ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 590/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 14 decembrie 2010, reclamantul Primarul sect. 3 – L.N. a chemat în judecată pârâtul C.N.C.D., solicitând anularea Hotărârii nr. 306 din 10 noiembrie 2010. În motivarea acțiunii, reclamantul a expus situația de fapt potrivit căreia F.G. - președintele A.F.R., prin memoriul din 20 august 2007, a sesizat C.N.C.D. cu privire la discriminarea membrilor A.F.R. ca urmare a emiterii de către Primarul sect. 3 a Dispoziției din 16 august 2007 prin care s-a dispus pierderea valabilității/ revocării avizelor de amplasament pentru activitatea de comercializare flori pe domeniul public, de pe raza sect.

3 și desființarea pe cale administrativă a construcțiilor/ amplasamentelor pentru comercializare flori. Cu privire la această dispoziție, reclamantul a susținut că actul administrativ a fost întocmit cu respectarea prevederilor legale, făcând referire la dispozițiile Legii nr. 50/1991 și precizând că s-a urmărit respectarea planului urbanistic și degrevarea domeniului public de construcții provizorii în scopul amenajării acestuia, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare. În ceea ce privește actul contestat, reclamantul a susținut că Hotărârea din 10 noiembrie 2010 a fost adoptată de C.D.C.N.C.D. cu încălcarea termenului de 90 de zile prevăzut de dispozițiile art. 20 alin. (7) din O.G.

nr. 137/2000 republicată. La data de 2 iunie 2011, pârâtul a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantului și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate. Prin Sentința civilă nr. 6363 din 2 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, a respins plângerea reclamantului Primarul sect. 3 – L.N. în contradictoriu cu C.N.C.D., ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente: Prin Hotărârea pârâtului din 10 noiembrie 2010, pronunțată urmare a sesizării petentului F.G., s-a stabilit că desființarea amplasamentelor pentru comercializarea florilor din Sect. 3 al Municipiului București reprezintă discriminare potrivit art. 2 alin. (3) din O.G.

nr. 137/2000 si s-a recomandat Primarului sect. 3 București și Instituției Prefectului București că în viitor să evite situațiile similare. Curtea a apreciat că instituția pârâtă nu analizează și nici nu este de competența acesteia stabilirea legalității unui act administrativ raportat la alte acte normative, ci examinează doar dacă prevederile unor hotărâri, decizii ori alte acte ale autorităților publice și nu numai sunt discriminatorii, în sensul O.G. nr. 137/2000. Ca atare, a reținut judecătorul fondului, invocarea faptului că actul administrativ, respectiv Dispoziția Primarului sect. 3 București din 16 august 2007, a fost emis cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 50/1991 nu are nicio relevanță în speță.

Prima instanță a statuat că atitudinea discriminatorie este dovedită și de cele reținute la punctul d) al raportului de specialitate care a stat la baza dispoziției incriminate, respectiv că există spații comerciale care au ca obiect de activitate comercializarea florilor și că în imediata lor vecinătate există și amplasamente stradale. Curtea a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (3) și (4) din O.G. nr. 137/2000, întrucât printr-o dispoziție cel puțin aparent neutră, au fost dezavantajați comercianții stradali și avantajați comercianții care își desfășurau activitatea în spații comerciale, prin înlăturarea concurenței din imediata vecinătate.

De asemenea, s-a reținut că și dacă scopul desființării amplasamentelor ar fi fost unul legitim, adică sancționarea celor care îngreunau traficul pietonal prin ocuparea abuzivă a domeniului public, metodele de atingere a acestui scop nu au fost adecvate, răspunderea pentru respectarea dispozițiilor legale revenind fiecărui comerciant în parte, titular al unui aviz de amplasament pe domeniul public. Așadar, măsura de retragere, anulare a avizelor și cea de desființare a amplasamentelor trebuia să fie luată individual, în funcție de încălcările constatate pentru fiecare caz în parte, aspect invocat în mod corect de pârât la punctul 9 din hotărârea atacată. Prin urmare, Curtea a reținut că în mod corect s-a apreciat că este vorba despre o discriminare indirectă.

