ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2122/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2015 din 13.03.2015, reclamantul Ministerul Apărării Naționale, a chemat în judecată pe pârâtul A., solicitând anularea Ordinului MAN nr. MP53/17.04.2009, a actului subsecvent reprezentat de contractul nr. x din 28.03.2013, privind exercitarea profesiei de cadru militar în activitate, precum și, în parte, a Ordinului de avansare nr. APS 130/20.06.2014, al șefului Statului Major al Forțelor Aeriene din Anexa nr. x - poziția x.

Prin Sentința nr. 2.177 pronunțată la 09 septembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis excepția tardivității acțiunii și a respins acțiunea formulată de reclamantul Ministerul Apărării Naționale, în contradictoriu cu pârâtul A., ca tardiv formulată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Ministerul Apărării Naționale, solicitând casarea în tot a hotărârii atacate și trimiterea spre rejudecare la instanța de fond.

Recurentul-reclamant a apreciat că hotărârea atacată este nelegală, deoarece a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, instanța de fond în mod greșit considerând că termenului de decădere de un an nu îi sunt aplicabile prevederile legale referitoare la suspendare și întreruperea termenului de prescripție.

În critica sentinței, recurentul a mai precizat că instanța de fond nu a avut o reprezentare corectă a faptelor reținând în mod eronat că "în esența, motivul de anulare invocat de reclamant constă în anularea diplomei de bacalaureat pe care pârâtul a prezentat-o cu ocazia emiterii Ordinului MAN nr. MP53/17.04.2009, prin care a fost înaintat în gradul de plutonier major..."

Totodată acesta a subliniat că termenul de decădere este supus unor restricții, potrivit dispozițiilor art. 2548 alin. (2) din C. civ., iar în speța dedusă judecății este incidență forța majoră, în sensul că din cauza unui eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil, inevitabil, instituția militară nu a luat la cunoștință de faptul că diploma de bacalaureat este falsă decât după anularea acesteia de instanța de judecată.

La data de 09.10.2014, unitatea militară a luat act de existența Sentinței civile nr. 470/2014, și a Deciziei civile nr. 270/2014, și, în consecință, pentru Ministerul Apărării Naționale, termenul de decădere începe să curgă de la data de 09.10.2014.

În motivarea cererii de recurs, recurentul-reclamant a invocat motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat.

Intimatul-pârât A., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, cu consecința menținerii ca legală și temeinică a sentinței recurate.

În susținerea poziției sale procesuale, intimatul-pârât a subliniat că recurentul-reclamant susțin în mod greșit că sunt aplicabile prevederile legale referitoare la suspendare și întrerupere a termenului de prescripție, invocând prevederile legale privitoare la forța majora, respectiv art. 2548 alin. (2) din C. civ.

Totodată intimatul a precizat prin întâmpinare că afirmațiile recurentului-reclamant, conform cărora acesta nu deținea informațiile necesare privitoare la existența și evoluția dosarului penal, sunt inexacte în raport cu materialul probator.

În cauză s-a întocmit raport asupra admisibilității în principiu a recursului și s-a dispus comunicarea acestuia către părți, prin încheierea din 27 martie 2018.

Prin încheierea din 31 octombrie 2018, Înalta Curte, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., a stabilit termen pentru judecata pe fond a recursului.

În motivarea acestei dispoziții s-au avut în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

Analizând legalitatea sentinței atacate prin prisma criticilor formulate, în raport cu actele și lucrările dosarului și dispozițiile procedurale și materiale incidente cauzei, Înalta Curte, constată că recursul este întemeiat, în limitele și pentru considerentele ce urmează.

În speță, recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Ordinului MAN nr. MP53/17.04.2009, a actului subsecvent reprezentat de contractul nr. x din 28.03.2013, privind exercitarea profesiei de cadru militar în activitate precum și, în parte, a Ordinului de avansare nr. APS 130/20.06.2014, al șefului Statului Major al Forțelor Aeriene din Anexa nr. x - poziția x.

Instanța de fond a respins acțiunea, ca tardiv introdusă, constatând, în esență, că reclamantul își întemeiază acțiunea pe prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia "autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să solicite instanței anularea acestuia, în situația în care actul nu mai poate fi revocat întrucât a intrat în circuitul civil și a produs efecte juridice".

Față de acest temei invocat de reclamant în acțiune, instanța de fond a reținut că în cauza de față este aplicabil termenul de introducere al acțiunii reglementat de teza finală a art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia "acțiunea poate fi introdusă în termen de un an de la data emiterii actului".

Înalta Curte, este în acord cu acest raționament privitor la termenul de declarare a unei acțiuni în contencios administrativ, în contextul ipotezei prevăzute de art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește capetele de cerere având ca obiect anularea Ordinului MAN nr. MP53/17.04.2009, și a actului subsecvent reprezentat de contractul nr. x din 28.03.2013, privind exercitarea profesiei de cadru militar în activitate, acțiunea înregistrată la data de 13.03.2015,a fost formulată după împlinirea termenului de un an menționat mai sus.

Având în vedere modul în care a fost reglementat mecanismul procesual prevăzut în art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a reținut corect natura juridică a termenului de un an, ca fiind aceea a unui termen de decădere, care nu este supus suspendării și întreruperii.

Cât privește incidența prevederilor art. 2548 alin. (2) din C. civ., referitoare la forța majoră, Înalta Curte, reține că împrejurarea invocată de recurentul- pârât, constând în pretinsa necunoaștere a procedurii penale derulate în privința intimatului- pârât, este contrazisă de probele cauzei și nu se încadrează în noțiunea de forță majoră, definită în art. 1351 din C. civ., ca fiind orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil.

Cu toate acestea Înalta Curte, analizând cererea de chemare în judecată, constată că aceasta cuprinde capete de cerere distincte, lipsite de raport de accesorialitate în sensul art. 30 alin. (4) din C. proc. civ., deoarece soluția ce ar urma a fi dată asupra cererii de anulare a Ordinului de avansare nr. APS 130/20.06.2014, al șefului Statului Major al Forțelor Aeriene, nu depinde în mod necesar de capătul de cerere privind anularea Ordinului MAN nr. MP53/17.04.2009, fiind posibilă analiza lor separată.

Prin urmare, termenul de introducere a acțiunii în contencios administrativ prevăzut de art. 1 alin. (6) teza finală din Legea nr. 554/2004, trebuia verificat în raport cu fiecare capăt de cerere.

Așa fiind, Înalta Curte, constată că în ceea ce privește Ordinul de avansare nr. APS 130/20.06.2014, al șefului Statului Major al Forțelor Aeriene (Anexa x, poziția x), reclamantul a formulat cererea de anulare în termenul legal prevăzut de art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, având în vedere data înregistrării cererii, respectiv 13.03.2015.

Prin urmare, Înalta Curte, constată că se impune admiterea recursului, casarea în parte a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare strict în vederea judecării acestui capăt de cerere, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Față de aspectele arătate, Înalta Curte, apreciază că în cauză este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., considerente pentru care, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Apărării Naționale, împotriva Sentinței nr. 2.177, din 9 septembrie 2015, a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată în ceea ce privește soluția de admitere a excepției de tardivitate a capătului de cerere privind anularea ordinului de avansare APS nr. x din 20.06.2014 (Anexa x, poziția x) și trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond sub acest aspect.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 aprilie 2019.

GGC - OB