ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2354/2019

HOTĂRÂRE

11.12.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2354/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 16 decembrie 2016 reclamanta, A. S.A., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a Orașului Titu, prin primar, să oblige pârâta la plata sumei totale de 262.757,71 RON, sumă ce reprezintă contravaloarea facturilor de furnizare a apei potabile și a serviciilor de preluare la canalizare a apelor uzate și meteorice emise de reclamantă în perioada 10 septembrie 2015 - 31 octombrie 2016, facturi identificate în "lista facturi notificate" anexată cererii introductive, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 765 din 21 iunie 2018 Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a contravalorii apei potabile pe perioada 10 septembrie 2015 - 31 octombrie 2016, precum și la plata penalităților de întârziere aferente. A luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs recurentele A. S.A. și Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Titu, prin primar.

Prin Decizia nr. 3795 din 12 decembrie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins recursul A. S.A., ca nefondat, a admis recursul formulat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Oraș Titu, prin primar, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal care, prin Sentința nr. 453 din 22 aprilie 2019, a respins acțiunea și a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. S.A.

Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale funcționale iar prin încheierea de la 11 octombrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a admis excepția și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a II-a Civile a Curții de Apel Ploiești.

În pronunțarea acestei soluții instanța a reținut că, față de obiectul acțiunii deduse judecății și de temeiurile de drept invocate în susținerea acesteia, în cauză nu a fost contestat un act administrativ, și nici nu s-a avut în vedere caracterul de act administrativ asimilat sau nu a contractului încheiat între părți, ci s-a solicitat obligarea pârâtelor la plata unei sume de bani reprezentând contravaloarea unor facturi neachitate.

Totodată, a fost avută în vedere și Hotărârea nr. 834 din 26 septembrie 2018 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost reorganizată secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Ploiești, prin înființarea a două secții distincte, respectiv secția a II-a Civilă și secția de contencios administrativ și fiscal.

Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a invocat, din oficiu, excepția necompetenței sale funcționale, iar prin încheierea de la 13 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2016, a admis excepția și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Ploiești. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În fundamentarea acestei hotărâri cea de-a doua instanță de prim control judiciar a reținut că recursul vizează o sentință pronunțată în fond după casare, context în care a considerat că litigiul trebuie să urmeze calea procesual civilă începută înainte de casarea sentinței inițiale, după principiul legalității căii de atac și cel al desfășurării procesului civil început la un moment dat, independent de Hotărârea nr. 834 din 26 septembrie 2018 a secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două secții ale aceleiași instanțe, care se declară reciproc necompetente de a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 136 alin. (1) și (2) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal competența materială procesuală de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Normele care reglementează competența materială procesuală sunt de ordine publică, întrucât ocrotesc un interes public - buna administrare a actului de justiție - prin specializarea judecătorilor, necesară în raport cu complexitatea și numărul cauzelor.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. XVII/2018 pronunțată în recurs în interesul legii, a statuat asupra faptului că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) și (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) C. proc. civ. și ale art. 35 alin. (2) și art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, necompetența materială procesuală a secției/completului specializat este de ordine publică.

Competența instanțelor de contencios administrativ este reglementată de Legea nr. 554/2004, care reprezintă legea cadru în materie.

Este de observat că în primul ciclu procesual nu a fost contestată competența instanțelor de contencios administrativ care au soluționat cauza.

Litigiul a fost înregistrat la 15 decembrie 2016 și a fost judecat de instanțele de contencios administrativ, în virtutea calificării contractului nr. x din 7 iulie 2011 încheiat de părți ca fiind un contract administrativ, îndeplinirea obligațiilor asumate prin clauzele acestuia constituind temeiul care a stat la baza pretențiilor formulate de reclamantă asupra pârâtei.

Potrivit art. 130 și 131 din C. proc. civ., ulterior primului termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, necompetența materială procesuală în raport cu obiectul și natura litigiului nu mai poate fi invocată din oficiu, cu atât mai puțin în al doilea ciclu procesual, împrejurare judicios constatată de către instanța în favoarea căreia s-a declinat competența de soluționare a căii de atac.

În ciclul procesual anterior, prin Decizia civilă nr. 3795 din 12 decembrie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins recursul reclamantei ca nefondat și a admis recursul pârâtei.

Prin urmare, prima instanță de recurs și-a recunoscut propria competență materială procesuală și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, specializată în contencios administrativ, cu consecința că în al doilea ciclu procesual, nu se mai poate pune în discuție competența materială procesuală în raport cu obiectul și natura litigiului.

Având în vedere și dispozițiile art. 25 alin. (2) C. proc. civ. privind legea aplicabilă proceselor în curs, nici măsurile de reorganizare ale secțiilor Curții de Apel Ploiești nu ar putea constitui un argument valabil pentru constatarea necompetenței materiale procesuale a instanței de recurs, în raport cu obiectul și natura litigiului.

Se reține așadar că momentul stabilit de legiuitor pentru invocarea și analizarea excepției de necompetență materială procesuală a fost depășit, împrejurare față de care Înalta Curte, în raport de considerentele expuse și de principiile asigurării accesului efectiv la justiție și securității raporturilor juridice, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ., stabilește că instanța competentă este Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal.