ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 797/2017

HOTĂRÂRE

04.05.2017

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 797/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 12 octombrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE și DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestora la: 1) recalcularea indemnizației lunare cuvenite, prin luarea în considerare a drepturilor acordate prin hotărâri judecătorești irevocabile privind următoarele creșteri salariale succesive: a) 5%, 2% și 11%, prevăzute de O.G. nr. 10/2007 și stabilite prin sentința irevocabilă nr. 1509 din 29 noiembrie 2007 a Tribunalului Mehedinți și decizia civilă nr. 1681 din 26 martie 2008 a Curții de Apel Craiova; b) 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, prin aplicarea la indemnizația rezultată la lit. a); 2) recalcularea indemnizației lunare cuvenite începând cu 1 decembrie 2015, prin aplicarea la indemnizația rezultată la punctul b) a procentului de 10% de creștere salarială prevăzut de Legea nr. 293/2015; 3) obligarea pârâților la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plății diferențelor bănești corespunzătoare, rezultate din recalcularea indemnizațiilor cuvenite potrivit punctelor 1) b) și 2), pe 3 ani în urmă în raport cu data introducerii acțiunii, diferențiat până la 1 decembrie 2015 și după 1 decembrie 2015, dar și pentru viitor, până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligației, diferențe în valoare actualizată și daune moratorii, dobânda legală, până la data plății efective; 4) potrivit art. 13 din O.U.G. nr. 27/2006, magistrații, pe perioada deplasărilor, beneficiază de diurnă în cuantum de 2% din salariul de încadrare. Având în vedere această dispoziție, coroborat cu faptul că în ultimii 3 ani, diurnele ce i-au fost acordate pentru deplasări au fost calculate fără a se avea în vedere și majorarea de 18% acordată printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, reclamanta a solicitat acordarea și a diferențelor de bani rezultate în urma recalculării salariului de încadrare, diferențe în valoare actualizată și daune moratorii, dobânda legală, până la data plății efective; 5) recalcularea și achitarea diferenței pentru prima de vacanță ce i-a fost achitată în anul 2010 fără a se avea în vedere indemnizația majorată cu procentul de 18%, întrucât în cauză nu poate fi vorba de o prescripție a acestui drept, prescripția fiind întreruptă de executarea parțială, voluntară a restanțelor cuvenite, executare ce s-a încheiat parțial la finele anului 2015, diferențe în valoare actualizată și daune moratorii, dobânda legală, până la data plății efective.

La 28 noiembrie 2016, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI, conform art. 78 alin. (2) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 524 din 30 ianuarie 2017, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București, invocată din oficiu și a declinat în favoarea Tribunalului Mehedinți competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI.

În motivarea acestei hotărâri, Tribunalul București a reținut următoarele considerente:

Domiciliul reclamantei este în Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, astfel cum aceasta a precizat în acțiune, iar locul său de muncă, la data promovării acțiunii, se afla în Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți (D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinți).

Potrivit art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, lege specială ce se aplică cu prioritate față de Codul muncii, "cererile referitoare la soluționarea conflictelor de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Având în vedere că prezenta cauză reprezintă un litigiu de muncă (reclamanta solicitând plata unor drepturi salariale) și că reclamanta își are domiciliul în județul Mehedinți, iar locul de muncă al acesteia se află tot în Drobeta Turnu Severin, județul Mehedinți, față de dispozițiile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, Tribunalul București a constatat că nu este competent teritorial să soluționeze cauza, declinând competența de soluționare a acesteia în favoarea Tribunalului Mehedinți.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinți la 9 martie 2017, sub nr. x/2016.

Prin sentința nr. 232 din 30 martie 2017, Tribunalul Mehedinți, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Mehedinți, invocată din oficiu; a declinat în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Mehedinți și Tribunalul București; a suspendat judecata cauzei până la soluționarea conflictului negativ de competență și a trimis cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul Mehedinți a reținut următoarele motive:

Reclamanta A. deține funcția de procuror, iar la 12 octombrie 2016, când a fost înregistrată acțiunea pe rolul Tribunalului București, aceasta își desfășura activitatea în cadrul D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Mehedinți.

Începând cu data de 15 octombrie 2016, reclamanta și-a încetat activitatea la D.I.I.C.O.T. și, de la aceeași dată, a revenit la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, astfel cum rezultă din Hotărârea nr. 642/11.10.2016 a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru procurori.

Legea nr. 508/2004 a reglementat organizarea și funcționarea D.I.I.C.O.T., iar în art. 4 alin. (1) s-a prevăzut că "Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism este organizată în structură centrală și structură teritorială", în alin. (4) prevăzându-se că "prin ordin al procurorului-șef al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism se pot înființa sau desființa birouri teritoriale în circumscripția teritorială a parchetelor de pe lângă tribunale".

Această lege a fost abrogată de art. 27 din O.U.G. nr. 78/16.11.2016, act normativ care reglementează organizarea și funcționarea D.I.I.C.O.T., art. 4 alin. (5) având un conținut asemănător cu dispoziția legală anterior citată.

S-a mai reținut că potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ. "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit art. 127 alin. (3) C. proc. civ. "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor."

