ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5862/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC D.G.P. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală-Autoritatea Națională a Vămilor, a solicitat obligarea pârâtei de a emite răspuns la adresa din 04 aprilie 2011, înaintată de către societatea reclamantă către Autoritatea Națională a Vămilor, la care nu s-a primit niciun răspuns până în prezent. În motivarea acțiunii, reclamanta a învederat, în esență, că, prin adresa din 04 aprilie 2011, înregistrată adresa X din 04 aprilie 2011 și înaintată către Autoritatea Națională a Vămilor în atenția vicepreședintelui V.C., s-a solicitat respectuos dispunerea unui control intern în vederea stabilirii vinovaților pentru abuzurile realizate de către reprezentanții autorității vamale asupra societății reclamante.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta Autoritatea Națională a Vămilor a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată. Prin sentința civilă nr. 913 din 10 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC D.G.P. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală-Autoritatea Națională a Vămilor și a obligat pârâta să răspundă cererii petentei din 04 aprilie 2011 înregistrată X din 04 aprilie 2011. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a avut în vedere dispozițiile legale incidente, respectiv art. 1 alin. (1) și (2), art. 2 lit. h) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și a apreciat că autoritatea pârâtă trebuie să răspundă cererii formulate de reclamantă și, dacă este cazul, să emită un act administrativ-fiscal.

Împotriva acestei hotărâri, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pârâta Autoritatea Națională a Vămilor-Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat, în esență, că în mod greșit instanța de fond a obligat autoritatea pârâtă să răspundă reclamantei la adresa indicată și apoi să emită actul administrativ fiscal, respectiv raportul de inspecție fiscală din 17 noiembrie 2011 și a deciziei de impunere din 18 noiembrie 2011. În opinia recurentei în speță nu sunt întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale conform art. 998-999 C. civ., ca urmare a verificărilor efectuate fiind emis actul de control, în urma căruia reclamanta poate să-și valorifice drepturile în fața instanței de judecată.

Mai mult, reclamanta nu s-a conformat dispozițiilor art. 1169 C. civ., nedovedind pretențiile sale, ceea ce face ca cererea sa de antrenare a răspunderii pentru un pretins abuz de drept să fie inadmisibilă. Prin întâmpinare, intimata SC D.G.P. SRL a solicitat menținerea sentinței pe care a apreciat-o ca fiind legală și temeinică, față de dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și față de lipsa oricărui răspuns al autorității recurente la cererea din 4 aprilie 2011. Examinând cauza, Înalta Curte reține că recursul este nefondat și îl va respinge ca atare. Acțiunea reclamantei SC D.G.P.

SRL a avut ca obiect obligarea Autorității Naționale a Vămilor să emită un răspuns la adresa înregistrată din 4 aprilie 2011. Prin adresa menționată, reclamanta solicita autorității să dispună un control intern asupra unor aspecte punctuale privind abuzurile realizate de reprezentanții Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale cu ocazia controlului fiscal parțial pentru accize efectuat la sediul societății reclamante, început în data de 16 noiembrie 2009. Analizând acțiunea cu care a fost învestită, instanța de contencios administrativ și fiscal a observat în mod corect că în lipsa unui răspuns la cererea reclamantei din 4 aprilie 2011 sunt incidente dispozițiile art. 2 lit. h) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen” se circumscrie sintagmei „nesoluționare în termenul legal a unei cereri” și că în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din același act normativ persoana vătămată în acest fel se poate adresa instanței de contencios administrativ competente.

Nici în fața primei instanțe și nici în fața instanței de recurs Autoritatea Națională a Vămilor nu a făcut dovada contrară celor susținute de societatea reclamantă, iar prin motivele de recurs această autoritate face confuzie între obiectul cauzei deduse judecății – nesoluționarea unei cereri în termenul legal – și eventuala antrenare a răspunderii civile delictuale a autorității, practic motivele de recurs fiind străine de obiectul dosarului și de dezlegarea dată de Curtea de Apel București prin obligarea Autorității Naționale a Vămilor să răspundă cererii reclamantei din 4 aprilie 2011. Niciunde în considerentele sentinței recurate, cu atât mai mult în dispozitivul acesteia, nu se specifică faptul că întocmirea raportului de inspecție fiscală și a deciziei de impunere din 18 noiembrie 2011 trebuiau precedate de un răspuns la cererea menționată, fiind aspecte total distincte.

Prin soluția pronunțată, prima instanță a sancționat Autoritatea Națională a Vămilor pentru nesoluționarea în termenul legal a cererii prin care reclamanta solicita un control intern la nivelul Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale București în vederea stabilirii eventualelor abuzuri și a persoanelor vinovate de acestea cu ocazia controlului fiscal parțial la sediul societății reclamante. Soluția a fost corect argumentată în fapt și în drept și nu există motive pentru reformarea ei, astfel că văzând și dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor-Direcția Regională pentru Accize și Operațiuni Vamale București împotriva sentinței civile nr. 913 din 10 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 20 iunie 2013.