Referitor la încălcarea prevederilor art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/ 2000, prima instanță a reținut că, pe de o parte, o astfel de încălcare nu atrage nulitatea hotărârii atacate, iar pe de altă parte, singurul care ar fi putut fi afectat de nesoluționarea petiției, sesizării în termenul legal, nu putea fi decât petentul. 2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamantul Primarul sect. 3 București a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, admiterea plângerii și anularea Hotărârii din 2010 a C.N.C.D. În motivarea căii de atac, în esență, se susține că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, întrucât măsura pierderii/ revocării avizelor de amplasament pentru activitatea de comercializare flori pe domeniul public de pe raza sect.

3 și desființarea pe cale administrativă a construcțiilor/ amplasamentelor pentru comercializare flori, ce face obiectul Dispoziției Primarului sect. 3 din 16 august 2007, nu are caracter discriminator în sensul prevederilor art. 2 alin. (3) și alin. (4) din O.U.G. nr. 137/2000, republicată. Se arată că această dispoziție a fost emisă în scopul respectării prevederilor H.G. nr. 348/2004, pentru respectarea planului urbanistic și degrevarea domeniului public de construcțiile provizorii. De asemenea, se menționează că ulterior acestei dispoziții, Consiliul Local al sect. 3 a emis Hotărârea din 25 octombrie 2007 privind aprobarea documentației de urbanism și a regulamentului pentru desfășurarea activității de comercializare a florilor și plantelor decorative pe raza sect.

3, fiind stabilite condițiile de comercializare a florilor pentru toți comercianții de flori (atât pentru cei cărora li s-au retras avizele de amplasament cât și pentru cel care desfășurau activități comerciale în spații comerciale) cu respectarea prevederilor H.G. nr. 584/2001 și H.G. nr. 384/2004. Intimatul-pârât C.N.C.D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate. Se susține că prin modul de aplicare a prevederilor legale menționate de către Primarul Sect. 3, au fost tratate identic atât persoanele care au respectat condițiile autorizării amplasamentelor pentru comercializarea florilor cât și pe cele care nu au respectat aceste condiții, iar prin efectul măsurilor adoptate s-a creat o situație dezavantajoasă primei categorii, astfel că s-a produs o discriminare în sensul art. 14 din C.E.D.O., iar măsura luată îndeplinește condițiile cerute de O.G.

nr. 137/2000 R pentru a fi calificată ca fiind discriminatorie. 3. Soluția instanței de recurs Înalta Curte, analizând recursul în raport de criticile și motivele invocate, de apărările părților, de dispozițiile legale incidente și, în condițiile art. 304 1 C. proc. civ., apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse. Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată anterior, prin Hotărârea nr. 306/2010 a C.N.C.D. s-a reținut că dispoziția de a retrage avizele de amplasament existente în Sect. 3 din București, pentru comercializarea florilor, reprezintă discriminare indirectă, conform art. 2 alin. (3) din O.G.

nr. 137/2000, republicată, întrucât reclamanții au tratat identic atât persoanele care au respectat condițiile autorizării amplasamentelor pentru comercializare flori cât și persoanele care nu au respectat aceste condiții, aplicând aceeași măsură pentru toți, retrăgând avizele valabile și dezavantajând persoanele din prima categorie. Real este că prin Dispoziția din 16 august 2007, emisă de Primarul sect. 3 București, s-a dispus că începând cu data acestei dispoziții avizele de amplasament pentru activități de comercializare flori pe domeniul public de pe raza Sect. 3 își pierd valabilitatea, desființându-se, pe cale administrativă toate amplasamentele pentru comercializare flori de pe domeniul public al sect.