S-a reținut că, competența reglementată de art. 127 C. proc. civ. asigură concilierea între dreptul de acces la justiție al judecătorului, procurorului, grefierului sau asistentului judiciar și necesitatea obiectivă ca imparțialitatea instanței să fie mai presus de îndoielile rezonabile.

Referitor la interpretarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., a fost pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție decizia în interesul legii nr. 7/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 461/22.06.2016, prin care s-a statuat, pe de o parte, că "I. Sintagma "instanța la care își desfășoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situația în care judecătorul își desfășoară efectiv activitatea în cadrul instanței competente să se pronunțe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanță" și, pe de altă parte, că "II. Art. 127 alin. (1) și alin. (3) din C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noțiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil și în cazul reclamanților care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești".

S-a reținut că din considerentele acestei decizii rezultă că dispozițiile art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. se aplică și procurorilor, respectiv sintagma "«se aplică în mod corespunzător» trebuie înțeleasă ca referindu-se la desfășurarea activității în cadrul unei unități de parchet ce funcționează pe lângă instanța arătată la alin. (1), indiferent dacă este vorba despre un procuror sau un grefier" (pct. 81 din decizia nr. 7/2016).

Astfel, competența reglementată de art. 127 C. proc. civ. are în vedere calitatea reclamantei de procuror la unitatea de parchet la care își desfășoară activitatea.

Față de aceste dispoziții legale, s-a constatat că, deși litigiul are natura unui conflict de muncă, totuși competența teritorială din prezenta cauză se stabilește conform art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ.

Competența teritorială în cazul litigiilor de muncă în care reclamantul are calitatea de procuror se stabilește conform art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., fiind derogatorie de la competența reglementată de art. 210 din Legea nr. 62/2011 care dispune că este competent tribunalul în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Totodată, s-a reținut că reclamanta a invocat și dispozițiile art. 127 C. proc. civ. și a înregistrat acțiunea la Tribunalul București, care se află în raza Curții de Apel București, instanță care se învecinează cu Curtea de Apel Craiova.

Astfel, Tribunalul Mehedinți a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Analizând actele și lucrările dosarului și constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul București și Tribunalul Mehedinți - s-au declarat, deopotrivă, necompetente să judece aceeași cauză, prin hotărâri date fără nicio cale de atac, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

În prezenta cauză, conflictul negativ de competență, ivit între Tribunalul București și Tribunalul Mehedinți, a avut la bază aplicarea de către cele două instanțe a unor dispoziții legale din acte normative diferite în vederea stabilirii competenței teritoriale.

Astfel, în timp ce Tribunalul București a dat eficiență dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 în considerarea naturii litigiului și a faptului că reclamanta are atât domiciliul, cât și locul de muncă în localitatea Drobeta Turnu Severin, Tribunalul Mehedinți a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că reclamanta are calitatea de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinți, respectiv în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinți.

În legătură cu aceste aspecte, se constată că potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar potrivit art. 127 alin. (3) C. proc. civ., "dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor".

Din interpretarea coroborată a dispozițiilor legale anterior menționate, se constată că art. 127 alin. (1) C. proc. civ. are ca situație premisă faptul că judecătorul are calitatea de reclamant, iar cererea este de competența teritorială a instanței la care acesta își desfășoară activitatea.

În condițiile în care dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. folosesc imperativul "va sesiza", rezultă că acestea au caracter imperativ, legiuitorul instituind o obligație a reclamantului de a sesiza o altă instanță decât cea la care își desfășoară activitatea.

Având în vedere că dispozițiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ. fac referire și la categoria profesională a procurorilor, precum și faptul că aceștia își desfășoară activitatea fie în cadrul parchetelor de pe lângă instanțe, fie în cadrul altor structuri specializate, precum D.I.I.C.O.T. sau D.N.A., rezultă că obligația instituită de dispozițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. subzistă și în sarcina procurorului care are calitatea de reclamant într-un litigiu de competența materială și teritorială a instanței pe lângă care funcționează parchetul la care acesta își desfășoară activitatea.

Chiar dacă dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 stabilesc în materia litigiilor de muncă competența teritorială în favoarea instanței în a cărei circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, în situația în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 127 alin. (1) prin raportare la cele ale alin. (3) C. proc. civ., cele din urmă dispoziții legale prevalează față de cele dintâi în considerarea scopului pentru care au fost edictate, și anume înlăturarea oricărui dubiu asupra imparțialității judecătorilor.

Altfel spus, dispozițiile art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., având caracter imperativ, derogă de la dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011.

În condițiile în care, pe de o parte, reclamanta A. are calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinți, iar, pe de altă parte, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, care se află în raza Curții de Apel București, instanță învecinată cu Curtea de Apel Craiova, rezultă că sunt îndeplinite condițiile art. 127 alin. (1) prin raportare la cele ale alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, se constată că Tribunalul București a fost legal sesizat cu soluționarea cererii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, DIRECȚIA DE INVESTIGARE A INFRACȚIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ȘI TERORISM și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINȚI, fiind competent material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.

Pentru considerentele evocate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 127 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ. prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.