ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 590/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București la data de 14 decembrie 2010, reclamantul Primarul sect. 3 – L.N.

a chemat în judecată pârâtul C.N.C.D., solicitând anularea Hotărârii nr. 306

din 10 noiembrie 2010.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a expus situația de fapt potrivit căreia F.G. -

președintele A.F.R., prin memoriul din 20 august 2007, a sesizat C.N.C.D. cu

privire la discriminarea membrilor A.F.R. ca urmare a emiterii de către

Primarul sect. 3 a Dispoziției din 16 august 2007 prin care s-a dispus

pierderea valabilității/ revocării avizelor de amplasament pentru activitatea

de comercializare flori pe domeniul public, de pe raza sect. 3 și desființarea

pe cale administrativă a construcțiilor/ amplasamentelor pentru comercializare

flori.

Cu privire la această

dispoziție, reclamantul a susținut că actul administrativ a fost întocmit cu

respectarea prevederilor legale, făcând referire la dispozițiile Legii nr. 50/1991

și precizând că s-a urmărit respectarea planului urbanistic și degrevarea

domeniului public de construcții provizorii în scopul amenajării acestuia, cu

respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

În ceea ce privește

actul contestat, reclamantul a susținut că Hotărârea din 10 noiembrie 2010 a

fost adoptată de C.D.C.N.C.D. cu încălcarea termenului de 90 de zile prevăzut

de dispozițiile art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 republicată.

La data de 2 iunie 2011,

pârâtul a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii reclamantului și

menținerea ca temeinică și legală a hotărârii atacate.

Prin Sentința civilă nr.

6363 din 2 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, a respins plângerea

reclamantului Primarul sect. 3 – L.N. în contradictoriu cu C.N.C.D., ca

neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut următoarele considerente:

Prin Hotărârea

pârâtului din 10 noiembrie 2010, pronunțată urmare a sesizării petentului F.G.,

s-a stabilit că desființarea amplasamentelor pentru comercializarea florilor

din Sect. 3 al Municipiului București reprezintă discriminare potrivit art. 2 alin.

(3) din O.G. nr. 137/2000 si s-a recomandat Primarului sect. 3 București și

Instituției Prefectului București că în viitor să evite situațiile similare.

Curtea a apreciat că

instituția pârâtă nu analizează și nici nu este de competența acesteia

stabilirea legalității unui act administrativ raportat la alte acte normative,

ci examinează doar dacă prevederile unor hotărâri, decizii ori alte acte ale

autorităților publice și nu numai sunt discriminatorii, în sensul O.G. nr. 137/2000.

Ca atare, a reținut

judecătorul fondului, invocarea faptului că actul administrativ, respectiv Dispoziția

Primarului sect. 3 București din 16 august 2007, a fost emis cu respectarea dispozițiilor

Legii nr. 50/1991 nu are nicio relevanță în speță.

Prima instanță a statuat

că atitudinea discriminatorie este dovedită și de cele reținute la punctul d)

al raportului de specialitate care a stat la baza dispoziției incriminate,

respectiv că există spații comerciale care au ca obiect de activitate

comercializarea florilor și că în imediata lor vecinătate există și amplasamente

stradale.

Curtea a

apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (3) și (4) din O.G. nr. 137/2000,

întrucât printr-o dispoziție cel puțin aparent neutră, au fost dezavantajați

comercianții stradali și avantajați comercianții care își desfășurau

activitatea în spații comerciale, prin înlăturarea concurenței din imediata vecinătate.

De asemenea, s-a

reținut că și dacă scopul desființării amplasamentelor ar fi fost unul legitim,

adică sancționarea celor care îngreunau traficul pietonal prin ocuparea abuzivă

a domeniului public, metodele de atingere a acestui scop nu au fost adecvate,

răspunderea pentru respectarea dispozițiilor legale revenind fiecărui

comerciant în parte, titular al unui aviz de amplasament pe domeniul public.

Așadar, măsura de

retragere, anulare a avizelor și cea de desființare a amplasamentelor trebuia

să fie luată individual, în funcție de încălcările constatate pentru fiecare

caz în parte, aspect invocat în mod corect de pârât la punctul 9 din hotărârea

atacată.