3. Această măsură a avut la bază Raportul de specialitate nr. DAC/6396 din 16 august 2007, art. 33 din Legea nr. 50/1991, republicată, Legea nr. 213/1998, art. 6 din Legea nr. 289/2003, art. 32 alin. (2) și art. 62 alin. (1) din Legea nr. 350/2001. În mod eronat instanța de fond a confirmat legalitatea Hotărârii nr. 306/2010 a C.N.C.D. care a calificat fapta reclamantului, materializată în măsurile dispuse prin dispoziția menționată, ca fiind discriminatorie. Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că au fost dezavantajați comercianții stradali și avantajați comercianții care își desfășoară activitatea în spații comerciale, deși această situație nici nu a fost reclamată și nici analizată/ reținută de C.N.C.S.

prin Hotărârea din 10 noiembrie 2010. Instanța de fond trebuia să se limiteze a analiza legalitatea Hotărârii nr. 306/2010 a C.N.C.D. în raport de cele reținute în sensul că „reclamanții au tratat identic atât persoanele care au respectat condițiile autorizării amplasamentelor pentru comercializare flori cât și persoanele care nu au respectat aceste condiții”. Astfel că, prin măsura dispusă prin Dispoziția nr. 12056/2007, tratând identic persoane aflate în situații diferite, s-a produs o discriminare indirectă, conform art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, republicată. Deci, instanța de fond a extins limitele investirii sale, ceea ce nu este permis, conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Pe de altă parte, fapta reținută drept discriminatorie în cuprinsul hotărârii care constituie obiectul acțiunii deduse judecății, nu întrunește condițiile cumulative care rezultă din cuprinsul art. 2 din O.G. nr. 137/2000, pentru a fi calificată drept discriminare. În primul rând, măsura dispusă prin Dispoziția din 16 august 2007 a avut în vedere categoria persoanelor care au beneficiat de avizele de amplasament pentru activitatea de comercializare flori pe domeniul public de pe raza sect. 3, cu privire la care s-a dispus pierderea valabilității. Deci, pentru toate persoanele aflate în această categorie s-a aplicat același tratament, nefiind vorba de persoane aparținând unor categorii diferite, care să fie tratate identic.

Motivele de fapt și legale, care au determinat autoritatea/ instituția publică să ia măsura privind pierderea valabilității avizelor de amplasament precum și celelalte măsuri, nu determină în nici un caz schimbarea categoriei persoanelor vizate de Dispoziția nr. 12056/2007, care rămâne aceeași, respectiv a beneficiarilor avizelor de amplasament provizoriu. Nici modul în care aceste persoane au înțeles să respecte avizul acordat prin activitatea desfășurată nu schimbă categoria din care fac parte și evident nu le plasează într-o altă categorie cum eronat s-a reținut în cauză atât de instanța de fond cât și de C.N.C.D. prin Hotărârea nr. 306/2010. Prin urmare, nu poate fi vorba în cauza de persoane aflate în situații diferite, tratate similar.

Mai mult, aspectele referitoare la oportunitatea/ legalitatea măsurii dispuse prin dispoziția menționată nu pot fi analizate într-o astfel de cauză cum este cea dedusă judecății, astfel că în mod nelegal s-a reținut că „măsura de retragere, anulare a avizelor și cea de desființare a amplasamentelor trebuia să fie luată individual, în funcție de încălcările constatate în fiecare caz în parte”. În concluzie, sentința recurată este nelegală, astfel că față de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va admite recursul, va casa sentința recurată, va admite acțiunea formulată de Primarul sect.

3 București și va anula Hotărârea din 10 noiembrie 2010 a C.N.C.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Primarul sect. 3 București împotriva Sentinței civile nr. 6363 din 2 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată. Admite acțiunea formulată de Primarul sect. 3 București și anulează Hotărârea din 10 noiembrie 2010 adoptată de autoritatea pârâtă – C.N.C.D. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2013.