ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5862/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC

D.G.P. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare

Fiscală-Autoritatea Națională a Vămilor, a solicitat obligarea pârâtei de a

emite răspuns la adresa din 04 aprilie 2011, înaintată de către societatea

reclamantă către Autoritatea Națională a Vămilor, la care nu s-a primit niciun

răspuns până în prezent.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a învederat, în esență, că, prin adresa din 04

aprilie 2011, înregistrată adresa X din 04 aprilie 2011 și înaintată către

Autoritatea Națională a Vămilor în atenția vicepreședintelui V.C., s-a

solicitat respectuos dispunerea unui control intern în vederea stabilirii

vinovaților pentru abuzurile realizate de către reprezentanții autorității

vamale asupra societății reclamante.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta Autoritatea Națională a Vămilor a solicitat

respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.

Prin sentința civilă

nr. 913 din 10 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC

D.G.P. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare

Fiscală-Autoritatea Națională a Vămilor și a obligat pârâta să răspundă cererii

petentei din 04 aprilie 2011 înregistrată X din 04 aprilie 2011.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile legale incidente, respectiv

art. 1 alin. (1) și (2), art. 2 lit. h) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

și a apreciat că autoritatea pârâtă trebuie să răspundă cererii formulate de reclamantă

și, dacă este cazul, să emită un act administrativ-fiscal.

Împotriva acestei hotărâri,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta Autoritatea Națională a

Vămilor-Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București a declarat

recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

În dezvoltarea motivelor

de recurs s-a arătat, în esență, că în mod greșit instanța de fond a obligat autoritatea

pârâtă să răspundă reclamantei la adresa indicată și apoi să emită actul administrativ

fiscal, respectiv raportul de inspecție fiscală din 17 noiembrie 2011 și a deciziei

de impunere din 18 noiembrie 2011.

În opinia recurentei în

speță nu sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale

conform art. 998-999 C. civ., ca urmare a verificărilor efectuate fiind emis actul

de control, în urma căruia reclamanta poate să-și valorifice drepturile în fața

instanței de judecată. Mai mult, reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor art.

1169 C. civ., nedovedind pretențiile sale, ceea ce face ca cererea sa de antrenare

a răspunderii pentru un pretins abuz de drept să fie inadmisibilă.

Prin întâmpinare, intimata

SC D.G.P. SRL a solicitat menținerea sentinței pe care a apreciat-o ca fiind legală

și temeinică, față de dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și față

de lipsa oricărui răspuns al autorității recurente la cererea din 4 aprilie 2011.

Examinând cauza, Înalta

Curte reține că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare.

Acțiunea reclamantei SC

D.G.P. SRL a avut ca obiect obligarea Autorității Naționale a Vămilor să emită un

răspuns la adresa înregistrată din 4 aprilie 2011.

Prin adresa menționată,

reclamanta solicita autorității să dispună un control intern asupra unor aspecte

punctuale privind abuzurile realizate de reprezentanții Direcției Regionale

pentru Accize și Operațiuni Vamale cu ocazia controlului fiscal parțial pentru accize

efectuat la sediul societății reclamante, început în data de 16 noiembrie 2009.

Analizând acțiunea cu

care a fost învestită, instanța de contencios administrativ și fiscal a observat

în mod corect că în lipsa unui răspuns la cererea reclamantei din 4 aprilie 2011

sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora

„faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea

cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen” se circumscrie sintagmei „nesoluționare

în termenul legal a unei cereri” și că în conformitate cu dispozițiile art. 1

alin. (1) din același act normativ persoana vătămată în acest fel se poate adresa

instanței de contencios administrativ competente.

Nici în fața primei instanțe

și nici în fața instanței de recurs Autoritatea Națională a Vămilor nu a făcut dovada

contrară celor susținute de societatea reclamantă, iar prin motivele de recurs această

autoritate face confuzie între obiectul cauzei deduse judecății – nesoluționarea

unei cereri în termenul legal – și eventuala antrenare a răspunderii civile delictuale

a autorității, practic motivele de recurs fiind străine de obiectul dosarului și

de dezlegarea dată de Curtea de Apel București prin obligarea Autorității

Naționale a Vămilor să răspundă cererii reclamantei din 4 aprilie 2011.

Niciunde în considerentele

sentinței recurate, cu atât mai mult în dispozitivul acesteia, nu se specifică faptul

că întocmirea raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere din 18

noiembrie 2011 trebuiau precedate de un răspuns la cererea menționată, fiind aspecte

total distincte.

Prin soluția pronunțată,

prima instanță a sancționat Autoritatea Națională a Vămilor pentru nesoluționarea

în termenul legal a cererii prin care reclamanta solicita un control intern la nivelul

Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale București în vederea stabilirii

eventualelor abuzuri și a persoanelor vinovate de acestea cu ocazia controlului

fiscal parțial la sediul societății reclamante.

Soluția a fost corect

argumentată în fapt și în drept și nu există motive pentru reformarea ei, astfel

că văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 modificată și completată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională

a Vămilor-Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București împotriva

sentinței civile nr. 913 din 10 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 iunie

2013.