ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 725/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanta SC E.S. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Olt, a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din 29 martie 2012 și comunicată la 02 aprilie 2012, până la soluționarea în fond a acțiunii în anularea actelor administrativ-fiscale, respectiv a deciziei sus-menționate și a raportului de inspecție fiscală din 29 martie 2012, care a stat la baza emiterii deciziei. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că inconsecvențele de raționament ale organului fiscal în ceea ce privește caracterul nedeductibil al unor cheltuieli, constituie o împrejurare suficientă pentru a concluziona existența cazului bine justificat.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție de admisibilitate a suspendării executării actului administrativ unilateral, aceea de prevenire a unei pagube iminente, reclamanta a arătat că prin decizia de impunere se evidențiază faptul că societatea ar avea un debit către D.G.F.P. Olt, în cuantum de 1.123.711 lei, iar prin executarea silită deja pornită împotriva societății prin decizia sus amintită, aceasta este grav prejudiciată, cu consecința imposibilității continuării activității. 2. Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 503 din 9 mai 2012, Curtea de Apel Craiova, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC E.S. SRL în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Olt și a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 280 din 29 martie 2012, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că în actele de control a fost invocată neprezentarea la solicitarea organelor de control a reprezentanților societăților cu care reclamanta a desfășurat activități comerciale, ceea ce nu poate conduce la ideea de culpă a societății reclamante, iar argumentele aduse de reclamantă constituie împrejurări legate de starea de fapt și de drept aparent veridice, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința actelor administrativ – fiscale contestate. De asemenea, prima instanță a apreciat că, în cauză, cazul bine justificat derivă și din faptul că procedura administrativă nu este finalizată, iar executarea, înainte de definitivarea acestei proceduri și mai înainte ca justiția să se pronunțe asupra legalității și temeiniciei datoriei constatate prin actul fiscal, constituie un motiv întemeiat la adoptarea soluției de suspendare a executării actului fiscal contestat.

Referitor la existența unei pagube iminente, judecătorul fondului a reținut că și această condiție este îndeplinită în speță fiind previzibil prejudiciul material ce se poate produce reclamantei prin executarea de îndată a actului administrativ fiscal în raport de suma reținută prin decizia de impunere raportată la cifra de afaceri a societății reclamante așa cum acesta a fost dovedită în cauză. S-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că organul fiscal are posibilitatea să instituie măsuri asigurătorii, asupra bunurilor, așa cum prevede art. 126 și urm. C. proc. fisc. pentru că suspendarea vizează executarea silită propriu-zisă a actului, și nu procedurile anterioare, cum este sechestrul asigurător.

3. Recursul pârâtei Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Olt, în temeiul prevederilor art. 304 pct. 7 și 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susținut, în esență, că instanța de fond a apreciat în mod greșit că în speță ar fi îndeplinite condițiile cazului bine justificat și a prevenirii pagubei iminente. Astfel, recurenta a arătat că reclamanta nu a dovedit în ce măsură executarea actului administrativ i-ar produce o pagubă iminentă și nici nu a dovedit aparența de nelegalitate a actului administrativ fiscal atacat. De asemenea, a arătat recurenta, reclamanta nu a demonstrat existența unor motive temeinice care să creeze o îndoială puternică asupra legalității actelor administrative atacate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Analizând sentința atacată atât prin prisma criticilor formulate de recurentă, văzând și dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Așa cum s-a arătat și în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1 al acestor considerente, actele administrative vizate de cererea de suspendare sunt constituite de Decizia de impunere nr. 280 din 29 martie 2012 și Raportul de Inspecție fiscală din 29 martie 2012, prin care reclamanta a fost obligată la plata sumei de 1.123.711 lei.

Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.

Însă, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate. Prin urmare, Înalta Curte, având în vedere că reclamanta nu a formulat acțiune în anularea actului administrativ contestat, întrucât potrivit susținerilor sale, decizia atacată a fost suspendată de D.G.F.P.

Olt până la soluționarea cauzei penale, constată că suspendarea a încetat de drept. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul și va respinge cererea de suspendare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de D.G.F.P. Olt împotriva Sentinței nr. 503 din 9 mai 2012 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge cererea formulată de reclamanta SC E.S. SRL, privind suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 280 din 29 martie 2012, emisă de pârâtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2013.