunt fondate.

Analizând legalitatea

și temeinicia încheierii recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât

și din oficiu conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. sub toate

celelalte aspecte, Înalta Curte reține că recursul declarat de inculpatul C.A.

nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează.

Înalta Curte reține

că inculpatul C.A. a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru

săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, de art. 2

alin. (2) din Legea nr. 143/2000 și de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000,

toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-a reținut în

sarcina inculpaților C.A.A., C.R.E. și C.A.V. că s-au constituit într-un grup

infracțional organizat introducând în România la data de 29 ianuarie 2009 prin

Punctul Vamal Port Constanța - Sud Agigea, cantitatea de 1.080 kg cocaină,

disimulată în două containere ce conțineau cherestea lemn cedru importată din

Brazilia și au dispus cu privire la transportul cocainei pe teritoriul României

cu intenția de a fi livrată în Spania.

Prin Sentința penală

nr. 407 din 8 decembrie 2010, Tribunalul Constanța, secția penală l-a condamnat

pe inculpatul C.A. după cum urmează:

- în baza art. 7 din

Legea nr. 39/2003 pentru săvârșirea infracțiunii de inițiere sau constituire a

unui grup infracțional organizat ori aderare sau sprijinirea sub orice formă a

unui astfel de grup, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani

închisoare.

- în baza art. 2

alin. (2) din Legea nr. 143/2000, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

droguri de mare risc, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 18 ani

închisoare.

- în baza art. 3

alin. (2) din Legea nr. 143/2000 pentru săvârșirea infracțiunii de introducere

sau scoatere din țară, precum și importul sau exportul, fără drept, de droguri

de mare risc, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 22 ani și 4 luni

închisoare.

În urma contopirii

pedepselor cu închisoare stabilite, în final inculpatul urmează să execute

pedeapsa cea mai grea de 22 ani și 4 luni închisoare.

Nemulțumit de soluția

pronunțată inculpatul C.A.V. alături de ceilalți coinculpați au declarat apel

împotriva sentinței de condamnare, cauza aflându-se în prezent pe rolul Curții

de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie

pentru soluționarea apelurilor declarate de toți inculpații.

Procedând la

verificarea legalității arestării preventive în mod corect Curtea de Apel

Constanța a apreciat ca legală și temeinică măsura arestării preventive a

inculpatului C.A. reținând de asemenea că în cauză subzistă temeiurile avute în

vedere la luarea măsurii arestării preventive.

La dosar există probe

și indicii temeinice că inculpatul a comis faptele reținute în sarcina sa fiind

în acest mod incidente dispozițiile art. 143 C. proc. pen.

Și condițiile

prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen. sunt întrunite în cauză cumulativ,

atât în ceea ce privește pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile

deduse judecății, mai mari de 4 ani închisoare, sub aspectul probelor că

lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea

publică, dar și sub aspectul numărului mare de persoane implicate în

activitatea infracțională și gravității faptelor comise.

La aprecierea

pericolului concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă inculpatul se

constată că în mod corect instanța de apel a avut în vedere faptul că în ultima

perioadă fenomenul consumului de droguri a luat o amploare deosebită mai ales

în rândul tinerilor (fenomen cu efecte devastatoare pentru sănătatea și chiar

viața consumatorilor), fenomen care nu s-ar fi putut dezvolta fără implicarea

persoanelor care introduc în țară și oferă spre vânzare aceste droguri, și, în

consecință, recrudescența acestui fenomen infracțional impune luarea unor

măsuri din cele mai severe, în vederea protejării interesului general în

detrimentul celui individual, iar prin lăsarea în libertate a inculpatului,

acesta precum și alți potențiali infractori ar fi încurajați să-și continue

activitatea infracțională. Se are în vedere de asemenea și cantitatea deosebit

de mare de droguri ce a fost introdusă în țară de cei trei inculpați precum și

faptul că acest drog (cocaină) este foarte puternic având efecte deosebit de

negative asupra sănătății consumatorilor.

În ceea ce privește

cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o altă măsură

neprivativă de libertate, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite

cerințele prevăzute de art. 139 alin. (1) C. proc. pen. față de considerentele

expuse mai sus și de circumstanțele cauzei în acest stadiu procesual.

Faptul că în cauză a

intervenit o hotărâre de condamnare chiar nedefinitivă, face necesară în

continuare privarea de libertate a inculpatului pentru buna desfășurare a

procesului penal și față de caracterul proporțional al măsurii cu gravitatea

acuzației penale formulate împotriva inculpatului.

Față de considerentele

arătate, apreciind că soluția adoptată este legală și temeinică, Înalta Curte

urmează ca în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să

respingă ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul C.A. împotriva încheierii din 22 mai

2012 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori

și de familie, pronunțată în Dosarul nr. 563/36/2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 8 iunie 2012.

Procesat de GGC - LM