Prin urmare, Curtea a

reținut că în mod corect s-a apreciat că este vorba despre o discriminare

indirectă.

Referitor la

încălcarea prevederilor art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/ 2000, prima

instanță a reținut că, pe de o parte, o astfel de încălcare nu atrage nulitatea

hotărârii atacate, iar pe de altă parte, singurul care ar fi putut fi afectat

de nesoluționarea petiției, sesizării în termenul legal, nu putea fi decât

petentul.

exercitată

Împotriva acestei

hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reclamantul Primarul

sect. 3 București a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate,

admiterea plângerii și anularea Hotărârii din 2010 a C.N.C.D.

În motivarea căii de

atac, în esență, se susține că hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea

sau aplicarea greșită a legii, întrucât măsura pierderii/ revocării avizelor de

amplasament pentru activitatea de comercializare flori pe domeniul public de pe

raza sect. 3 și desființarea pe cale administrativă a construcțiilor/ amplasamentelor

pentru comercializare flori, ce face obiectul Dispoziției Primarului sect. 3 din

16 august 2007, nu are caracter discriminator în sensul prevederilor art. 2 alin.

(3) și alin. (4) din O.U.G. nr. 137/2000, republicată.

Se arată

că această dispoziție a fost emisă în scopul respectării prevederilor H.G. nr. 348/2004,

pentru respectarea planului urbanistic și degrevarea domeniului public de

construcțiile provizorii.

De asemenea, se

menționează că ulterior acestei dispoziții, Consiliul Local al sect. 3 a emis Hotărârea din 25 octombrie 2007 privind aprobarea documentației de urbanism și a

regulamentului pentru desfășurarea activității de comercializare a florilor și

plantelor decorative pe raza sect. 3, fiind stabilite condițiile de

comercializare a florilor pentru toți comercianții de flori (atât pentru cei

cărora li s-au retras avizele de amplasament cât și pentru cel care desfășurau

activități comerciale în spații comerciale) cu respectarea prevederilor H.G. nr.

584/2001 și H.G. nr. 384/2004.

Intimatul-pârât

C.N.C.D. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca

nefondat, susținând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate.

Se susține că prin modul

de aplicare a prevederilor legale menționate de către Primarul Sect. 3, au fost

tratate identic atât persoanele care au respectat condițiile autorizării

amplasamentelor pentru comercializarea florilor cât și pe cele care nu au

respectat aceste condiții, iar prin efectul măsurilor adoptate s-a creat o

situație dezavantajoasă primei categorii, astfel că s-a produs o discriminare

în sensul art. 14 din C.E.D.O., iar măsura luată îndeplinește condițiile cerute

de O.G. nr. 137/2000 R pentru a fi calificată ca fiind discriminatorie.

de recurs

Înalta Curte, analizând

recursul în raport de criticile și motivele invocate, de apărările părților, de

dispozițiile legale incidente și, în condițiile art. 304

1

C. proc. civ.,

apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Astfel cum rezultă din

expunerea rezumativă prezentată anterior, prin Hotărârea nr. 306/2010 a

C.N.C.D. s-a reținut că dispoziția de a retrage avizele de amplasament

existente în Sect. 3 din București, pentru comercializarea florilor, reprezintă

discriminare indirectă, conform art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000,

republicată, întrucât reclamanții au tratat identic atât persoanele care au

respectat condițiile autorizării amplasamentelor pentru comercializare flori

cât și persoanele care nu au respectat aceste condiții, aplicând aceeași măsură

pentru toți, retrăgând avizele valabile și dezavantajând persoanele din prima

categorie.

Real este că prin

Dispoziția din 16 august 2007, emisă de Primarul sect. 3 București, s-a dispus

că începând cu data acestei dispoziții avizele de amplasament pentru activități

de comercializare flori pe domeniul public de pe raza Sect. 3 își pierd

valabilitatea, desființându-se, pe cale administrativă toate amplasamentele

pentru comercializare flori de pe domeniul public al sect. 3. Această măsură a

avut la bază Raportul de specialitate nr. DAC/6396 din 16 august 2007, art. 33

din Legea nr. 50/1991, republicată, Legea nr. 213/1998, art. 6 din Legea nr. 289/2003,

art. 32 alin. (2) și art. 62 alin. (1) din Legea nr. 350/2001.

