ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 725/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Craiova, reclamanta SC E.S. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Olt,

a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile

fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din 29 martie 2012

și comunicată la 02 aprilie 2012, până la soluționarea în fond a acțiunii în

anularea actelor administrativ-fiscale, respectiv a deciziei sus-menționate și

a raportului de inspecție fiscală din 29 martie 2012, care a stat la baza

emiterii deciziei.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că inconsecvențele de raționament ale

organului fiscal în ceea ce privește caracterul nedeductibil al unor

cheltuieli, constituie o împrejurare suficientă pentru a concluziona existența

cazului bine justificat.

În ceea ce privește

cea de-a doua condiție de admisibilitate a suspendării executării actului

administrativ unilateral, aceea de prevenire a unei pagube iminente, reclamanta

a arătat că prin decizia de impunere se evidențiază faptul că societatea ar

avea un debit către D.G.F.P. Olt, în cuantum de 1.123.711 lei, iar prin

executarea silită deja pornită împotriva societății prin decizia sus amintită,

aceasta este grav prejudiciată, cu consecința imposibilității continuării

activității.

de apel

Prin Sentința nr. 503

din 9 mai 2012, Curtea de Apel Craiova, a admis acțiunea formulată de

reclamanta SC E.S. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Olt și a

dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 280 din 29 martie 2012,

până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că în actele de

control a fost invocată neprezentarea la solicitarea organelor de control a

reprezentanților societăților cu care reclamanta a desfășurat activități

comerciale, ceea ce nu poate conduce la ideea de culpă a societății reclamante,

iar argumentele aduse de reclamantă constituie împrejurări legate de starea de

fapt și de drept aparent veridice, de natură să creeze o îndoială serioasă în

privința actelor administrativ – fiscale contestate.

De asemenea, prima

instanță a apreciat că, în cauză, cazul bine justificat derivă și din

faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte

de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe

asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal,

constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare a executării

actului fiscal contestat.

Referitor la

existența unei pagube iminente, judecătorul fondului a reținut că și

această condiție este îndeplinită în speță fiind previzibil prejudiciul

material ce se poate produce reclamantei prin executarea de îndată a actului

administrativ fiscal în raport de suma reținută prin decizia de impunere

raportată la cifra de afaceri a societății reclamante așa cum acesta a fost

dovedită în cauză.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că organul fiscal are posibilitatea să

instituie măsuri asigurătorii, asupra bunurilor, așa cum prevede art. 126 și

urm. C. proc. fisc. pentru că suspendarea vizează executarea silită

propriu-zisă a actului, și nu procedurile anterioare, cum este sechestrul

asigurător.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Olt,

în temeiul prevederilor art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

În

motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de

fond a apreciat în mod greșit că în speță ar fi îndeplinite condițiile

cazului bine justificat și a prevenirii pagubei iminente.

Astfel,

recurenta a arătat că reclamanta nu a dovedit în ce măsură executarea actului

administrativ i-ar produce o pagubă iminentă și nici nu a dovedit

aparența de nelegalitate a actului administrativ fiscal atacat.

De asemenea, a arătat

recurenta, reclamanta nu a demonstrat existența unor motive temeinice care

să creeze o îndoială puternică asupra legalității actelor administrative

atacate.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului.

Analizând

sentința atacată atât prin prisma criticilor formulate de recurentă, văzând și

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este fondat.

1.

Argumente de fapt și de drept relevante

Așa cum s-a arătat și

în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, actele

administrative vizate de cererea de suspendare sunt constituite de Decizia de

impunere nr. 280 din 29 martie 2012 și Raportul de Inspecție fiscală din 29

martie 2012, prin care reclamanta a fost obligată la plata sumei de 1.123.711

lei.

Este incontestabil

faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie

noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor

până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui,

constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor

împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza

cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții

prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și

iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din

aceeași lege.

Însă, potrivit

dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, În cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în

condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la

pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce

acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de

drept și fără nicio formalitate.

Prin

urmare, Înalta Curte, având în vedere că reclamanta nu a formulat acțiune

în anularea actului administrativ contestat, întrucât potrivit susținerilor

sale, decizia atacată a fost suspendată de D.G.F.P. Olt până la

soluționarea cauzei penale, constată că suspendarea a încetat de drept.

instanței de recurs

În

consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art.

312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul și va respinge

cererea de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul formulat de D.G.F.P. Olt împotriva Sentinței nr. 503 din 9 mai 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică

sentința atacată, în sensul că respinge cererea formulată de reclamanta SC E.S.

SRL, privind suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 280 din 29 martie 2012,

emisă de pârâtă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 13 februarie 2013.