În mod eronat

instanța de fond a confirmat legalitatea Hotărârii nr. 306/2010 a C.N.C.D. care

a calificat fapta reclamantului, materializată în măsurile dispuse prin

dispoziția menționată, ca fiind discriminatorie.

Pe de altă parte,

instanța de fond a reținut că au fost dezavantajați comercianții stradali și

avantajați comercianții care își desfășoară activitatea în spații comerciale,

deși această situație nici nu a fost reclamată și nici analizată/ reținută de

C.N.C.S. prin Hotărârea din 10 noiembrie 2010.

Instanța de fond

trebuia să se limiteze a analiza legalitatea Hotărârii nr. 306/2010 a C.N.C.D.

în raport de cele reținute în sensul că „reclamanții au tratat identic atât

persoanele care au respectat condițiile autorizării amplasamentelor pentru

comercializare flori cât și persoanele care nu au respectat aceste condiții”. Astfel

că, prin măsura dispusă prin Dispoziția nr. 12056/2007, tratând identic

persoane aflate în situații diferite, s-a produs o discriminare indirectă,

conform art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, republicată.

Deci, instanța de

fond a extins limitele investirii sale, ceea ce nu este permis, conform art. 129

alin. (6) C. proc. civ.

Pe de altă parte,

fapta reținută drept discriminatorie în cuprinsul hotărârii care constituie

obiectul acțiunii deduse judecății, nu întrunește condițiile cumulative care

rezultă din cuprinsul art. 2 din O.G. nr. 137/2000, pentru a fi calificată

drept discriminare.

În primul rând,

măsura dispusă prin Dispoziția din 16 august 2007 a avut în vedere categoria

persoanelor care au beneficiat de avizele de amplasament pentru activitatea de

comercializare flori pe domeniul public de pe raza sect. 3, cu privire la care

s-a dispus pierderea valabilității.

Deci, pentru toate

persoanele aflate în această categorie s-a aplicat același tratament, nefiind

vorba de persoane aparținând unor categorii diferite, care să fie tratate

identic.

Motivele de fapt și

legale, care au determinat autoritatea/ instituția publică să ia măsura privind

pierderea valabilității avizelor de amplasament precum și celelalte măsuri, nu

determină în nici un caz schimbarea categoriei persoanelor vizate de Dispoziția

nr. 12056/2007, care rămâne aceeași, respectiv a beneficiarilor avizelor de

amplasament provizoriu.

Nici modul în care

aceste persoane au înțeles să respecte avizul acordat prin activitatea

desfășurată nu schimbă categoria din care fac parte și evident nu le plasează

într-o altă categorie cum eronat s-a reținut în cauză atât de instanța de fond

cât și de C.N.C.D. prin Hotărârea nr. 306/2010.

Prin urmare, nu poate

fi vorba în cauza de persoane aflate în situații diferite, tratate similar.

Mai mult, aspectele

referitoare la oportunitatea/ legalitatea măsurii dispuse prin dispoziția

menționată nu pot fi analizate într-o astfel de cauză cum este cea dedusă

judecății, astfel că în mod nelegal s-a reținut că „măsura de retragere,

anulare a avizelor și cea de desființare a amplasamentelor trebuia să fie luată

individual, în funcție de încălcările constatate în fiecare caz în parte”.

În concluzie,

sentința recurată este nelegală, astfel că față de toate considerentele expuse,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., art. 20 din

Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va admite recursul, va casa

sentința recurată, va admite acțiunea formulată de Primarul sect. 3 București

și va anula Hotărârea din 10 noiembrie 2010 a C.N.C.D.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Primarul sect. 3 București împotriva Sentinței civile nr. 6363 din

2 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată.

Admite acțiunea

formulată de Primarul sect. 3 București și anulează Hotărârea din 10 noiembrie 2010

adoptată de autoritatea pârâtă – C.N.C.D.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 februarie 2013.